Connect with us

Administratie

Premierul Florin Cîţu a comandat deja o roabă de şampanie

Publicat

pe

Premierul Florin Cîţu a comandat deja o roabă de şampanieCu o creştere de peste 10% în acest an, economia României este deja în fruntea Europei şi a lumii, guvernul a reformat şi restructurat tot şi de ce am mai avea nevoie de PNRR dacă lucrurile merg aşa bine?
Premierul Florin Cîţu a anunţat la Cluj – „Vă vând un mic secret” – că vor veni noi estimări macroeconomice care vor anunţa o creştere economică de cel puţin 10% în acest an pentru România. „O să avem o creştere economică puternică anul acesta, sper să se adeverească, de cel puţin 10%.” Anul trecut România a avut o scădere economică de 3,9%, aşa că deja a recuperat ceea ce a pierdut în anul crizei Covid şi merge spre o creştere economică reală de peste 6%. La începutul anului, analiştii şi guvernul estimau o creştere economică de 4%, după două luni prognozele au urcat la 5% pe baza rezultatelor din T4/2020, iar după rezultatele din T1/2021 prognozele analiştilor au crescut la peste 7%.Banca americană Goldman Sachs a trecut acum trei luni, într-un raport, o creştere economică de 9% pentru România, ceea ce părea o cifră aruncată într-un PowerPoint. Acum două săptămâni, la ZF Bankers 2021, Florin Ilie, vicepreşedinte corporate ING şi fostul coleg al lui Florin Cîţu pe când acesta lucra la ING, a spus că „riscăm să avem o creştere economică de 10% în acest an”. Premierul Florin Cîţu pune această creştere economică spectaculoasă pe seama investiţiilor – „pentru prima dată după 30 de ani” – şi nu pe consum.

În T1/2021, conform datelor INS – Institutul Naţional de Statistică -, formarea brută de capital fix, adică investiţiile, a avut o contribuţie de 2% la creşterea PIB, în timp ce consumul final a avut o contribuţie negativă de 0,4%. Problema principală este legată de faptul că România are export net de bunuri şi servicii, adică exporturile sunt mai mici decât importurile, ceea ce a mâncat, în primul trimestru, 2,7% din creşterea PIB. În T1/2021 economia a crescut cu 2,9% faţă de T4/2020 şi a scăzut cu 0,2% faţă de T1/2020. Cea mai mare creştere va veni în T2/2021, pentru că se raportează la scăderea din T2/2020, când a venit criza Covid şi economia s-a închis.

Premierul vorbeşte numai despre creşterea economică, pe care o pune în dreptul guvernului pe care îl conduce, dar vorbeşte mai puţin despre dezechilibrele macro care se tot adună în spatele acestei creşteri economice: creşterea deficitului comercial, care nu poate fi stopată decât prin reducerea cererii din partea statului, creşterea deficitului de cont curent, creşterea datoriei publice, deficitul mare bugetar care contribuie la creşterea deficitului comercial şi a deficitului de cont curent, şi nu în ultimul rând perspectiva creşterii inflaţiei (este o certitudine), creşterea dobânzilor la lei – la un moment dat BNR va fi nevoită să strângă politica monetară şi să crească dobânzile şi creşterea cursului valutar leu/euro, care ar trebui să crească mai mult pentru a nu fi un factor de accentuare a deficitului comercial şi de cont current.

Este adevărat că inflaţia, dobânzile la lei şi cursul valutar leu/euro sunt mai mult responsabilitatea Băncii Naţionale. Investiţiile despre care vorbeşte premierul sunt în bună măsură realizate dintr-un deficit bugetar mare – 7% din PIB în 2021, 9% în 2020 -, care trebuie redus la jumătate în următorii doi ani. Iar acest deficit bugetar de 7% în acest an, poate sub acest nivel datorită creşterii economice mai mari, este ţinut sub control prin blocarea creşterilor salariale la bugetari şi creşterea mult mai redusă a pensiilor. La un moment dat, presiunea creşterii salariilor pentru bugetari şi majorării pensiilor va deveni extrem de politică.

Investiţiile conduc acum creşterea economică dar, după cum arată datele din ultimele luni, consumul accelerează: românii au început să intre în banii economisiţi în bănci şi să-i cheltuiască, iar creditele noi de consum luate din bănci au depăşit în luna mai nivelul de 2,54 miliarde de lei, un nou record lunar al ultimilor 14 ani; în schimb, în luna mai creditele corporate au scăzut cu aproape 25% faţă de nivelul din aprilie şi sunt sub vârful din luna martie. Creşterea economică de 10%, pe care o salutăm, nu înseamnă că în economie s-au făcut reforme majore, în special la nivelul statului, acolo unde continuă angajările, şi nici nu se pune problema unor restructurări sau a unor reforme.

În declaraţii, premierul Florin Cîţu este la fel de bun ca şi ceilalţi premieri când vorbeşte despre reforma statului sau reforma companiilor de stat, adică nimic. Spre exemplu, Leo Mart, co-fondator şi CEO WiseGoup AI, a spus la emisiunea InnovX BCR: Am dezvoltat anul trecut, împreună cu UiPath, un robot care făcea anchete epidemiologice pentru DSP-uri, care a funcţionat în Arad. Am vrut să-l oferim gratuit la nivel naţional prin intermediul Ministerului Sănătăţii, dar nu a existat intres şi proiectul nu s-a realizat. Toată lumea vorbeşte despre reforma administraţiei locale şi îmbunătăţirea funcţionării mediului de afaceri prin legi, norme şi reducerea birocraţiei, dar semnalele indică o închistare şi mai mare.

Toată lumea stă cu magneţii la ei pentru a prinde ceva din banii PNRR, dar se uită că acele proiecte din PowerPoint-uri trebuie şi implementate. Iar înainte să vină granturile, adică banii gratis, guvernul s-a angajat să ia împrumuturi, care trebuie date şi înapoi. Ca să nu mai vorbim de faptul că vine deja toamna şi guvernul nu a privatizat pe Bursă nicio companie de stat, iar legea investiţiilor în gazele din Marea Neagră pare să nu reprezinte o prioritate pentru nimeni. Toată lumea este ocupată cu SIJU. Până se vor relua discuţiile despre PNRR, cu această creştere economică de 10% premierul Florin Cîţu poate comanda deja o roabă de şampanie (există un obicei în celebrele cluburi de la noi ca atunci când cineva este în bani şi vrea să iasă în faţă, să comande o roabă de şampanie, pe care chelnerii o aduc cu mult fast). Nici nu mai trebuie să-şi bată capul cu celelalte lucruri.

Cristian Hostiuc

Administratie

Filiera suedeză în Delta Dunării: Motoare de barcă furate din Scandinavia, depistate de polițiștii din Tulcea

Publicat

pe

De

O acțiune de rutină pentru combaterea infracționalității transfrontaliere s-a transformat într-o captură internațională importantă pe teritoriul județului Tulcea. Polițiștii de frontieră au reușit să identifice și să scoată din circuit bunuri care făceau obiectul unei alerte de confiscare emise de autoritățile din Suedia.

Acțiune împotriva crimei transfrontaliere: Bunuri căutate de Suedia identificate în posesia unui român

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Tulcea au desfășurat recent o operațiune amplă în zona de competență, vizând prevenirea faptelor ilegale la graniță. În cadrul acestor verificări, atenția agenților s-a concentrat asupra unui cetățean român care deținea două motoare de ambarcațiune a căror proveniență a ridicat suspiciuni imediate.

Conform informațiilor furnizate de sursa citată, suspiciunile polițiștilor au fost confirmate în momentul în care datele componentelor au fost introduse în sistemele de verificare. Interogarea bazelor de date specifice a scos la iveală faptul că ambele motoare erau semnalate ca bunuri căutate pentru confiscare de către autoritățile suedeze, fiind cel mai probabil rezultatul unor activități infracționale desfășurate în statul nordic.

Dosar penal pentru tăinuire: Motoare de ambarcațiune în valoare de 57.000 de lei au fost confiscate de autorități

Valoarea totală a celor două motoare de barcă a fost estimată la aproximativ 57.200 de lei. Imediat după confirmarea alertei internaționale, bunurile au fost ridicate și depuse la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor și pentru a fi demarate procedurile de returnare către proprietarii legali sau către autoritățile solicitante.

Potrivit Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. În prezent, ancheta continuă pentru a stabili traseul parcurs de aceste bunuri din Suedia până în România și pentru a identifica toate persoanele implicate în această rețea de trafic cu obiecte furate. Măsurile legale finale vor fi propuse la încheierea cercetărilor, sub coordonarea unității de parchet competente. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Captură de lux pe DN 5: Poliția de Frontieră Giurgiu a confiscat sute de parfumuri contrafăcute provenite din Turcia

Publicat

pe

De

Într-o acțiune rapidă desfășurată pe principala arteră care leagă frontiera de sud a țării de Capitală, polițiștii de frontieră au interceptat un transport ilegal de produse de parfumerie. Marfa, care ar fi valorat o mică avere dacă ar fi fost originală, a fost retrasă de pe piață înainte de a ajunge la consumatori.

Operațiune tip blitz la Giurgiu: Peste 700 de sticle de parfum descoperite într-un autocar turcesc

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au organizat o acțiune de control punctuală pe DN 5, vizând combaterea traficului cu produse ilegale. În cadrul acestei operațiuni, agenții au oprit pentru verificări un autocar înmatriculat în Turcia, care efectua o cursă regulată pe ruta Turcia-România, condus de un cetățean turc.

Conform informațiilor furnizate de sursa citată, la control au participat echipe mixte din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu și ai Compartimentului Sprijin Operativ. În urma verificării amănunțite a compartimentelor vehiculului, polițiștii au descoperit 795 de produse de parfumerie care purtau însemnele unor mărci de prestigiu, însă prezentau toate semnele unor produse contrafăcute.

Prejudiciu de peste 300.000 lei: Marfa de contrabandă a fost depusă în camera de corpuri delicte

Bunurile depistate, care aparțineau unui pasager de cetățenie turcă, au fost evaluate la aproximativ 318.000 lei, sumă ce reprezintă valoarea de piață a produselor dacă acestea ar fi fost comercializate ca originale. Întreaga cantitate de parfumuri a fost ridicată imediat de autorități și depusă în camera de corpuri delicte pentru continuarea cercetărilor.

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, pe numele persoanelor implicate au fost întocmite acte de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”. La finalizarea anchetei, urmează să fie luate măsurile legale care se impun în acest caz de încălcare a regimului mărcilor.

Protecția drepturilor de proprietate intelectuală: Autoritățile intensifică controalele împotriva traficului cu produse piratate

Această captură face parte dintr-un efort constant al polițiștilor de frontieră de a proteja piața internă și drepturile de proprietate intelectuală. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a subliniat că astfel de acțiuni au loc zilnic în întreaga zonă de responsabilitate, fiind vizate în special rutele internaționale de transport persoane și marfă.

Sursa citată reiterează angajamentul instituției în combaterea faptelor ilegale, subliniind că traficul de produse contrafăcute nu afectează doar titularii de mărci, ci poate reprezenta și un risc pentru sănătatea consumatorilor, având în vedere proveniența incertă a substanțelor utilizate în fabricarea acestor parfumuri „pirat”. (Sav N.).

Citeste in continuare

Administratie

Călătorii mai simple cu minorii în străinătate: Poliția de Frontieră elimină obligativitatea cazierului în format fizic

Publicat

pe

De

Poliția de Frontieră Română vine în sprijinul cetățenilor care plănuiesc deplasări internaționale alături de copii, implementând măsuri de debirocratizare a controlului la punctele de trecere. O schimbare majoră vizează eliminarea necesității de a prezenta documente pe suport de hârtie care pot fi acum verificate instantaneu prin sisteme informatice.

Verificări electronice la punctele de trecere: Tehnologia înlocuiește prezentarea fizică a cazierului judiciar

Într-un efort de a simplifica formalitățile de călătorie, Poliția de Frontieră Română a anunțat că persoanele care însoțesc minori în afara țării nu mai sunt obligate să dețină certificatul de cazier judiciar în format fizic. Această măsură reprezintă un pas important spre digitalizarea serviciilor publice și fluidizarea traficului la frontieră.

Conform precizărilor făcute de sursa citată, verificarea existenței acestui document se realizează acum electronic. Polițiștii de frontieră accesează bazele de date în momentul controlului, eliminând astfel stresul pasagerilor de a mai purta grija unui document suplimentar pe suport de hârtie. Această procedură contribuie direct la reducerea numărului de acte necesare pentru însoțitorii de minori.

Condițiile legale rămân ferme: Declarațiile de acord și actele judecătorești sunt în continuare obligatorii

Deși procedura privind cazierul a fost simplificată, Poliția de Frontieră Română atrage atenția că celelalte cerințe legale pentru ieșirea din țară a cetățenilor români minori rămân neschimbate. Autoritățile subliniază importanța respectării legislației în vigoare pentru a evita întoarcerea de la graniță.

Potrivit sursei citate, însoțitorii trebuie să prezinte în continuare, după caz, declarația de acord a părinților, hotărârile judecătorești definitive sau alte documente specifice prevăzute de lege. Instituția reamintește că aceste reguli sunt esențiale pentru protecția minorilor, iar simplificarea verificării cazierului nu scutește cetățenii de responsabilitatea de a avea restul documentației complete și corect întocmite. (Paul D.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv30 de minute ago

De vânzare: stat de drept ușor folosit, preț negociabil în milioane de euro

700 DE MILIOANE ȘI-O LEGE LA OFERTĂ Cum s-a „prostituat” legea pentru PNRR, la Curtea de Apel București FSANP LA...

Exclusiv12 ore ago

JUSTIȚIARUL DE TERASĂ CU TIKTOK LA CENTURĂ ȘI MORALĂ LA REDUCERE

CUM SE NAȘTE UN EROU DE LIVE DINTR-O TRAGEDIE REALĂ În județul Neamț, unde oamenii încă mai știu ce înseamnă...

Exclusiv12 ore ago

VICEPRIMARUL CARE NU SE FEREȘTE DE ADEVĂR: ALEXANDRU SĂRARU ȘI BĂTĂLIA PENTRU IDENTITATEA PLOIEȘTIULUI

CÂND ALȚII TAC DE FRICĂ, SĂRARU SPUNE PE NUME Într-un context politic în care prea mulți aleși preferă să tacă,...

Exclusivo zi ago

Breaking news din Prahova profundă: comuna Ariceștii Rahtivani dă peste cap handbalul românesc și învață granzii ce înseamnă ambiția la vârsta de 11-12 ani

O știre pozitivă, dar prea pozitivă ca să intereseze pe cineva? La capitolul „fapte pozitive” din județul Prahova, unde de...

Exclusivo zi ago

De la „Prestij” la „Maneliadă”: fief interlop în buricul Ploieștiului, cu IPJ Prahova la butonul de mute

Restaurant „de fițe”, clientele de clan: Ploieștiul și-a făcut ring de luptă în centru În centrul Ploieștiului, la doi pași...

Exclusivo zi ago

Pensie cu „viluță la pachet”: șeful împuternicit de la IPJ Prahova fuge din funcție, dar nu și cu mâna goală

Când nu te mai țin nervii la ședință, te ține pensia specială Un șef din IPJ Prahova, etern împuternicit pe...

Exclusivo zi ago

Cămătar Center Bărcănești: drum național ocupat, instituții în poziția ghiocel (IPJ PRAHOVA)

Magazin cu roți pe DN, legea în șanț: cum a ajuns Bărcăneștiul parcare pentru un „cămătar strategic” Comerț pe carosabil,...

Exclusivo zi ago

Evadare cu scandal de pe șantier, evadare pe șest din fortăreață: când sare gardul deținutul, sare și dublul standard din ANP

Evadare de pe șantier: sirene, comisii, ședințe, breaking news Când un deținut a fugit de la punctul de lucru exterior...

Exclusiv2 zile ago

Protejat: „Bodycam la mișto”: Agentul Irimia, starul rutier (IPJ PRAHOVA) care dă amenzi pe filmare și iertări pe șoptite.„Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VII)

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv2 zile ago

Băicoi, republica panourilor ilegale: „STOP VEXLER”, START CIRC. Statul numără melci, extremismul ridică schele

Băicoi, kilometrul zero al tupeului: panouri fără acte, lege făcută afiș Pe DN1, la Băicoi, între Forja Neptun și viitorul...

Exclusiv2 zile ago

Republica Scorțeni: Codul Penal – regulament de ordine interioară, avertizorul de integritate – dușmanul poporului

Pe 12 iunie 2026, ziarul de investigații Incisiv de Prahova a publicat articolul „Primăria teroarei: Micuța comună Scorțeni și marele...

Exclusiv2 zile ago

EVADARE CU BONUS LA PUSCARIA MĂRGINENI: CÂND SARE DEȚINUTUL GARDUL, SARE ȘI SALARIUL DIRECTORULUI

Pamflet usturător despre cum se răsplătește „excepționalul” în sistemul penitenciar GARDUL E MIC, SALARIUL E MARE La 12 august 2025,...

Exclusiv3 zile ago

Țara se vinde la kilogram de șantier. Cum vrea Guvernul Bolojan să împingă Mangalia în brațele Rheinmetall, peste capul CSAT

Operațiunea „SAFE”: Salvăm pe cine trebuie, nu ce trebuie În România anului 2026, „securitatea națională” pare să însemne altceva decât...

Exclusiv3 zile ago

DN1, Băicoi: unde se întâlnesc extremismul pe carton, melcul instituțional și un mormânt de 5.000 de ani

Pe DN1, la Băicoi, între Forja Neptun și viitorul pasaj rutier spre strada Înfrățirii, România își arată, simultan, toate fețele:...

Exclusiv3 zile ago

Primăria teroarei: Micuța comună Scorțeni și marele regat al lui Barbu Iulian Constantin

Când Codul Penal devine regulament de ordine interioară Într-o comună liniștită din Prahova, Scorțeni, instituțiile statului par să funcționeze după...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv