Connect with us

Featured

Un partid trist cu fotografii vesele, sau drama liberalismului românesc

Avatar

Publicat

pe

Un partid trist cu fotografii vesele, sau drama liberalismului românescPentru mine scrisul e un fel de terapie prin care (mai) reușesc, cumva, să viețuiesc în această țară, pe care încă de pe vremea prezidențiatului lui Băsescu, o simt tot mai străină și mai delabrată. Starea mea în timp ce scriu este, fără dubii, una de trisețe copleșitoare. Nu mai e, ca altădată, nici indignare, nici disperare.
Singura mea salvare este aceea că neconsiderându-ma „intelectual public”, nu risc să-mi fac singur procese de conștiință în ce privește vreun anume fel de responsabilitate. „Eu mi-am anunţat candidatura şi îmi fac campanie în mod pozitiv, convingându-i pe colegii mei în PNL că am un proiect foarte serios, atât pentru PNL, cât şi pentru România.”, a declarat unul din măscăricii cunoscuți ai PNL-ului de azi. Abia mi-am reținut un zămbet amar…
Cu toate aceste declarații, n-am aflat care este „marele proiect liberal oferit de dl. Orban, României. Cu siguranță că este complet altul decât lberalismul care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate nesocoti: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Din câte știu eu, liberalismul politic vizează reducerea puterilor statului, doar la protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de „stat providențial”.
Indivizii sunt liberi să-și vadă de interesele lor, așa cum doresc ei, cît timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți. Mai știu că o țară care ajunge în situația în care se află România de azi, trebuie să fie în stare să reziste bazându-se mai ales pe resursele proprii, exact ca și în cazul politicii liberale „prin noi înșine”, a lui Vintilă Brătianu, susținută de „adevăratul” Partid Național Liberal. Politică ce avea rolul de a întări la maximum și a proteja capitalul românesc.
Partidul Național Liberal, la care fac referire toți năpârstocii de azi, (cei care își spun „urmașii Brătienilor”), este partidul care a guvernat direct în cea mai mare parte a timpului (1918-1919, 1922-1926, 1927-1928) și a condus, de fapt evenimentele de pe scena politică, chiar și în perioadele când la guvernare s-au aflat alte forțe politice!!! Azi e tocmai invers: liberalii decontează politica antinațională a „piticilor de grădină” pluseriști…
Dl Orban conduce PNL , „umbra” partidului Brătienilor, privind nepăsător la distrugerea capitalului românesc, la înstrăinarea avuției naționale și la batjocorirea Drepturilor Fundamentale ale Omului. În plus, recent, pentru ca același domn Orban să obțină funcția de Președinte al Camerei Deputaților, acesta a cedat Justiția, Dezvoltarea și resursele țării neomarxiștilor și UDMR-ului. Un jet de urină caldă, îmbâxită de alcool, asupra PNL și al României. Iar capitalul românesc a fost supus unui act de distrugere voită, exact când d-l Orban striga în aceeași piață în care protesta și bancherul Van Groningen, „cine nu sare, ia condamnare!!!”, ca apoi să îngenuncheze umil în fața Laurei Koveși, la GDS…
Cel care a conceput politicile economice ale Partidului Naționale Liberal a fost Vintilă Brătianu, fratele lui Ionel Brătianu. El a fost „conducătorul efectiv cu puteri nelimitate al întregii politici economice a României” din anii 20. „Vintilă Brătianu a făcut pentru țară mai mult decât toți naționaliștii la un loc. A fost aproape singurul om politic care a lucrat zi de zi și în chip efectiv la propășirea economiei naționale”, scria eseistul și profesorul Sterie Diamandi, (autor a celebrei „Galeria oamenilor politici” – 1953). A întărit moneda națională și a lărgit mult ponderea capitalului românesc în economia națională”.
Mi se pare de-a dreptul rușinoasă alăturarea numelui dlui Orban de cele ale familiei Brătianu. Potrivită mi se pare, totuși, să spunem că acest „liberal”, totdeauna angajat la Stat, sau stipendiat ca un milog, de oameni de afaceri din partid, nu are nimic comun cu liberalismul, iar „puterea” lui șchioapă constă într-o sumă de promisiuni pe care trebuie să le onoreze. Dacă ne uităm care este tipologia umană și valoarea politică a unor domni și doamne care, desigur îl susțin pe dl. Orban, și l-au creditat cu entuziasm de-a lungul timpului, avem și răspunsul la multe dintre întrebări.
Doamnele, domnii Anastase Roberta, Traila Cristina, Popescu Ligia, Hărău Carmen, Alexandru Violeta, Săftoiu Adriana și domnul cu același nume, Scântei Laura, Falcă Gheorghe, Videanu Adrian, Tinel Gheorghe,Bibarț Călin, Pîrțea Marilen, Ștefan Ioan, Tănase Antonel, ministrul vânzător de țară – Adrian Oros(z), și mulți alții, „ejusdem farinae”, constituie azi „nume importante” ale liberalismului. Un liberalism anti-brătienist și împotriva fundamentelor moralei, familiei tradiționale, rădăcinilor și tradițiilor poporului român.
Prim vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a spus un adevăr tragic: până acum, în PNL puterea era într-o singură mână, a lui Ludovic Orban, și asta ar trebui schimbat. A mai spus că premierul Cîțu ar putea fi ceea ce este Mario Draghi pentru Italia, dar eu știu că dl. Bogdan e, uneori, mai mult decât generos…
„Este un om lipsit de formalisme, un om care nu are teamă de asumare, o fire empirică, nedogmatică și care înțelege că partidul trebuie modernizat și care are o relație foarte bună atât cu lideri tradiționali, cu lideri din zona clasică a partidului, de tip Emil Boc, Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Lungu sau alți lideri importanți ai PNL, dar are o relație foarte bună, reușește să fie un liant și între noua generație, Robert Sighiartău, Rareș Bogdan, Cristian Bușoi sau alți lideri foarte tineri ai PNL.
De asemenea, este un liant între cele două curente importante, cel conservator și cel progresist, din cadrul politicii, la nivel european. Poate fi exact ce este Draghi pentru Italia astăzi, la o altă vârstă, cu o altă forță și cu altă energie. Poate fi ce a fost Aznar la un moment dat pentru Spania.
„Vă spun direct de ce vreau să candidez, – mărturisește dl. Cîțu. – Fac acest anunț important pentru partid, România și pentru mine. Am decis să mă înscriu în competiția pentru președinția PNL: PNL are nevoie de un suflu nou!”
Poate că e nevoie de mai mult, decât de un biet „suflu nou”… Ce să zic… E, în declarația dlui Rareș Bogdam ceva mai multă exaltare decât se cuvine. Mie, personal, îmi place actualul premier, deocamdată, numai fiindcă e rocker. În rest, om vedea…
Ce este însă adevărat, e faptul că dacă partidul continuă cu Orban președinte, riscă să ajungă la 8% în preferințele alegătorilor. Capcane sunt multe, și dacă „Draghi de România” câștigă alegerile.
Mai întâi, i-aș reaminti d-lui Bogdan că „preluarea” în cadrul PNL a multora din cei care scandau pe scenă alături de Elena Udrea „Noi suntem urmașii lui Băsescu!”, fără nici o analiză, a fost resimțit în rîndul electoratului PNL de atunci, ca un cuțit în spate, și un prim pas pentru visul lui Băsescu, acela de a distruge acest partid. Apoi, mai trebuie lămurit un „mic” amănunt. Mai este Partidul Liberal și Național? Căci, dacă nu, atunci e mai simplă schimbarea numelui, act care ar scuti această formațiune de apăsarea istoriei și a Brătienilor. S-ar putea numi, simplu: PDL, iar lumea n-ar mai avea așteptări. Și totul s-ar încheia cu o poză veselă, de grup, înfățișând un partid trist.Octavian Hoandră

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

Precizarile MAI nr 43072 din 04.12.2017 privind actualizarea veniturilor salariale folosite la stabilirea pensiilor militare

Avatar

Publicat

pe

De

  1. Pe link aveti precizarile MAI nr 43072 din 04.12.2017 privind actualizarea veniturilor salariale folosite la stabilirea pensiilor militare. IPJ Mehedinti ni le-a comunicat doar in baza unei sentinte definitive. Ca asa i-au invatat contabilii in uniforma din DGF. Sa nu dea din casa, de buna voie, nicio informatie care ne-ar ajuta sa pricepem cum se calculeaza salariile si pensiile militare, dezvaluie sindicatul Diamantul. ( Cerasela N).
precizarile MAI 43072 din 04.02.2017

https://drive.google.com/file/d/1gor7-2b_VpKIEiDXnRHRf7VYCQbE4ZoR/view?usp=drivesdk

Citeste in continuare

Exclusiv

De la obligarea urinării în sala de examen, la note de 10 transformate din nota 2.50/Jandarmeria Română, o instituție a absurdului!

Avatar

Publicat

pe

De

În imaginile de mai jos veți putea vedea adevărate „miracole” ale examenului de admitere în școlile Jandarmeriei Române.
După ce zilele trecute auzeam cum un candidat nu a fost lăsat să își satisfacă nevoile fiziologice la toaletă și a fost nevoit să folosească o sticlă, chiar în sala de examen, acum vedem cum candidați notați inițial cu 2.50 au ajuns să fie admiși cu nota 10.
Pentru această situația există o singură soluție:
ori pleacă cei care au notat în primă instanță candidatul cu 2.50, ori cei care după contestație au acordat nota 10. Chiar nu vrem să credem că șefii din Jandarmerie     și-au făcut de cap și au „vândut” admiterea, în cel mai lipsit de scrupule mod, dezvaluie cei din sindicatul Europol. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Featured

Oare de ce nimeni nu vorbeste despre scopul real al majorarii facturilor la energie, in ritmuri duble sau triple fata de ceea ce se intampla in lume?

Avatar

Publicat

pe

De

 Oare de ce nimeni nu constata ca scopul real al acestei crize este sa anihileze si bruma de industrie care a mai ramas in Romania si sa impovareze populatia suplimentar intr-o perioada in care datoria publica s-a majorat ametitor? Oare de ce nimeni nu isi pune intrebarea daca asta nu este o actiune deliberata, in scopul atingerii cat mai rapide a falimentului statului roman si cel al populatiei? E, uite ca eu continui sa vorbesc. Si am vorbit si saptamana aceasta, in interventia mea video, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani. (Cerasela N.).

De ce oamenii astia doresc, cu orice pret, anihilarea si a brumei de industrii care a mai ramas in Romania si insolventa de facto a populației?

Citeste in continuare

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Partener special – probleme juridice

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Precizarile MAI nr 43072 din 04.12.2017 privind actualizarea veniturilor salariale folosite la stabilirea pensiilor militare

Pe link aveti precizarile MAI nr 43072 din 04.12.2017 privind actualizarea veniturilor salariale folosite la stabilirea pensiilor militare. IPJ Mehedinti...

Exclusiv8 ore ago

De la obligarea urinării în sala de examen, la note de 10 transformate din nota 2.50/Jandarmeria Română, o instituție a absurdului!

În imaginile de mai jos veți putea vedea adevărate „miracole” ale examenului de admitere în școlile Jandarmeriei Române. După ce...

Exclusiv1 zi ago

Este haios când unii care habar n-au despre ce vorbesc n-au fost revoltați când în România drepturile absolute au fost încălcate, dar sunt revoltați acum când perfect legal poți îngrădi drepturi relative pentru protejarea sănătății populației

Potrivit Convenției CEDO, drepturile fundamentale se împart în 2 categorii: 5 drepturi absolute și 19 drepturi relative. Diferența dintre cele...

Exclusiv4 zile ago

O… emanatie scoasa de un sef de structura SRPT, cu pretentie de dispozitie, motivata de cvasicunoscutul „c-asa vrea p.. mea”!

Criticile noastre privind unele apucaturi manageriale de la nivelul IPJ Neamt risca sa creeze o perceptie incorecta asupra intregului colectiv....

Exclusiv6 zile ago

Noul comandant al Academiei de Poliție, Claudiu Chindriș, alaturi de sefi din D.I.P.I (Tiberiu – Silviu DUMITRACHE) au destructurat o grupare de crima organizata de la varful M.A.I.

Noul comandant/rector al Academiei de Poliție (numit la data de 16.septembrie 2021), Claudiu Chindriș, a avut diverse funcții în ambele...

Exclusiv6 zile ago

Nu există decât o soluție. Lockdown/Pentru că Parlamentul României nu știe să facă o lege/Acesta este nivelul

După aproape 2 ani, Parlamentul României n-a aflat că NU POȚI condiționa de certificat pe termen NELIMITAT ( starea de...

Exclusiv6 zile ago

GAME ON!/Jocul de-abia începe!/Ofiterul activ – SRI – care a fost, ilegal, consilier al Ministrului Justitiei (Robert Cazanciuc – PSD), a fost „plantat” intr-o multinationala, al treilea cel mai mare contribuabil al României

Motto: „Mi-erai coardă, ți-eram pește / Și împărțeam patul frățește. / Dar tu, coardă, m-ai trădatu’ / Și cu altu’...

Exclusiv1 săptămână ago

Cea mai mare teapa data data de diversi Arafati asiguratilor de sănătate, cea mai mare teapa data tuturor asiguraților

Oare de ce nimeni nu vorbeste despre confiscarea lunara de la dumneavoastra a sumei de 600 de milioane de Euro,...

Exclusiv1 săptămână ago

La Poliția Locală Ploiești, contractul și acordul colectiv de muncă s-a prelungit în condițiile si dispozitiile art 20 din Legea 55/2020/Directorul Albu Catalin nu ar fi vrut alt contract colectiv de munca deoarece sindicatele solicitau zile libere in plus

Starea de alerta a fost benefica, pana acum, pentru climatul si linistea din Politia Locala Ploiesti. Prin disp. art. 20...

Exclusiv1 săptămână ago

Consiliul Local Ploiesti a fost pacalit sa aprobe un Regulament de Functionare si Organizare al Politiei Locale Ploiesti plin de contradictii, omisiuni si greseli, in totala contradictie cu prevederile si dispozitiile legii de functionare si care pot avea ca efect atragerea in zona penala a functionarilor publici

Delirul deciziilor la Politia Locala Ploiesti ce confirma (in)competenta „crasa” (III) Haosul de la Politia Locala Ploiesti In articolul „Port...

Exclusiv1 săptămână ago

Port ilegal de uniforma la Politia Locala Ploiesti/Delirul deciziilor la Politia Locala Ploiesti ce confirma (in)competenta „crasa” (II)

Reamintim ca, prin Raportul de „specialitate” nr 1672/25.08.2021 al Politiei Locale Ploiesti, condusa de plantatul cu mintea creata, edilul a...

Exclusiv2 săptămâni ago

EXCLUSIV/Dosarul privind vaccinările fictive ia amploare/Asistenți medicali si doctori din Spitalul Județean de Urgență Ploiești urmeaza a fi retinuti saptamana viitoare

Potrivit unor surse judiciare, asistenți medicali si doctori din Spitalul Județean de Urgență Ploiești  implicaţi în această reţea in care...

Exclusiv2 săptămâni ago

„Rocada” la conducerea A.P.M. Prahova/Florin Diaconu pe „faras”!

Iata ca ultimele articole pe aceasta tema ce au fost cel publicate de Incisv de Prahova in data de 03.09.2021–„...

Exclusiv2 săptămâni ago

O piedica enorma in realizarea drepturilor politistilor o constituie secretizarea abuziva a normelor administrative emise de Guvern ( HG-uri) sau MAI ( OMAI-uri) avand ca obiect de reglementare, drepturi salariale

Secretizarea abuziva a normelor de salarizare se practica in MAI din urmatoarele motive: 1. De departe, cauza principala este banul,...

Exclusiv2 săptămâni ago

Delirul deciziilor la Politia Locala Ploiesti ce confirma competenta „crasa”/(In)Competenta lui Albu Catalin tradusa doar prin calitatea de sot al Simonei Albu – city-manager

În Primăria Ploieşti sunt cel puţin 9 cazuri COVID active, potrivit informaţiilor comunicate miercuri de viceprimarul Daniel Nicodim pentru „Telegrama”....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!