Connect with us

Actualitate

Au fost trimişi în judecată 21 inculpaţi prin şapte rechizitorii şi şase acorduri de recunoaştere a vinovăţiei

Publicat

pe

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna martie 2021 (altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă) prin care au fost trimişi în judecată 21 inculpaţi prin şapte rechizitorii şi şase acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei a trei inculpaţi (două persoane fizice şi Asociaţia Agro-zootehnică Nemira) sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comise în forma autoratului şi a complicităţii.

În acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, cei doi inculpaţi, persoane fizice, în calitate de reprezentant, respectiv preşedinte al Asociaţiei Agro-zootehnice Nemira, ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe înscrisuri false (declaraţii, angajamente, etc.) în scopul de a obţine în mod injust, în cadrul Schemei de plăţi directe pe suprafaţă, a plăţilor compensatorii pentru zonă defavorizată montană, precum şi în cadrul plăţilor pentru agromediu, sume de bani din bugetul naţional şi al Uniunii Europene.

Prin aceste demersuri, cei trei inculpaţi ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 800.020 lei.

În cauză, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 712.316 lei, nerecuperată până în prezent.

În prezenţa avocaţilor aleşi, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv:

– în cazul celor două persoane fizice, un an şi opt luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi şi interzicerea, pe o perioadă de un an şi opt luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,

– în cazul Asociaţiei Agro-zootehnice Nemira, pedeapsa de 13.500 lei amendă şi pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare în extras la sediul inculpatei pentru o perioadă de 2 luni.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpaţi împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bacău.

2. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi, un om de afaceri şi SC Solar Engineering SRL, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşită în forma participaţiei improprii.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut în esenţă următoarea stare de fapt:

În contextul proiectului ” Modernizarea DJ 687 Sântuhalm-Hunedoara-Călan” finanţat din fonduri europene, la sfârşitul anului 2017, a fost desfăşurată procedura de atribuire a unuia dintre contracte vizând elaborarea documentaţiei tehnico-economice şi lucrări deviere reţea electrică pentru unul dintre tronsoane (km 13+050 – km 22+791).

După analizarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei, a fost declarată câştigătoare oferta unei asocieri de firme din care făcea parte şi SC Solar Engineering SRL.

Pentru dovedirea experienţei necesare, în numele SC Solar Engineering SRL, omul de afaceri inculpat în prezenta cauză, ar fi întocmit, semnat şi depus mai multe documente false: contract de prestări servicii, declaraţie privind lista principalelor prestări de servicii în ultimii 3 ani, etc..

Consecinţa acestor demersuri ar fi fost obţinerea pe nedrept de către asocierea de firme câştigătoare a licitaţiei, a sumei de 738.878 lei.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin celor doi inculpaţi.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 724.101 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

3. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei inculpate, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2015-2019, inculpata ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false şi inexacte (contracte de arendă) în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate.

Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 120.534 lei, sumă cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

4. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a unei inculpate, la data faptelor preşedinte al unei asociaţii, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2016 – 2017, în contextul derulării a două contracte de finanţare nerambursabilă având ca obiect implementarea programelor ” The First Step in Education, The First Step in Volunteering!” şi „No For Bulling&Drug, Yes for Life!”, inculpata, în calitate de preşedinte al unei asociaţii, ar fi schimbat fără respectarea dispoziţiilor legale destinaţia fondurilor primite în scopul amintit mai sus, în valoare totală de 15.500 euro.

Banii respectivi ar fi fost folosiţi de inculpată în scopul co-finanţării altor proiecte pe care asociaţia le avea în derulare sau pentru achitarea unor obligaţii pecuniare care excedau obiectului contractului (remuneraţii, impozite, plăti către diverşi furnizori de utilităţi necesare întreţinerii sediului organizaţie, etc.).

În prezenţa avocaţilor, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea pe o perioadă de un an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dosarul de urmărire penală privindu-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Brăila.

5. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor

DOBRESCU NICOLETA MANUELA, NAGY VASILE şi VANCIU PAVEL, la data comiterii faptelor controlori vamali în cadrul Biroului Vamal Halmeu, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007 – 2008, inculpaţii Dobrescu Nicoleta Manuela, Nagy Vasile şi Vanciu Pavel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi consemnat în documentele vamale pe care le-au întocmit fapte necorespunzătoare adevărului, în sensul că, prin Vama Halmeu au tranzitat România, spre Ucraina, un număr total de 17 mijloace de transport încărcate cu mărfuri de provenienţă extra-comunitară – China.

În realitate, aceste mărfuri nu au ajuns în Ucraina.

Aceste demersuri au creat condiţiile pentru ca taxele datorate bugetului Uniunii Europene, ca urmare a valorificării pe teritoriul UE a mărfurilor respective, să nu mai fie achitate.

În această modalitate, bugetul general al Uniunii Europene a fost prejudiciat cu suma totală de 721.557 lei, reprezentând taxe vamale şi taxe speciale, sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii anticorupţie au instituit măsura sechestrului asigurător asupra conturilor celor trei inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Satu Mare cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Precizăm că cei trei inculpaţi au mai fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni similare, cauză în care a fost pronunţată o hotărâre definitivă de condamnare (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7020).

6. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată faţă de:

Trei inculpaţi, persoane fizice (coordonator activitate Asociaţie PROFACTUM, consilier privind orientarea în carieră în cadrul proiectului „Combate şomajul” din partea Asociaţiei PROFACTUM, manager de proiect în cadrul proiectului „Combate şomajul”), în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile:

– participaţie improprie la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşită în formă continuată ,

– fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în formă continuată,

ASOCIAŢIA PROFACTUM ALBA IULIA, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de participaţie improprie la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşită în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut în esenţă următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2015, în contextul implementării proiectului „Combate şomajul”, finanţat din fonduri nerambursabile, cei trei inculpaţi, în calităţile menţionate mai sus, ar fi întocmit, semnat şi ar fi pus la dispoziţia reprezentantului liderului de proiect, Colegiul Tehnic I.D. Lăzărescu Cugir, mai multe documente false (fişe de pontaj, fişe de consiliere, foi colective de prezenţă, etc.) din care rezulta faptul că o persoană, consilier privind orientarea în carieră din partea Asociaţiei PROFACTUM Alba Iulia, ar fi participat la desfăşurarea activităţilor de consiliere a persoanelor ţintă a proiectului, cu toate că au avut cunoştinţă despre neimplicarea acestuia în proiect.

Ulterior, fără a cunoaşte caracterul fals al înscrisurilor, reprezentantul Colegiului Tehnic I.D. Lăzărescu Cugir le-a transmis spre decontare către Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Centru.

Consecinţa acestor demersuri a avut drept rezultat obţinerea pe nedrept de către Asociaţia PROFACTUM a sumei de 460.387 lei, reprezentând fonduri nerambursabile.

Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin a doi dintre inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Alba cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

7. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpaţi (doi dintre ei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale), pentru săvârşirea unor infracţiuni de folosire la Autoritatea Vamală a documentelor vamale comerciale falsificate, săvârşite în forma autoratului, complicităţi şi instigării.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2008 – 2009, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale şi T.V.A., unul dintre oamenii de afaceri, la instigarea celuilalt, ar fi prezentat la autorităţile vamale române documente comerciale falsificate care atestau în mod nereal achiziţia din Turcia, în numele a două societăţi comerciale, a cantităţii totale de 3.199.137 kg sare iodată, cunoscând că în realitate marfa importată era zahăr tos. Aceasta, în condiţiile în care taxele vamale pentru sare sunt substanţial mai mici (de peste 20 de ori mai mici ) decât cele pentru zahăr.

În demersul său infracţional, acelaşi om de afaceri ar fi beneficiat de ajutorul celui de-al treilea inculpat în sensul că acela ar fi ascuns adevărata natură a mărfurilor importate prin:

– prezentarea de probe de sare autorităţilor sanitar veterinare ca fiind recoltate din mijloacele de transport ce efectuau importuri din Turcia,

– înlocuirea fizică a documentelor ce însoţeau transporturile de zahăr cu documente false care atestau importul de sare,

– înlocuirea fizică în mijloacele de transport a zahărului importat cu sare iodată ce a fost prezentată organelor vamale pentru vămuire (activitate desfăşurată pe raza comunelor Sinteşti, judeţul Ilfov, Păuleşti şi Bucov, judeţul Prahova, la punctele de lucru nedeclarate ale celor două societăţi comerciale).

Acţionând în această manieră, cei trei inculpaţi au produs bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 7.105.248 lei sumă cu care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti s-a contituit parte civilă în cauză.

