Connect with us

Featured

Fenomen periculos: Romania si alinierea la aberatia ”cancel culture”

Publicat

pe

(Preluare Inpolitics):

Sunt semne clare că peste România vine vertiginos, din afară, curentul cancel culture care face deja ravagii în Occident. Tentativa de anulare a unor personalități ori instituții prin prisma unor fapte controversate din trecut a fost urmărită pînă recent, la noi, doar de la distanță, în presa internațională. Care relata, luăm un exemplu, dărîmarea, în SUA, a statuii lui Cristofor Columb pe motiv că sosirea lui în America a dus la colonizarea teritoriilor de către europeni și la genocidul la adresa populației indigene din regiune. De scurtă vreme, pare că începem și noi să ne ”aliniem” modei globalist-progresiste cancel culture, adică exact tichia de mărgăritar de care mai aveam nevoie într-un moment cînd, oricum, societatea e mai dezbinată ca oricînd.

Scriam, deunăzi, despre cum și-a inventat România, hodoron-tronc, o etichetă de antisemitism profund și ”îngrijorător”, urmarea fiind adoptarea aiuritoare a unei declarații în Parlament prin care ne înfierăm singuri și nesiliți de nimeni. ”Argumentele” din spatele declarației sunt cîteva elogii aduse de unii politicieni unor artiști interbelici cu viziuni legionare și două incidente cu o actriță evreică despre care ne-am cam lămurit deja că includ ceva putred. Atît și a fost suficient ca să pui o țară întreagă la zid.

În România mai sunt doar vreo 3000 de evrei, dar deputatul Alexandru Muraru are o explicație promptă, pentru Europa liberă: ”Experții vorbesc astăzi despre fenomenul „antisemitismului fără evrei””.

E doar începutul evenimentelor.
Vine la rînd scandalul inaugurării unei statui a poetului Octavian Goga, la Iași: primarul Mihai Chirică e dat cu capul de toți pereții pentru că a omagiat un antisemit și un fascist notoriu. Faptele lui Goga, poet și politician, sunt de necontestat, la fel și valoarea lui artistică. Ce e de făcut? Soluția vine de la foarte activul, mai nou, deputat PNL Alexandru Muraru: ”Bustul fie va fi îndepărtat, fie va fi menționată vizibil și foarte amănunțit activitatea antisemită și persecutorie”.

Foarte interesant, același reproș se regăsește și în alt caz: Institutul ”Elie Wiesel” îl critică pe Ion Aurel Pop, președintele Academiei Române, pentru organizarea unui eveniment la a 171 aniversare a Jandarmeriei în care nu s-a pomenit ”rolul ei în exterminarea evreilor și a romilor”.

E cît se poate de real ce i se reproșează jandarmeriei, instituție grav implicată în masacrele de la Odessa și nu numai iar, mai apoi, scursă în securitatea comunistă.

Și totuși, cum ar suna, să zicem, un mesaj al unui șef de stat de Ziua Națională a Germaniei în care, alături de felicitări, s-ar aminti de ororile regimului Hitler?
Cum ar suna omagierea Bisericii Ortodoxe Române doar la pachet cu menționarea expresă a statutului de cel mai mare stăpîn de sclavi în secolul 19?
Ar trebui poate, în context, anulat și marele om politic Ion I.C. Brătianu, cel care, după răscoala din 1907, a modificat legea jandarmeriei pentru „ca satul să simtă pușca cât mai aproape de el și astfel să-i treacă pofta de răzmeriță”?
Îl scotem din manuale pe Vasile Alecsandri, proprietar de robi și bătător cu pietre de evrei, conform propriilor mărturisiri?
Lichidăm ”Miorița” pentru ca face personaj negativ dintr-un minoritar etnic?
Aoleu, dar ce ne facem, că și Poetul Național are accente xenofobe, rasiste, naționaliste în operele lui, e foarte politically incorrect, e antiamerican înrăit și s-a opus acordării necondiționate a cetățeniei române pentru evreii sosiți în secolul 19? Băgăm niște ”precizări” și pe statuile lui?

Marele dirijor Toscanini l-a înțepat odată pe alt gigant al culturii, Richard Strauss, răsfățat al lui Hitler, cu vorbele „îmi scot pălăria în fața compozitorului, dar mi-o pun la loc în fața omului”.
Opera nu scuză omul, dar nici nu e corect să fie trasă în jos de faptele lui. Toscanini furniza soluția perfectă: distincția clară între om și creație, blamarea primului, admirația pentru a doua.

