În pofida avizului negativ dat de CSM și de ÎCCJ proiectului legii de desființare a SIIJ, ministrul Justiției a anunțat glorios că a trimis proiectul la Guvern spre a fi aprobat și promovat în parlament.

Prima observație care se impune este că toboșarii independenței justiției sunt primii care vor să distrugă singura structură independentă a sistemului judiciar românesc.  Caz unic în justiția română, conducerea și componența SIIJ sunt desemnate numai de plenul CSM, fără ingerința președintelui sau ministrului Justiției. Deci niciun Dragnia și nici un Werner nu aveau a se amesteca în alcătuirea și conducerea secției.

A doua observație este că impostura guvernanților se manifestă nu doar la Sănătate, la Economie sau la Primăria Sectorului 1, ci  și în domeniul sensibil al Justiției, unde autoritatea și competența comunității magistraților sunt călcate în picioare de politruci. Votul împotriva desființării SIIJ  a fost dat de plenul CSM și de plenul ÎCCJ, instituții care reprezintă un summum  al puterii judecătorești într-un stat democratic. Nu e vorba despre votul unor oameni, ci despre opțiunea unor instituții fundamentale în stat.

Neținând seamă nici de prestigiul, nici de rolul instituțiilor care se opun desființării SIIJ, ministrul Ion a susținut că aceasta  „este o promisiune electorală” pe care acum ar fi obligat s-o îndeplinească. O fi fost promisiune, dar și aia votată de 15% –  dacă acceptăm că toți votanții or fi avut habar despre se înseamnă SIIJ.

Stelian Ion este singurul dinte actualii miniștri care, dornic să-și îndeplinească promisiunile făcute,  s-a dus la sediul ministerului repartizat imediat după ce a depus jurământul la Cotroceni, dându-i chiar în noaptea aia un brânci afară din birou predecesorului său Cătălin Predoiu.

 Iar cu promisiunile guvernanților, lucrurile sunt încurcate. Recent, premierul Vasile Cîțu, arătând milioanelor de pensionari plăcuța suedeză, declara că majorarea cu 8% a pensiilor a fost o promisiune doar pentru campania electorală, nu și pentru programul de guvernare (deși a mințit, cifra respectivă fiind menționată și în programul de guvernare, votat de parlament și, prin asta, devenind lege). Dar dacă ministrul Ion „se ține” de promisiunile electorale, de ce nu se ține și Cîțu de ele, că doar sunt în același guvern?

Miza reală a desființării SIIJ o reprezintă menținerea a tot ce se mișcă în justiție  sub controlul deplin al statului paralel. Confecționarea dosarelor penale a devenit sub regimul Băsescu-Iohannis o armă politică. Drept pentru care trebuie ținută sub control. Cercetarea penală a unui procuror ori a unui judecător care nu ia decizii convenabile Sistemului se mută la unități controlate de Sistem, așa cum nu putea fi  SIIJ. Și dacă nu putea fi controlată, trebuie desființată.

Ni se spune că investigarea magistraților va reveni altor secții ale parchetelor, îndeosebi DNA. Ne putem imagina ce fel de „investigare” va face un procuror de la DNA asupra colegului său din biroul alăturat ori asupra altor „Portocală” de prin teritoriu. Corb la corb nu-și scoate ochii.

Până la urmă, problema de fond nu este a locului unde se cercetează abuzurile procurorilor care se ocupă „cu paraditul la cetățeni”, cum se considera Negulescu, sau ale judecătorilor de speța Cameliei Bogdan, care declara că ar fi dat 20 de ani închisoare cuiva fără să citească dosarul. Problema de fond este a modului în care noile garnituri de magistrați sunt instruite la un Institut Național al Magistraturii unde sunt profesori specimene ca alde Vasilică Dănileț.

Orientarea din școală a polițiștilor și procurorilor este una ostilă ideii de drepturi ale omului și libertăți cetățenești. Există un habarnism premeditat în această privință. Procurorii și polițiștii sunt învățați că suntem o țară coruptă, cu un popor de infractori. Chiar și din cazul de față răzbate aceeași orientare cantitativistă spre „cătușiadă”. Adversarii SIIJ  invocă lipsa de productivitate a secției, faptul că stă slab cu „producția de rechizitorii”, precum stau milițienii la producția de amenzi date din boscheți.

Defilând în lume cu teza corupției, pe care au repetat-o până la intoxicarea Europei,  Băsescu-Petrov și Werner Iohannis au adus mari prejudicii țării, pentru care va trebui să răspundă cândva, dar au creat și pe plan intern o „școală de gândire”. În orientarea dată activității magistraților, niciunul n-a insistat vreodată pe apărarea drepturilor omului (deși condamnările la CEDO vin cu duiumul), pe faptul că nimeni nu e vinovat fără să fie condamnat definitiv, pe principiul că în sala de judecată suveran trebuie să fie cetățeanul, nu procurorul. Dimpotrivă, prin tot ce au făcut, cei doi președinți de țară au strâmbat înțelesul statului de drept, s-au folosit de justiție pentru a distruge adversarii politici, au tolerat și încurajat abuzurile, cerând soluții în dosare,  dând indicații despre „penaaali”, asigurând protecție și oferind magistraților slugarnici onoruri contra unor servicii politice. „Nu există oameni cinstiți, ci oameni de care n-am avut timp să ne ocupăm”  este   principiul de rezonanță stalinistă pe care-l urmează Statul paralel, în ultimii 15 ani.

Cu o justiție având bine băgată în cap supremația drepturilor cetățenești, tentațiile spre abuz ale magistraților s-ar reduce pe cale naturală, implicit și cazurile ce s-ar cere investigate, vreun SIIJ nu și-ar mai avea rostul,  plângerile la CEDO ar fi substanțial mai puține ș.a.m.d. Totul s-ar putea regla prin viziunea promovată de căpeteniile statului, printr-o programă de specializare modernă și cu adevărat democratică și printr-un sistem de evaluare din care să nu lipsească indicele respectării acestor drepturi.

 La ședința de joi a CSM,  judecătoarea Lia Savonea  a spus că îl crede pe Stelian Ion când afirmă că nu a înțeles de ce a fost înfiinţată SIIJ, deşi a fost membru în Comisia specială din Parlament. „În loc sa fie atent, bătea la tobe. Şi stilul acesta l-a continuat şi după ce a ajuns ministru, în loc să lase tobele afară”, a afirmat fosta președintă a CSM,  făcând trimitere la episodul din „Comisia Iordache”, unde Stelian Ion, în calitate de deputat USR, a adus o boxă, a făcut pe DJ-ul şi a pus muzică pentru a bruia dezbaterile. „Luați mâna de pe noi, domnule ministru, și luați mâna de pe SIIJ. Vă rugăm să ne lăsați în pace!”, i s-a adresat judecătoarea Gabriela Baltag.

În sfârșit, trebuie ținut seamă și de cine este acest ministru al Justiției, care–și permite să sfideze opțiunile profesionale ale elitei magistraților.

Stelian Ion a ajuns ministru sub steagul USR-ist „Fără penali în funcțiile publice!”. Dar are el însuși în propria biografie o șarlatanie cu trăsături penale. Nu contează miza materială a șarlataniei, care a fost obținerea ilegală a unei garsoniere, pe care și-a transformat-o rapid, prin alipire, în apartament. Contează caracterul omului, faptele la care s-a pretat, gândirea de infractor.

Escrocheria imobiliară a comis-o  în 2004, pe când avea 27 de ani și era avocat în Constanța. Este descrisă pe larg în presă (de ex. Newsweek, din 28.08.2020). Pe scurt – ca să obțină repartiția unei garsoniere, și-a falsificat actele din dosar, astfel încât să aibă un punctaj care să-l facă eligibil. În total, apreciază autorii investigației citate, Stelian Ion și-a crescut fraudulos punctajul cu cel puțin 27 de puncte (din rezultatul final de 81) și a luat o casă care i se cuvenea altuia. Faptele respective sunt de natură penală, dar s-au prescris. La uz de fals pedeapsa era de doi ani,  la înșelăciune era de cinci, iar la fals în declarații – de trei ani.

Plimbarea dosarelor până la prescriere s-a văzut nu numai la garsoniera lui Ion, ci și la casele mai mari ale lui Iohannis. Acesta a avut pe rolul instanțelor  două dosare penale, care au fost atât de mult plimbate între Sibiu – Alba Iulia – București și retur – sub butonarea șefului Curți de Apel de la Alba, Augustin Lazăr  – până s-au prescris. Dar prescrierea faptelor nu înseamnă că ele n-au existat.