Anchete
Presa, nene!
Lume-lume, people-people!
Tăpălazi și Pantalagă și-au făcut site economic, de analize fine și profunde.
Și citim noi o amplă analiză-anchetă în care noul site al lui Pantalagă și Tăpălazi ne spune care este numărul exact al angajaților la stat, care nu este ăla oficial, ci ăla pe care l-au descoperit ei.
Și apare în analiza-anchetă partea din imagine.
Băi, nene, băi. Mai las-o în pana mea. Pe bune, pretinzi că faci un mega material de presă și habar nu ai care sunt aceste date extrem de clare?
„numărul de parlamentari se ridică la circa 400”. Pe bune, mă? Vă era greu să căutați numărul exact, care este 466?
„Există circa 80 de prefecți și subprefecți”. Iar? Analiștilor, există fix 42 de prefecți și 85 de subprefecți.
„circa 80 de președinți și vicepreședinți de consilii județene”. NU, experților. Există fix 41 de președinți de CJ și 82 de vicepreședinți.
„Numărul primarilor și viceprimarilor din România se ridică la circa 6.000 de persoane (există circa 3.000 de localități)”. Băi, gata, gata, opriți analiza profundă, că nu se mai poate. În primul rând, în România există 13.749 de localități. Voi confundați localitățile cu UAT-urile. UAT-uri sunt 3.187 la nivel de primării și
41 de județe. Dar, revin, localități sunt 13.749.
Primari sunt doar 3.187, iar viceprimari sunt 3.222.
„în România există circa 30.000 de consilieri locali”, Nu frățicilor, nu. Sunt fix 40.121, cu tot cu consilierii din CGMB. Și mai sunt și 1.340 de consilieri județeni. Dar să știți că ăștia, nici consilierii județeni și nici cei locali, nu sunt angajați la stat. Cei mai mulți ai meseriile lor și joburi, unde lucrează zi de zi. Primesc niște bani pentru participarea la ședințe, dar atât.
Mi se pare de necrezut ca în 2021 să ai pretenția că scrii analize și anchete și să vii cu „căc…” din astea: „circa 400 de parlamentari”, „circa 80 de prefecți și subprefecți”. Pe bune, sun niște informații foarte exacte și foarte-foarte ușor de aflat, taxeaza Patrick André de Hillerin. (Paul D.).
Anchete
Verdict final în cazul procurorului Alin Mocioi: Cariera în magistratură se incheie după decizia ÎCCJ!
Anchete
CSM își alege conducerea pentru 2026: Tradiția invinge suspansul, fără contracandidați
Anchete
Hidroelectrica, gigantul bursier, fără conducere permanentă: Selecția CEO, un eșec răsunător
Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie listată la Bursa de Valori București, a confirmat miercuri seara, printr-un anunț oficial transmis investitorilor, eșecul procedurii de selecție pentru funcția de director general (CEO). Decizia validă informațiile anterioare vehiculate pe surse, inclusiv de către Mediafax, și subliniază dificultatea gigantului energetic de a identifica un lider pe măsura exigențelor.
Un proces riguros, un rezultat neașteptat
Procedura de recrutare, desfășurată conform rigorilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – o obligație legală pentru companiile cu capital majoritar de stat – a fost supervizată de un expert independent. Raportarea oficială arată că acesta a finalizat evaluarea candidaților fără a propune, însă, nicio persoană pentru numire în funcție.
Standarde inalte, niciun candidat la inălțime
Analiza detaliată a inclus declarații de intenție și interviuri, bazate pe criterii clar definite anterior. Cu toate acestea, în ședința din 26 noiembrie 2025, Consiliul de Supraveghere a Hidroelectrica a constatat că niciunul dintre candidații rămași în cursă nu corespundea pe deplin cerințelor funcției de director general, având în vedere contextul operațional și strategic actual al companiei. „Menținerea standardelor de competență este o obligație legală, nu o opțiune”, se arată în comunicatul transmis de companie, care reiterează angajamentul pentru o „guvernanță solidă, transparentă și performantă”. Menționăm că procesul inițial a vizat atât funcția de director general, cât și pe cea de director financiar, însă niciun candidat nu a îndeplinit criteriile impuse.
Pe muchie de cuțit: Reluarea de urgență și conducerea interimară
Ca urmare a acestui eșec, Consiliul a decis reluarea imediată a procedurii de selecție, într-o cursă contra-cronometru pentru identificarea viitorilor CEO și CFO. Pentru a asigura continuitatea operațională, Hidroelectrica va menține măsurile interimare de conducere, atât pentru poziția de director general, cât și pentru cea de director financiar, până la finalizarea noii proceduri. Decizia Consiliului a survenit cu doar două zile înainte de termenul oficial de finalizare a selecției, stabilit pentru 28 noiembrie. Potrivit informațiilor Mediafax, doi candidați rămăseseră în cursa finală: Mihai Aniței și Radu Ioan Constantin.
Context tulbure: Scăderi de producție și schimbări de management
Acest moment delicat se înscrie într-un context complicat pentru Hidroelectrica. Primele nouă luni din 2025 au marcat o scădere atât a producției, cât și a profitului net, rezultate influențate de condițiile meteorologice nefavorabile și de o serie de schimbări succesive de management. Aceste turbulențe au fost, de asemenea, corelate cu cerințele de reformă impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), adăugând presiune suplimentară asupra companiei de stat, care rămâne un pilon strategic al economiei românești. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Exclusivacum 9 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



