Administratie
România lui Klaus Iohannis imită la indigo, de multe ori prin metoda verificată copy-paste, Franţa lui Emmanuel Macron
Iar am picat prost. Asta pare să fie soarta noastră. De un an şi jumătate, cu măsuri şi restricţii Covid, România lui Klaus Iohannis imită la indigo, de multe ori prin metoda verificată copy-paste, Franţa lui Emmanuel Macron. Se pun în aplicare, probabil, nişte „indicaţii preţioase”.
Franţa a anunţat, printr-un discurs televizat al preşedintelui în 12 iulie 2021, cele mai dure măsuri restrictive din lume ce vor intra în vigoare în lunile următoare. Măsuri care, cu unele obiecţii (pentru centrele comerciale care asigură alimentaţia de bază şi pentru diminuarea drastică a unor amenzi date patronilor de restaurante – de la 45.000 de euro la 1.000 de euro), au fost confirmate şi de Consiliul de Stat. La fel ca în România, contraputerile („checks and balances”, „les contre-pouvoirs”) au încetat să existe. Iar media mainstream e „à la botte”, total cumpărată şi prostituată. Semne clare că dictatura se instalează, democraţia e doar „o frază de dânşii inventată”. Constituţia a fost abolită pe şest.
În prima linie sunt medicii şi infirmierele, toţi lucrătorii din sistemul de Sănătate. Cei care au dus greul în ultimul an. Pentru ei a fost decretată în urgenţă vaccinarea obligatorie. În schimb, corpul medical a anunţat greve nelimitate, fără termen. Dar aceste măsuri ale guvernării Macron, ca şi multe altele, nu par să aibă un obiectiv de sănătate publică. Dimpotrivă. De fapt, se intenţionează închiderea cât mai multor spitale, diminuarea în continuare a numărului de paturi. Pentru că Franţa se găseşte într-o situaţie economică aproape la fel de proastă ca România mutatis mutandis.
Datoria publică franceză a depăşit 100% din PIB: a fost de 112,2% din PIB în martie 2021, adică 2.739,2 miliarde de euro. E vorba de datoria statului, a Securităţii Sociale şi a colectivităţilor. Nu sunt luate aici în calcul datoriile familiilor şi ale companiilor. Mai ales cele mici şi mijlocii. Companiile „zombie” s-au înmulţit dramatic. Trebuie tăiat la sânge din cheltuieli. Sub ameninţarea intrării în încetare de plăţi. În plus, toate marile bănci franceze (BNP Paribas, Crédit Agricole, Société Générale) sunt golite de capital şi ciuruite de credite neperformante acordate pe cumetrii. Deja retragerea câtorva mii de euro se face cu preaviz de 48 de ore şi trebuie date explicaţii pentru orice retrageri mai importante (din banii proprii!).
Măsurile restrictive extreme anunţate de preşedintele francez sunt deja cunoscute. Aceste măsuri au fost aprobate în Consiliul de Miniştri şi vor fi votate urgent în Parlament. Vaccinarea copiilor, vaccinarea obligatorie a unei largi părţi a populaţiei pentru început şi paşaportul sanitar vor deveni lege. Militanţii români împotriva restricţiilor de tot felul cunosc deja măsurile anunţate de Franţa. Şi, deşi Klaus Iohannis nu le-a citit încă de pe prompter, ele vor fi, probabil, translatate şi în România. De aceea, militanţii români pentru respectarea Constituţiei şi pentru libertate au chemat la manifestaţie pentru sâmbătă 24 iulie după-amiază (de altfel, se va manifesta atunci şi în Franţa şi în alte locuri din lume).
Luna septembrie şi toamna lui 2021 nu vor aduce nici o veste bună pentru români. După varianta Delta vor defila celelalte litere ale alfabetului grec, gama, epsilon, lambda etc., până la vaccinarea finală. Măsurile restrictive vor fi reluate, probabil, şi în primăvara lui 2022. Parcă seamănă cu un nou război mondial care nu-şi spune numele. Un război biologic încă ascuns. Obiectivul nu pare să fie sănătatea populaţiei, ci paşaportul sanitar, care va permite controlul total. Ceva nemaivăzut până azi. Şi cine vreţi să ne apere? PNL şi USR? Klaus Iohannis? Florin Cîţu?