”Mi-este, la urma urmei, indiferent dacă Villon (Francois, mare poet francez infractor recidivist, condamnat la spînzurătoare n.n.) a furat sau nu. N-avem voie să judecăm valoarea estetică a unei opere decât cu un criteriu estetic” spunea Monica Lovinescu în 2002, într-un dialog cu Gabriela Adameșteanu, precizînd, totodată ”Opera nu te spală neapărat de păcat”.

Absolut de acord.

Disputa e tranșată de secole, am spune: nu poți distruge ori minimaliza opera unui creator invocînd păcatele lui lumești. Omul poate și chiar trebuie criticat, plasat pe piedestalul corespunzător, dar tentativa de anularea a creației lui poate duce la o răsturnare din temelii a tot ce înseamnă cultură umană.
Richard Wagner era antisemit notoriu, dar muzica lui continuă să ne încînte și după un secol și mai bine.
Marele dirijor Karl Bohm era nazist înrăit și începea concertele cu salutul „Heil Hitler”; alt mare dirijor, Wilhelm Furtwängler, era antisemit și dirija Simfonia a IX-a în onoarea lui Hitler. Herbert von Karajan era un oportunist feroce care s-a înscris de două ori în Partidul Nazist, odată în Austria și odată în Germania.

Exemplele pot continua la infinit.

Scriam într-un articol mai vechi, din 2012:
”În România, s-au scris tone de cerneală, după Revoluție, despre marii artiști care au colaborat cu Securitatea și regimul comunist, și s-au vehiculat, cu grimase disprețuitoare, uneori, nume grele, precum Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Tudor Arghezi, Tudor Vianu, Ștefan Augustin Doinaș, Ion Caraion, Adrian Păunescu, N.D.Cocea, Zaharia Stancu și alții. Poate fi opera lor aruncată la gunoi pentru asta? Sunt mai bune poeziile unui disident decât ale unui colaboraționist? Evident că nu, dar problema judecării operei unui artist prin prisma slăbiciunilor sale omenești nu a încetat să alimenteze controverse, iar România se numără, și ea, printre țările în care această problematica va mai face să curgă multă cerneală”.

Într-o ședință a CNA, cu doar cîteva zile înaintea numitului articol, în noiembrie 2012, se pusese, în premieră, problema interzicerii difuzării la TV a unor filme românești ante-decembriste pe motiv că ”prezintă comunismul într-o lumină favorabilă”.
În 2006 mai existase o tentativă, pe cît de neinspirată, pe atît de eșuată, de legare a operelor unor creatori de faptele lor omenești, după ce Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) își anunțase delimitarea de membrii breslei care au adus omagii regimului comunist. Gestul uniunii venea la trei zile după ce ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, făcuse un apel ca oamenii de cultură care au făcut compromisuri în timpul comunismului să se retragă din prim-plan pentru că „şi-au bătut joc de fibra morală a poporului”.
Un punct de vedere care putea avea justificările lui sau care, la fel de bine putea fi eronat. Ar putea fi de bun simț ca un colaboraționist marcant al unui regim criminal să renunțe măcar la pretenția de a deține ulterior varii funcții publice, dar colaboraționismul nu ar trebui în niciun caz să-i afecteze opera.

Cînd se vorbește de Goga poetul nu își au rostul remarcile legate de activitatea lui Goga politicianul și nici invers.
L-am înțepat recent pe liderul AUR, George Simion, pentru recitarea unor versuri din Goga la o acțiune politică, pe treptele președinției României, o instituție politică. Pentru că am considerat că alegerea poetului nu fusese întîmplătoare, iar Simion încercase un mesaj ”cu bătaie” într-un cadru eminamente politic. Dincolo de asta, însă, e o eroare tentativa de anihilare a unor creații de valoare din cauza unor fapte reprobabile ale creatorilor.
Adică exact ceea ce tocmai revine pe tapet, în România.
Acum, începe, ușor-ușor, să se vorbească nu de nevoia unei distincții între om și operă, ci chiar despre anihilarea operei în numele omului.

Directiva ”Muraru” în cazul Goga ar putea genera o revoluție în cultura română, nu neapărat în sensul bun. Pe fiecare placă omagială, pe fiecare statuie, sub fiecare pictură reprezentînd mari creatori ar însemna să punem veritabile mini-biografii care să consemneze faptele rele comise în viață și să pună autorul la locul ”potrivit”. Altfel, statuile ar trebui să dispară, ne transmite Muraru.

Ce ar fi de spus?
Că avem nevoie de oleacă de minte, de luciditate.
”Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii, când este vorba de răutate, la minte însă fiţi desăvârşiţi”, ne învață Sf.Pavel (fost colaborator al regimului roman prigonitor de evrei, suspectat de participarea la lapidarea Sf.Ștefan, na, ca să respectăm și noi ”directiva Muraru”).
Din păcate, luciditatea și bunul simț încep să se estompeze în fața noului fenomen: importul în România a acțiunilor tip cancel culture (erasing history, cum le numesc alții) ori black lives matter.
Am văzut recent mulți revoltați la noi, pe rețelele sociale, pe motiv că fotbaliștii polonezi nu au îngenuncheat, precum englezii, pe gazon, înaintea unui meci, în semn de omagiu față de BLM. O decizie logică, însă: Polonia, spre deosebire de Anglia, nu a fost centru mondial al traficului cu sclavi și nici țară colonialistă; de ce și-ar cere scuze afro-americanilor?

Începe să își prezinte scuze asemănătoare, însă, România. Nu ne-ar mira să înceapă penitențele publice pentru înrobirea romilor, sute de ani, ori pentru legarea țăranilor de glie de mari figuri istorice.
Fapte de tristă amintire, dar peste care s-a pus praful timpului. Suntem alți oameni, care trăim în alte epoci, ideea unui nou tip de păcat originar nu poate fi decît păguboasă și nedreaptă.
Mișcarea declanșată recent, avîndu-l vîrf de lance pe Alexandru Muraru, din păcate ia amploare de la o zi la alta și e de așteptat să atingă curînd, în acest ritm, cote greu de imaginat acum, pentru că la chestii de genul ăsta – să ne facem praf singuri tot ce ne-a mai rămas bun – chiar ne pricepem.

Trist este că nici povestea cu bustul lui Goga, nici cea de la aniversarea jandarmeriei și nici dubioasa declarație adoptată de parlament nu au primit vreo replică de bun simț din partea oamenilor de cultură care încă mai gîndesc rațional. E liniște.
O liniște deplină și de rău augur, am spune.
Ne mai rămîne o singură întrebare.
Cînd începe și la noi dărîmarea de statui și epurarea bibliotecilor?

Administratie

Centura de Est a Câmpinei, relansată pe baze realiste: autoritățile pregătesc un nou Studiu de Fezabilitate

Publicat

pe

De

Proiectul este repornit după eșecul unei variante estimate la 1,6 miliarde de lei

Proiectul Centurii de Est a municipiului Câmpina intră într-o nouă etapă, după ce varianta inițială a fost abandonată din cauza costurilor considerabile și a lipsei unei finanțări sustenabile.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a anunțat că a avut loc prima întâlnire destinată reluării demersurilor pentru elaborarea unui nou Studiu de Fezabilitate. Potrivit acestuia, autoritățile își propun să reconstruiască proiectul pornind de la condițiile reale din teren și de la posibilitățile concrete de finanțare.

Traseu nou, costuri recalibrate

Vechea variantă a centurii ajunsese la o valoare estimată de aproximativ 1,6 miliarde de lei, sumă considerată imposibil de suportat din bugetul județului. A fost analizată inclusiv posibilitatea unei finanțări printr-un parteneriat cu Ministerul Transporturilor, însă solicitarea nu a primit aviz favorabil, iar proiectul a fost, în cele din urmă, abandonat.

Noua abordare urmărește identificarea unei soluții tehnice mai eficiente și mai puțin costisitoare. În acest sens, autoritățile au conturat un posibil traseu care ar utiliza, în mare parte, drumuri de exploatare și infrastructură rutieră deja existentă, precum și o variantă de conectare la DN1.

Proiectantul va analiza soluția fezabilă

Traseul propus urmează să fie inclus în documentația de atribuire, iar proiectantul va avea responsabilitatea de a evalua toate opțiunile și de a stabili soluția tehnică optimă pentru construirea centurii.

Etapele următoare vizează elaborarea caietului de sarcini, realizarea noului Studiu de Fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Autoritățile susțin că proiectul nu va mai fi fundamentat pe estimări nerealiste sau pe promisiuni fără acoperire financiară, ci pe o analiză concretă a terenului și a resurselor disponibile.

„Nu mai poate rămâne un proiect abandonat”

În mesajul transmis public, Virgil Nanu a subliniat că Centura de Est a Câmpinei trebuie să depășească etapa proiectelor blocate și să fie pregătită pe baze care permit realizarea efectivă a investiției.

Președintele Consiliului Județean Prahova a transmis că obiectivul este ca noua variantă să fie una realistă, sustenabilă și capabilă să ajungă de la faza de documentație la execuție. Potrivit acestuia, autoritățile au reluat oficial demersurile și intenționează să ducă proiectul până la capăt.

Citeste in continuare

Administratie

Curtea Spitalului de Ortopedie din Azuga, modernizată cu sprijinul Consiliului Județean Prahova

Publicat

pe

De

Aleile și spațiul interior au fost refăcute pentru un acces mai sigur

Curtea interioară a Spitalului de Ortopedie și Traumatologie din Azuga a fost amenajată și modernizată cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Prahova. Lucrările au vizat, în principal, refacerea aleilor și îmbunătățirea spațiului exterior al unității medicale, intervenții care nu fuseseră incluse în proiectul inițial de modernizare a spitalului.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a revenit la Azuga împreună cu primarul orașului, Adrian Purcaru, pentru a verifica stadiul lucrărilor și rezultatul investiției.

Investiția, urmărită de la identificarea nevoii până la finalizare

Potrivit lui Virgil Nanu, proiectele publice trebuie monitorizate pe întreg parcursul lor, inclusiv după finalizarea lucrărilor principale. Atunci când apar elemente neprevăzute sau necesități care nu au fost cuprinse în proiectul inițial, autoritățile trebuie să găsească soluții și să asigure resursele necesare pentru completarea investiției.

Refacerea aleilor și amenajarea curții au fost considerate intervenții importante pentru funcționarea corespunzătoare a spitalului, în condițiile în care spațiul exterior este utilizat zilnic de pacienți, aparținători și angajați ai unității medicale.

Un spital înseamnă mai mult decât clădirea medicală

Reprezentantul Consiliului Județean Prahova a subliniat că modernizarea unei unități sanitare nu trebuie evaluată doar prin starea clădirii și a saloanelor. Accesul către spital, aleile, curtea și organizarea întregului spațiu exterior contribuie, la rândul lor, la siguranța și confortul celor care ajung aici.

În urma lucrărilor, curtea Spitalului de Ortopedie și Traumatologie din Azuga beneficiază de un spațiu mai bine structurat, mai accesibil și mai sigur. Investiția completează proiectul de modernizare a unității medicale și contribuie la crearea unui mediu mai adecvat pentru pacienți, vizitatori și personalul medical.

Citeste in continuare

Administratie

Valea Călugărească, mobilizată pentru un mediu mai curat în cadrul campaniei „Let’s Do It, România!”

Publicat

pe

De

Elevii și profesorii din comună s-au implicat în acțiunea de ecologizare

Comuna Valea Călugărească s-a alăturat din nou campaniei naționale „Let’s Do It, România!”, organizând o amplă acțiune de curățenie în mai multe zone ale localității.

La inițiativă au participat cadre didactice și elevi de la unitățile de învățământ din comună, care au contribuit activ la strângerea deșeurilor și la îmbunătățirea aspectului spațiilor în care locuiesc și învață.

Mai puține deșeuri față de anii anteriori

Reprezentanții Primăriei Valea Călugărească au remarcat că, în acest an, cantitatea de deșeuri identificată a fost mai redusă comparativ cu edițiile precedente. Situația este considerată un semnal pozitiv și indică o creștere a responsabilității față de mediul înconjurător.

Sub îndrumarea primarului Ioana Neagu, administrația locală susține că implicarea comunității și educația prin exemplu pot contribui la formarea unor comportamente responsabile și la menținerea curățeniei pe termen lung.

Mulțumiri pentru elevi, profesori și părinți

Primăria comunei Valea Călugărească le-a transmis mulțumiri tuturor elevilor și cadrelor didactice care s-au implicat în acțiune, precum și părinților care i-au sprijinit și încurajat pe cei mici să participe.

Campania a reprezentat nu doar o acțiune de ecologizare, ci și un exercițiu de responsabilitate civică. O comunitate curată reflectă respectul locuitorilor pentru mediul în care trăiesc și pentru spațiul pe care îl consideră „acasă”.

Informațiile au fost transmise de Primăria comunei Valea Călugărească, sub coordonarea primarului Ioana Neagu.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv18 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea I – Programul antigrindină: 39% realizat, 100% finanțat. Antigrindina – gaură neagră bugetară cu acoperire meteo

Republica gardurilor de aur și a rachetelor de conservare Există țări care trimit rachete în spațiu. Și există țări care...

Exclusiv18 ore ago

Sfântul Ionita de pe Facebook și soborul cu chiloți al Republicii TCE PLOIESTI

Într-un colț de internet, pe o pagină de Facebook plină de inimioare și rugăciuni, tronează imaginea omului bun: Ionita Florin,...

Exclusiv18 ore ago

Derby-ul care l-a lăsat în offside pe Nae Comisionarul și mafia cailor dopați

Dacă ar fi existat un premiu pentru „Cel mai tare circ fără clovni, dar cu cai drogați”, Hipodromul Ploiești l-ar...

Exclusiv18 ore ago

Cum a ratat Ploieștiul trenul miliardelor europene: epopeea fondurilor UE și PNRR sub Polițeanu

Constatări din Raportul Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova privind situațiile financiare consolidate ale U.A.T.M. Ploiești...

Exclusiv2 zile ago

Mafia Antigrindină, rachetele de aur și ministra U.S.R. care se ascunde după nori

Într‑un colț de Europă numit România, cineva a avut o idee genială: „Dacă tot nu putem conduce agricultura, hai măcar...

Exclusiv2 zile ago

Republica T.C.E. PLOIEȘTI:  CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există

  Dl. Taboi, omul-orchestră care cântă doar la… raport În imperiul lui Nae Comisionaru’, unde clanul conduce iar autobuzele crapă...

Exclusiv2 zile ago

Ploiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi

 Raportul Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova privind situațiile financiare consolidate ale U.A.T.M. Ploiești la 31.12.2025....

Exclusiv3 zile ago

Lovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” –  Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)

MAFIA ANTIGRINDINĂ ÎN COLȚUL RINGULUI – Cum trage statul cu rachete în nori, cu facturi în buget și cu noroi...

Exclusiv3 zile ago

REPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI

 Republica TCE – de la societate publică la birt de gară Într-un colț de oraș numit pompos “societate de transport...

Exclusiv4 zile ago

Republica permanenței pe dos: la IPJ Brașov, șefii încasează, fraierii veghează

Permanență de lux pentru șefi, „patriotism” gratis pentru subalterni În timp ce polițiștii de execuție din IPJ Brașov sunt împinși...

Exclusiv5 zile ago

M.A.I. – „Concursul-fantomă” de la Dinamo: când posturile se dau, dar nu se prea iau

Concurs cu final anunțat: „Se caută ofițer, preferabil deja ales” Clubul Sportiv Dinamo București a reușit, încă o dată, performanța...

Exclusiv5 zile ago

Sanatate, frate! Politia Română descoperă, după trei ani de basme, că sediile chiar au nevoie de autorizație sanitară

Trei ani ne-au ținut lecții cu „nu trebuie autorizație, totul e în regulă”, iar acum un răspuns oficial al Poliției...

Exclusiv5 zile ago

113 polițiști, salvați în ultimele 14 zile de la „destituire cu acte în regulă”. Statul român, specialist în oameni cu termen de expirare

Când nu mai ai bani, tai de la investiții. Când nu mai ai idei, tai de la dreptate. Când nu...

Exclusiv5 zile ago

„Polițiști de penitenciare cu apucături de infractori” – sau cum a ajuns Facebook noul gard al pușcăriei

Libertatea de exprimare cu cagula pe față Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) lovește cu o întrebare care...

Exclusiv6 zile ago

Marele frate digital și mica ușă din spate: Legea 123/2026 și aventura românească a supravegherii „cu bună-credință”

Despre imunități cibernetice, mandate devenite decor legislativ și breșe care par să aibă mai mulți spectatori decât proprietarul sistemului atacat...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv