” ”Motivarea coerentă” și ”fundamentarea temeinică” a proiectului de lege privind desființarea SIIJ, adoptat astăzi de guvern: ”numeroase voci din România au cerut desființarea”….

1. Cu titlu preliminar, trebuie observat caracterul extrem de sumar al instrumentului de prezentare și motivare și lipsa de fundamentare temeinică a proiectului de act normativ. Astfel, chiar dacă propunerea legislativă conține pretinse fundamentări (fiind îndeplinită, din punct de vedere formal, cerința impusă de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în sensul existenței unui instrument de motivare), acestea sunt profund DEFICITARE, în raport de cerințele obligatorii de calitate și predictibilitate a legii, impuse de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, cu raportare la cele ale art. 30-32 din Legea nr. 24/2000, echivalând cu LIPSA MOTIVĂRII. Or, FĂRĂ a rezulta cu claritate cerințele care au reclamat intervenția legislativă, FĂRĂ a exista o motivare coerentă, NU se poate cunoaște rațiunea legiuitorului, care este ESENȚIALĂ pentru înțelegerea, interpretarea și aplicarea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, ”Proiectul de act normativ TREBUIE să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie TEMEINIC FUNDAMENTATE, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

”Mențiuni precum ”numeroase voci din România au cerut desființarea Secției speciale” NU doar că nu pot reprezenta o fundamentare a legii, dar echivalează cu însăși LIPSA de motivare a soluției legislative!

CARACTERUL SUMAR al instrumentului de prezentare și motivare, precum și LIPSA DE FUNDAMENTARE TEMEINICĂ a actelor normative au fost sancționate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în raport cu aceleași exigențe de claritate, predictibilitate a legii și securitate a raporturilor juridice impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, cu invocarea deopotrivă a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, prin Decizia nr. 710/2009, instanța de control constituțional a reținut că „în expunerea de motive NU se regăsește motivarea asupra niciuneia dintre soluțiile preconizate, ceea ce ESTE CONTRAR prevederilor constituționale și legale mai sus indicate” [ale art. 29-31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (referitoare la motivarea proiectelor de acte normative, sub aspectul instrumentelor de prezentare și motivare, precum și al cuprinsului și redactării motivării) și ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (…)].

Tot astfel, prin Decizia nr. 682/2012, Curtea a constatat că „dispozițiile art. 6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, instituie OBLIGAȚIA FUNDAMENTĂRII ACTELOR NORMATIVE. (…) LIPSA UNEI FUNDAMENTĂRI TEMEINICE a actului normativ în discuție determină, pentru motivele arătate, ÎNCĂLCAREA prevederilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit cărora, «În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie», precum și ale art. 147 alin. (4) potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii.” (pct. 2.21 și 2.22) Față de obiectul inițiativei legislative, pronunțat tehnic, de strictă specialitate, Curtea constată că și în prezenta cauză MOTIVAREA FORMALĂ, FĂRĂ O TEMEINICĂ FUNDAMENTARE A LEGII CRITICATE, AFECTEAZĂ CALITATEA ȘI PREDICTIBILITATEA SA, cu consecința încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.”Prin Decizia nr. 139/2019, Curtea Constituțională a statuat și următoarele: ”FUNDAMENTAREA TEMEINICĂ a inițiativelor legislative reprezintă o EXIGENȚĂ impusă de dispozițiile constituționale menționate, întrucât PREVINE arbitrarul în activitatea de legiferare, asigurând că legile propuse și adoptate răspund unor nevoi sociale reale și dreptății sociale. Accesibilitatea și previzibilitatea legii sunt cerințe ale principiului securității raporturilor juridice, constituind garanții împotriva arbitrarului, iar rolul controlului de constituționalitate este de a asigura aceste garanții, opuse oricărei intervenții legislative arbitrare. Astfel fiind, Curtea reține că LIPSA MOTIVĂRII SOLUȚIILOR LEGISLATIVE este de natură să aducă atingere și dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, care consacră statul de drept și principiul dreptății (…).”

2. Se amintește în nota de fundamentare, în termeni sumari, că demersul de constituire a Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție ”a fost consemnat ca fiind constituțional”. Era obligatoriu însă (în raport de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilesc caractul definitiv și general obligatoriu al deciziilor instanței de contencios constituțional) ca inițiatorii proiectului de act normativ să aibă în vedere și să arate că, prin Decizia nr. 33/2018, Curtea Constituțională a României a RESPINS, ca neîntemeiate, obiecțiile de neconstituționalitate formulate, arătând că prin înființarea acestei secții cu competență exclusivă în efectuarea urmăririi penale NU sunt încălcate nici prevederile Constituției României și nici tratatele internaționale la care România este parte. Curtea a confirmat inclusiv OPORTUNITATEA înființării noii structurii, complet depolitizată, reținând că aceasta ”constituie o GARANȚIE legală a principiului independenței justiției, sub aspectul componentei sale individuale, independența judecătorului. Se asigură, pe această cale, o PROTECȚIE adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare și se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite de magistrați”. (para. 141 din Decizie).

3. Aprecieri în sensul că ”parametrii în care aceasta își desfășoară activitatea contravin modului de organizare a parchetelor în România” NU au fundament logic, prin raportare la împrejurarea că anterior înființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (Legea nr. 207/2018), în cadrul D.N.A a funcționat, CONTRAR modului de organizare a parchetelor (începând cu data de 31.01.2014), Serviciul pentru Combaterea Corupției din Justiție (SCCJ) – înființat prin Ordinul nr. 10 al Procurorului șef D.N.A. și având ca atribuție instrumentarea cauzelor penale având ca obiect infracțiuni săvârșite de magistrați sau în legătură cu aceștia.Iar ”parametrii” în care și-a desfășurat activitatea acest serviciu au fost amplu evidențiați prin Raportul inspecției judiciare privind ”Respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității judecătorești în cauzele de competența D.N.A. vizând magistrați sau în legătură cu acestea”, validat în 2019 de CSM: în perioada 01.01.2014 – 31.07.2018 au fost înregistrate la nivelul structurilor D.N.A. 1.459 de dosare vizând 845 de procurori și 1.443 de dosare vizând 1.962 de judecători (în raport menționându-se în mod expres că ”NU există posibilitatea efectuării unui calcul exact al numărului total de judecători vizaţi în dosarele de urmărire penală analizate”)! Documentul arată că în perioada existenței acestui serviciu au existat numeroase abuzuri și presiuni, fiind indicate, printre altele, ”situații de solicitare de la instanțele de judecată a dosarelor civile/penale ce se aflau pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de stadiul de soluționare, în vederea efectuării urmăririi penale în cauzele privind magistrații, ce se poate constitui într-un POTENȚIAL FACTOR DE PRESIUNE asupra judecătorilor învestiți cu soluționarea respectivelor dosare”, respectiv ”solicitări de preluare a unei cauze penale de către DNA structura centrală, în raport de modul de soluționare de către judecător a unor cereri de prelungire a mandatelor de supraveghere tehnică vizând magistrați, fapt ce poate constitui un POTENȚIAL FACTOR DE PRESIUNE asupra judecătorului vizat”.

Dincolo însă de această chestiune, aprecierile în cauză NU au nici fundament juridic, în contextul în care, astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 33/2018, ”atâta vreme cât respectiva structură de parchet nu are o consacrare constituțională, fiind înființată și funcționând tot ca rezultat al opțiunii legiuitorului ordinar, aspectele legate de competențele sale rămân în sfera de decizie a legiuitorului, în temeiul prevederilor constituționale cuprinse în art.131 alin.(2), potrivit cărora ”Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.” (para. 128 din Decizie).

4. Critica potrivit căreia ”apare atipică reglementarea numirii agenților și ofițerilor de poliție judiciară și a specialiștilor de către un procuror-șef de secție din cadrul unui parchet” este lipsită nu doar de motivare, cât și de raționament tehnico-juridic, pe fondul existenței unor situații identice la nivelul altor structuri de parchet care sunt înființate și care funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. O simplă analiză comparativă relevă că această modalitate de reglementare este una la fel de ”atipică” precum numirea în funcții a ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie judiciară detașați în cadrul D.N.A., prin ordin al procurorului şef al acestei direcții (cum statuează dispozițiile art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A.). Oricum, Ministerul justiției NU a explicitat/argumentat ”atipicitatea”.

5. Cu privire la ”argumentele” vizând o pretinsă ”încălcare a principiului separației carierelor” magistraților, se poate lesne observa că sunt ”fundamentate” doar prin preluarea expunerilor opiniei separate a judecătorilor Livia STANCIU și Simina TĂNĂSESCU la Decizia nr. 547/2020 a CCR, ceea ce NU le poate însă conferi, automat, motivarea coerentă și fundamentarea temeinică necesare (mai ales pe fondul neprezentării de argumente concrete).

6. Critica vizând împrejurarea că ”numirea și revocarea conducerii Secției se realizează de către Plenul CSM, din care fac parte și judecători” este profund neîntemeiată și NU poate fi reținută.Aceasta în condițiile în care chiar prima recomandare a Comisiei Europene din Raportul MCV din 15 noiembrie 2017 reiterează o recomandare făcută de instituția europeană în rapoartele sale anterioare privitoare la România, respectiv aceea de a ”[…] pune în practică un sistem robust și INDEPENDENT de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneția, recomandând inclusiv revizuirea prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţia României si modificarea Legii nr. 303/2004, astfel încât avizul CSM să capete caracter OBLIGATORIU.” Deopotrivă, se ”uită”, extrem de convenabil, faptul că prin Avizul 924/2018, referindu-se la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, Comisia de la Veneția a arătat că ”DECIZIA privind orgnizarea și structura Ministerului Public aparține autorităților naționale competente”, a salutat ”preocuparea legiuitorului de a asigura, în contextul noii secții propuse, garanții procedurale efective magistraților”, menționând că ”este vorba în special de implicarea CSM în numirea procurorului șef al Secției, precum și a procurorilor din cadrul Secției, prin intermediul unui concurs de proiecte organizat de o comisie specială înființată în cadrul Consiliului. Același mecanism este preconizat și pentru revocare. Participarea plenului (i.e. judecători și procurori) este importantă întrucât Secția, deși va fi condusă de un procuror șef, va investiga atât procurori cât și judecători”. Mai mult decât atât, era necesar a se arăta că NU a existat vreo solicitare/recomandare a Comisiei de la Veneția în sensul desființării secției, ci doar recomandarea unor ”consultări suplimentare, efective și cuprinzătoare, cu corpul profesional”, în legătură cu această structură a Ministerului Public.

7. Se invocă o pretinsă ”imunitate de jurisdicție penală de facto a procurorilor din cadrul SIIJ, în unele situații”, FĂRĂ a se explicita natura acestei ”imunități” și FĂRĂ a se exemplifica acele ”situații”. Dacă am avea în vedere alegațiile inițatorului proiectului de act normativ și le-am raporta la nivelul judecătorilor, am putea aprecia, spre exemplu, că judecătorii de la nivelul ÎCCJ judecați pentru săvârșirea unor infracțiuni au acceași ”imunitate de jurisdicție penală de facto” în fața colegilor judecători învestiți cu judecarea cauzelor (potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) C.Proc.Pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, (atât în primă instanță, cât și apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de Secția penală a Î.C.C.J.) infracțiunile săvârșite de judecătorii ÎCCJ). Or, acest lucru NU este posibil într-un stat de dret, unde justiția se înfăptuiește în numele legii, fiind unică, imparțială și egală pentru toți. După cum NU putem suplini prin prezumții lipsa de consistență, argumente și fundament a proiectului de act normativ (atât în sens general, cât și în sens special, în raport de această pretinsă ”imunitate de jurisdicție penală de facto a procurorilor din cadrul SIIJ”).

8. Reluarea chestiunilor care țin de ”definirea noțiunii de procuror ierarhic superior” nu poate fi primită, în condițiile în care, prin Decizia nr. 547/2020, instanța de control constituțional a statuat deja în acest sens, obligația legiuitorului fiind în sensul remedierii punctuale a problemelor care țin de încălcarea principiului controlului ierarhic superior, iar NU a însăși desființării secției.

9. Din perspectiva oportunității, în nota de fundamentare a proiectului de act normativ se arată că ”se desprind concluzii relevante în sensul necesității desființării acestei structuri”, arătându-se că ”Secția nu a avut rezultate deosebite” și fiind făcute mențiuni ”sub aspect statistic”. Or, expunerea este extrem de tendențioasă, nu doar în raport de faptul că NU se menționează pe ce criterii/argumente au fost ”fundamentate” aceste ”concluzii relevante”, ci și în raport de realitatea obiectivă, reprezentată de faptul că cei 7 procurori care activează în cadrul SIIJ au avut de soluționat 6.636 dosare (medie de aproximativ 900 dosare/procuror), 2.984 fiind înregistrate doar în anul 2020, iar 3.652 fiind rămase/preluate din 2019. Deopotrivă, deși ”sub aspect statistic” Ministerul justiției înțelege să se raporteze ”la data de 01.12.2020”, în ceea ce privește dosarele soluționate, se are în vedere doar ”semestrul I 2020”, perioadă în care se menționează că ”au fost soluționate 212 cauze, dintre care una prin rechizitoriu, iar 211, prin clasare”. Cifrele NU corespund însă celor REALE/oficiale (a se vedea raportul SIIJ, transmis către CSM în cursul acestei luni), care confirmă că ”în cursul anului 2020 au fost soluționate pe fond un număr de 552 de dosare din care 2 rechizitorii, prin care au fost trimiși în judecată 3 inculpați. Într-un număr de 550 de cauze, procurorii Secției au dispus soluții de clasare.”

10. Se indică pretinse ”opinii în sensul desființării SIIJ” care ar fi fost ”exprimate și cu ocazia consultărilor efectuate cu privire la modul de implementare a recomandărilor europene, puncte de vedere în acest sens fiind solicitate ÎCCJ, CSM, PÎCCJ, DNA, DIICOT, SIIJ si asociațiilor magistraților” și sunt exemplificate 5 (cinci) ”argumente aduse de entitățile consultate în favoarea desființării”. Aceasta FĂRĂ a se enunța că cel mai important dintre avize (al CSM, care este, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Constituție, garantul independenței justiției) a fost NEGATIV. Prin acest aviz, CSM confirmă că proiectul de lege vizează schimbarea competenței de efectuare a urmăririi penale în cauzele privind infracțiunile săvârșite de magistrați, dosarele urmând a reveni la alte parchete, între care și DNA. În acest context, se arată că ”soluția normativă propusă NU este însă, însoțită de instituirea unuor GARANȚII menite să dea eficiență principiului independenței justiției, prin asigurarea unei protecții adecvate a judecătorilor și procurorilor împotriva unor eventuale PRESIUNI exercitate asupra lor.”Deopotrivă, CSM critică extrem de dur ministrul justiției, arătând că abordarea acestuia în legătură cu proiectul de lege ”denotă o NEÎNȚELEGERE a semnificației reale a principiului independenței justiției, care, în esența lui, este menit să protejeze, în primul rând, CETĂȚEANUL, iar nu judecătorul sau procurorul.

Judecătorul este ultima redută în SPRIJINUL cetățeanului, în demersul firesc al acestuia de valorificare și apărare a drepturilor și intereselor sale legitime. Or, NUMAI un judecător independent, care beneficiază de garanții adecvate, poate răspunde acestui deziderat al cetățeanului și, în egală măsură, al statului de drept. Judecătorul trebuie să acționeze în conformitate cu LEGEA, fără a fi afectat de vreo TEMERE că ar putea fi supus unor proceduri declanșate de unul dintre participanții din cauza pe care o instrumentează, în scop de INTIMIDARE. (…) Tot astfel, și procurorii trebuie să își desfășoare activitatea în condiții de independență, protejați de orice formă de PRESIUNE nejustificată.” Plenul CSM reține și că ”este dincolo de orice discuție necesitatea prevederii unor GARANȚII ADECVATE pentru asigurarea unei reale independențe a justiției și obligația legiuitorului de a reglementa astfel de garanții”, amintind că, potrivit proiectului promovat de ministrul Stelian Ion, se ajunge la ”suspendarea din funcție a unui judecător sau procuror doar prin efectul aprecierii EXCLUSIVE a procurorului care dispune trimiterea în judecată.

”Sunt reiterate și aspectele reținute de Plenul CSM în Hotărârea nr. 225/15.10.2019, prin care a fost aprobat Raportul Inspecției Judiciare nr. 5488/IJ/DIJ/1365/DIP/2018 privind ”respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității Judecătorești în cauzele de competența DNA vizând magistrați sau în legătură cu aceștia”, CSM concluzionând, în urma examinării acestui raport, ”în sensul că, din perspectiva respectării garanțiilor prevăzute de lege pentru magistrații implicați în cauzele aflate pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, se poate constata existența unor DEFICIENȚE ÎNSEMNATE în ceea ce privește efectuarea actelor de urmărire penală într-o serie de cauze.

”Mai mult decât atât, NU sunt indicate acele asociații ale magistraților care au fost consultate (cu atât mai mult cu cât informațiile publice sunt în sensul exprimării, de către majoritatea acestor asociații, a unor critici puternice față de proiectul de lege privind desființarea SIIJ) și nici dacă toate entitățile consultate au adus argumente doar în favoarea desființării secției (ceee ce pare, oricum, o UTOPIE)…”, a explicat avocatul Cristian Winzer.

https://www.dcnews.ro/avocatul-cristian-winzer-a-descoperi-chestiuni-revoltatoare-in-proiectul-de-lege-privind-desfiintarea-siij_802768.html?fbclid=IwAR2yXV0R1xf0MGt7ZEwbiumaQFKJ4vYPaWIhGSGxv0AGOZD42rfZNJmewdU