Dar, pentru că veni vorba de Florin Cîţu, totuşi, de ce acesta nu poate explica public unde se duc banii din faraonicele împrumuturi pe care le face de când a ajuns în guvern, mai întâi ca ministru de Finanţe? Atâta timp cât nu dă nici o explicaţie, avem dreptul să ne imaginăm orice. De exemplu, se duc cumva aceşti bani în recapitalizarea şi salvarea firmelor acoperite ale Noii Securităţi, internă şi externă, SRI şi SIE, şi, cum s-a văzut, DIA (vezi articolul lui Sorin Roşca Stănescu, „Un scandal uriaş la vârful Armatei României”, corectnews.com, 22.07.2021)?
Aparent, SIE are multe firme în România, pretinde că prin acestea poate lucra în străinătate. Călătorii, vacanţe, distracţii, aniversări, nunţi ? Desigur, e vorba de alte firme decât cele ale lui Cătălin Harnagea, fost şef SIE, despre care un fost mare spion român spunea că acesta şi-ar fi făcut ucenicia în spionaj rupând bilete la Teatrul Mic („Eu, la Teatrul Mic, şi portarii îi aveam de la Securitate. Am avut unul care a ajuns după aceea şef mare la Serviciile Secrete. Harnagea îl chema. Era portar, domnule, şi era omul Securităţii” – Dinu Săraru, citat după „Observator cultural”, 17.12.2002).
A fost „fabricat” Florin Cîţu de SIE? Unii spun că a fost inventat chiar de CIA (în colaborare cu SIE?). Să nu exagerăm totuşi. E constituţională avansarea unui pion al serviciilor până la postul de prim-ministru? De aceea a fost adus aproape anonimul Florin Cîţu la guvern, pentru a împrumuta România până în gât şi a redistribui banii Noii Securităţi? Cunoscut acum câţiva ani doar prin nişte mediocre articole economice (reluate din când în când de pe blogul său pe „Cotidianul”), într-un timp-record Florin Cîţu a devenit senator, ministru al Finanţelor, prim-ministru şi, foarte probabil, viitor preşedinte PNL. Modelul pare că fie cel al lui Emmanuel Macron, care a trecut de la Banca Rothschild la preşedinţia Franţei (secretar adjunct la Elysée al lui François Hollande), a devenit rapid ministru al Economiei, Industriei şi Digitalului, apoi preşedinte. Va fi micuţul Cîţu preşedinte în 2024 sau chiar mai devreme?
Bietele servicii secrete, ultrafinanţate şi cele mai numeroase din lume pe cap de locuitor, au fost lovite crunt de Covid şi trebuiau ajutate masiv. Aşa se pregăteşte temeinic dictatura! În acelaşi timp, firmele mici şi mijlocii mor, dispar pe capete. Iar aceste firme, mici şi mijlocii, angajează, ca mai peste tot în lume, jumătate din forţa de muncă. Şi aproape toate sunt româneşti. Dar cine a comandat cele 120 de milioane de doze de vaccin pentru 2 miliarde de euro? Vreo firmă civilă? Mugur Isărescu şi BNR au vreun amestec în împrumuturile disproporţionate ale ţării? Au adus aurul românesc acasă? Cum sunt administrate rezervele BNR? Ce încredere putem să-i acordăm BNR-ului condus de Isărescu?
Merită să fim foarte atenţi la gestionarea epidemiei în Franţa. Ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, cea mai detetstată persoană din această ţară după Emmanuel Macron, a cerut, în plus, vaccinarea femeilor însărcinate. Monstruozitatea nu are nici o limită. Deocamdată, din septembrie, la redeschiderea şcolilor, vor fi vaccinaţi obligatoriu copiii de la 12 ani în sus. Dar Olivier Véran şi Emmanuel Macron îşi vor schimba, poate, din nou părerea şi vor impune vaccinarea obligatorie a tuturor copiilor, începând cu nou-născuţii. În recentul discurs al lui Macron nu s-a spus nimic despre cei care, din cauza unor boli grave (cancer, inimă, diabet etc.), nu se pot vaccina, şi nici despre cei care au făcut boala şi au deci anticorpii necesari. Doar stahanovismul vaccinal contează. Iar aceste măsuri pot fi preluate prin copy-paste şi în România. Ultradetestatul azi Raed Arafat s-ar putea ocupa de asta. La cererea lui Klaus Iohannis. Şi a lui Florin Cîţu, noul mare lider liberal. Un amărât de repetent până mai ieri.
În Franţa (şi, probabil, la fel şi în România), 20-30% din populaţie va refuza definitiv vaccinarea. Aceşti „rezistenţi” nu vor putea deci să aibă un paşaport sanitar. „Sectanţii Covid” sunt, la rândul lor, maximum 20-30%. Baza electorală a lui Emmanuel Macron şi a lui Klaus Iohannis (varianta cea mai optimistă!). Spre 50% din populaţie priveşte cu scepticism spre cele două poziţii extreme. Deşi unii dintre cei 50% se vaccinează. Dar nu le cer şi altora s-o facă. Este rolul politicienilor (doctori de ocazie în epidemie) şi al doctorilor (politruci) să împartă populaţia în vaccinaţi şi nevaccinaţi? Unde poate duce o asemenea polarizare? Despre beneficii pentru sănătate nu poate fi vorba, iar Covidul este azi destul de bine cunoscut, circumscris, studiat de specialişti, în ciuda propagandei deşănţate.
Când se va termina coşmarul Covid? După unele guverne europene (sub îndrumarea OMS, controlat la rândul său de Big Pharma şi Big Tech) şi după „sectanţii Covid”, niciodată. În orice caz, multă lume se teme că în toamna lui 2021 măsurile restrictive – purtarea măştii, consemnarea la domiciliu, vaccinarea obligatorie a tot poporul – vor lua un nou avânt progresist. Deşi se apropie împlinirea a doi ani de criză sanitară (reală sau imaginară) şi a doi ani de catastrofă economică şi socială.
Petru Romoşan
Administratie
Marian Neacșu, la prima întâlnire cu sindicatele din MAI: drepturile angajaților și deficitul de personal, pe agenda discuțiilor
Ministrul Afacerilor Interne a discutat cu liderii sindicali despre salarizare, condițiile de muncă, predictibilitatea carierei și recrutarea personalului. Neacșu a transmis că actualul mecanism de plată pentru munca din zilele de repaus săptămânal va fi menținut.
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut pe 29 octombrie prima întâlnire de lucru cu liderii organizațiilor sindicale și profesionale reprezentative din sistem. La discuții au participat și reprezentanți ai conducerii ministerului.
Întrevederea face parte din seria de consultări inițiate de ministru pentru identificarea unor soluții de eficientizare a activității MAI și de îmbunătățire a condițiilor de muncă.
Salarizare, carieră și condiții de muncă
Reprezentanții sindicatelor au ridicat probleme privind drepturile salariale și profesionale, stabilitatea carierei și a pensionării, precum și ocuparea funcțiilor de conducere și accesul la programe de formare.
Discuțiile au vizat, între altele, plata muncii suplimentare și a activității din zilele de repaus săptămânal, norma de hrană, decontarea cheltuielilor de transport și locuință și actualizarea unor drepturi financiare. A fost abordată și necesitatea îmbunătățirii dialogului social în structurile teritoriale.
Neacșu a afirmat că susține protejarea drepturilor câștigate de personalul MAI și identificarea unor soluții pentru menținerea acestora. Ministrul a precizat că mecanismul actual de plată pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal va fi păstrat. Eventualele majorări salariale pentru anul următor, a adăugat el, trebuie analizate în funcție de resursele bugetare disponibile.
Deficitul de personal, o prioritate
Un alt subiect central a fost deficitul de angajați și nevoia de consolidare a proceselor de recrutare și pregătire profesională. Ministrul a subliniat că menținerea personalului cu experiență și formarea noilor generații sunt esențiale pentru capacitatea operațională a ministerului.
Neacșu a indicat drept obiectiv creșterea încrederii cetățenilor în MAI, prin consolidarea instituției, pregătirea continuă a angajaților și îmbunătățirea serviciilor publice. El a evidențiat, totodată, volumul ridicat și complexitatea misiunilor ministerului, precum și importanța asigurării resurselor umane și materiale necesare. (Paul D.).
Administratie
Rogobete: „Tinerii medici trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare”
La Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică, ministrul Sănătății a pledat pentru transmiterea experienței către noua generație și pentru o cultură medicală bazată pe colaborare.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a participat la Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică – SRCP 2026, unde a evidențiat responsabilitatea medicilor care îngrijesc copiii și rolul formării profesionale în viitorul specialității.
Rogobete a afirmat că generațiile tinere trebuie sprijinite să dobândească experiență și să își dezvolte competențele, iar profesorii au datoria de a le transmite cunoștințele și de a le deschide drumul.
Apel la susținerea rezidenților
Ministrul a transmis un mesaj ferm cadrelor didactice și medicilor cu experiență: rezidenții și viitorii specialiști nu trebuie considerați o amenințare profesională.
„Ar trebui să ne bucurăm că există tineri capabili să ne continue munca și să devină chiar mai buni decât noi”, a declarat acesta.
Rogobete a apreciat, totodată, solidaritatea comunității chirurgilor pediatri în perioada dificilă traversată în această vară și modul în care specialiștii și-au susținut interesele profesionale.
„Medicina modernă are nevoie de echipe”
În opinia ministrului, medicina contemporană nu poate fi practicată izolat, ci presupune colaborare, lucru în echipă și empatie. Aceste valori sunt cu atât mai importante în chirurgia pediatrică, unde medicii au în grijă atât copilul, cât și familia care își pune încrederea în echipa medicală.
Rogobete a subliniat că un profesor bun trebuie să știe și când să facă loc generației care urmează.
Administratie
România și Israel își propun să extindă cooperarea în agricultură
Discuțiile de la Ministerul Agriculturii s-au concentrat pe tehnologiile israeliene pentru irigații și reutilizarea apei, dar și pe dezvoltarea relațiilor comerciale dintre fermierii români și companiile israeliene.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit pe 29 octombrie 2026, la sediul MADR, cu ambasadorul Israelului în România, E.S. dr. Lior Ben Dor. Întrevederea a vizat intensificarea cooperării bilaterale și identificarea unor oportunități de colaborare între mediile de afaceri din cele două țări.
Irigații și reutilizarea apei
Printre temele principale s-au numărat preluarea expertizei israeliene în domeniul irigațiilor și folosirea tehnologiilor moderne de reutilizare a apei în agricultură și sectorul agroalimentar. Potrivit comunicării MADR, soluțiile ar putea sprijini fermierii în gestionarea efectelor secetei și în optimizarea costurilor de producție.
„Urmărim să punem în legătură directă fermierii români cu furnizorii de tehnologie avansată din Israel, în special pe zona de irigații și reutilizare a apei”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Legături comerciale și sprijin pentru zootehnie
Discuțiile au abordat și susținerea zootehniei românești. Barbu a menționat eforturile pentru relansarea exporturilor de ovine, în urma campaniei de vaccinare agreate cu Comisia Europeană, precum și pentru creșterea calității și a randamentului la export pentru bovinele de carne.
Ambasadorul Lior Ben Dor și-a exprimat interesul pentru facilitarea contactelor directe și consolidarea legăturilor economice. Cele două părți au convenit să urmărească dezvoltarea relațiilor comerciale dintre fermierii români și sectorul privat din Israel.
-
Exclusivacum 2 zilePolițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova
-
Exclusivacum 3 zileApt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi
-
Exclusivacum o ziReforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce
-
Featuredacum 4 zileCalificativ la ordin in M.A.I.: cum transformă ministrul «binele» polițiștilor în «nesatisfăcător» cu un simplu pix
-
Exclusivacum 4 zileStrăpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zileServiciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări
-
Exclusivacum o ziPoliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta




