Connect with us

Actualitate

Cristian Bușoi: ”Procedura de distribuție a vaccinurilor este stabilită de statele membre. Uniunea Europeană este ținta pentru situațiile în care guvernele nu găsesc rapid soluții”

Publicat

pe

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European, a scris pe platforma de socializare, Facebook, despre nemulțumirea a șase state membre care reclamă distribuirea neuniformă a vaccinurilor COVID-19 în blocul comunitar.

Europarlamentarul menționează, așa cum au subliniat și reprezentanții UE, că responsabilitatea privind distribuirea vaccinirilor o stabilesc statele membre.

”Procedura  de distribuție a vaccinurilor este stabilită chiar de statele membre”, spune Cristian Bușoi

”Ridicarea de semne de întrebare privind corectitudinea distribuției vaccinurilor nu ajută, procedura fiind stabilită chiar de statele membre

În legătură cu scrisoarea Letoniei, Austriei, Sloveniei, Bulgariei și Cehiei către Comisia Europeană se poate spune că: nu ajută ridicarea de semne de întrebare privind corectitudinea distribuției vaccinurilor, procedura fiind stabilită chiar de statele membre”.

Mai mult, europarlamentarul spune că Uniunea Europeană este țapul ispășitor al guvernelor naționale, care dăunează încrederii construite de-a lungul timpului.

”Uniunea Europeană este luată ca țintă pentru situații în care guvernele nu găsesc rapid soluții”, afirmă Cristian Bușoi

”Deseori Uniunea Europeană este luată ca țintă pentru situații în care guvernele nu găsesc rapid soluții pe măsura unor probleme politice interne presante. Este o reacția cumva firească. Nu ajută însă pentru a consolida încrederea în UE și pentru a derula eficient procesul de vaccinare”.

Cristian Busoi spune că, deși era previzibil să apară disfuncționalități, este necesar să fie clarificat rolul statelor membre.

Cristian Bușoi: ”Guvernele naționale au rolul principal în planurile de vaccinare”

”Un lucru trebuie spus. Era inevitabil ca, într-o campanie de vaccinare desfășurată la asemenea dimensiune și cu un efort de organizare fără precedent, să apară disfuncționalități inerente, însă în timp ce Uniunea Europeană este acuzată pentru problemele de derulare a campaniei de vaccinare, guvernele naționale au rolul principal în planurile de vaccinare.

Spun toate acestea pentru că, fiind responsabil al Parlamentului European de relația cu Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European (INTRE), sunt constant în contact cu EMA și urmăresc îndeaproape desfășurarea campaniei de vaccinare”.

Mai mult, în calitate de președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European, Cristian Busoi spune că audierile liderilor companiilor angajate să livreze dozele de vaccin a avut ca scop întocmai semnalarea  în ceea ce privește așteptările UE.

”În acest sens, Comisa pentru Sănătate și Comisia ITRE din Parlamentul European au audiat liderii celor mai mari companii producătoare de vaccin, tocmai pentru a semnala clar că UE așteaptă respectarea angajamentelor asumate de industria farma și ține un control strict al campaniei de vaccinare, pe măsura investițiilor majore făcute”.

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European, explică faptul că mecanismele de distribuție au  fost stabilite între Comisia Europeană și guvernele naționale, în funcție de datele epidemiologice – la nivel european – ,iar la nivel național este decis de guverne.

”Mecamismul de distribuție a fost convenit de Comisia Europeană cu statele membre, iar dozele au fost distribuite ținând cont și de datele epidemiologice, fiind la latitudinea statelor cum le distribuie. S-a decis, astfel, să se țină seama și de gravitatea diferită a pandemiei, pentru ca statele cu problemele cele mai grave în confruntarea cu pandemia să poată accesa mai multe doze, dacă există guverne care aleg să nu utilizeze partea lor, conform distribuției proporționale.

Acesta este un mecanism normal, întrucât nu toate statele au fost afectate la fel și soluția a fost de a răspunde problemei în funcție de gravitate”.

Prin urmare, Board Director centralizează achizițiile din toate statele membre.

”De menționat că pentru a desfășura procedura de achiziție centralizat și eficient s-a stabilit un Board Director, care include experți din toate statele membre al cărui rol este tocmai să ofere sprijin pe durata procesului de evaluare și achiziție a vaccinurilor anti COVID-19”.

Cristian Bușoi: Ridicarea de semne de întrebare privind corectitudinea distribuției vaccinurilor nu ajută, procedura…

Posted by Cristian Bușoi on Sunday, March 14, 2021

 

 

Actualitate

Talon Blue, drona autonomă Northrop Grumman, a efectuat primul zbor

Publicat

pe

De

Demonstrație autonomă în deșertul Mojave

Demonstratorul de dronă „wingman” Talon Blue, dezvoltat de Northrop Grumman, a zburat pentru prima dată deasupra deșertului Mojave din California. În cadrul testului, desfășurat la o dată care nu a fost precizată, aparatul a executat autonom rulajul, decolarea, manevrele în aer și aterizarea, potrivit companiei.

Craig Woolston, vicepreședinte și director general pentru cercetare și proiectare avansată în cadrul Northrop Grumman, a descris zborul drept un pas către o nouă generație de capabilități autonome. El a adăugat că fiecare test oferă lecții utile pentru dezvoltarea viitoare a acestor tehnologii.

Proiect finanțat de companie, în afara primului val al programului CCA

Northrop Grumman a finanțat până acum din resurse proprii dezvoltarea Talon Blue, după ce nu a fost selectată pentru contractele inițiale ale Forțelor Aeriene ale SUA privind aeronavele autonome de tip Collaborative Combat Aircraft (CCA).

În iunie, Anduril și General Atomics au fost alese pentru construirea dronelor din prima etapă a programului. Separat, în competiția dedicată software-ului de autonomie, au avansat Anduril, Shield AI și Collins Aerospace, filială a RTX.

Cu toate acestea, autoritățile americane au manifestat interes pentru Talon Blue, iar Forțele Aeriene i-au atribuit indicativul militar YFQ-48A.

Arhitectură modulară și software aflat în teste

Northrop Grumman promovează designul modular al aeronavei și afirmă că compartimentul său pentru armament poate fi adaptat pentru misiuni diferite. Compania dezvoltă, de asemenea, o suită software de autonomie numită Prism, testată pe Model 437, o dronă produsă de filiala Scaled Composites.

Nu este clar dacă Talon Blue a fost pilotată în primul zbor folosind software-ul Prism. Un purtător de cuvânt al companiei nu oferise încă o precizare în acest.

Competiția pentru drone autonome continuă

O a doua etapă a programului CCA este în curs de dezvoltare. În paralel, și alți producători, inclusiv Lockheed Martin, și-au prezentat conceptele de drone „wingman”, fără să le asocieze în mod public cu programe specifice.

Primul zbor al Talon Blue marchează astfel o etapă importantă pentru proiectul Northrop Grumman, într-un domeniu în care companiile încearcă să transforme autonomia aeriană într-o capabilitate operațională.

Citeste in continuare

Actualitate

Talon Synapse: Parteneriatul tehnologic care schimbă paradigma apărării între SUA și Emiratele Arabe Unite

Publicat

pe

De

Comandamentul Central al SUA a anunțat oficial lansarea unei forțe operative comune, o inițiativă strategică menită să accelereze integrarea inteligenței artificiale în arhitecturile militare ale Washingtonului și ale Abu Dhabi-ului. Proiectul, botezat „Task Force Talon Synapse”, marchează o premieră absolută în cooperarea bilaterală dedicată tehnologiilor emergente pe câmpul de luptă.

O forță de elită pentru un nou tip de război

Operațională în următoarele săptămâni, structura va fi găzduită în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi. Echipa va fi compusă dintr-un nucleu restrâns de aproximativ 20 de experți americani și emiratezi, specializați în domenii critice: inteligență artificială, analiză de date și securitate cibernetică. Obiectivul declarat este clar și ambițios: accelerarea dezvoltării aplicațiilor militare bazate pe AI, cu un accent deosebit pe sprijinul informațional, protecția infrastructurii vitale și monitorizarea constantă a peisajului de securitate regional.

Diplomația tehnologică și culisele puterii

Inițiativa reprezintă punctul culminant al dialogului purtat anul trecut între conducerea Comandamentului Central al SUA și o figură cheie a aparatului de securitate emiratez, șeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan. Recunoscut pentru rolul său central în serviciile de informații și pentru investițiile masive în tehnologie, șeicul Tahnoon aduce o greutate politică considerabilă acestui parteneriat. Colaborarea este descrisă de oficialii americani drept un „moment istoric”, confirmând statutul Emiratelor Arabe Unite ca unul dintre cei mai capabili parteneri regionali.

Provocări și semne de întrebare: cât de tangibil este succesul?

În pofida entuziasmului oficial, vocile din interiorul sferei de apărare avertizează asupra provocărilor logistice și strategice. Un fost oficial de rang înalt a pus sub semnul întrebării impactul real al unei echipe atât de mici, subliniind dificultățile inerente partajării informațiilor clasificate. „Este neclar care va fi beneficiul concret al acestui grup”, a remarcat acesta, ridicând dilema accesului la date sensibile: ce pot partaja americanii și, mai important, ce ar putea obține ei în schimb de la partenerii din Golf?

Mai mult, cooperarea tehnologică strânsă între SUA și EAU se desfășoară sub presiunea constantă a unor temeri de lungă durată. Oficiali americani de carieră și-au exprimat frecvent îngrijorarea cu privire la relațiile comerciale și diplomatice ale Emiratelor cu China, avertizând asupra riscurilor ca tehnologia americană avansată să ajungă, printr-o breșă de securitate, în mâini străine. Rămâne de văzut dacă „Talon Synapse” va reuși să navigheze aceste ape tulburi pentru a deveni un model de succes sau dacă va rămâne doar un exercițiu diplomatic pe hârtie.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA pregătește specialiști care să adapteze roboții direct pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

În timp ce armata americană își reorganizează forțele pentru a putea desfășura rapid drone și alte sisteme fără pilot, școala de operații speciale pregătește o nouă categorie de specialiști: tehnicienii în robotică, încadrați în specialitatea militară 390A.

Prima promoție a absolvit recent cursul, iar cea de-a doua urmează să-și încheie pregătirea printr-un exercițiu de teren la Clarke Range, în Alabama. Scenariul, programat pentru prima săptămână din noiembrie, va pune la încercare capacitatea cursanților de a improviza și de a-și adapta echipamentele în condiții de luptă. Exercițiul se inspiră din lecțiile desprinse din conflictele din Ucraina, Caucaz și Orientul Mijlociu.

„Construim un soldat capabil să adapteze un sistem robotic la misiune, la adversar și la teren”, a declarat generalul-maior Jason Slider, comandantul Centrului și Școlii de Război Special John F. Kennedy al armatei SUA.

Adaptarea, miza exercițiului final

În timpul simulării, amenințările se vor schimba constant, obligând cursanții să-și revizuiască tacticile și să reprogrameze roboții pe loc. Războiul electronic le va bruia comenzile radio, le va bloca accesul la GPS și îi va deconecta de instrumentele de programare cu inteligență artificială disponibile prin cloud.

Cursanții vor trebui să se descurce cu tehnologia pe care o pot transporta și utiliza în teren, inclusiv în condiții dificile. „Când totul se întrerupe, trebuie să poată apela la instrumentele pe care le au la dispoziție și să folosească programele necesare pentru a face robotul să-și îndeplinească misiunea”, a explicat ofițerul tehnic-șef Michael Updike.

La exercițiul final al primei promoții, desfășurat la începutul acestui an, cursanții au echipat o dronă cu patru rotoare cu o cameră HD de 1.000 de dolari și au conectat-o la o rețea descentralizată de tip mesh. Astfel, datele au putut ocoli nodurile afectate de bruiaj.

Inovație fără sprijinul internetului

Pe fronturile din Ucraina, serviciile cloud, modelele lingvistice de mari dimensiuni și chiar navigația GPS sunt adesea perturbate. Chiar și atunci când comunicațiile funcționează, transmisiile radio pot dezvălui poziția militarilor și îi pot expune unor lovituri de precizie.

Din acest motiv, exercițiul final de la Clarke Range este conceput să reproducă presiunea unui câmp de luptă modern: cursanții trebuie să găsească soluții fără acces la internet și fără a se baza pe modele AI mari, conectate la rețea.

Organizatorii au construit intenționat scenarii în care lucrurile pot eșua. Scopul este ca participanții să fie nevoiți să încerce din nou, să-și regândească abordarea și să învețe să continue misiunea chiar și după un eșec.

Mai mult decât operatori sau programatori

Specialiștii 390A nu sunt doar operatori de drone, deși pot pilota astfel de sisteme. Nici nu sunt simpli programatori, chiar dacă pot scrie cod și pot folosi instrumente AI compacte, instalate pe laptopuri robuste, pentru a lucra în teren.

Rolul lor este de a integra sisteme: au cunoștințe aprofundate despre dronele armatei, roboții tereștri și rețelele care le conectează. Ei fac legătura între ofițerii care comandă forțele și militarii care operează sisteme specializate, adaptând echipamentele și modul în care acestea funcționează împreună la cerințele misiunii.

Experiența conflictelor recente arată că specializarea exclusivă în pilotarea dronelor nu este suficientă. Unitățile care nu-și pot adapta rapid tehnologia și tacticile riscă să piardă avantajul în fața unui adversar capabil să se schimbe și să răspundă.

Tehnologia nu înlocuiește rezistența soldatului

Adaptarea nu se limitează la echipamente. Ea presupune și schimbarea tacticilor, precum și capacitatea militarilor de a rezista și de a acționa în condiții grele.

Tehnologia poate ajuta soldatul să ajungă la obiectiv, însă succesul misiunii depinde în continuare de capacitatea acestuia de a opera în teren, de a se apropia de adversar și de a duce lupta până la capăt.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu

După ce i-am trecut prin bisturiu pe: Picior Florin-Alexandru – agentul-spray prins de propriul body-cam, Mataiche Marian – Rambo de...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA

SRPCIV Prahova, structură care ar trebui să fie un pilon al siguranței rutiere, funcționează, potrivit relatărilor interne și investigatiilor Incisiv...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Exclusiv3 zile ago

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și...

Exclusiv3 zile ago

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București În România juridică, statul de drept are o...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusiv4 zile ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusiv4 zile ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv5 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv