Și a trecut și săptămâna luminată. Ridicol, dar adevărat, așa ar trebuie declarat, conform propagandei unice la care am asistat, cele opt zile ale turneului președintelui Biden în Europa. Acest periplu a fost analizat în raport cu așteptările, patimile, apoi cu dezamăgirile fiecărui actor. A luminat un complex fundamental de contradicții politice, economice, tehnologice și militare care reprezinta de fapt o bombă cu ceas pentru, ironia istoriei, tocmai democrațiilor pe care dorea să le apere. Cu prima etapă a vizitei americane a avut loc și primul mare dezacord dintre Biden (un politician prea ipocrit pentru a mai fi înțeles de către cineva) și Regatul Unit. Totul a pornit de la infama soluție franceză, acceptată prin hoție și fals de către un fost prim ministru britanic, celebra Theresa May. Aceasta fără a își informa guvernul și parlamentul, în căutare disperată de a rămâne la putere, a acceptat un dictat francez care a impus Protocolul Irlandei de Nord, prin care, în chiar interiorul teritoriului britanic, prin ignorarea suveranității naționale și teritoriale, Londrei i s-a impus o graniță vamală. Actualul prim minstru britanic a căutat sprijin american pentru a forța o reglementare în favoarea sa a diferendului impus de ideologii de la Bruxelles. Biden, cu precizie, a torpilat dorința celui mai vechi aliat al său, oferind pe tavă celor de la Bruxelles dreptul de a executa orice națiune sau stat, chiar dacă acestea sunt suverane. Democrați adevarati și în tot cu strigătele antropofage ale ideologilor care doresc, la fel să se întâmple și cu Rusia, China sau oricine se opune dictaturii democrației impuse țările lor.
Cifrele guvernului britanic spun o poveste cruntă și criminală despre implementarea de către UE a protocolului Irlandei de Nord. Totul este construit pentru a pedepsii Regatul Unit și obraznicia acesteia de a ieși din robia ideologică impusă de către Bruxelles. UE impune peste 500 de controale în fiecare zi asupra comerțui cu mărfuri între continentul european și Irlanda de Nord (teritoriu britanic) peste Marea Irlandei. Până pe 23 mai, au existat 41.807 verificări documentare la „frontiera” interior-britanică impusă cu forta și ilegal de către grupul neales al leaderilor de la Bruxelles, din care 36.702 au fost verificări documentare, în timp ce au avut loc 2.831 inspecții fizice ale mărfurilor. În iunie, au avut loc 81.000 de controale în 21 de zile, în medie 650 în fiecare zi. Ca urmare, vechile modele de tranzacționare au fost transformate.
Exporturile britanice către Irlanda au scăzut cu 39% în 2021, în timp ce exporturile către Irlanda de Nord din Republica Irlanda (membru Uniunii Europene și aplicant zelos al dictatului de la Bruxelles) au crescut cu 40% comparativ cu perioada echivalentă din 2020 și sunt cu 54% peste nivelul din 2018. Comerțul din Irlanda de Nord către Republica Irlanda este, de asemenea, cu 61% peste cel din 2020 și cu 111% peste cifra din 2018.
Cu alte cuvinte, birocrația de la Bruxelles a ordonat ca model de pedepsire pentru referendumul Brexit, mai multe controale la frontiera internă-britanică decât totalul controalelor pe care le execută de-a lungul întregii frontierei externe a Uniunii Europene. Drogurile, traficul de carne vie, teroismul, migrația ilegala, traficul de arme sau de material nuclear nu îngrijorează pe ideologii de la Bruxelles, căt irită curajul britanic de a spune nu dictaturii continentale. Sub pretextul că mărfurile care traversează Marea Irlandei ar putea intra în Uniune și ar afecta integritatea pieței unice, leaderii nealeși de la Bruxelles au impus un grad mult mai ridicat pentru apărarea pieței unice de-a lungul frontierei interior-britanice decât în orice alt loc din jurul frontierei externe a UE. Iată o democrație perfectă! O nou blocadă economică amintind de cea impusă de Napoleon, acum în secolul XXI este impusă de dictatura de la Bruxelles. Un vot popular legitim irită pe cei ilegitimi, noi monarhi de la Bruxelles, care pedepsesc o întreagă națiune. Iar la aceasta soluție, Biden al Americii, cel care ar fi trebuit să apere fundamental suveranitatea națională a statelor din arcul trans atlantic, ajută, tocmai ăn numele unității democratice. Fariseu de stânga, imperialist de dreapta, orice merge pentru a demonstra că „America is back!”.
Mai mult, volatilul președinte Macron, care declară sus și tare că Europa este suveranistă, atacă integritatea teritorială a unei puteri europene, respectiv Regatul Unit, prin sugestia făcută numai săptămâna trecută că Irlanda de Nord nu face parte cu adevărat din Marea Britanie. Medievalism pur, revenirea la luptele cu săbii dintre Anjou si Stuarts, iată viziunea contemporană a francezului ahtiat după suveranitate. Dar tocmai aceste aberații prind la micii dictatori din Bruxelles, căci Macron propune nici mai mult nici mai puțin o politică de dezintegrare a Marii Britanii. Nu numai gaullismul arogant se vede aici dar și dorința de a da un exemplu celorlalti membri ai UE: să nu cumva să ieșiți din schema dictaturii europene că va facem bucăți. Fizic, ca în cazul Londrei.
Pentru analiștii serioși, nu cei care propun arderea ambasadelor rusești la București și distrugerea statului chinez prin organizarea de revoluții religios-rasiale, tocmai pentru a elimina principalul adversar economic al dictaturii democrației, este clar că Johnson a calculat perfect greșit atât sinceritatea SUA cât și cinstea și onestitatea Uniunii Europene. Nici una din părți nu a jucat cinstit, în numele democrației trădând principiile constitutive ale statului de drept. Dar pentru cei doi imperiali care impun inversarea sexului ca model democratic de distrugere a umanității, cazul UK este mult prea mic pentru a mai masca măcar o minimă decență.
Ca să explicam trădarea și americană și europeană putem spune că Protocolul Irlandei de Nord poate să funcționeze dacă ambele părți, în acord comun, interpretează identic sau similar Acordul din Vinerea Mare din 1998, care a adus pacea în nordul Irlandei. Mai ales dacă găsesc soluții creative și într-un spirit de cooperare. SUA lui Biden nu are în dicționar cuvîntul creativitate. Victoria Nuland nu cunoaște decât biblia noului secol american scrisă de către soțul său, un neo conservator zelot și perfect asumat în dimensiunea sa de cuceritor al lumii.
Nici Comisia Europeană nu are intenții sincere și positive. Macron de altfel a amenințat deseori că Regatul Unit va plati pentru ieșirea din dictatura unională. UE are intenția clară de a impune cele mai dure interpretări ale protocolului, instigând la dezintegrarea teritorială a Marii Britanii. Este o constrângere strategică îmbrăcată în legalismul UE și oficiată în numele democrației de mahala a lui Macron. Desigur, în umbra lui Bismark, Berlinului îi convine aceasta parodie de democrație pan europeană, căci Merkel a fost permanent iritată de dizidența britanică în fața deciziilor ei financiar-apocaliptice. La baza acestui atac al Europei continentale la adresa suveranității unui stat fondator al Uniunii Europene se află și un posibil sentiment revanșard exprimat printr-o ură nedisimulată față de britanicii victorioși ai celui de-al doilea război mondial. Episoadele de dictatură impuse de la Bruxelles la adresa unui victorios în fața nazismului, servește de minune unei astfel de uniuni anti britanică dintre abulicul Macron și imposibila Merkel.
Dictatul democrației de la Bruxelles împotriva suveranității și integrității statale a Regatului Unit este o lecție pentru toți care nu au înțeles modelul de organizare, în viitor, impus de către birocrația europeană. Biden a marșat, provocând la Londra nu numai angoase dar o profundă reacție de dispreț. Trădarea americană va fi mult timp de acum înainte plătită de către președinții americani, mai ales după fraza disprețuitoare a reginei, care, în fața unui Biden numai zâmbet mincinos și ipocrit a declarat destul de tare ca să fie surprinsă de microfoanele lacome ale presei: „acum ar trebuie să ne prefacem că ne simțim bine”. Disprețul vădit al suveranei britanice față de atacul comun al democrațiilor europene și americane la adresa suveranității regatului său a fost nu numai exemplar dar și perfect exprimat.
Nimeni nu a înțeles pentru moment sensul cuvintelor sale, dar semnalul dat de suverană a fost decriptat prea târziu de către licuricii democrației dictatoriale care roiau în jurul său. Dacă era Henri VIII în locul acela, demult UK nu mai făcea parte din dictatura continentală a democrațiilor de la Bruxelles, regele celebru fiind primul leader britanic care a înțeles nocivitatea dictaturii europene, la aceea vreme manipulând un dezacord minor cu scaunul papal pentru a ieși din concertul satrapiilor catolice continentale conduse de către Spania, care îi impuneau tot felul de reguli umilitoare și perfect nedrepte dezvoltării suverane a regatului său. Dar așa, doar un prim ministru Johnson, de pe nici unde ales, ținea loc de istorie și mândrie națională. Căci suveranitatea britanică a apărat-o regina însăși.
Pentru SUA și Bruxelles, această comuniune de dictat imperial propune o noua realitate. Nu există mai mulți adversari periculoși decât două puteri fragile, deoarece chestiunile relativ mici pot amenința însăși supraviețuirea lor și pot duce rapid la un joc de sumă zero. Regatul Unit nu este singura putere fragilă care face față consecințelor Brexitului. Franța devine din ce în ce mai mult bolnavul Europei, iar Germania nu va ezita să își impună dictatul economic, mai ales cel fiscal unui Paris îmbuibat de un Gaullism fără substanță. Împotriva măsurilor draconice germane UK a făcut tot timpul coaliție cu țările supuse fără voie Ligii Hanseatice.
Astăzi fără regatul britanic Franța este o victimă sigură a dictatului de la Bruxelles. Pe măsură ce Europa începe să iasă din pandemie , daunele economice și politice produse de COVID-19 vor deveni evidente odată cu viitoarea luptă dintre Comisia Europeană și multe state membre în următoarea fază a integrării europene. Numai acum trei zile, la conferința comună a lui Merkel cu Macron de la Berlin, Germania a spus clar că revenirea la Pactul de Stabilitate (fiscal) este un necesar, atrăgând atenția că noi măsuri de reglare a deficitelor publice vor trebuie să fie luate. Măsuri care sigur vor servi Germaniei și nu Europei, respective arogantei Franța. Trădarea europeană a principiilor democrației prin umilirea britanicilor va fi urmată de trădarea pregătită Franței și macronismului său bezmetic. Bruxelles nu acceptă democratia suverană.
Căci, pentru a o spune mai direct, viitoarea Europă va avea patru elemente interconectate, dintre care niciunul nu se va dovedi confortabil din punct de vedere politic și al suveranității naționale: transferul mai generos al surplusului bugetar al Germaniei și a bogăției relative a contribuabililor din nordul și vestul Europei către est și sudul Europei fără a supăra prea mult contribuabilul german (cu prețul invadării acestora de către migrația refuzată de liga Hanseatică); mutualizarea unei mari părți a datoriilor statelor membre UE, astfel încât toți contribuabilii UE să devină responsabili; creșterea puterii de împrumut pentru Comisia Europeană, conferindu-i astfel puterile (și aspectul) unui stat; și alinierea politicilor fiscale ale statelor membre UE pentru a permite Comisiei să impună mai bine disciplina financiar bancară tuturor statelor membre UE menționate.
Toate cele de mai sus au loc atunci când atât UE, în tandem cu SUA, cât și Marea Britanie sunt angajate într-o luptă pentru putere atât în interiorul continentului cât și în spațiul sino-asiatic, mai ales cel Indo-Pacific, care vor decide în cele din urmă viitorul celor trei entități. În aceste context al geopoliticii europene are loc lupta pentru granița interior-irlandeză și motivul pentru care Comisia se teme că Brexit ar putea reprezenta o amenințare existențială pentru viziunea sa despre o Europă unică. În mod ideal, Comisia și susținătorii săi ar dori să utilizeze Protocolul Irlandei de Nord pentru a impune întregului Regatul Unit să respecte normele și reglementările UE. Cu toate acestea, așa-numita „aliniere dinamică” ar însemna ca britanicii să accepte normele UE fără nicio influență asupra lor.
Niciun stat suveran care se respectă, darămite o putere majoră, nu ar putea accepta o astfel de impunere. Iar SUA au pariat greșit pe soluția irlandeză. Căci fără UK, SUA nu au soluție în Hong Kong, așa cum fără Sinagapore nu exista soluții pentru Taiwan. Deși noua cartă atlantică a fost semnată de un președinte american care a aruncat Londra sub autobuz și de un prim ministru britanic care va decide replica sa prin prisma altor dosare internaționale, Bruxelles a dovedit o lipsa de loialitate, de sinceritate și de respectare a principiilor democratice cum numai Moscova anilor lui Stalin, sau Berlinul lui Hitler au mai făcut-o. Riscul unei dictaturi a democrațiilor care să provoace tocmai ruperea acelor democrații, este nu numai evident dar a intrat în faza critică.
Săptămâna trecută, atât la G7, cât și la summit-urile NATO, a apărut o temă centrală; necesitatea democrațiilor de a sta împreună în fața marilor provocări mondiale din partea puterilor nucleare autocratice precum Iran, China și Rusia. Recentele „alegeri” din Iran arată amploarea provocării viitoare. După ce SUA și-a bătut efectiv joc de imensa putere persană, de locul său în istoria lumii și a regiunii unde se află, după ce Trump a distrus orice urmă de respectabilitate în raport cu una dintre cele mai vechi națiuni, iată ca prezența unuia dintre cei mai duri și implacabili leaderi religioși iranieni în scaunul prezidențial închide pentru cel puțin cinci ani orice șansă de reală de dialog.
Maximalismul profund imoral american a dus la o singură soluție și anume războiul. Fără drept de apel, acolo, în Iran, decizia este luată, pentru orice putere străină care reușește să ocupe acea țară, prețul este bombardamentul nuclear al vecinilor Teheranului. Dacă cineva își imaginează altceva înseamnă că visează. Dictatul și impunerea, cu orice preț, a unor valori democratice deseori ilegale, ilegitime și parcă produse de minți dependente de cocaină (precum schimbarea sexului la copii sau ideologia trans la Olimpiade) se oprește net în fața imperativului supraviețuirii statului și națiunii. Este o regulă universală simplă, iar SUA (ca și EU în cazul Marii Britanii) se îndreaptă spre lipsă totala și absolută a soluțiilor negociate.
Elementul central al propagandei leniniste care a invadat discursul media și al analiștilor arondați la fundațiile transgender din lume s-a referit tocmai la propagarea unității „în cuget și simțiri” (fără dizidență), identică cu cea cerută de URSS supușilor săi din lagărul democrațiilor populare, a tuturor democrațiilor lumii, pentru a face față noului pericol al autocrațiilor politice euroasiatice (uitând de autocrațiile violente, ideologice, sexuale, culturale, sau sociale manifeste în SUA sau Canada). Prin deciziile luate în celebra săptămână luminată, de care vorbeam, tocmai aceasta unitate strâns unită în jurul Mărețului Conducător a fost subminată.
Într-adevăr, o astfel de unitate a lumii trans atlantice este implicită în Noua Cartă a Atlanticului, în timp ce comunicatul fluviu al summit-ului NATO a arătat nevoia vitală ca Marea Britanie, Franța și Germania să conducă împreună țările europene membre ale alianței militare către un nivel mult mai înalt de integrare militară. Problema este că Franța are un război economic nimicitor cu Anglia, Liga Hanseatică dorește mnutualizarea propriilor sale datorii pentru ca tot europeanul să le plateasca, micile autocrații lingvistice baltice se transformă din democrații neoliberale în aproape nazism rusofob, Germania a câștigat gazul Rusiei iar Ucraina a fost lăsată la cheremul formatului Minsk.
Trebuie subliniat, pentru analiștii români pupători de icoane democratice frumos înrămate, că format Minsk recunoaște existența la masa negocierilor a celor două republicii secesioniste rusofone, Kievul fiind furibund și sângeros împotriva acestei soluții impuse de către Bruxelles. Putem observa deci că ambițiile strategice de tipul cincinalului în patru ani, declarațiile bombastice cu privirea la unitatea de monolit a popoarelor în jurul lumiii democratice se lovesc de trădările pe care fiecare actor democrat le pregătește împotriva colegului său de uniune europeană sau alianță militară.
De aceea, cu un astfel de dictat al democrației, cu trădarea pe masa și cu modelul stalinian al gândirii unice, viziunea unei unități care să fie îmbrățișată de umanitate nu se va realiza niciodată. Unitatea de tip bolșevic promovată de Joe Biden și colegii săi nu va fi realizată niciodată dacă europenii se retrag într-un război intern pentru tronul celui care va conduce Europa, singur și neales, de la Bruxelles. Mai rău, un război care are ca scop unic dezmembrarea de către UE (Franța în acest caz) a unei alte mari puteri europene, nu va produce niciodată rezultatele scontate, un nou Churchill fiind doar la colțul istoriei pentru a intra în scenă. Iranul jignit de democrația americană a oferit un președinte mai dur decât orice fundamentalist creat de regimul ayatolahilor în ultima jumătate de secol. O Mare Britanie înjosită în numele democrației unilaterale de la Bruxelles va produce sigur un dur al Brexit, care va face ruptura atlantică să fie defintivă și irevocabilă.
La un moment dat, SUA, Franța și Germania vor trebui să decidă în ce măsură vor permite ideologilor gândirii unice, apărătorilor ortodoxiei transgender de la Bruxelles să împingă rupturile sectoriale atât de departe. Deși britanicii au făcut propuneri care ar elimina granița interior-britanică, Bruxelles, Berlin și Paris (pentru că este trinitatea care contează), sprijinite de un Biden aferist mai mult decât onest, au ignorant imperial necesarul de suveranitate al Londrei. Este într-adevăr în interesul Franței, Germaniei și SUA, să nu mai vorbim de NATO în general, să vedem Regatul Unit umilit și chiar alungat? Căci dacă istoria nu i-a învățat nimic pe cei din capitalele menționate, Moscova nu este deloc departe de Londra. O alungare a UK din sistemul unic de dictatura democratică EU și militară NATO oferă o șansă nesperată jocului Moscovei de distrugere a democrațiilor europene.
Cum să te mai lupți cu autocrațiilor euroasiatice când tu, capitala imperialismului democratic european de limbă germană, organizezi efectiv dezmembrarea unui stat suveran și distrugi, în bucăți, o națiune democratică? Iată o întrebare la care ideologii din România, care cer capul rușilor și al chinezilor la masa de crăciun, ar trebuie să răspundă sincer. Altfel, acești autiști ai analizei politice să nu mai vorbească despre democrație și dreptul de a alege liber. Vorbiți despre dictat, despre impunerea unilaterală a voinței unei minorități politice nealese democratic, explicați orice care începe cu cuvântul dictatură, dar numai despre democrație nu mai vorbiți. Măcar așa vom înțelege de ce vom dispărea în numele gândirii unice de la Bruxelles.
H.D. Hartmann
