Actualitate
O fată dintr-un centru de plasament s-a aruncat în pârâul Trebeș
O minoră în vârstă de 17 ani, dintr-un centru de plasament din comuna băcăuană Mărgineni, a fost salvată de poliţişti din mijlocul pârâului Trebeş. Ea s-a aruncat în apele învolburate amenințând să se sinucidă dacă îndrăznește cineva să o salveze.
Într-un final, oamenii legii sosiți la fața locului au reușit să o convingă să renunțe la un astfel de gest.
Adolescenta avea un comportament agitat
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru, a declarat sâmbătă, 19 iunie, că reprezentanţii centrului de plasament au anunţat la 112 că minora manifestă un comportament agitat şi este predispusă la suicid.
„În urma deplasării la faţa locului, s-a constatat faptul că minora a fugit din centru într-o zonă greu accesibilă de pe albia pârâului Trebeş. S-au efectuat căutări de către poliţişti, împreună cu personal medical, angajaţii centrului de copii şi mai mulţi voluntari. Minora a fost identificată de poliţişti, în mijlocul pârâului Trebeş, de unde a început să strige că se sinucide dacă vede pe cineva că se apropie de ea. Ţinând cont de pericolul iminent în care se afla minora, având în vedere debitul în creştere al pârâului Trebeş în urma precipitaţiilor abundente, s-a acţionat operativ pentru scoaterea acesteia din apă, fiind convinsă de poliţişti să renunţe la gestul său necugetat”, a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Având în vedere gradul de risc al faptelor sale şi starea sa psihică, minora a fost transportată şi internată în spital în vederea examinării medicale.
Actualitate
Europa ripostează în cursa spațială: Gigantii europeni se unesc pentru a contracara dominația SpaceX și a proteja suveranitatea
Actualitate
Sardinia: Acolo unde piloții de vânătoare învață să gândească, nu doar să zboare
Actualitate
Startup-ul Shield AI dezvăluie X-BAT, un nou concept de dronă de luptă cu inteligență artificială
-
Exclusivacum 2 zileCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 5 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 24 de oreTeoroc și tăcerea „Mielului Penitenciar”: Când SNPP era mut ca peștele și Halchin arunca cu salarii pe WC-uri ilegale!
-
Administratieacum 3 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zileFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum 5 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!



