Connect with us

Anchete

La propunerea unui procuror DNA, un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție a modificat, pe loc, Codul de Procedură Penală

Publicat

pe

La propunerea unui procuror DNA, un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție a modificat, pe loc, Codul de Procedură PenalăSăptămâna trecută mă întrebam, mai mult sau mai puțin retoric, dacă va fructifica Înalta Curte de Casație și Justiție șansa de a demonstra că este, cu adevărat, cel mai înalt for al justiției din România, cu prilejul soluționării contestației în anulare formulate de către persoanele inculpate în Dosarul „Ferma Băneasa”.
Ceea ce s-a întâmplat ieri la Înalta Curte de Casație și Justiție dar, mai ales, soluția pronunțată de un complet al acestei instanțe, nu doar că a creat un precedent periculos care va stârnit numeroase controverse, atât la nivel național, cât și internațional, dar a modificat, în mod nepermis, Codul de Procedură Penală!Este de notorietate faptul că ieri, 02.02.2021, a fost termenul stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se discuta admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate împotriva deciziei prin care toate persoanele inculpate în Dosarul Ferma Băneasa au fost condamnate de către un complet nelegal constituit.Este important de precizat faptul că instanța de apel nu a fost constituită legal din două motive/perspective:

1. Doamna Florentina Dragomir nu poate exercita funcția de judecător din cauza faptului că nu a depus jurământul imperativ prevăzut de către art. 34 din Legea nr. 303/2004, după numirea în funcția de judecător, prin Decret Prezidențial.
2. Cu prilejul repartizării dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a încălcat principiul repartizării aleatorii.

Ambele motive anterior menționate formează obiectul contestației în anulare formulate de persoanele condamnate în Dosarul „Ferma Băneasa”.
Este lesne de observat pentru orice profesionist al dreptului faptul că, motivele anterior menționate, nu au nicio legătură cu motivarea deciziei de condamnare a celebrului complet nelegal constituit.

În mod cert, oricât am aștepta monstruoasa decizie, nu vom găsi în ea nici măcar o referire la faptul că doamna Florentina Dragomir nu putea face parte din nici un complet de judecată, motiv pentru care decizia pronunțată în apel este nulă, sau la faptul că, pentru a fi repartizat la celebrul complet, după ce inițial, datele au fost introduse corect în sistemul Ecris, la ora 13:31:55, cu mențiunile corecte, respectiv 26 de părți și 150 de volume (66 volume de instanță și 84 volume de urmărire penală), la aproximativ un sfert de oră după aceea, respectiv la ora 13:44:32, o altă persoană a modificat, nu doar abuziv dar și vădit nelegal, atât numărul inculpaților care, din 26 au devenit 40, cât și numărul volumelor care, din 66 au devenit 242?!?

În aceste condiții, este mai mult decât evident faptul că nu exista absolut nici un impediment ca ieri, completul investit (sper ca, măcar de data aceasta, legal) cu soluționarea contestației în anulare, să purceadă la soluționarea dosarului, dând cuvântul pe admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Deși era previzibil faptul că, din cauza mizei uriașe, în jurul acestui dosar s-a creat o presiune fantastică, motiv pentru care orice complet și-ar dori „să scape” de acest dosar pentru a nu-și asuma decizia care trebuie pronunțată în mod legal, ceea ce s-a întâmplat ieri la Înalta Curte de Casație și Justiție depășește orice imaginație.

Procurorul de ședință a invocat „excepția prematurității” exercitării contestației în anulare motivat de faptul că decizia pronunțată în apel nu a fost redactată și, implicit comunicată persoanelor condamnate.

Mai mult, procurorul de ședință a afirmat cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună faptul că, persoanele condamnate au formulat contestația în anulare pentru a pune presiune pe completul de judecată să redacteze mai repede monstruoasa decizie!?!

Culmea este că, procurorul de ședință a recunoscut expres faptul că nu are un temei legal pentru a-și motiva excepția invocată, sens în care a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere spiritul prematurității?!?

Personal, în replică, pentru domnul Remus Truică, am solicitat instanței de judecată să aibă în vedere doar dispozițiile cuprinse în Codul de Procedură Penală, fără a se raporta la vreun spirit, fie el și cel al prematurității!

Mai mult, mi-am exprimat și revolta față de susținerea procurorului de ședință potrivit căreia persoanele condamnate au formulat contestația în anulare cu scopul de a pune presiune pe complet să motiveze decizia, într-un termen cât mai apropiat de cel legal, termenul legal de 30 de zile fiind împlinit deja.

Evident, și ceilalți colegi avocați, fie au pus concluzii de respingere a „excepției prematurității”, fie au susținut că sunt de acord cu concluziile deja formulate.
În mod deosebit mi-a plăcut observația profesorului Radu Chiriță, avocatul colegului nostru Robert Roșu : „Din moment ce oamenii pot fi trimiși în penitenciar pentru a-și executa pedeapsa pronunțată, doar în baza minutei, cum poate susține procurorul faptul că, în baza aceleiași minute, nu poate fi formulată o contestație în anulare”?

Cu toate acestea, deși Codul de Procedură Penală prevede doar termene maxime în care poate fi exercitată o cale de atac, depunerea căii de atac după scurgerea termenului prevăzut fiind sancționată cu tardivitatea, în mod cu totul neașteptat și total pe lângă dispozițiile legale, completul de judecată a admis, în premieră, o excepție care nu are corespondent decât într-un spirit, nicidecum în dispozițiile procesual penale incidente!

Susțin faptul că admiterea excepției prematurității exercitării contestației în anulare având ca obiect cele două motive anterior menționate este nelegală, deoarece, chiar dacă la dosar erau și alte motive care țineau de motivarea deciziei în apel, instanța de judecată trebuia să disjungă capetele având ca obiect nelegala compunere a completului care a pronunțat decizia în apel.

Prin soluția pronunțată ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a ratat ocazia de a demonstra că este cel mai important for al justiției din România.

Observ cu deferență faptul că, pentru a fi cel mai înalt for al justiției din România, nu este suficient ca, la intrarea în clădire, să existe o placă pe care scrie, mai mult sau mai puțin aurit, „Înalta Curte de Casație și Justiție”, ci este necesar ca magistrații acestei instanțe să aibă curajul de a pronunța întotdeauna soluția corectă în orice dosar, indiferent de miza dosarului, de consecințele pe care acea decizie le-ar produce sau de presiunea la care ar fi supuși.

Soluția pronunțată ieri de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu doar că aduce o premieră nefericită prin faptul că, o instanță de judecată a modificat Codul de Procedură Penală, pe loc, la solicitarea procurorului de ședință, dar relevă și necesitatea obiectivă de modificare a dispozițiilor codului anterior menționat, în sensul că o persoană să nu mai intre în executarea pedepsei decât după redactarea deciziei în apel și a scurgerii termenului de 30 de zile în care ar putea formula, de exemplu, o contestație în anulare.

Dispozițiile actuale se dovedesc a fi neconstituționale, ele încălcând cele mai elementare drepturi fundamentale ale persoanei, din moment ce, o persoană poate fi smulsă din sânul familiei sale și aruncată după gratii în baza unei decizii nule, pronunțată de un complet nelegal constituit.

Culmea este că, deși soluția legală este previzibilă în orice stat de drept, respectiv anularea deciziei pronunțate de către completul nelegal constituit, în țara noastră, persoanele condamnate cu executare în Dosarul „Ferma Băneasa” de un complet nelegal constituit trebuie să aștepte, fiecare în celula lui, până când celebrul complet va binevoi să încerce să-și motiveze decizia.

Această situație naște mai multe întrebări, pe cât de logice, pe atât de pertinente:

Este normal ca, mai mulți oameni trimiși după gratii în baza unei decizii nule absolut, să aibă răbdarea de a sta în celule, până când membrii completului nelegal constituit își vor găsi timp să motiveze decizia de condamnare?

Ce se va întâmpla dacă, conform obiceiului celebrului complet, motivarea „va veni” după, să zicem, 10 – 12 luni?

Această întrebare naște o altă întrebare : După ce persoanele condamnate de un complet nelegal constituit au executat 10 – 12 luni dintr-o pedeapsă pronunțată în baza unei sentințe nule, va avea curajul un alt complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție să admită contestația în anulare și, pe cale de consecință, să anuleze decizia pronunțată în apel de completul nelegal constituit?!?

Răspunsurile la întrebările anterior lansate îmi provoacă, nu doar o mare tristețe, dar și o imensă îngrijorare!

Avocat Constantin Florin Durgheu

Anchete

Circul Constituțional al României: Cum vrem un judecător, dar primim un „expert” fără drept și un CV improvizat!

Publicat

pe

De

Zi de foc la Curtea de Apel: Azi, judecata unei numiri de scandal!

Pe scena absurdului judiciar românesc, cortina se ridică din nou, promițând un spectacol de proporții. Azi, vineri, 30 ianuarie 2026, la Curtea de Apel București, se anunță o zi de foc, una care ar putea zgudui din temelii credibilitatea celei mai înalte instanțe a țării: Curtea Constituțională a României (CCR). Judecătoarea Olimpiea Crețeanu va pronunța verdictul în dosarul 8100/2/2025, dosar în care avocata Silvia Uscov a aruncat mănușa, cerând, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea Decretului prezidențial prin care Nicușor Dan l-a cocoțat pe profesorul Dacian Dragoș în fotoliul de judecător CCR! Adevărul, dezvăluit inițial de publicația Lumea Justiției, este mult mai murdar decât o simplă „eroare”. Este o lecție despre cum poți ajunge la vârful justiției fără să îndeplinești, de fapt, condițiile elementare.

Profesorul fără drept: Când CV-ul sună a farsă penală!

Acuzația principală, o adevărată torpilă lansată de avocata Uscov, este de o gravitate rară: domnul Dragoș ar fi prestat servicii de consultanță juridică pentru filiala românească a gigantului francez Systra fără să aibă absolut nicio calitate legală pentru asta! Nici avocat, nici măcar consilier juridic! O ilegalitate crasă, o bătaie de joc la adresa unei profesii reglementate. Lumea Justiției a disecat CV-ul „ilustrului” profesor, arătând că prin intermediul unui PFA, Dacian-Cosmin Dragoș a colaborat cu Systra SA din 2016 până aproape de momentul numirii sale la CCR. Or, pentru asemenea „prestări servicii” – fie și prin PFA – trebuia să dețină atestarea de avocat sau de consilier juridic. Dar, surpriză! Niciuna! Și, culmea tupeului, nu este o presupunere malitioasă! Chiar domnul judecător CCR în devenire, în propriul CV publicat pe site-ul Curții, recunoaște negru pe alb că a prestat „activități de consultanță juridică”! Mai mult, în întâmpinarea depusă în instanță, se autodefinește ca „expert juridic” și confirmă „consultanța juridică” pentru Systra. Așadar, avem un domn care, după spusele avocatei Uscov, ar fi practicat avocatura ilegal, iar acum ar trebui să judece legea la nivel constituțional! O ironie amară, demnă de dosarul penal invocat de Silvia Uscov, conform art. 348 din Codul penal, care sancționează exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizație.

Matematica vechimii, rezultate dezastruoase: 18 ani sau o minciună gogonată?

Dar scandalul nu se oprește aici. Vechimea, acea condiție esențială și cumulativă de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior, cerută de Legea CCR și Constituție, pare să fie o poveste pentru alți ochi, nu pentru cei ai decidenților. Avocata Uscov demontează cu precizie elvețiană fiecare punct din „palmaresul” domnului Dragoș. Din cei peste 26 de ani invocați, doar o mică parte, 3 ani și 4 luni, la Facultatea de Drept a Universității Dimitrie Cantemir Cluj-Napoca, ar putea fi considerate învățământ juridic superior în sensul strict constituțional. Restul de peste două decenii la Facultatea de Științe Politice și Administrative, deși „valoroase academic”, nu reprezintă învățământ juridic superior! Cu alte cuvinte, profesorul nostru a predat administrație publică, nu drept, pentru majoritatea „vechimii” sale academice.

Jonglerii administrative: Experți, președinți și membri – De la ce se face vechime la CCR?

Și dacă vechimea în învățământ este subțire ca o foaie de hârtie, activitatea juridică este inexistentă! Iată cum demontează S. Uscov „vechimea” domnului Dragoș, invocată cu atâta fală:

  • Funcțiile de consultanță administrativă (consilier ministerial, expert în comisii): O simplă muncă de secretariat sau de „șef de proiect”, nicidecum profesii juridice reglementate. ÎCCJ a spus-o clar: funcțiile nu se echivalează după „atribuții”, ci după încadrarea formală în profesii recunoscute!
  • Activități de expert în proiecte internaționale și arbitraje ICSID: Dacă nu ești avocat cu drept de exercițiu sau consilier juridic angajat, e doar consultanță pe contract civil. Adică, la fel de juridic ca un mecanic auto care citește Codul Rutier.
  • Expert achiziții publice: O activitate „tehnico-administrativă”, consultativă, care nu are nicio legătură cu „funcțiile de specialitate juridică” cerute de lege. E ca și cum ai număra anii de stat la coadă la taxe ca experiență în contabilitate!
  • Președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) și Membru în Comisia de științe juridice CNATDCU: Două „titluri” pompoase, dar care reprezintă, în esență, calități în organisme consultative, plătite la ședință, nu „funcții de specialitate juridică” cu vechime recunoscută. Așadar, domnul Dragoș a fost un „expert academic”, un „evaluator”, un „șef de comisie”, dar nicidecum un jurist în sensul cerut de Constituție!

În concluzie, matematica este crudă: doar aproximativ 3 ani și 4 luni în învățământul juridic superior și ZERO ani în activitate juridică validă!

Președintele (In)competent și riscul colapsului constituțional!

Cu toate aceste „dezvăluiri”, devine evident că Decretul Președintelui Nicușor Dan (nr. 774/2025) prin care a fost numit profesorul Dragoș este, la fel ca „vechimea” acestuia, profund nelegal. Această numire, o palmă dată bunului simț și legii fundamentale, încalcă dispozițiile clare ale Art. 143 din Constituție. Suspendarea imediată a acestui decret nu este o simplă formalitate, ci o măsură imperativă pentru a proteja ordinea de drept, pentru a salva ce a mai rămas din prestigiul Curții Constituționale și pentru a preveni un prejudiciu ireversibil asupra întregului sistem juridic. Interesul public superior nu poate fi sacrificat pe altarul unor interpretări „creative” ale legii sau, mai grav, pe cel al unor numiri pe criterii necunoscute, în detrimentul legalității și profesionalismului.

Mâine, ochii României trebuie să fie ațintiți spre Curtea de Apel. Rămâne de văzut dacă judecătorii vor permite ca o instituție esențială a democrației să fie condusă de un judecător cu un CV „rearanjat” și o „vechime” fantomă. Justiția română este din nou la examen. Și, de data aceasta, miza este chiar Constituția! (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

O nouă frontieră legală: Magistrații, excluși de la conducerea Facultăților de Drept

Publicat

pe

De

Sursa citată, Lumea Justiției, dezvăluie o nouă incompatibilitate adăugată pe lista deja lungă de restricții profesionale pentru magistrați. Într-un context în care dezbaterea publică se concentrează adesea pe beneficiile de care se bucură judecătorii și procurorii, cum ar fi pensiile de serviciu, puțini sunt cei care analizează complexitatea impedimentelor cu care aceștia se confruntă în cariera lor. Zilele acestea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a confirmat o altă limitare semnificativă.

Din justiție, dar nu și la cârma Academiei: Decanat interzis

Mai exact, o decizie recentă a CSM stipulează că judecătorii și procurorii nu pot deține funcția de decan al unei facultăți de drept. Aceasta înseamnă că o instituție de învățământ superior de specialitate, care formează viitorii juriști, nu poate fi condusă de un magistrat activ, indiferent de expertiza sa juridică sau academică.

Verdictul Comisiei CSM: Profesor Da, Decan Nu!

Clarificarea a venit din partea Comisiei de lucru nr. 1-reunită „Legislație și cooperare interinstituțională” din cadrul CSM. Aceasta a stabilit explicit că „funcţia de judecător este incompatibilă cu funcţia de decan al unei facultăți de drept”. Astfel, deși un magistrat poate preda în cadrul unei facultăți de drept, calitatea de profesor universitar fiind permisă, accesul la funcția de conducere de decan este acum oficial blocat. Această decizie trasează o linie clară între rolul didactic și cel administrativ în mediul academic pentru magistrați.

Cererea de clarificare, venită de la Cluj

Potrivit informațiilor obținute, această clarificare importantă a fost solicitată de către judecătorul Sergiu-Nicolae Cârlan de la Tribunalul Cluj, subliniind nevoia constantă de delimitare clară a sferelor de activitate în sistemul juridic românesc. Decizia CSM adaugă o nouă nuanță regimului de incompatibilități, redefinind, implicit, rolul magistraților în peisajul academic și administrativ al educației juridice. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Justiția română în agitație: Plângerea fostei judecătoare Camelia Bogdan, respinsă de CSM, un magistrat, suspendat în circumstanțe „misterioase”

Publicat

pe

De

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost astăzi în centrul atenției, pronunțându-se în două cazuri distincte, dar relevante pentru sistemul judiciar românesc. Pe de o parte, Secția pentru judecători a respins o plângere prealabilă formulată de fosta judecătoare Camelia Bogdan, iar pe de altă parte, a decis suspendarea unui magistrat, decizie învăluită în mister, nefiind comunicate oficial nici numele, nici motivele.

Răspuns negativ pentru fosta judecătoare Camelia Bogdan

Fosta judecătoare Camelia Bogdan, cunoscută publicului larg și radiată definitiv din magistratură, a primit un răspuns defavorabil la prima sa acțiune din anul 2026. Potrivit publicației Lumea Justiției, Bogdan formulase o plângere prealabilă contestând pasaje din regulamentul instanțelor, care vizează soluționarea cererilor de recuzare și abținere, precum și repartizarea cauzelor.

Deși solicitase amânarea discutării plângerii, Camelia Bogdan a primit astăzi, 27 ianuarie 2026, decizia Secției pentru judecători a CSM: plângerea a fost respinsă. Observatorii din lumea justiției anticipează însă că perseverența fostei judecătoare o va determina să continue demersurile legale.

Suspiciuni și mister în cazul suspendării unui magistrat

În aceeași zi de marți, 27 ianuarie 2026, Secția pentru judecători a CSM a luat o altă decizie de importanță majoră, hotărând suspendarea din funcție a unui magistrat. Cu toate acestea, secretul planează asupra acestei măsuri, întrucât minuta hotărârii nu precizează nici temeiurile exacte ale suspendării, nici identitatea judecătorului vizat.

Lipsa detaliilor a alimentat speculațiile. Ziarul Incisiv de Prahova a fost printre primele publicații care, citând lipsa motivelor explicite, a sugerat că ar putea fi vorba despre o „suspendare pe motive psihice”. Publicația se întreabă, cu o notă de ambiguitate, dacă magistratul suspendat ar putea fi una dintre judecătoarele despre care a mai dezvăluit informații în trecut.

Până la comunicarea oficială a detaliilor de către CSM, motivele rămân învăluite în incertitudine. (Irinel I.).;

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv10 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv10 ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv10 ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv10 ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv10 ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv10 ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusivo zi ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusivo zi ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusivo zi ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv2 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv2 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv2 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv2 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv3 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv