Administratie
Tragedie mare la melteni/Una dintre cele mai mari probleme a României e că unii se cred mai cu moț.

Ieri seara la Bamboo: Poliția Română, Poliția Locală, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de investigare a criminalității economice. Nu ne jucăm, legea e lege pentru toți.
Sancțiuni aplicate: amendă și suspendarea activității.
Una dintre cele mai mari probleme a României e că unii se cred mai cu moț. Înșurubații politici, sponsorii rețelelor de influență și alți bișnițari conectați la cine trebuie, operează fățiș în afara legii. Pentru că pot. Pentru că li s-a permis. Pentru că au ajuns să creadă că au moștenit țara întreagă și pe noi toți ceilalți la pachet.
Eu nu permit așa ceva.
Zilele trecute Poliția Locală a descoperit că la fostul club Bamboo se construiește un cort deși nu au autorizație. Nici nu aveau cum să aibă, spațiul respectiv e sit arheologic protejat și nu se poate construi pe el nimic. Au documentat cazul și au formulat o plângere penală, conform procedurilor. Totuși, povestea nu s-a terminat aici. Au continuat. Locuitorii din zonă ne-au transmis că se lucrează în continuare, ba mai mult, se făceau probe de sunet. Se pregăteau să organizeze petreceri de fițe în ciuda pandemiei.
Joi eram pe teren și fiind în zonă am zis să verific personal ce se întâmplă. Nu mi s-a permis accesul. Ieri dimineață am revenit, alături de Poliția Română și Poliția Locală. Și-au organizat un cort cu mese, lumini, inclusiv candelabre. Administratorii nu au fost de găsit. Nu putea nimeni de acolo să explice ce se întâmplă. Tăceau mâlc și dădeau din umeri.
Azi au dat drumul la petrecere, dar eram pregătiți. Toate instituțiile cu competențe pe zona de activitate din acest caz fuseseră alertate. S-a aplicat legea la virgulă. Și s-a suspendat activitatea.
NU vor organiza petreceri ilegale acolo. NU vor funcționa fără autorizație. NU vor putea ocoli legea cum au fost obișnuiți până acum. Dacă vor să deschidă ceva, orice, acolo sau oriunde, trebuie să respecte procedurile în vigoare. Altfel nu se poate, precizeaza Radu Mihaiu. (Irinel I.).
Administratie
Lecția de la MAI”: Ministrul Predoiu, entuziasmat de ziua plină de zâmbete și joacă pentru copii
Administratie
Burduja acuză: Cine se teme de independența energetică a României?

Fostul ministru al Energiei denunță campanii costisitoare plătite de ONG-uri
Sebastian-Ioan Burduja, fost ministru al Energiei, lansează un atac dur asupra campaniilor susținute de anumite ONG-uri, acuzându-le că subminează independența energetică a României. Într-o postare recentă, Burduja afirmă că țara noastră dispune de resurse semnificative de gaze naturale, tehnologie și investitori, dar că de fiecare dată când se apropie de independența energetică, apar campanii „uriașe, scumpe, plătite cu bani grei”.
ONG-urile, acuzate de propagandă politică masivă
Burduja atrage atenția asupra cheltuielilor exorbitante ale unor ONG-uri care se declară preocupate de mediu, dar care investesc sume considerabile în publicitate, depășind chiar și partidele politice mari. Făcând referire la date publice, el susține că Greenpeace România a cheltuit mai mult pe „propagandă politică” decât PNL, PSD și AUR.
Finanțare dubioasă din străinătate?
Fostul ministru subliniază discrepanța dintre donațiile modeste primite de Greenpeace în România (900 de lei) și cheltuielile anuale ale organizației (4,3 milioane de lei), sugerând că majoritatea fondurilor provin din surse externe. „Deci 99,98% din banii lor vin din afara țării. Curat murdar”, afirmă Burduja.
„Cine vrea să țină România dependentă?”
Burduja lansează o întrebare retorică: „Cine se teme de gazul românesc? Cine vrea să țină România dependentă?”. El se declară convins că nu este vorba de coincidențe și subliniază că, în calitate de ministru, a dat startul proiectului Neptun Deep, care a început deja forajul în Marea Neagră.
Angajament ferm pentru independența energetică
„Energia noastră este libertatea noastră. Și vă promit, prieteni: mă voi bate până la capăt pentru energia României. Alături de voi. Nu vom lăsa pe nimeni să ne țină în lanțuri”, conchide Burduja, reafirmându-și angajamentul de a lupta pentru independența energetică a României.
Administratie
Mureșan promite fermierilor apărarea fondurilor agricole europene
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 5 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 5 zile
Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?
-
Exclusivacum o zi
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 23 de ore
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 2 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!