Administratie
”Romania educata” – scoala incepe in toamna cu 60.000 de profesori lipsa
(Preluare Inpolitics):
Potrivit datelor oficiale furnizate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în septembrie, școlile românești își vor începe cursurile cu un deficit de 60.621 de posturi didactice.
Cîmpeanu a furnizat datele în urma unei interpelări parlamentare a deputatei PNL Rodica Barcari și a mai precizat, la solicitarea acesteia, că numărul locurilor de la universitățile de stat pentru studenții care vor să se înscrie la masterul didactic în acest an se ridică la 400, la fel ca anul trecut. Ministrul mai spune că între septembrie anul trecut și aprilie anul acesta s-au pensionat un număr de 3.382 de cadre didactice, la nivel național.
Reamintim că situația deficitului imens de profesori în sistemul de învățămînt devine tot mai gravă de la un an la altul, pandemia nu a făcut decît să înrăutățească dramatic lucrurile, meseria de dascăl nemaifiind atractivă din cauza salariilor mici și a condiției necorespunzătoare a multor școli. Sindicatele din educație atrag atenția an de an guvernelor asupra perspectivelor dramatice de viitor, dar răspunsurile primite sunt, de regulă, în genul celui furnizat de guvernul Orban, acum un an, care a decis amînarea majorarea salariilor cadrelor didactice, pe motiv că prognozele economice nu sunt foarte optimiste: ”E ca într-o familie – când îţi scad veniturile şi abia mai ai bani de mâncare, de plata chiriei, nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă”.
Administratie
Falsa autospecială și lecția costisitoare: un tânăr vrea vizibilitate de polițist, se trezește cu amendă și permisul suspendat
Administratie
Lovitură pentru contrabandiști: Peste un sfert de milion de tigarete, confiscate la granița Giurgiu
Administratie
Sprijin real pentru viețile fragile: Ministerul Sănătății accelerează strategia națională de ingrijiri paliative și la domiciliu
-
Exclusivacum 5 zile„Ne ducem în cap!” Alerta ANP: Sistemul Penitenciar, la un pas de colaps din lipsă de personal
-
Exclusivacum o ziReset urgent pentru ANP! De la „epoca de aur” a gardienilor la haosul oportuniștilor, prin ochii lui Cosmin Dorobanțu!
-
Exclusivacum 3 zileCirc la Penitenciare! Reorganizarea „minune” a lui Burcu, un dezastru de râsul lumii!
-
Exclusivacum o ziEXCLUSIV: „Saga” agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș. Comedia neagră de la SAS! Poliția unde „Inelul Magic” împarte disciplinare, „Polițistul Incisiv” refuză hârțoagele, iar Controlul Intern se autodenunță (cu BONUS: 50% OSKAR pentru complicitate!)
-
Exclusivacum 4 zileCirc la SAS! Când „Acțiunile Speciale” devin „acțiuni penale” orchestrate de psihologi-călăi și șefi cu „inel magic” – Totul la vedere, în fața Justiției!
-
Exclusivacum o ziJustiția „la volanul” birocrației oarbe: Cazul POP IONUT-COSTIN (fost Comandant Descarcerare Petrobrazi) și odiseea incompetenței teritoriale la Parchetul Sectorului 1! (I)
-
Exclusivacum 3 zileScandal fără precedent în Poliția Română: Birouri sigilate și injurații de la vârf
-
Exclusivacum 3 zileIGPR, mașinăria de spălat rufe murdare: Cine mai apără legea când poliția se apără pe ea insăși?




