Replica chinezilor a venit prin intermediul unui comunicat din partea Ministerului de externe: „Politizarea spartului va face rău spiritului Cartei Olimpice şi intereselor atleţilor din toate ţările…Comunitatea internaţională, inclusiv Comitetul Internaţional Olimpic, nu va accepta acest lucru”. Există deci în acest moment o „consultare cu aliaţii”? „Poziţia noastră în ce priveşte Jocurile Olimpice din 2022 nu s-a schimbat. Administraţia Biden nu a discutat şi nici nu discută despre vreun boicot cu aliaţii şi partenerii noştri…sigur că ne consultăm cu aliaţii şi partenerii pentru a defini o poziţie comună care să exprime îngrijorările noastre şi pentru a stabili un demers comun dar nu există niciun fel de discuţie care să schimbe planurile americane în ce priveşte Jocurile Olipmpice de la Beijling” a ţinut imediat să spună purtătoarea de cuvânt a Administraţiei Biden.
Simplă prudenţă diplomatică în manipularea unui cartof care poate deveni foarte fierbine sau încercarea de a acoperi o divergenţ profundă de opinii? Din această perspectivă, totul devine previzibil şi cunoscut. Ca şi în cazul discuţiilor şi încăierărilor pe tema pandemiei, discuţia despre sport, Carta Olimpică, valorile morale ale Olimpiadei şi simbolistica lor dorită ca răgaz de pace în demenţa de fiecare zi a, se estompează şi dispar în faţa priorităţilor impuse de politicieni. În acest sens, degeaba Thomas Bach, preşedintele CIO avertizase asupra unei posibile decizii de a instaura un boicot: ” Boicotul şi discriminarea motivate de raţionamente politice sau bazate pe naţionalitate reprezintă o primejdie reală. Boicotarea unui eveniment sportiv pedepseşte doar atleţii ţărilor care decid acest lucru, privând popoarele lor de a împărtăşi succesul, mândria şi bucureia echipei lor olimpice…Din nefericire, vedem deja semnale clare în anumite părţi ale lumii că societatea şi naţiunile sunt conduse şi mai multe interese egoiste…asta duce la mai multă confruntare şi politizare a tuturor aspectelor vieţii culturale, economice, sănătăţii, ştiinţifice, şi ajutorului umanitar”.
În istorie, Jocurile Olimpice au fost boicotate de cinci ori, în 1956, 1976, 1980, 1984, 1988, fără ca reultatele să fi fost relevante deoarce nu s-a întămplat vreodată ca iniţiativa de blocaj să fi fost unanim asumată de toate ţările lumii. În plus, dacă o ţară a fost penalizată din diferite motive (folosire de anabolizante, spre exemplu) s-a găsi o soluţie de schimb, cea ca atleţi individuali să fie lăsaţi să concureze sub drapelul olimpic. Motivaţiile politice ale „marilor scandaluri olimpice” au fost diferite şi poate merită să fie reamintite, foarte pe scurt. Măcar să vedem ce se poate face.
În 1986, primele Jocuri Olimpice din perioada modernă sunt boicotate de Turcia din cauza problemelor cu Grecia. La Jocurile din 1920 şi 1924 organizate de oraşele Anvers şi Paris au loc în absenţa Germaniei, exclusă prin decizia comunităţii internaţionale datorită faptului că declanşase Primul Război Mondial. În 1829, ceremonia de deschidere a Jocurilor de la Amsterdam este boicotată de Franţa din cauza prezenţei delegaţiei germane. În 1948, la Jocurile din Anglia, va lipsi Germania care fusese proaspăt învinsă în război şi nu se adresează o invitaţie de participare Japoniei. În 1956, la Jocurile de la Melburne, în semn de protest faţă de invadarea Ungariei de către URSS, manifestarea este boicotată de Elvceţia, Spania şi Olanda. La rândul lor, Irakul şi Libanul fac la fel în semn de protest faţă de evenimentele care avuseseră loc la Canalul de Suez şi faţă de prezenţa Israelului, iar delegaţia chineză se retrage în momentul în care vede că drapelul Taiwanului este ridicat pe catarg. În 1968, ca replică la politica de apartheid, CIO exclude de la Jocuri Africa de Sud şi, tot atunci, se produce gestul de protest intrat în istorie: Tommy Smith şi John Carlos, pe primele locuri în cursa de 200 m, la ceremonia de premiere, ridică mâna dreaptă îmănuşată spre cer în semn de protest faţă de asasinarea lui Martin Luther King. În 1976, în semn de protest faţă de sistemul de apartheid, 28 de ţări africane decid boicotul. În 1980, imediat după ce URSS invadase Afganistanul, 50 de naţiuni răspund apelulului americanilor de organizare a boicotului. În 1980, sovieticii boicotează la rândul lor JO de la Los Angeles, gest susţinut de 15 ţări dar refuzat de România, China şi Yugoslavia care-şi trimit atleţii în SUA. În 1988 JO de la Seul sunt boicotate de Coreea de Nord.
Ce se va decide acum? Aşa cum vă spuneam, este limpede că orice decizie va fi exclusiv politică şi, tocmai din această cauză, poziţiile care se vor adopta acum (inividual, la nivel de ţară sau formăându-se un rup la cerea SUA, spre exemplu) vor avea un reflex imediat şi foarte amplu în relaţiile internaţionale. Pănă atunci, pentru a schimba pe final atmosfera sumbră, să ne uităm măcar la uimitoare arhitectură şi la performanţele senzaţionale de construcţie care-i aşteaptă pe atleţii participanţi: patinorul olimpic şi pârtia de bob şi sanie.
Cristian Unteanu
