Anchete
Judecătoarea Gabriela Baltag, în plenul CSM: Haideți să ne gândim dacă putem pune lanțuri la picioarele unei profesii!
In plenul CSM a avut loc o ședință în cadrul căreia s-au discutat mai multe puncte, printre care independența justiției, integritatea ICCJ, dar și Cazul Robert Roșu, în dosarul „Ferma Băneasa”. A avut loc o dezbatere vizavi de cererile de apărare a reputației făcute de cei doi anchetatori de la Brașov care au întocmit rechizitoriul în cazul “Ferma Băneasa”, cererea celor trei din completul care a pronunțat decizia de condamnare în cazul unora dintre inculpați – printre care și avocatul Robert Roșu, condamnat la 5 ani cu executare.
Președintele UNBR, Traian Briciu, a luat cuvântul și a precizat că „UNBR nu trebuie confundată cu alte manifestări din spațiul public”, în ceea ce privește manifestațiile și declarațiile care au urmat după închiderea avocatului Roșu. În plenul CSM au luat cuvântul, pe rând, Traian Briciu, Ion Drage, decanul Baroului București și consilierul Baroului București, av. Flavia Teodosiu, dar și alți avocați și judecători.
“E posibil ca și Justiția să sufere de o hipersensibilitate! (…) Am reacționat pripit? Fără a avea un temei discutabil? Noi spunem că NU! Ce să spunem, că avocații nu sunt șocați că azi e într-un fel și mâine în alt fel?”, a spus președintele UNBR, Traian Briciu, făcând trimitere la achitarea dată avocatului Roșu la fond și condamnarea sa, în apel, la ICCJ.
Una dintre cele mai proeminente luări de poziții a fost cea a judecătorului Gabriela Baltag, care a spus că a participat, alături de alți colegi din CSM, la Congresul Avocaților care a avut loc zilele trecute și a fost foarte impresionată de discursul pe care l-a avut avocatul Florentin Țuca:
“Mi-aș fi dorit să fie aici și un reprezentant de la Casa de avocatură a avocatului Roșu. Domnul Florentin Țuca m-a impresionat. Dați-mi voie să fiu eu avocatul avocaturii și să vă îndemn cum ne-a îndemnat domnul Țuca, să luăm hotărârea aceea (n.n.-de condamnare din dosarul Ferma Băneasa), să ștergem numele avocaților și să punem numele nostru (…). Eu nu comentez hotărâri judecătorești, dar haideți să ne gândim dacă putem pune lanțuri la picioarele unei profesii!”. Aceasta a continuat: ”Nu îl cunosc pe avocatul Roșu. Mi-aș dori să-l vizitez. Să văd cum este să stea un profesionist în penitenciar”, a subliniat judecătorul Gabriela Baltag.
Reprezentantul societății civile în CSM, Victor Alistar a pus în discuție nevoia de certitudine juridică a justițiabilului, a subliniat că ceea ce trebuie dezbătut la nivel de CSM este felul în care două instanțe au ajuns la concluzii diferite, contrare, că trebuie discutate în CSM problemele care au generat astfel de reacții, nu reacția instituțională a corpului avocaților.
-
Exclusivacum 4 zile
Afaceri intunecate. Un studiu de caz în Securitatea Națională: legături infracționale în Sistemul Național Antigrindină
-
Exclusivacum 21 de ore
Eșecul „resursizării” Poliției Penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
RABUFNIREA INCULPATULUI PSEUDO – JURNALIST NARCOMAN, SPAGAR SI SANTAJIST CATALIN STAVRI!
-
Exclusivacum 20 de ore
Controversă și scandal la Hidro Prahova: Demisii și ilegalități în conducerea UIP!
-
Exclusivacum 4 zile
S.R.I.: Geniul nevăzut al Securității Naționale
-
Exclusivacum 2 zile
Managementul lui Iorga Marian la Hidro Prahova: Pierderi de milioane și nemulțumiri în rândul angajaților
-
Exclusivacum 3 zile
Jafuri și corupție! Ziarul Incisiv de Prahova publică dovezile care ingroapă UWS (fosta ROSAL)!: Un Audit ce dezvăluie furturi masive
-
Exclusivacum 20 de ore
AUTOSESIZAREA INSPECTIE JUDICIARE IN CAZUL JUDECATOAREI GROSU CRINA ELENA!!!