În cauză, procurorii anticorupţie au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin unuia dintre inculaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Prahova cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

8. În referire la comunicatul nr. 96/VIII/3 din data de 01 februarie 2021, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, au dispus trimiterea în judecată, în două cauze distincte, a doi inculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv respectiv în stare de arest la domiciliu, pentru comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada august 2020 – 30 ianuarie 2021, pe raza municipiului Constanţa, cei doi inculpaţi ar fi vândut unor persoane fizice cantitatea de peste 8 grame de droguri de mare risc (canabis şi cocaină).

De asemenea, la data de 31 ianuarie 2021, din locuinţele inculpaţilor ar mai fi fost ridicată cantitatea totală de 80 g droguri (cocaină şi canabis) pe care aceştia ar fi deţinut-o în vederea comercializării şi nouă cartuşe cu glonţ care erau deţinute fără drept.

Dosarele au fost trimise spre judecare la Tribunalul Constanţa cu propunere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul unui inculpat şi cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cazul celuilalt.

9. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei a doi inculpaţi, la data faptelor administratori ai unor societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: fals în declaraţii şi deturnarea licitaţiilor publice.

În acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii decembrie 2017, în contextul unei proceduri de achiziţie publică derulate de Ministerul Turismului, având ca obiect organizarea evenimentului intitulat „Crăciun în Maramureş”, cei doi inculpaţi, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi efectuat demersuri pentru ca una dintre cele două firme să câştige licitaţia organizată în scopul menţionat mai sus.
Concret, până la momentul depunerii ofertelor, cei doi oameni de afaceri:

– ar fi colaborat şi s-au consiliat reciproc cu privire la modul de întocmire a documentaţiei,

– ar fi elaborat pe baza documentaţiei oferte identice din punct de vedere tehnic,

– ar fi stabilit preţurile (unul dintre ele fiind mai mic decât celălalt) care urmau a fi înscrise în ofertele financiare,

– ar fi făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului din care rezulta că cele două societăţi erau într-o reală competiţie şi că aveau capacitatea tehnică şi profesională de a organiza evenimentul respectiv. În realitate, scopul urmărit de inculpaţi a fost acela ca una dintre firme să câştige licitaţia, iar cealaltă, în calitate de subcontractor, să presteze o parte din servicii.

– ar fi depus prin intermediari cele două oferte la Ministerul Turismului.

În acest context, la data de 19 decembrie 2017, după evaluarea ofertelor, între Ministerul Turismului şi o societate a unuia dintre oamenii de afaceri, a fost încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect organizarea evenimentului respectiv.

Ulterior, aşa cum a fost planificat iniţial, firma câştigătoare a licitaţiei a subcontractat o parte din servicii celeilalte societăţi comerciale, administrate de celălalt inculpat.

În cauză, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în calitate de succesor legal al Ministerului Turismului, s-a constituit parte civilă cu suma de 114.554 lei, care a fost achitată firmei câştigătoare a licitaţiei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În prezenţa avocaţilor, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv:

– un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpaţi împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Maramureş.

Cu referire la toate cauzele anterior menţionate, facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului, respectiv a acordului de recunoaştere a vinovăţiei la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Actualitate

Miliarde de dolari și ambiții Arctice: Garda de Coastă americană, pe drumul reîntineririi majore

Publicat

pe

De

Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare fără precedent, vizând „supraalimentarea” activelor sale cu o infuzie masivă de 25 de miliarde de dolari, provenind din recentul proiect de lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, a confirmat că serviciul analizează opțiunile industriale pentru a construi spărgătoare de gheață suplimentare pe teritoriul SUA și accelerează retragerea flotei de elicoptere MH-65 Dolphin, mai devreme decât fusese prevăzut.

Viziunea noului comandant: O „super-autostradă” a achizițiilor

„«Supraalimentarea» este exact cuvântul potrivit,” a declarat comandantul în fața legislatorilor. „Este ceea ce alimentează succesul planului «Force Design 2028» și apropie oamenii de liniile din față pentru a simplifica și a crea o super-autostradă a achizițiilor și contractărilor.” Lunday, învestit în funcția de al 28-lea comandant al Gărzii de Coastă pe 15 ianuarie, a făcut aceste declarații în cadrul subcomitetului pentru Garda de Coastă, Maritim și Pescuit al Senatului, unde a răspuns la o serie de întrebări, inclusiv despre mixul de spărgătoare de gheață ușoare și medii.

Flota Arctică, în extindere: Nave noi și producție internă

Garda de Coastă vizează achiziționarea a unsprezece noi nave spărgătoare de gheață. Până în prezent, au fost semnate contracte pentru șase noi Cuttere de Securitate Arctice de clasă medie, două urmând să fie construite în Finlanda, iar până la patru în Statele Unite. Celelalte cinci nave ar putea fi un amestec de Cuttere de Securitate Arctică și variante mai ușoare, serviciul insistând ca acestea să fie construite pe plan intern.

„Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, ceea ce va reloca mai multă construcție navală în șantierele navale din SUA și va consolida baza industrială a Americii,” a precizat Lunday. Comandantul a adăugat că a primit deja feedback din partea industriei atât pentru variantele ușoare, cât și pentru cele medii, informații analizate în prezent pentru a elabora un plan de achiziții. Astfel, o decizie specifică privind numărul exact de nave din fiecare variantă nu a fost încă luată.

Alaska, poartă Arctică: Baze strategice în așteptare

Subcomitetul, prin vocea președintelui său, senatorul Dan Sullivan, R-Alaska, l-a interogat pe comandant despre planurile de a acosta unele dintre aceste nave în Alaska. Lunday a confirmat că echipa sa lucrează la diferite opțiuni, iar până la patru dintre aceste spărgătoare de gheață ar putea fi destinate statului arctic.

„Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul (Securității Interne) și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Anul trecut, fostul președinte Donald Trump a solicitat Gărzii de Coastă să achiziționeze până la 40 de nave spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort de modernizare pe termen lung, inclusiv câteva Cuttere de Securitate Polare de clasă grea.

Adio elicopterelor Dolphin: O retragere accelerată și avioane noi la orizont

Pe lângă extinderea flotei de spărgătoare de gheață, legislatorii au discutat și despre planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv achiziționarea de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a declarat că serviciul încă decide ce va face cu elicopterele sale mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus, însă în prezent se pare că aceste aeronave vor fi retrase din serviciu mai devreme de data inițială prevăzută pentru 2037.

„Dolphin-ul este mult mai greu de întreținut. Producătorul de echipamente originale nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea se va produce mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a precizat el membrilor subcomitetului.

Citeste in continuare

Actualitate

SpaceX lansează „Stargaze”: Un far de siguranță gratuit pe autostrada orbitală?

Publicat

pe

De

SpaceX a dezvăluit recent o platformă online inedită, denumită „Stargaze”, concepută pentru a monitoriza obiectele spațiale și a emite avertismente în cazul unor potențiale coliziuni pe orbită. Compania a promis că va oferi gratuit datele de conștientizare situațională spațială (SSA) generate de acest sistem altor operatori de sateliți, marcând un moment potențial decisiv în gestionarea traficului orbital.

O nouă eră în monitorizarea spațială

Necesitatea stringentă a unei astfel de inovații a devenit evidentă în decembrie, când un satelit chinez a efectuat o manevră neanunțată în apropierea unuia dintre sateliții de comunicații Starlink ai SpaceX, generând un pericol iminent de coliziune. Acest incident, alături de alte situații la limită înregistrate pe parcursul anului trecut, a determinat compania să coboare aproximativ 4.400 de sateliți Starlink la o altitudine de circa 480 de kilometri. Această decizie strategică reduce riscul de aglomerație, având în vedere că, la această altitudine, sateliții morți și alte deșeuri spațiale sunt eliminate mai rapid de pe orbită datorită atracției gravitaționale mai puternice a Pământului.

Platforma Stargaze generează date SSA utilizând informațiile de auto-orientare colectate de aproape 9.600 de sateliți Starlink. Potrivit SpaceX, acest sistem „îmbunătățește semnificativ siguranța și sustenabilitatea operațiunilor satelitare pe orbita terestră joasă (LEO)”. Sistemul detectează autonom observațiile obiectelor aflate pe orbită, le agregă pentru a genera estimări precise ale orbitei și predicții de poziție și viteză pentru toate obiectele detectate, aproape în timp real. Aceste predicții sunt integrate într-o platformă de management al traficului spațial care identifică potențialele abordări periculoase între obiecte și generează Mesaje de Date de Conjuncție (MDC). Un avantaj major este că Stargaze furnizează aceste rezultate în doar câteva minute, spre deosebire de standardul actual al industriei, care poate dura ore.

O soluție proactivă pentru traficul orbital

SpaceX a declarat că va pune la dispoziția operatorilor de sateliți aceste MDC-uri, cu condiția ca aceștia să partajeze, la rândul lor, date despre locația și mișcările propriilor sateliți. Prin oferirea gratuită a acestui serviciu de partajare a efemeridelor și de screening al conjuncțiilor, compania speră să „motiveze operatorii să ia măsuri similare pentru partajarea efemeridelor și pentru un zbor sigur”. Această inițiativă nu este doar un pas tehnologic, ci și un apel la colaborare în spațiul aglomerat.

Unde inovația intâlnește controversele

Intrarea SpaceX în arena SSA comercială, având în vedere resursele considerabile ale lui Elon Musk și poziția sa dominantă pe piața spațială americană, ar putea crea valuri puternice. Această mișcare ar putea afecta atât firmele concurente de monitorizare spațială, cât și efortul de ani de zile al Departamentului Comerțului (DoC) de a dezvolta un serviciu civil de urmărire spațială. Acest program, Traffic Coordination System for Space (TraCSS), este conceput pentru a elibera Departamentul Apărării, permițându-i să-și concentreze capacitățile de monitorizare spațială asupra potențialelor amenințări orbitale din partea adversarilor.

Administrația Trump, în solicitarea sa de buget pentru anul fiscal 2026, a încercat să anuleze programul TraCSS al DoC, argumentând că societățile private, orientate spre profit, sunt mai mult decât pregătite să preia sarcina de a urmări obiectele spațiale și de a oferi avertismente de coliziune operatorilor, utilizând baza de date gratuită Space-Track.org a DoD. Un fost expert guvernamental a avertizat că această situație „are consecințe potențiale asupra comunității SSA comerciale emergente și asupra TraCSS”.

Limite și necesități ale unui sistem complet

Pe de altă parte, mai mulți experți au subliniat că Stargaze, în configurația sa actuală, nu este, din punct de vedere tehnic, capabil să ofere o soluție universală de SSA pentru operatorii spațiali. De exemplu, Stargaze va furniza date SSA relevante doar pentru operatorii cu sateliți aflați pe „orbita terestră joasă inferioară” (low LEO), deoarece nu poate monitoriza alte regimuri orbitale. Un expert guvernamental a precizat că „sistemele lor de urmărire a stelelor nu sunt telescoape”, indicând o limitare inerentă a tehnologiei folosite.

Richard DalBello, fostul șef al Oficiului pentru Comerț Spațial și responsabil cu programul TraCSS, a salutat inițiativa SpaceX ca o contribuție la siguranța și securitatea spațială. Cu toate acestea, el a avertizat că un sistem civil de SSA este în continuare absolut necesar. Într-o postare pe LinkedIn, DalBello a subliniat că „TraCSS încă contează. Coordonarea traficului spațial civil are nevoie de o coloană vertebrală neutră, bazată pe standarde, care să nu fie legată de platforma, stimulentele sau termenii de serviciu ai unui singur operator. Un strat de arhitectură deschisă, administrat public, este cel care construiește interoperabilitatea, încrederea și durabilitatea întregului ecosistem – și pe care guvernul SUA îl poate susține alături de aliați și parteneri.”

În concluzie, lansarea Stargaze de către SpaceX reprezintă un pas important spre o mai bună conștientizare situațională în spațiu, aducând un instrument puternic și accesibil. Totuși, ea reaprinde și dezbaterea fundamentală despre rolul sectorului privat versus cel public în asigurarea siguranței spațiale globale și despre necesitatea unui cadru cuprinzător și independent pentru gestionarea traficului orbital, un domeniu în care miza este din ce în ce mai mare.

Citeste in continuare

Actualitate

Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului

Publicat

pe

De

Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.

Infuzia de capital și viziunea strategică

„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.

Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională

În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.

Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă

Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.

Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?

Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv24 de minute ago

Constanța, tărâmul absurdității polițienești: Subalterni hărțuiți pentru o virgulă, sefi absolviți de lege!

Pregătiți-vă pentru o poveste desprinsă parcă dintr-un film prost, dar care, din păcate, este cruda realitate din inima Inspectoratului de...

Exclusivo zi ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv2 zile ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv2 zile ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv2 zile ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv2 zile ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv2 zile ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv3 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv3 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv3 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv4 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv4 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv4 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv