Anchete
PNL – acuzatii grave lui Voiculescu: trafic de influenta, smenuri cu bani, copii abuzati
(Preluare Inpolitics):
Meciul PNL-Vlad Voiculescu se încinge, se scot marile săbii din teacă. Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății de către liberalul Mario de Mezzo, director general al Oficiului Român pentru Drepturi de Auto, i se aduc acestuia acuzații de o gravitate greu estimabilă, ținînd de fapte ilegale și imorale, totodată, unele de-a dreptul stupefiante.
Mai exact, Voiculescu e acuzat de posibil trafic de influență la nivel înalt guvernamental, în beneficiul fundației sale, MagiCamp, de posibile șmenuri cu bani din donații la aceeași fundație, de comportamente neprincipiale la adresa copiilor din tabăra MagiCamp, ca și de promovarea drept consilieri ministeriali a unor personaje extrem de dubioase.
Principalele fapte reproșate lui Voiculescu de către liberalul de Mezzo în scrisoarea publicată pe voxpublica.ro:
Guvernul Ciolos, folosit pentru promovarea fundației ministrului Sănătății. Trafic de influență?
– ”În 2016, ai luat o mare parte din guvernul Cioloș și ați făcut un team building la tine, la Magic Camp. Eu eram încă director executiv la acea organizație și mi s-a părut revoltător. Mi s-a părut necinstit față de breaslă să iei un întreg guvern ”pe val” și să îl duci ”la tine acasă”, doar pentru a-ți promova asociația. Mai mult, dacă ați fi făcut în fiecare lună câte un team-building la o altă organizație, te-aș fi aplaudat. Din păcate, în urma ta au rămas doar câteva zeci de hashtaguri #magicgovernment #magicamp… și atât. Am fost trist, dar eram încă dispus să îți acord ”the benefit of the doubt”.”
MagiCamp – milioane de euro din donații nedeclarate legal
– ”Cea mai bună dovadă, Vlad, că am avut bună credință este că am venit spre voi (spre Melania, ca să fiu exact) și v-am semnalizat că nu aveați rapoarte anuale, deși strângeați deja milioane de euro de la oameni și le erați datori cu raportări financiare publice. Ați făcut, și sunt sigur că mesajele acelea au avut legătură cu rapoartele anuale. Doar că, în ultimii doi ani iarăși nu mai ai, Vlad, și aleg să îți spun public și nu tot în mesaj privat, pentru că observ cum opacitatea nu îți întunecă doar chipul în conferințe de presă, ci și transparența organizațională si pe cea guvernamentală”.
Consilierul ministrului care învăța copiii bolnavi de cancer să fumeze în taberele MagiCamp
– ”Apropo, știi să ne spui nouă care avem această întrebare de ceva vreme, de ce ai 21 de consilieri si de ce ai 14 sau 15 consilieri onorifici? Că despre unul dintre ei aș vrea să îți vorbesc.
Pentru că tu înțelegi mai bine decât oricine conceptul de tabără, aș vrea să te rog să faci un exercițiu de imaginație:
Ai o tabără cu 150 de copii. Ai activități și toată lumea e fericită. Tu ești plecat o zi întreagă și seara când te întorci în tabără, afli că toată ziua au fost doi băieți care le-au vorbit copiilor ”tăi” de 15/16 ani despre cum să fumeze civilizat și, după ce termină de fumat, să arunce chiștoacele în scrumieră. Te enervezi un pic pentru că nu ți se pare normal să învețe niște minori, fără părinți lângă ei, minori ale căror vieți ți-au fost încredințate ție de părinții lor, să fumeze în tabăra ta. Răspunsul pe care îl primești cu naturalețe este: ”oricum fumează, măcar să respecte mediul”. Îți reamintesc că vorbim de minori de 15/16 ani. Părinții copiilor nu au fost informați nici înainte și nici după de această acțiune. Ai fi în regulă ca în tabăra ta să se întâmple asta? Te rog din suflet, dragă Vlad, să îmi dai voie să cred că răspunsul la această întrebare este nu. Păi, dacă tu în tabăra ta nu ai face asta, cum l-ai adus în guvernul nostru, pentru că e o coaliție, mai știi?, pe omul care a făcut asta? Da, despre Marian Rădună vorbesc…el este ”eroul” acestei scrisori deschise și una dintre imensele mele nedumeriri. Mai mult, te rog din suflet, Vlad, spune public cu ce te consiliază Rădună pe tine, pentru că el a muncit în ultimii ani ca lucrător în logistică la legume fructe. Înțeleg, ai nevoie de fructe proaspete pe masă, dar serios, e nevoie de un consilier onorific să facă asta? El și partenerul lui, Răzvan, cel cu care a fost în tabără și i-au învățat pe copii să fumeze civilizat si gașca lor, Vlad, cei care vin odată cu Marian Rădună, m-au terfelit atât în mesaje private, cât și în postări pline de minciuni ordinare, ei știind că sunt minciuni”.
Cum spuneam, acuzații extrem de grave și care în mod firesc ar trebui clarificate urgent.
Despre unele dintre aceste probleme s-a mai scris, de-a lungul timpului, inclusiv Inpolitics relatînd, în decembrie, despre ciudățenii de mari proporții în actele contabile ale fundației MagiCamp, ori despre controversatul jaf de la sediul fundației de acum cîțiva ani.
Diferența e că, de astă dată, acuzațiile nu mai vin din presă, ci de la chiar partenerii de guvernare ai ministrului Vlad Voiculescu, deci e mai greu să fie trecute cu vederea.
Războiul e pornit și nu rămîne decît să așteptăm următorul episod, care sigur nu va întîrzia să apară.
Anchete
Verdict final în cazul procurorului Alin Mocioi: Cariera în magistratură se incheie după decizia ÎCCJ!
Anchete
CSM își alege conducerea pentru 2026: Tradiția invinge suspansul, fără contracandidați
Anchete
Hidroelectrica, gigantul bursier, fără conducere permanentă: Selecția CEO, un eșec răsunător
Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie listată la Bursa de Valori București, a confirmat miercuri seara, printr-un anunț oficial transmis investitorilor, eșecul procedurii de selecție pentru funcția de director general (CEO). Decizia validă informațiile anterioare vehiculate pe surse, inclusiv de către Mediafax, și subliniază dificultatea gigantului energetic de a identifica un lider pe măsura exigențelor.
Un proces riguros, un rezultat neașteptat
Procedura de recrutare, desfășurată conform rigorilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – o obligație legală pentru companiile cu capital majoritar de stat – a fost supervizată de un expert independent. Raportarea oficială arată că acesta a finalizat evaluarea candidaților fără a propune, însă, nicio persoană pentru numire în funcție.
Standarde inalte, niciun candidat la inălțime
Analiza detaliată a inclus declarații de intenție și interviuri, bazate pe criterii clar definite anterior. Cu toate acestea, în ședința din 26 noiembrie 2025, Consiliul de Supraveghere a Hidroelectrica a constatat că niciunul dintre candidații rămași în cursă nu corespundea pe deplin cerințelor funcției de director general, având în vedere contextul operațional și strategic actual al companiei. „Menținerea standardelor de competență este o obligație legală, nu o opțiune”, se arată în comunicatul transmis de companie, care reiterează angajamentul pentru o „guvernanță solidă, transparentă și performantă”. Menționăm că procesul inițial a vizat atât funcția de director general, cât și pe cea de director financiar, însă niciun candidat nu a îndeplinit criteriile impuse.
Pe muchie de cuțit: Reluarea de urgență și conducerea interimară
Ca urmare a acestui eșec, Consiliul a decis reluarea imediată a procedurii de selecție, într-o cursă contra-cronometru pentru identificarea viitorilor CEO și CFO. Pentru a asigura continuitatea operațională, Hidroelectrica va menține măsurile interimare de conducere, atât pentru poziția de director general, cât și pentru cea de director financiar, până la finalizarea noii proceduri. Decizia Consiliului a survenit cu doar două zile înainte de termenul oficial de finalizare a selecției, stabilit pentru 28 noiembrie. Potrivit informațiilor Mediafax, doi candidați rămăseseră în cursa finală: Mihai Aniței și Radu Ioan Constantin.
Context tulbure: Scăderi de producție și schimbări de management
Acest moment delicat se înscrie într-un context complicat pentru Hidroelectrica. Primele nouă luni din 2025 au marcat o scădere atât a producției, cât și a profitului net, rezultate influențate de condițiile meteorologice nefavorabile și de o serie de schimbări succesive de management. Aceste turbulențe au fost, de asemenea, corelate cu cerințele de reformă impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), adăugând presiune suplimentară asupra companiei de stat, care rămâne un pilon strategic al economiei românești. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 12 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



