Actualitate
Crimă în educație! Elevii călcați în picioare de guvernanți!
Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) și Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) acuză Guvernul de iresponsabilitate și că au condamnat elevii la abandon școlar pentru că nu a introdus bani în bugetul de stat pentru transportul elevilor. Transportul sau demisia!
Joi, 11 februarie a.c, elevii au protestat, alături de reprezentanții părinților în fața Guvernului, ca urmare a intenției Guvernului de a tăia atât gratuitatea la transportul feroviar, cât și la toate celelalte tipuri de transport, după ce studenților le-a fost luată gratuitatea pe tren. În aceeași zi a fost publicat și proiectul de buget pentru anul 2021, cu doar 2,5% din PIB pentru educație și nicio sumă prevăzută pentru transportul elevilor. Asociațiile de elevi din țară își manifestă protestul cu privire la această măsură și consideră că actuala conducere nu face altceva decât să aducă educația în paragină și să încurajeze abandonul școlar.
Efectele ireversibile pe care tăierea gratuității la absolut toate tipurile de transport se vor vedea cu ochiul liber în cifrele ratei abandonului școlar. În această situație elevii din mediul rural sunt condamnați la sărăcie, pentru că cei din mediile dezavantajate nu vor avea posibilitatea de a urma liceul pe care și-l doresc, pentru ca abonamentul va fi mult mai scump decat suma decontată.
Reprezentanții elevilor anunță că în cazul în care problema nu va rezolvată imediat, aceștia se vor adresa instanțelor de judecată și vor depune plângere penală pe numele miniștrilor care au contribuit la încălcarea drepturilor elevilor, dar și că vor organiza proteste în fața prefecturilor din mai multe județe.
Lista neagră a politicienilor care au îngropat educația din România:
Florin Cîțu- Premierul României
Sorin Cîmpeanu- Ministrul Educației
Alexandru Nazare- Ministrul Finanțelor
Cătălin Drulă- Ministrul Transportului și Infrastructurii
Stelian Ion-Ministrul Justiției
Elevii atrag atenția că situația este cu atât mai gravă cu cât se revine la un sistem nefuncțional de subvenționare a transportului din perioada 2013-2016, care a îngrădit accesul la educație elevilor. Aceștia menționează că transportul elevilor este gratuit conform legislației în vigoare și că autoritățile încearcă să se sustragă de la respectarea acesteia prin emiterea unei ordonanțe de urgență.
Reprezentanții elevilor precizează că lipsa banilor din bugetul de stat destinat transportului elevilor va duce la imposibilitatea multor autorități locale de a subventiona transportul, menținându-se astfel starea de fapt. Peste 80% dintre elevii României care au început cursurile în format fizic, au fost nevoiți să își achiziționeze bilete sau abonamente care ajung să coste lunar câteva sute de lei.
Facem apel la decidenți să oprească toate demersurile care afectează drepturile elevilor și blochează în mod direct accesul la educație pentru sute de mii de elevi!
“ Este efectiv o bătaie de joc la adresa elevilor! Educația a fost efectiv îngropată de politicieni. Interesele transportatorilor au fost mereu prioritare pentru politicieni. Faptul că la mai puțin de un an de la acordarea gratuității, Guvernul vrea să taie transportul elevilor și că nu există bani în bugetul de stat este strigător la cer! Vom ieși în stradă ori de câte ori este nevoie. Persoanele care au inițiat acest demers ar trebui demise imediat. Luați mâinile de pe drepturile elevilor! De ani de zile accesul la educație a fost călcat în picioare de politicieni care nu au făcut altceva decât să vină cu populisme în fața elevilor, părinților și profesorilor. Legea 226/2020 specifică clar cum ar trebui să funcționeze toate tipurile de transport, dar în continuare se caută metode de ocolire a legislației în vigoare.” – Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC
“Dacă în 2020 am avut un PIB execrabil de 2,7%, cel mai mic din ultimii 29 de ani la momentul acela, în 2021 avem un PIB execrabil de 2,5%. De ceva vreme se tot amâna acordarea acelui 6% pentru funcționarea facilă a sistemului educațional, însă amânarea ei într-un context pandemic, unde cheltuielile sunt imperioase, este absolut iresponsabilă. Cât despre transport, am ieșit în fața Guvernului în data de 11 februarie pentru acei elevi cu o situație financiară precară care nu își pot permite să plătească tariful integral al unui abonament, căruia i-a fost refuzat decontul. Pentru elevii navetiști vorbim de sume exorbitante, pe care mulți nu o să și le poată permite, sporind astfel rata de abandon școlar.” -Ana-Maria Groza, președinte AEBI
“Faptul că revenim la școală iar transportul nu va fi asigurat pe deplin este strigător la cer. În momentul în care mulți elevi din mediul rural și nu numai trec printr-o situație economică atât de delicată, răspunsul din partea Guvernului ar trebui să fie unul de suport, nu de eschivare de la responsabilități prevăzute în constituție, precum dreptul la educație. Astăzi am fost în fața Instituției Prefectului Vâlcea și am transmis un mesaj clar – #VremTransport și nu ne vom opri din a protesta și a pune presiune până când toți elevii vor putea ajunge la școală în siguranță, fără a fi nevoiți să plătească un lucru ce trebuie plătit și prevăzut de către Guvern în bugetul de stat.” -Matei Canavea, președinte AVE
“Dreptul gratuității transportului a fost câștigat cu mai puțin de un an de reprezentanții legali ai elevilor, iar aceștia nu vor permite luarea acestui drept de către guvernanți. Astfel, toate asociațiile de elevi reprezentative au ieșit în stradă în fața prefecturilor pentru a protesta, noi, Asociației Elevilor din Maramureș, am participat la un protest în 12 Februarie în fața Institutului Prefectului din Maramureș împreună cu organizațiile de studenți. Dacă nu știți să vă faceți treaba, atunci, demisia!” -Paula Buda, președinte AEM
BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI ELEVILOR DIN CONSTANȚA
Actualitate
Securitatea spațială americană se diversifică: Start-up-urile Impulse Space și Relativity Federal intră în cursa lansărilor militare
Comanda Sistemelor Spațiale a SUA face un pas strategic pentru reducerea dependenței de giganții industriei, deschizând porțile pentru noi jucători tehnologici. Misiunea este clară: asigurarea unui acces flexibil și rapid pe orbită pentru încărcături militare mai puțin critice, dar esențiale pentru infrastructura de date.
O nouă eră pentru programul Lane 1: Șapte furnizori luptă pentru contracte de miliarde
Forțele Spațiale ale Statelor Unite au aprobat includerea companiilor Impulse Space și Relativity Federal în grupul furnizorilor calificați pentru lansări în cadrul programului National Security Space Launch (NSSL) Faza 3, Lane 1. Cele două entități din California se alătură astfel unui grup select care include nume precum SpaceX, Blue Origin și United Launch Alliance (ULA).
Lane 1 este conceput special pentru misiuni care vizează orbite mai ușor accesibile și încărcături cu masă redusă, cum ar fi sateliții de transport de date și cei de urmărire a rachetelor. Prin această extindere, armata americană urmărește să stimuleze competiția într-un sector evaluat la 5,6 miliarde de dolari până în anul 2030, oferind fiecărui nou intrat o primă tranșă de 5 milioane de dolari pentru evaluarea capacităților tehnice.
Riscul monopolului SpaceX și nevoia de alternative strategice
Momentul ales pentru această extindere nu este întâmplător. Piața lansărilor din SUA trece printr-o perioadă de incertitudine după ce SpaceX a anunțat limitarea comenzilor pentru zborurile comerciale partajate ale rachetei Falcon 9, începând cu anul 2028. Într-un context în care Falcon 9 a susținut aproximativ 85% din totalul lansărilor americane în 2025, Pentagonul privește cu prudență această dependență excesivă.
Analiștii militari sugerează că această mișcare reflectă dorința autorităților de a mitiga riscurile, în special în condițiile în care SpaceX pare să își mute atenția către Starship și centrele de date AI. Diversificarea furnizorilor în Lane 1 reprezintă o poliță de asigurare pentru securitatea națională, garantând că accesul la spațiu nu va fi blocat de schimbările de strategie ale unui singur operator.
Inovația tehnologică: De la rachete reutilizabile la vehicule de transfer orbital
Deși nici Impulse Space, nici Relativity Federal nu au efectuat încă lansări orbitale, tehnologiile propuse promit să revoluționeze logistica spațială. Relativity mizează pe Terran R, o rachetă complet reutilizabilă, a cărei primă lansare este programată spre finalul acestui an.
Pe de altă parte, Impulse Space aduce o premieră în programul NSSL: este pentru prima dată când un furnizor de trepte superioare de rachetă este ales ca antreprenor principal. Vehiculul lor, Helios, este un „kick-stage” conceput să se atașeze oricărei rachete de transport mediu, oferind un impuls suplimentar pentru a plasa încărcături grele pe orbite înalte într-un mod mult mai eficient din punct de vedere al costurilor. Prima misiune Helios este planificată pentru finalul anului 2026, marcând o schimbare de paradigmă în flexibilitatea operațională a misiunilor spațiale militare.
Actualitate
Ofensivă aeriană la summitul NATO: miliarde de dolari pentru avioane de spionaj și transport strategic
NATO a deschis summitul anual de la Ankara cu o serie de anunțuri majore care vizează reconfigurarea forței sale aeriene. Sub presiunea solicitărilor de a crește investițiile în apărare, aliații au prezentat un plan ambițios ce include achiziții de aeronave de ultimă generație, menite să consolideze capacitățile de supraveghere și transport pe termen lung. Secretarul general Mark Rutte a descris aceste proiecte drept o investiție de „miliarde de dolari” care va asigura securitatea alianței în fața noilor amenințări.
Alegerea europeană: GlobalEye câștigă teren în fața tehnologiei americane
Într-o mișcare cu puternice implicații geopolitice, alianța a optat pentru aeronava suedeză GlobalEye, produsă de Saab, pentru a înlocui vechea flotă de supraveghere E-3. Decizia marchează o schimbare de direcție, după ce anterior fusese luat în calcul modelul american Wedgetail produs de Boeing. Cele 10 aparate GlobalEye vor permite monitorizarea unor arii vaste — terestre, maritime și aeriene — oferind o capacitate de detecție superioară. Negocierile dintre agenția de profil a NATO și constructorul suedez urmează să demareze imediat pentru finalizarea contractului.
Transportul strategic și conceptul de utilizare partajată pentru Airbus A400M
Pentru a rezolva deficiențele cronice în ceea ce privește transportul trupelor și al echipamentelor grele, mai multe state membre, printre care Belgia, Franța, Turcia și Regatul Unit, s-au raliat unui nou proiect pentru flota Airbus A400M. Modelul de operare va fi unul de tip „pooling and sharing”, similar cu cel folosit deja pentru avioanele cisternă A330. Acest sistem permite țărilor participante să împartă costurile și să utilizeze în comun aeronavele, optimizând resursele financiare ale aliaților europeni.
Tehnologia de peste ocean: dronele Triton vor patrula de la Mediterană la Polul Nord
Deși industria europeană a obținut succese importante, legătura transatlantică rămâne solidă prin achiziția a cinci drone MQ-4C Triton, produse de gigantul american Northrop Grumman. Destinate Danemarcei, Finlandei, Germaniei și Norvegiei, aceste aparate autonome vor fi integrate în forța de recunoaștere a alianței. Dronele Triton sunt proiectate pentru a oferi o flexibilitate operațională fără precedent, fiind esențiale pentru protejarea intereselor maritime într-un arc geografic ce se întinde din sudul Europei până în regiunile arctice.
Actualitate
Paradoxul Ankarei: Turcia și NATO, între pragmatism strategic și tensiuni nerezolvate
În pragul summitului NATO de la Ankara, relația dintre Turcia și aliații săi transatlantici traversează o perioadă de redefinire profundă. Deși conflictele recente și noile priorități de securitate au sudat legăturile dintre Ankara și blocul nord-atlantic, în special în sectorul industriei de apărare, punctele de presiune rămân active sub suprafața unei cooperări aparent consolidate. Experții subliniază că poziția Turciei în cadrul Alianței este astăzi mai solidă decât în ultimii ani, Ankara fiind văzută ca un pion central în securizarea Flancului Sudic, gestionarea Mării Negre și controlul crizelor din vecinătatea extinsă.
Ambiții regionale versus excluderea europeană
În ciuda importanței sale strategice, Ankara simte că Europa nu depune suficiente eforturi pentru a o integra în noile arhitecturi de apărare ale continentului. Oficialii turci critică dur ceea ce ei numesc o „abordare lipsită de viziune” din partea liderilor europeni, argumentând că excluderea capacităților industriale masive ale Turciei din inițiativele de apărare ale UE este o eroare strategică. Pe de altă parte, dorința Turciei de a rămâne o putere regională autonomă creează fricțiuni: Ankara refuză să își subordoneze prioritățile geopolitice agendei Washingtonului sau Bruxelles-ului, mai ales atunci când acestea intră în conflict cu interesele sale în Mediterana de Est sau în Orientul Mijlociu.
Puterea militară: De la dronele TB3 la dominația în Marea Neagră
Contribuția Turciei la misiunile NATO rămâne, însă, incontestabilă. De la sprijinul defensiv aerian primit în timpul tensiunilor cu Iranul, până la participarea masivă la exercițiul „Steadfast Defender” cu peste 2.000 de trupe și portavionul TCG Anadolu, Ankara demonstrează o forță militară de elită. Un moment istoric a fost marcat de prima utilizare operațională a dronelor înarmate de tip TB3 de pe o navă de luptă, o inovație pur turcească. Mai mult, rolul Ankarei în conflictul din Ucraina — prin blocarea navelor rusești în Marea Neagră și furnizarea de drone Bayraktar — a devenit un pilon esențial în strategia de descurajare a agresiunii ruse.
F-35 și KAAN: Nodul gordian al relațiilor cu SUA
Cea mai sensibilă problemă rămâne însă relația cu Statele Unite, marcată de excluderea Turciei din programul F-35 în 2019, după achiziția sistemelor rusești S-400. Deși există semnale privind o posibilă deblocare a livrărilor de motoare General Electric F110 pentru viitorul avion de luptă autohton, KAAN, situația avionului F-35 rămâne blocată politic. Pentru Ankara, prioritatea s-a mutat acum pe dezvoltarea propriilor tehnologii de generația a cincea, încercând să transforme o sancțiune într-un motor pentru independența industrială. Summitul de la Ankara va fi testul suprem: dacă aliații vor integra Turcia în planificarea pe termen lung, influența acesteia va deveni de neclintit; dacă nu, pragmatismul tranzacțional va continua să definească acest parteneriat complicat.
-
Exclusivacum 4 zileInspectoratul de Protecție al Jmecherului, sezonul XIX: bețivi la volan, fini de „nași”, pozari cu vile și gândacul‑șef care încasează „merit” la A3 – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XIX)
-
Exclusivacum 4 zileHipodromul de Ploiești: „Tips & Tricks” despre cum să fugi mai repede de antidoping
-
Exclusivacum 3 zileGrădinița de cadre – IPJ Prahova (XX): când „instructorul de etică” are 0,25 la etilotest
-
Exclusivacum o ziPolițistul cu o bere-n plus și un neuron în minus – Cazul Lăpădatu Lucian, spaima mall-ului și a gangului de la Poliția Ploiești – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XXI)
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova si maneliadă la lege: cum dictează clanurile codul penal în centrul Ploieștiului
-
Exclusivacum 2 zileO nouă eră în penitenciare: când directorul „educă” cu palmele și psihologul face terapie de mușamalizare
-
Exclusivacum 4 zile87 de milioane pe an ca să nu plouă: anti-grindină în Vest interzis, la noi prelungit
-
Exclusivacum 4 zilePoliția pe TikTok, birocrata pe fotoliu: cum se face praf pregătirea fizică a oamenilor legii



