Connect with us

Administratie

In sfarsit am putea avea o lege adevarata de sanctionare a operatorilor comerciali care refuza sa puna in aplicare hotararile judecatoresti

Publicat

pe

„Sanctionarea drastica a operatorilor ce nu implementeaza hotararile judecatoresti definitive… Solutionarea urgenta a dosarelor de clauze abuzive”

onsumatorii ar putea beneficia de reglementari legale mult mai solide in ceea ce priveste protejarea lor in raport cu firmele (profesionistii). Asta daca Parlamentul va vota un proiect de lege elaborat de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor. Iar proiectul poate iesi din Parlament intr-o forma chiar mai trainica, in cazul in care ANPC ii va trimite Legislativului imbunatatirile propus de catre Asociatiei CREDERE – conduse de juristul Dorin Tanase (foto dreapta) – in colaborare cu avocata Alexandra Ianul, fosta Burada (foto stanga). (Gasiti la final atat proiectul ANPC, cat si pe cel al CREDERE.)

Amintim ca la 19 martie 2021, ANPC a lansat in dezbatere publica proiectul de lege privind o mai buna asigurare a respectarii prevederilor legale in materie de protectie a consumatorilor si modernizarea acestor norme. Initiativa de act normativ a fost elaborata din necesitatea de a transpune in legislatia nationala Directiva (UE) 2019/2161 a Parlamentului European si a Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului si a Directivelor 98/6/CE, 2005/29/CE si 2011/83/UE ale Parlamentului European si ale Consiliului in ceea ce priveste o mai buna asigurare a respectarii normelor Uniunii in materie de protectie a consumatorilor si modernizarea acestor norme.

Perioada de consultare publica a inceput la 22.03.2021 si s-a incheiat vineri, 2 aprilie 2021.

Proiectul ANPC modifica trei legi privind protectia consumatorilor:

– Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor;

– Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti;

– OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor.

Noutatile proiectului constau in faptul ca propunerea de lege acopera atat comertul online, cat si facturile de utilitati. De asemenea, initiativa aduce amenzi drastice. Vorbim chiar si de ordinul milioanelor de euro sau 4% din cifra de afaceri a companiei dovedite ca a facut abuzuri. Totodata, ANPC imbunatateste regimul despagubirilor pentru consumatorii afectati de practici comerciale neloiale.

Iata schimbarile preconizate de ANPC (conform expunerii de motive):

– Impunerea unor sanctiuni mai eficace, mai proportionale si mai disuasive in cazul incalcarilor transfrontaliere pe scara larga. Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European si al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autoritatile nationale insarcinate sa asigure respectarea legislatiei in materie de protectie a consumatorului si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004, reglementeaza modul in care autoritatile nationale responsabile de protectia consumatorilor conlucreaza pentru a aborda incalcarile transfrontaliere ale legislatiei privind protectia consumatorilor. In special, acesta se concentreaza asupra incalcarilor pe scara larga care aduc prejudicii consumatorilor din mai multe state membre si asupra incalcarilor pe scara larga cu o dimensiune specifica Uniunii. Pentru acest tip de incalcari pe scara larga, autoritatile nationale pot fi nevoite sa impuna, intr-un mod coordonat, sanctiuni eficace, proportionale si disuasive. Cu toate acestea, in UE, sanctiunile disponibile pentru incalcarile legislatiei privind protectia consumatorilor sunt foarte diferite si sunt adesea stabilite la un nivel scazut. In temeiul propunerii, autoritatile nationale vor avea competenta de a impune, pentru astfel de incalcari pe scara larga, amenzi de pana la 4 % din cifra de afaceri a comerciantului. La un nivel mai general, autoritatile nationale ar trebui sa decida cu privire la nivelul sanctiunilor pe baza unor parametri comuni, in special cu privire la caracterul transfrontalier al incalcarii. Aceste norme consolidate privind sanctiunile vor fi introduse in cele patru acte normative nationale vizate.

– Dreptul la masuri reparatorii individuale pentru consumatori. Conform prevederilor propunerii, consumatorii vor avea dreptul la masuri reparatorii individuale atunci cand sunt afectati de practici comerciale neloiale, cum ar fi tehnicile de marketing agresive. In special, statele membre ar trebui sa puna la dispozitie atat masuri reparatorii contractuale, cat si masuri reparatorii necontractuale. Masurile reparatorii contractuale ar trebui sa includa cel putin dreptul la incetarea contractului. Masurile reparatorii necontractuale ar trebui sa includa cel putin dreptul la despagubiri pentru daune. Aceste drepturi sunt adaugate la Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor.

– O mai mare transparenta pentru consumatori pe pietele online. In prezent, atunci cand viziteaza piete online, consumatorii se confrunta cu o varietate de oferte din partea furnizorilor terti care isi vand produsele sau serviciile pe piata online (si cu oferte ale insesi pietei online). Consumatorii nu stiu intotdeauna cum au fost clasificate ofertele pe care le primesc pe piata online si nici de la cine cumpara (de la comercianti profesionisti sau de la alti consumatori). Numerosi consumatori au impresia ca achizitioneaza produse oferite de piata online, incheind astfel un contract cu aceasta. In realitate, acestia cumpara de la un furnizor tert inregistrat pe piata online care nu este comerciant. In consecinta, consumatorii pot crede in mod eronat ca au de-a face cu comercianti profesionisti (si ca beneficiaza, prin urmare, de drepturile consumatorilor). Aceasta confuzie poate crea dificultati in cazul in care apar probleme legate de o achizitie online, deoarece nu este intotdeauna usor sa se stabileasca cine este responsabil. Propunerea de lege introduce in O.U.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative cerinte suplimentare privind informatiile, care impun pietelor online sa informeze in mod clar consumatorii cu privire la urmatoarele aspecte: parametrii principali care determina clasificarea ofertelor, daca contractul este incheiat cu un comerciant sau cu o persoana fizica, daca se aplica legislatia privind protectia consumatorilor si cine este comerciantul (furnizorul tert sau piata online) responsabil pentru asigurarea respectarii drepturilor consumatorilor legate de contract (cum ar fi dreptul de retragere sau garantia juridica).

– In plus, consumatorii care folosesc aplicatii digitale precum piete online, instrumente de comparare, magazine de aplicatii sau motoare de cautare se asteapta sa primeasca rezultate „naturale” sau „organice” in urma cautarilor efectuate, bazate pe relevanta acestora in raport cu cautarile lor, si nu pe platile efectuate de catre terti. Dispozitiile relevante ale Legii nr. 363/2007 ar trebui clarificate pentru a preciza faptul ca platformele online trebuie sa indice 4 rezultatele cautarii care contin „plasari platite de produse”, in cazul carora tertii platesc pentru o clasificare mai buna, sau „includere platita”, in cazul carora tertii platesc pentru a fi inclusi in lista rezultatelor cautarii.

– Extinderea protectiei consumatorilor la serviciile digitale – propunerea extinde domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 34/2014 la serviciile digitale pentru care consumatorii nu platesc, insa ofera date cu caracter personal, cum ar fi: stocarea in cloud, platformele de comunicare sociala si conturile de email. Avand in vedere cresterea valorii economice a datelor cu caracter personal, serviciile respective nu pot fi considerate a fi pur si simplu „gratuite”. Prin urmare, consumatorii ar trebui sa aiba acelasi drept la informatii precontractuale si dreptul de a anula contractul in decursul unei perioade de retragere de 14 zile, indiferent daca platesc pentru un serviciu sau ofera date cu caracter personal.

– Propunerea introduce posibilitatea de a adopta reguli privind anumite forme si aspecte ale vanzarilor in afara spatiilor comerciale. In timp ce vanzarile in afara spatiilor comerciale constituie un canal de vanzari legitim si bine stabilit, propunerea clarifica faptul ca Legea nr. 363/2007 nu impiedica adoptarea unor norme care sa protejeze interesele legitime ale consumatorilor in ceea ce priveste unele practici de marketing sau de vanzare deosebit de agresive sau inselatoare in contextul unor vizite nesolicitate efectuate de comerciant la domiciliul consumatorului sau in ceea ce priveste excursiile comerciale organizate de comerciant cu scopul sau efectul de a promova sau a vinde produsele catre consumatori, in cazul in care astfel de restrictii sunt justificate din motive legate de ordinea publica sau respectarea vietii private.

– Clarificarea normelor privind practicile de marketing inselatoare pentru produsele cu dublu standard de calitate. Propunerea modifica Legea nr.363/2007, precizand in mod explicit faptul ca o practica comerciala care implica marketingul unui produs ca fiind identic cu un acelasi produs comercializat in mai multe alte state membre, in cazul in care cele doua produse au o compozitie sau caracteristici semnificativ diferite, si care astfel determina sau poate determina consumatorul mediu sa ia o decizie comerciala pe care altfel nu ar fi luato, este o practica comerciala inselatoare pe care autoritatile competente ar trebui sa o evalueze si sa o abordeze de la caz la caz, in conformitate cu dispozitiile directivei mentionate.

Ce propune CREDERE (potrivit sintezei postate pe propriul site):

In contextul transpunerii unei directive europene, Credere transmite catre ANPC propuneri de imbunatatire a legislatiei privind clauzele abuzive:

– sanctionarea drastica a operatorilor economici care nu implementeaza hotararile judecatoresti definitive aplicabile pentru un numar insemnat de consumatori, in contextul in care o asemenea incalcare a legii nu intra sub incidenta dreptului penal;

– clarificarea modului in care consumatorii – beneficiari in mod direct ai unei hotarari definitive obtinute de catre ANPC – pot obtine punerea in executare a respectivei hotarari judecatoresti (recuperarea prejudiciului);

– solutionarea in regim de urgenta a dosarelor in materie de clauze abuzive.

Salutam forma in care ANPC a pus in dezbatere publica Proiectul de Lege si ne exprimam increderea ca propunerile CREDERE vor fi preluate de catre reprezentantii autoritatii. De asemenea, tinem sa multumim Cabinet de avocat Burada Alexandra pentru sprijinul acordat in vederea redactarii propunerilor CREDERE”.

* Cititi aici proiectul ANPC

* Cititi aici amendamentele propuse de CREDERE

Administratie

Operațiune de amploare a Poliției de Frontieră: Șase autoturisme furate, evaluate la 2 milioane de lei, interceptate

Publicat

pe

De

Poliția de Frontieră Română a dat o lovitură semnificativă rețelelor de traficanți de autoturisme furate, interceptând, în doar câteva zile, șase vehicule a căror valoare cumulată depășește două milioane de lei. Acțiunile, desfășurate de Garda de Coastă, alături de inspectoratele teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Iași, demonstrează eficacitatea colaborării interne și internaționale în combaterea infracționalității transfrontaliere.

Bilanț impresionant: Peste 2 milioane de lei, recuperate în trei zile

Într-o serie de operațiuni coordonate, polițiștii de frontieră au depistat șase autoturisme care figurau în atenția autorităților europene. Trei dintre acestea fuseseră chiar dezmembrate, într-o tentativă elaborată de a le disimula proveniența și de a le exporta ilegal. Valoarea totală estimată a bunurilor recuperate se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, conform estimărilor Poliției de Frontieră.

Schema sofisticată din Portul Constanța: Caroserii dezmembrate, motoare ascunse

Un caz elocvent de ingeniozitate infracțională, dejucat de autorități, a avut loc în Portul Constanța, între 26 și 28 ianuarie. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au derulat o acțiune de prevenire și combatere a traficului internațional de autovehicule furate. În baza unei analize de risc, aceștia au efectuat un control amănunțit asupra unei semiremorci înmatriculate în Polonia, care transporta trei caroserii auto, lipsite de motoare și alte componente esențiale, declarate în documente ca „piese auto uzate”. Verificările au scos la iveală că seriile de șasiu înscrise nu erau autentice. Extinderea controlului a dus la identificarea unei a doua semiremorci, în care se aflau motoarele, cutiile de viteze și celelalte componente aparținând caroseriilor. Prin coroborarea datelor, s-a stabilit că două dintre autoturisme fuseseră furate din Germania, iar cel de-al treilea din Suedia. Întregul ansamblu de bunuri – caroserii și piese componente – a căror valoare se ridică la aproximativ 320.000 de euro (circa 1,6 milioane de lei), a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă. A fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Pe firul hoților: De la Norvegia la Frontiera de Est

Un alt caz notabil a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, unde polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au depistat un autoturism furat din Norvegia. Vehiculul, evaluat la 216.000 de lei, era transportat pe o platformă de către un cetățean ucrainean. Conducătorul auto a declarat că achiziționase autovehiculul de la o persoană cunoscută, prin intermediul unei platforme online, fără a fi la curent cu situația juridică a acestuia. Și în acest caz, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, au precizat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Intervenții rapide la Punctele de Trecere: Giurgiu, pe urmele mașinilor dispărute

În ultimele două zile, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, de asemenea, două autoturisme urmărite în vederea confiscării, semnalate de autoritățile din Ungaria și Germania. În ambele situații, s-au întocmit dosare penale pentru tăinuire. Mai mult, în cazul unuia dintre conducătorii auto, verificările au relevat că acesta nu deținea permis de conducere, fiind cercetat și pentru această infracțiune. Autovehiculele, cu o valoare totală de 150.000 de lei, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor, au informat oficialii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Cheia succesului: Cooperare internațională și schimb de informații

Aceste rezultate subliniază importanța cooperării constante dintre Poliția de Frontieră Română și autoritățile partenere externe. Schimbul operativ de informații s-a dovedit a fi un element esențial în combaterea infracționalității transfrontaliere, consolidând eforturile de a securiza granițele și de a proteja bunurile cetățenilor, atât la nivel național, cât și european. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Adio, birocrație! Agricultura ecologică și silvicultura românească intră în era digitală

Publicat

pe

De

Un nou suflu de modernizare traversează sectorul agricol și silvic din România. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat lansarea unui proiect ambițios de digitalizare, menit să simplifice radical procedurile administrative și să elibereze fermierii și silvicultorii de povara hârtiilor și a drumurilor inutile. Promisiunea este clară: mai puțină birocrație, mai mult timp dedicat producției și gestionării eficiente a resurselor.

Modernizarea la cheie: Un pas decisiv spre eficiență

Inițiativa, descrisă de Ministerul Agriculturii ca un „pas major spre modernizare”, vizează implementarea unui sistem digital integrat. Acesta va aduce servicii publice modernizate și proceduri simplificate, contribuind la o interacțiune fluidă între cetățeni și instituțiile statului. Obiectivul principal este eliminarea barierelor birocratice care, până acum, au îngreunat activitatea în două sectoare vitale pentru economia românească: agricultura ecologică și regimul silvic.

Beneficii concrete: Simplificare și transparență pentru agricultori și silvicultori

Ce înseamnă această transformare pentru miile de fermieri ecologici și pentru profesioniștii din domeniul silvic? Impactul este direct și pozitiv. Ei vor beneficia de:

  • Servicii publice digitalizate și proceduri simplificate, accesibile online.
  • Integrare cu baze de date naționale și europene, ceea ce elimină necesitatea de a depune repetat acte pe care statul le deține deja – un adevărat „fără drumuri inutile”.
  • Eficiență sporită în relația cu instituțiile MADR și Garda Forestieră Națională, traducându-se în timpi de răspuns reduși și procese administrative accelerate.

Investiție europeană în viitor: Peste 39 de milioane de lei pentru digitalizare

Proiectul de digitalizare nu este doar o promisiune, ci o realitate susținută financiar. Cu o investiție totală de peste 39 de milioane de lei, inițiativa este cofinanțată de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF). Această susținere financiară externă subliniază importanța strategică a digitalizării pentru dezvoltarea sustenabilă și creșterea competitivității în sectoarele agricol și forestier românesc. Prin această abordare modernă, România își aliniază practicile la standardele europene, consolidând un viitor mai eficient și mai productiv pentru agricultorii și silvicultorii săi.

Citeste in continuare

Administratie

Renașterea gigantului farmaceutic: UNIFARM SA, de la insolvență la stabilitate financiară și strategică

Publicat

pe

De

Un veritabil miracol economic se petrece în sânul sistemului medical românesc, acolo unde UNIFARM SA, compania națională de medicamente și produse farmaceutice, a trecut printr-o transformare spectaculoasă. De la pragul insolvenței, cu datorii istorice ce păreau insurmontabile, UNIFARM se prezintă astăzi ca o entitate puternică și stabilă financiar, un pilon de încredere sub autoritatea Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a felicitat echipa pentru acest parcurs remarcabil.

Datorii istorice, sterse complet: Performanța financiară a unei companii de stat

Cifrele prezentate de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vorbesc de la sine despre anvergura acestei redresări. În 2022, UNIFARM se confrunta cu o povară financiară copleșitoare: datorii totale de peste 1,26 miliarde de lei, dintre care peste un miliard reprezentau obligații către bugetul de stat. Astăzi, situația este radical schimbată: „Aceste datorii sunt zero. Vorbim despre o reducere de 100% a obligațiilor financiare și despre readucerea companiei pe baze solide”, a subliniat Ministrul Rogobete. Mai mult, compania a înregistrat un rezultat net cumulat de aproape un miliard de lei, demonstrând o gestionare eficientă și profitabilă.

Raportul de activitate pentru perioada 2022-2026 ilustrează o creștere exponențială a indicatorilor financiari:

  • Cifra de afaceri a urcat de la aproximativ 79 milioane lei în 2022 la peste 274 milioane lei în prezent, marcând o creștere de peste 246%.
  • Capitalurile proprii au făcut un salt impresionant, de la -708 milioane lei la +68 milioane lei, o corecție de peste 770 milioane lei, punând capăt anilor de dezechilibre majore. În 2022, UNIFARM înregistra pierderi de peste 400 milioane lei și un risc real de insolvență. „Astăzi, este un pilon de stabilitate pentru sistemul de sănătate”, a adăugat Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Extindere operațională fără precedent: Portofoliu, rețea și certificări

Dincolo de redresarea financiară, UNIFARM a cunoscut o expansiune operațională semnificativă, consolidându-și rolul vital pe piața farmaceutică din România. Portofoliul de produse a crescut de la doar 3 molecule active la peste 1.300 de produse, diversificându-și considerabil oferta. Rețeaua de distribuție deservește acum sute de spitale și mii de farmacii, asigurând o acoperire extinsă la nivel național. Această evoluție a fost însoțită de obținerea unor certificări esențiale, precum autorizația pentru un depozit central GDP (Good Distribution Practice), certificări ISO și sute de autorizații de punere pe piață.

Un sprijin real pentru sistemul sanitar: Intervenții cheie în perioada de criză

Între 2023 și 2025, UNIFARM a demonstrat că este mai mult decât o companie cu performanțe financiare, transformându-se într-un sprijin esențial pentru sistemul sanitar, capabilă să intervină rapid în situații critice.

  • A furnizat produse derivate din plasmă, vitale pentru numeroase tratamente.
  • A asigurat livrarea de noradrenalină către aproape 300 de unități sanitare.
  • A distribuit antivirale esențiale pentru spitale și farmacii.
  • A livrat peste 800.000 de flacoane de soluții perfuzabile, acoperind nevoi masive.

Toate aceste acțiuni „arată capacitatea companiei de a interveni rapid atunci când apar blocaje în piață”, a conchis Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Lecția UNIFARM: Rigoare, responsabilitate și consecvență

Transformarea UNIFARM SA este un exemplu elocvent despre modul în care o companie publică strategică poate fi redresată și adusă la performanță. „Această transformare demonstrează ce se poate construi atunci când o companie publică strategică este administrată cu rigoare, responsabilitate și consecvență”, a afirmat Alexandru Rogobete. De la o vulnerabilitate sistemică, UNIFARM a devenit astăzi „un sprijin real pentru pacienți și pentru spitale”, un rezultat salutat de Ministrul Sănătății, care a transmis felicitări conducerii și întregii echipe UNIFARM SA pentru acest parcurs excepțional.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv17 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv17 ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv17 ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv17 ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv17 ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv17 ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv2 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv2 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv2 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv3 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv3 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv3 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv3 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv4 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv