Connect with us

Featured

Au lucrat ”pe șestache” ofițeri DGA și BCCO la o anchetă DNA cu iz politic?/DGA, dosar politic pentru Vela!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Marcel Vela a trecut prin Ministerul Afacerilor Interne ca rața prin apă! Mandatul său în fruntea MAI fiind ca agheasma, adică nu a făcut nici bine, dar nici rău. Sau cel puțin aceasta era percepția generală până acum, mai ales că numele fostului ministru nu mai spunea mai nimic după ejectarea sa din fruntea Internelor.

Soțul Emi Althamer – șef la DGA, soția Monica – secretar de stat la Sănătate

Numai că un raport contrainformativ de ultimă oră intrat în posesia noastră arată că, în timp ce Vela se împăuna pe la televizor, cu geaca lui de piele, că ”sunt cu ochii pe voi”, dar fără ca vreun clan interlop să îl bage în seamă, și alții erau cu ochii pe el! Pentru că una dintre cele mai spectaculoase – cel puțin din punct de vedere mediatic!- anchete DNA din ultimii ani ar putea ascunde ”secrete murdare” care de-abia acum ies la iveală! Odată cu depunerea unei plângeri explozive, în care se reclamă că unul dintre dosare ar fi avut un substrat politic, pentru a se favoriza astfel organizația județeană PNL Caras Severin! Organizație păstorită de ministrul Marcel Vela și care la acea oră s-ar fi confruntat în sondaje cu un scor electoral catastrofal.

Au lucrat ”pe șestache” ofițeri DGA și BCCO la o anchetă DNA cu iz politic?

Însă și mai șocantă este pista conform căreia ancheta DNA ar fi fost de fapt instrumentată, până la momentul descinderilor, de structuri de elită ale Ministerului Afacerilor Interne, condus la acea vreme de chiar Marcel Vela. Procurorii anticorupție primind la pachet cu ”ordinul de intervenție” și toate informațiile necesare. Dar nu de la proprii ofițeri de poliție judiciară, ci de la o grupare ”frățească” cu duble conexiuni, atât la Direcția Generală Anticorupție, cât și la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate din Vestul țării. Ambele din cadrul MAI-ului lui Vela!

DGA a dezvoltat o adevărată obsesie pentru ”vânătoarea de medici”!

Și ai căror membri au fost avansați apoi pe bandă rulantă, odată cu instalarea la ”butoanele operative” ale MAI a timișoreanului Virgil Nichita. Fost ofițer de poliție judiciară la DNA și adus de Marcel Vela la propriul său cabinet, ca și consilier personal.

”Filiera Bănățeană”

La ce campanii electorale murdare a cunoscut de-a lungul anilor debila clasă politică românească, aproape că nimic nu ne-ar mai putea mira. Și uite că, totuși, ar putea exista o excepție. Care atrage atenția nu prin faptul că unii politicieni ar fi fost ”decapați” în urma unei comenzi politice primite de structurile statului de la rivalii aflați la Putere. Pentru că astfel de exemple sunt cu duiumul și deja nu mai impresionează pe nimeni, din păcate. Indiferent de culoarea politică a celor implicați.

Bode află că unii îl văd tot pe Virgil Nichita ”adevăratul” ministru de Interne

Și uite cum, după zbuciumatul mandat al unei Carmen Dan care se spune că tot cerea ”capete” la micul dejun, prânz și seara, acum astfel de acuze trezesc suspiciuni asemănătoare și asupra mandatului liberalului Marcel Vela. Mai ales din perioada de mandat de după aducerea la București, ca și consilier, a fostului ofițer de poliție judiciară de la DNA Timișoara, Virgil Nichita. O prezență extrem de discretă pe holurile MAI-ului, ce-i drept. Dar de al cărui nume sunt legendate numirile mai multor polițiști din ”pepiniera” timișoreană la conducerea unor structuri cheie ale MAI, ca adjuncți sau chiar șefi plini. Cel mai controversat fiind ”pachetul” prin care doi frați au ajuns în vârful unor astfel de structuri. Mai ales că la ”mapa informativă” a acestora încă există datele scandalului produs pe când activau ca și subofițeri în cadrul IPJ Mehedinți. Și când cei doi actuali șefi de structuri ar fi bătut o persoană care ar fi necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale, fiind cercetați inclusiv de către Parchetul Militar pentru tentativă de omor!

Și mai grav fiind că numirea unora dintre aceștia s-a făcut fără girul șefilor de structuri, cei care în unele cazuri s-au opus vehement. Însă care nu au avut ce face, după ce li s-ar fi transmis că ”este ordin de sus”. Mai mult decât atât, există și informații care ar conține ”suspiciuni rezonabile” că ”rețeaua” Nichita s-ar fi întins inclusiv la vârful Direcției de Audit și a Corpului de Control. Adică exact structurile care ar fi trebuit să verifice toate aceste ”mutări de căsuțe” pe organigramele a diverse structuri ale MAI. Dar unde cuplul Crivoi – Gălățeanu pare să fi rămas încremenit în ”sfera de influență” a consilierului fostului ministru. Ce-i drept, în prezent Virgil Nichita nu mai ocupă nicio funcție de conducere în cadrul MAI. Însă la urechile oamenilor noului ministru ar tot continua să ajungă ”impresii” din anturajul acestuia, cu privire la faptul că influența bănățenilor aduși la București a rămas intactă în MAI. Astfel că monitorizarea anumitor canale de promovare în funcții de conducere pe ”filiera bănățeană” este acum mai minuțioasă decât oricând. Inclusiv ”suveica” de împuterniciri repetate prin care s-a reușit acest ”pachet” de promovări. Mai ales că ministrului Lucian Bode chiar nu are cum să îi cadă bine perpetuarea imaginii că tot oamenii lui Vela ar accesa în continuare unele dintre cele mai sensibile ”butoane” ale ministerului…

”Puciul” lui Cioloș…

”Cioloș,puci la DGA! Alertă pe concursul MAI” titram pe 4 ianuarie. Iar dezvăluirile de atunci s-au confirmat pe deplin. Între timp, Monica Althamer fiind numită secretar de stat la Ministerul Sănătății de către Vlad Voiculescu. Iar concursul pentru conducerea Direcției Generale Anticorupție a fost suspendat de către ministrul Lucian Bode, în urma dezvăluirilor noastre. La conducerea DGA fiind însă în continuare împuternicit directorul adjunct Liviu Emi Althamer, nimeni altul decât soțul Monicăi Althamer! Ceea ce de altfel a și creat suspiciuni în sistem, existența unei ”axe Althamer” între Ministerul Sănătății și Direcția Generală Anticorupție fiind privită inclusiv ca un adevărat ”puci” al oamenilor lui Dacian Cioloș la nivelul MAI. Mai ales dată fiind obsesia DGA de ”vânare a medicilor” cu nume! Una dezvoltată în exces în ultima perioadă, deși principala fișă a postului pentru DGA o reprezintă identificarea personalului corupt din cadrul MAI. Oricum, în paralel cu identificarea unei eventuale implicări neoficale a unor structuri DGA sau BCCO în ancheta DNA, se fac de acum și alte verificări privind situația de la vârful structurii anticorupție a Ministerului de Interne. Inclusiv situația fără precedent la acest nivel din data de 18 februarie, atunci când a avut loc bilanțul DGA pe 2020. Dar persoana care trebuia să îl susțină, direc torul adjunct împuternicit Liviu Emi Althamer a lipsit, invocând probleme medicale de ultima oră. Făcând deja ”valuri” și faptul că actualul șef al DGA, fost subofițer care a urmat Școala Militară de Subofițeri Activi Câmpina, Specializarea Pază și Ordine în perioada 1991 – 1992, a absolvit apoi Facultatea de Drept – Științe Juridice. Cea din cadrul ” Fundației Române pentru Tineret Decebal” din …Băile Herculane!!!

Administratie

Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor

Publicat

pe

De

Băicoi, Prahova – Primăria orașului Băicoi, sub conducerea primarului Marius Constantin, lansează o inițiativă importantă pentru siguranța locuitorilor, oferind verificări gratuite ale instalațiilor de alimentare cu gaze naturale din blocurile și casele din oraș.

Măsuri preventive: Evitarea riscurilor și asigurarea siguranței

În contextul evenimentelor tragice recente, precum explozia unui bloc din București, primarul Marius Constantin a luat măsuri proactive pentru a preveni astfel de incidente în Băicoi. „Pentru a evita apariția unor evenimente nedorite așa cum s-a întâmplat cu explozia unor apartamente ale unui bloc din cartierul Rahova București, Primăria Oraș Băicoi în parteneriat cu firma Sourse Instal Gass va verifica în mod GRATUIT instalațiile de alimentare cu gaze naturale ale blocurilor din orașul nostru,” a declarat primarul.

Verificări gratuite: Un parteneriat pentru siguranța comunității

În parteneriat cu firma Sourse Instal Gass, reprezentată de domnul Cătălin Mocanu, Primăria Băicoi va demara verificările gratuite începând cu data de 23 octombrie 2025, ora 09:00, la blocurile din cartierul Liliești, urmând ca ulterior să fie verificate toate blocurile din oraș.

Extinderea inițiativei: Verificări gratuite și pentru casele din Băicoi

Ca urmare a interesului manifestat, inițiativa a fost extinsă și la casele din oraș. Primarul Marius Constantin a anunțat că, în urma discuțiilor cu directorul firmei Sourse Instal Gass, domnul Cătălin Mocanu, verificările gratuite vor fi efectuate și la locuințele individuale. Locuitorii care doresc să beneficieze de acest serviciu sunt rugați să contacteze direct primarul la numărul de telefon 0745 253 740 pentru a se înscrie.

Recomandări esențiale: Senzori și electroventile pentru siguranță sporită

Primăria Băicoi recomandă ca fiecare scară de bloc să fie prevăzută cu doi senzori de gaz, amplasați la fiecare două etaje, și cu un electroventil general montat la intrarea în interiorul scării de bloc. De asemenea, este esențial ca fiecare apartament să fie echipat cu un senzor de gaz și un electroventil propriu.

Precizări importante: Verificări suplimentare, nu inlocuiesc obligațiile proprietarilor

Primarul Marius Constantin a subliniat că aceste verificări gratuite nu înlocuiesc verificările periodice obligatorii pe care fiecare proprietar trebuie să le efectueze. Parteneriatul are ca obiectiv principal eliminarea unor disfuncționalități în alimentarea cu gaze naturale și evitarea apariției unor eventuale accidente cauzate de scăpările de gaze pe coloana de alimentare.

Marius Ioan Constantin: Angajament pentru siguranța băicoienilor

Prin această inițiativă, Primăria Băicoi și primarul Marius Constantin demonstrează un angajament ferm pentru siguranța locuitorilor, oferind o soluție concretă și accesibilă pentru prevenirea incidentelor cauzate de instalațiile de gaz.

Citeste in continuare

Administratie

Dumbrăvești: Primăria intervine pentru siguranța alimentării cu energie electrică – Anunț privind oprirea temporară a curentului în Crăciunești

Publicat

pe

De

Dumbrăvești, Prahova – Primăria comunei Dumbrăvești, prin primarul Raducanu Dorin Gabriel, a anunțat o oprire temporară a alimentării cu energie electrică în zona Crăciunești, ca urmare a unor lucrări de curățare a vegetației din apropierea liniilor electrice.

Măsuri preventive: Protejarea rețelei electrice și evitarea avariilor

„Stimați locuitori ai zonei Crăciunești, vă informăm că alimentarea cu energie electrică va fi temporar întreruptă în cursul zilei de azi intrucât au loc acțiuni de curățare a copacilor ale căror crengi ating liniile electrice,” a transmis primarul Răducanu Dorin Gabriel. Această măsură preventivă este esențială pentru a evita eventualele avarii și pentru a asigura funcționarea optimă a rețelei electrice, protejând astfel interesele și confortul cetățenilor.

Implicarea Primăriei: Prioritizarea siguranței și confortului cetățenilor

Această acțiune demonstrează angajamentul primăriei Dumbrăvești față de siguranța și confortul locuitorilor, prin intervenții proactive menite să prevină problemele și să asigure servicii de calitate. Primarul Răducanu Dorin Gabriel a mulțumit locuitorilor pentru înțelegere, subliniind importanța acestor lucrări pentru buna funcționare a infrastructurii locale.

Citeste in continuare

Administratie

Florești: Un nou parc prinde contur lângă Grădinița Mare – Primarul Simona David monitorizează progresul

Publicat

pe

De

Primarul comunei Florești, Simona David, a efectuat astăzi o vizită pe teren pentru a inspecta lucrările la noul parc din apropierea Grădiniței Mari, un proiect mult așteptat de comunitate. Într-o declarație adresată locuitorilor, edilul a exprimat optimismul său cu privire la evoluția proiectului, menționând că vremea favorabilă permite continuarea lucrărilor într-un ritm susținut.

Pregătiri intense: Pavele, borduri și infrastructură electrică

„Încet încet, vremea ține cu noi și ne lasă să facem treabă,” a declarat primarul David. Echipele de construcție au adus deja pavelele și bordurile necesare pentru amenajarea aleilor, iar partea electrică a fost instalată, pregătind terenul pentru montarea stâlpilor de iluminat.

Un proiect dorit de comunitate

Simona David a subliniat importanța acestui proiect pentru locuitorii din Florești, menționând că acesta a fost inițiat ca răspuns la dorințele exprimate de membrii comunității. „Vă voi ține la curent cu toate etapele construirii acestui parc, un proiect foarte dorit de către dumneavoastră și pe care aștept cu nerăbdare să îl văd finalizat,” a asigurat primarul.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusiv19 ore ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusivo zi ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv2 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv2 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv3 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv3 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv3 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv4 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie4 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?

O radiografie necruțătoare a unui sistem putred, unde „cina cea de taină” a devenit o farsă publică. „Cina cea de...

Exclusiv5 zile ago

Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?

În sistemul penitenciar românesc, realitatea pare desprinsă dintr-un film prost: promisiuni de reforme, tăieri de bugete și șefi cu orgolii...

Exclusiv6 zile ago

Ploaia cu iodură de argint: Fermierii prahoveni cer ANM să explice ‘minunea’ care a secat județul! Sistemul antigrindină în corzi!

Ploaia e de vină, nu rachetele! Sau cum fermierii prahoveni au pus ANM la colț cu o cerere de date...

Exclusiv6 zile ago

FSANP avertizează: Absorbția Penitenciarului Brăila de către Galați, un experiment devastator pentru siguranța și bugetul ANP

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) critică vehement decizia Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) de a absorbi Penitenciarul...

Exclusiv6 zile ago

Dezvăluiri incendiare: Aceleași strategii in procese celebre, folosite acum in cazurile Canarau și Josanu

Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul atrage atenția asupra unor tactici de eschivare observate în procesele Canarau și Josanu, care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv