Actualitate
CITR: Companiile românești vor avea acces la cadre de restructurare îmbunătățite
Distribuie pe rețelele tale sociale:
CITR, consultant expert în consorțiul selectat de Comisia Europeană pentru implementarea Directivei UE 2019/1023 în domeniul prevenției și restructurării, anunță punerea în consultare publică de către Ministerul Justiției a unui nou proiect de lege pentru îmbunătățirea soluțiilor de redresare pentru companii. Demersul face parte din cadrul proiectului de asistență tehnică „Instrumente de avertizare timpurie şi cadre de restructurare în România”, finanțat prin Programul de Sprijin pentru Reforme.
Conform expunerii de motive a Directivei, în lipsa unor măsuri de prevenție adecvate mediului de afaceri, peste 200.000 de companii intră anual în faliment la nivel european, ceea ce conduce la pierderea a 1,7 milioane de locuri de muncă. În ceea ce privește situația din România, jumătate din cele aproximativ 30.000 de companii cu impact în economie se aflau deja în dificultate încă de dinainte de pandemie, iar un sfert dintre acestea au atins pragul insolvenței, fără a fi încercat să acceseze o procedură de restructurare. În lipsa unei culturi a prevenției în business, anul trecut au intrat în insolvență 5.694 de companii la nivel național, dintre care 80 de companii de impact în 2020.
Prin noile reglementări, UE își propune să stimuleze reluarea activității economice a companiilor care întâmpină dificultăți financiare, să faciliteze accesarea măsurilor de restructurare la primele semne de dificultate și să evite ieșirea din circuitul economic a companiilor viabile. Mai ales în contextul actual, când multe companii experimentează dificultăți punctuale sau sectoriale pe fondul pandemiei, transpunerea Directivei în legislația națională este o oportunitate care vine să sprijine însănătoșirea mediului de afaceri românesc.
„Transpunerea Directivei în legislațiile naționale ale statelor membre UE are ca rol crearea unei culturi a salvării și prevenției la nivel european, care să aducă, pe lângă avantaje pentru mediul de afaceri, și efecte sociale pozitive, precum salvarea locurilor de muncă. Numai prin măsuri comune de uniformizare a practicilor de restructurare a businessurilor la nivel european vom reuși să oferim un nou sens pozitiv cuvântului -restructurare- oferind cu adevărat o nouă șansă companiilor care trec prin dificultăți”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, Managing Partner CITR și Președinte UNPIR Filiala Cluj, unul dintre actorii cheie în reformarea cadrului legislativ în domeniul insolvenței și restructurării în România. Vasile a contribuit la evoluția legislației în domeniu de-a lungul celor peste 18 ani de experiență, atât din poziția de practician în insolvență și avocat, cât și din rolul de manager de criză și specialist în reorganizări.
Odată adoptată legislația, antreprenorii români se vor bucura de proceduri mai clare, mai flexibile, de libertate de negociere cu creditorii, de suspendarea executărilor silite, iar creditorii companiilor vor beneficia de un grad mai mare de recuperare a creanțelor prin apelarea la mecanisme de restructurare încă de la primele semne de dificultate. În plus, noua legislație va încuraja acordarea de finanțări în procedură și va cuprinde prevederi care încearcă să elimine blocajele care tergiversează aprobarea unui plan de reorganizare.
Principalele direcții și capitole pe care se concentrează noua legislație:
- Modificarea procedurilor pre-insolvență astfel încât acestea să fie în primul rând accesate, deoarece cadrul legislativ actual nu a încurajat deloc acest aspect, să fie eficiente, mai ușor de implementat și utile:
- Introducerea unei proceduri noi de restructurare, inspirată din legislațiile străine – acordul de restructurare, care pune accentul pe negocierea în afara instanței pentru o restructurare mai rapidă și renunțarea la mandatul ad-hoc, instrument ineficient, care nu a fost aplicat în practică;
- Modificarea substanțială a procedurii concordatului preventiv – în sensul introducerii unor reglementări mai clare, cu posibilitatea de suspendare a executărilor silite pe o perioadă de timp și care să încurajeze accesarea acestei proceduri într-un stadiu cât mai incipient al dificultății;
- Încurajarea și protejarea finanțărilor acordate în procedurile de pre-insolvență, atât de eventuale acțiuni în anulare într-o eventuală procedură ulterioară de insolvență, cât și prin acordarea unei super-priorități pentru restituire
- Modificarea prevederilor privind procedura reorganizării judiciare, astfel încât aceasta să fie mai rapidă și mai eficientă:
- Prevederi care urmăresc limitarea perioadei de observație;
- Prevederi care urmăresc confirmarea mai rapidă a planului de reorganizare;
- Prelungirea perioadei de reorganizare de la 3 la 4 ani.
- Digitalizarea acțiunilor din proceduri, cu efect asupra întregii legislații, ceea ce va permite desfășurarea adunărilor de creditori, a comitetelor și a licitațiilor publice online. Această abordare aduce procedurile mai aproape de contextul actual în care comunicarea online și digitalizarea reprezintă noua realitate.
Ce presupune procesul de transpunere a Directivei UE 2019/1023 în legislația națională
Transpunerea Directivei Europene, începută la mijlocul anului 2020, presupune activități de cercetare și studiere comparativă a legislațiilor europene în domeniul restructurării, consultări cu stakeholderii la nivel național, redactarea proiectului de lege de transpunere, care ulterior să fie aprobat de Guvern şi adoptat de către Parlamentul României. În plus, proiectul prevede și o campanie de informare a publicului cu privire la noile măsuri legislative, care va sprijini receptarea acestor instrumente de redresare de către mediul de afaceri.
În procesul de transpunere, CITR, în calitate de consultant în consorțiul selectat de Comisia Europeană în cadrul Proiectului, a purtat discuții cu autoritățile naționale, inclusiv cele fiscale, cu UNPIR (Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență), INPPI (organul de pregătire profesională a practicienilor în insolvență), profesioniști ai dreptului insolvenței (practicieni în insolvență, judecători sindici, avocați), mediul bancar și mediul de afaceri, astfel încât prevederile deja existente în legislație să fie îmbunătățite, iar mecanismele nou create să fie adaptate nevoilor pieței și în linie cu prevederile obligatorii ale Directivei.
Din rolul de consultant, CITR își va canaliza expertiza și va mobiliza know-how-ul pe care îl deține ca parte din hub-ul de business Impetum Group, pentru a contribui la reformarea procedurilor de pre-insolvență și pentru crearea unei comunități de profesioniști din rândul asociaților profesionale, camere de comerț și asociații de business, care să funcționeze ca un sistem de suport pentru companiile în dificultate.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiției aici, iar persoanele interesate pot transmite observațiile cu privire la conținutul proiectului până pe 9 aprilie 2021 la adresele de email: dean@just.ro, crosianu@just.ro, hdumitrescu@just.ro.
Răspunsuri la câteva dintre întrebările generate de procesul de transpunere a Directivei puteți regăsi aici: https://www.citr.ro/ce-este-directiva-europeana.
Ulterior încheierii acestei etape, proiectul de lege, în forma modificată ca urmare a dezbaterii publice, va fi transmis ministerelor de resort, în procedura de consultare şi avizare interministerială. Apoi proiectul de lege, în forma avizată și aprobată de Guvern, va fi transmis către Parlament.
Actualitate
Miliarde de dolari și ambiții Arctice: Garda de Coastă americană, pe drumul reîntineririi majore
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare fără precedent, vizând „supraalimentarea” activelor sale cu o infuzie masivă de 25 de miliarde de dolari, provenind din recentul proiect de lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, a confirmat că serviciul analizează opțiunile industriale pentru a construi spărgătoare de gheață suplimentare pe teritoriul SUA și accelerează retragerea flotei de elicoptere MH-65 Dolphin, mai devreme decât fusese prevăzut.
Viziunea noului comandant: O „super-autostradă” a achizițiilor
„«Supraalimentarea» este exact cuvântul potrivit,” a declarat comandantul în fața legislatorilor. „Este ceea ce alimentează succesul planului «Force Design 2028» și apropie oamenii de liniile din față pentru a simplifica și a crea o super-autostradă a achizițiilor și contractărilor.” Lunday, învestit în funcția de al 28-lea comandant al Gărzii de Coastă pe 15 ianuarie, a făcut aceste declarații în cadrul subcomitetului pentru Garda de Coastă, Maritim și Pescuit al Senatului, unde a răspuns la o serie de întrebări, inclusiv despre mixul de spărgătoare de gheață ușoare și medii.
Flota Arctică, în extindere: Nave noi și producție internă
Garda de Coastă vizează achiziționarea a unsprezece noi nave spărgătoare de gheață. Până în prezent, au fost semnate contracte pentru șase noi Cuttere de Securitate Arctice de clasă medie, două urmând să fie construite în Finlanda, iar până la patru în Statele Unite. Celelalte cinci nave ar putea fi un amestec de Cuttere de Securitate Arctică și variante mai ușoare, serviciul insistând ca acestea să fie construite pe plan intern.
„Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, ceea ce va reloca mai multă construcție navală în șantierele navale din SUA și va consolida baza industrială a Americii,” a precizat Lunday. Comandantul a adăugat că a primit deja feedback din partea industriei atât pentru variantele ușoare, cât și pentru cele medii, informații analizate în prezent pentru a elabora un plan de achiziții. Astfel, o decizie specifică privind numărul exact de nave din fiecare variantă nu a fost încă luată.
Alaska, poartă Arctică: Baze strategice în așteptare
Subcomitetul, prin vocea președintelui său, senatorul Dan Sullivan, R-Alaska, l-a interogat pe comandant despre planurile de a acosta unele dintre aceste nave în Alaska. Lunday a confirmat că echipa sa lucrează la diferite opțiuni, iar până la patru dintre aceste spărgătoare de gheață ar putea fi destinate statului arctic.
„Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul (Securității Interne) și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Anul trecut, fostul președinte Donald Trump a solicitat Gărzii de Coastă să achiziționeze până la 40 de nave spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort de modernizare pe termen lung, inclusiv câteva Cuttere de Securitate Polare de clasă grea.
Adio elicopterelor Dolphin: O retragere accelerată și avioane noi la orizont
Pe lângă extinderea flotei de spărgătoare de gheață, legislatorii au discutat și despre planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv achiziționarea de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a declarat că serviciul încă decide ce va face cu elicopterele sale mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus, însă în prezent se pare că aceste aeronave vor fi retrase din serviciu mai devreme de data inițială prevăzută pentru 2037.
„Dolphin-ul este mult mai greu de întreținut. Producătorul de echipamente originale nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea se va produce mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a precizat el membrilor subcomitetului.
Actualitate
SpaceX lansează „Stargaze”: Un far de siguranță gratuit pe autostrada orbitală?
SpaceX a dezvăluit recent o platformă online inedită, denumită „Stargaze”, concepută pentru a monitoriza obiectele spațiale și a emite avertismente în cazul unor potențiale coliziuni pe orbită. Compania a promis că va oferi gratuit datele de conștientizare situațională spațială (SSA) generate de acest sistem altor operatori de sateliți, marcând un moment potențial decisiv în gestionarea traficului orbital.
O nouă eră în monitorizarea spațială
Necesitatea stringentă a unei astfel de inovații a devenit evidentă în decembrie, când un satelit chinez a efectuat o manevră neanunțată în apropierea unuia dintre sateliții de comunicații Starlink ai SpaceX, generând un pericol iminent de coliziune. Acest incident, alături de alte situații la limită înregistrate pe parcursul anului trecut, a determinat compania să coboare aproximativ 4.400 de sateliți Starlink la o altitudine de circa 480 de kilometri. Această decizie strategică reduce riscul de aglomerație, având în vedere că, la această altitudine, sateliții morți și alte deșeuri spațiale sunt eliminate mai rapid de pe orbită datorită atracției gravitaționale mai puternice a Pământului.
Platforma Stargaze generează date SSA utilizând informațiile de auto-orientare colectate de aproape 9.600 de sateliți Starlink. Potrivit SpaceX, acest sistem „îmbunătățește semnificativ siguranța și sustenabilitatea operațiunilor satelitare pe orbita terestră joasă (LEO)”. Sistemul detectează autonom observațiile obiectelor aflate pe orbită, le agregă pentru a genera estimări precise ale orbitei și predicții de poziție și viteză pentru toate obiectele detectate, aproape în timp real. Aceste predicții sunt integrate într-o platformă de management al traficului spațial care identifică potențialele abordări periculoase între obiecte și generează Mesaje de Date de Conjuncție (MDC). Un avantaj major este că Stargaze furnizează aceste rezultate în doar câteva minute, spre deosebire de standardul actual al industriei, care poate dura ore.
O soluție proactivă pentru traficul orbital
SpaceX a declarat că va pune la dispoziția operatorilor de sateliți aceste MDC-uri, cu condiția ca aceștia să partajeze, la rândul lor, date despre locația și mișcările propriilor sateliți. Prin oferirea gratuită a acestui serviciu de partajare a efemeridelor și de screening al conjuncțiilor, compania speră să „motiveze operatorii să ia măsuri similare pentru partajarea efemeridelor și pentru un zbor sigur”. Această inițiativă nu este doar un pas tehnologic, ci și un apel la colaborare în spațiul aglomerat.
Unde inovația intâlnește controversele
Intrarea SpaceX în arena SSA comercială, având în vedere resursele considerabile ale lui Elon Musk și poziția sa dominantă pe piața spațială americană, ar putea crea valuri puternice. Această mișcare ar putea afecta atât firmele concurente de monitorizare spațială, cât și efortul de ani de zile al Departamentului Comerțului (DoC) de a dezvolta un serviciu civil de urmărire spațială. Acest program, Traffic Coordination System for Space (TraCSS), este conceput pentru a elibera Departamentul Apărării, permițându-i să-și concentreze capacitățile de monitorizare spațială asupra potențialelor amenințări orbitale din partea adversarilor.
Administrația Trump, în solicitarea sa de buget pentru anul fiscal 2026, a încercat să anuleze programul TraCSS al DoC, argumentând că societățile private, orientate spre profit, sunt mai mult decât pregătite să preia sarcina de a urmări obiectele spațiale și de a oferi avertismente de coliziune operatorilor, utilizând baza de date gratuită Space-Track.org a DoD. Un fost expert guvernamental a avertizat că această situație „are consecințe potențiale asupra comunității SSA comerciale emergente și asupra TraCSS”.
Limite și necesități ale unui sistem complet
Pe de altă parte, mai mulți experți au subliniat că Stargaze, în configurația sa actuală, nu este, din punct de vedere tehnic, capabil să ofere o soluție universală de SSA pentru operatorii spațiali. De exemplu, Stargaze va furniza date SSA relevante doar pentru operatorii cu sateliți aflați pe „orbita terestră joasă inferioară” (low LEO), deoarece nu poate monitoriza alte regimuri orbitale. Un expert guvernamental a precizat că „sistemele lor de urmărire a stelelor nu sunt telescoape”, indicând o limitare inerentă a tehnologiei folosite.
Richard DalBello, fostul șef al Oficiului pentru Comerț Spațial și responsabil cu programul TraCSS, a salutat inițiativa SpaceX ca o contribuție la siguranța și securitatea spațială. Cu toate acestea, el a avertizat că un sistem civil de SSA este în continuare absolut necesar. Într-o postare pe LinkedIn, DalBello a subliniat că „TraCSS încă contează. Coordonarea traficului spațial civil are nevoie de o coloană vertebrală neutră, bazată pe standarde, care să nu fie legată de platforma, stimulentele sau termenii de serviciu ai unui singur operator. Un strat de arhitectură deschisă, administrat public, este cel care construiește interoperabilitatea, încrederea și durabilitatea întregului ecosistem – și pe care guvernul SUA îl poate susține alături de aliați și parteneri.”
În concluzie, lansarea Stargaze de către SpaceX reprezintă un pas important spre o mai bună conștientizare situațională în spațiu, aducând un instrument puternic și accesibil. Totuși, ea reaprinde și dezbaterea fundamentală despre rolul sectorului privat versus cel public în asigurarea siguranței spațiale globale și despre necesitatea unui cadru cuprinzător și independent pentru gestionarea traficului orbital, un domeniu în care miza este din ce în ce mai mare.
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
-
Exclusivacum 2 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 4 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 4 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 4 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 2 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum o zi„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!



