Actualitate
Avantaje early booking în 2021
Ofertele pentru vara 2021 au apărut încă din luna octombrie, Travel Planner lansând deja oferte pentru early booking Bulgaria, early booking Grecia si early booking Turcia. Dar care sunt beneficiile lor și de ce ar trebui să-ți cumperi o vacanță early booking?
Potrivit lui Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner, ”în această perioadă provocatoare pe care o traversăm, agențiile și hotelierii au adaptat acest tip de ofertă, iar condițiile de rezervare sunt mult mai flexibile comparativ cu anii precedenți. De aceea, este important să analizezi toate opțiunile și să alegi una sigură, care ți se potrivește. Pe de altă parte, niciun fel de restricție nu pune în pericol banii clienților. Eventualele restrictii sunt gândite pentru prevenție și pentru a crea premizele unui sezon sigur pentru turiști. Să nu uităm că în 2020 bulgarii au demonstrat că sunt foarte interesați ca sezonul estival să funcționeze și că sunt foarte interesați de turiștii români, care au fost următorii după cei locali”.
Iată ce înseamnă, potrivit consultanților Travel Planner, vacantele early booking, ce avantaje și dezavantaje există, dar și care sunt principalele schimbări aduse de pandemie. De subliniat că o primă etapă a rezervărilor early booking, cu cele mai avantajoase reduceri, se încheie pe 31 ianuarie. Rezervarea nu implică achitarea integrală a tarifului, ci plata unui avans
- Cel mai mare avantaj al ofertelor early booking este prețul redus pe care îl plătești.
Cum se explică prețul mic? La începutul fiecărui sezon, hotelierii au nevoie de resurse financiare pentru a deschide hotelurile. Salarii, reparații, investiții, credite, contracte, aprovizionare – toate pentru a obține fondurile atât de necesare pregătirilor – îți oferă o reducere suplimentară dacă ești dispus să achiți cel puțin un avans. În general, cu cât plătești mai devreme, cu atât reducerea este mai mare. În plus, pentru un hotelier este extrem de important din punct de vedere operațional să știe care va fi gradul de ocupare cu mai mult timp înainte, pentru a se organiza și pentru a reuși să-și planifice mai bine business-ul.
- Siguranța prețului
Se întâmplă, de multe ori, ca hotelierii să crească prețurile de la un an la altul (cerere crescută, investiții). Dar dacă ai cumpărat deja un pachet early booking, te bucuri în continuare de vacanța ta la un preț mai mic, fără costuri suplimentare. În plus, orice pachet cumpărat în perioada early booking are aceleași atribute de siguranță și calitate.
- Toată lumea câștigă
Reducerile early booking sunt între 15 și 25%, însă pot ajunge până la 50%. Cu cât rezervi mai devreme, cu atât reducerea este mai mare. De exemplu, dacă vrei să pleci în vacanță în luna iulie 2022, poți începe să cauți oferte încă din luna octombrie 2021. Trebuie să știi că pâna pe 31 decembrie găsești cele mai mari reduceri. Apoi, reducerile încep să scadă pe măsură ce te apropii de data concediului. Prin urmare, în lunile martie și aprilie reducerile sunt mai mici.
- Ai siguranța hotelului pe care îl dorești
De cele mai multe ori, hotelurile cu servicii bune din destinațiile populare își epuizează disponibilitatea devreme. De aceea, îți recomandăm să încerci ofertele early-booking pentru vacanța pe care o aștepți. Găsești o mulțime de oferte din care să-ți alegi, iar pe măsură ce înaintezi în sezon, din ce în ce mai multe variante devin indisponibile.
- Iți poți planifica vacanța din timp
Dacă trebuie să-ți planifici concediile încă de la începutul anului, vacanțele early booking sunt pretextul perfect. În acest fel, ai suficient timp la dispoziție pentru a-ți organiza vacanța în cel mai mic detaliu, fără să fii pe fugă.
Ce trebuie să urmărești când îți cumperi o vacanță early booking
Daca te-ai hotărât că acest tip de vacanță este cel care ți se potrivește, trebuie să ții cont de câteva aspecte.
1.Siguranța și calitatea sunt cele mai importante. Trebuie să îți alegi cu atenție agenția de turism, întrucât o vacanță nu este un produs pe care ți-l cumperi dintr-un magazin și pe care îl poți duce imediat acasă. Practic, plătești pentru o hârtie și beneficiezi de servicii mult mai târziu. Verifică dacă agenția are licența de turism emisă de Ministerul de resort (care de-a lungul timpului a purtat mai multe denumiri, în prezent fiind Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului) și dacă are asigurare împotriva insolvenței. Știi deja că traversăm o perioadă în care riscul ca o agenție de turism să intre în insolvență este destul de ridicat. Caută numele agenției online, verifică-i vizibilitatea, site-ul și conturile de social media. Caută discuții pe forumuri în care turiștii își împărtășesc impresiile despre această agenție. Travel Planner, de exemplu, are peste 12 ani vechime în România, perioadă în care a organizat peste 31.000 de vacanțe și a primit peste 18.000 de recenzii reale de la clienți.
2. Compară oferta agenției alese cu alte oferte și nu te lăsa păcălit de prețurile mai mici. Dacă prețul este suspect iar agenția este necunoscută, îți recomandăm să alegi o variantă mai sigură. Asigură-te că ai înțeles ce taxe sunt sau nu sunt incluse în preț. Fii atent la costurile ascunse! În caz că există costuri suplimentare, acestea trebuie menționate clar.
3. Nu uita să-ți închei o asigurare storno, cu ajutorul căreia vei evita penalizările din cauza anulării sau amânării vacanței. Ia-ți toate măsurile de precauție pentru că nu poți anticipa niciodată ce se poate întâmpla în câteva luni.
Dezavantaje early booking?
Nu prea există. Trebuie să știi, însă, că în general nu poți transmite voucherul de vacanță altor persoane, în caz că nu mai poți pleca. În plus, trebuie să încerci să elimini multe neprevăzute pentru a-ți planifica mai bine concediul.
Ar putea apărea și frustrarea unei oferte last minute mai avantajoase. Există posibilitatea ca unele hoteluri să ofere reduceri de ultim moment care să fie mai bune decât cele din perioada de early booking. Însă trebuie să iei în calcul și faptul că, dacă ai fi așteptat mai mult, hotelul la care voiai să mergi ar fi putut să nu mai fie disponibil. Costul unei vacanțe este la fel ca cel al oricărei achiziții. Dacă ți-ai cumpărat, de exemplu, un televizor de Black Friday cu 1000 de lei, apoi costul după șase luni a scăzut la 900 de lei, nu mai poți cere returnarea banilor sau o reducere suplimentară, pentru că ți-ai asumat deja achiziția.
Oferte early booking în era COVID-19
Pandemia de COVID-19 ne-a luat pe toți pe nepregătite. Într-o perioadă plină de neprevăzut, atât hotelierii, cât și agențiile de turism încearcă să identifice cele mai bune soluții pentru vacanțe în siguranță pentru turiști. În această perioadă, găsești cele mai flexibile oferte early booking din istorie, cu avans zero la rezervare și apoi avansuri de până la 20% și restul banilor până la vară. Unii hotelieri sunt dispuși să echivaleze ofertele last minute cu cele early booking, dacă acestea vor fi mai avantajoase. În plus, îți poți transfera dreptul de călătorie altor persoane, dacă tu nu mai poți ajunge în vacanță.
Condițiile de anulare sunt mai avantajoase, poți plăti în rate, iar banii nu se pierd. La cerere, se rambursează sau cel mult se transformă în voucher valoric.
”La Travel Planner, am pregătit un pachet COVID superflexibil, cu anulare gratuită, reprogramare, acordare voucher sau rambursare în caz de carantină la destinație sau la întoarcerea în țară, test covid pozitiv, închiderea granițelor, solicitare test PCR negativ de la destinație. În acest context dificil, agențiile de turism îți oferă siguranță deplină. Hotelurile se pot închide, platformele online nu mai fac față cererilor și nu răspund la solicitări sau comunică rece prin intermediul unor mesaje periodice”, subliniază Sebastian Constantinescu.
Pandemia este, de departe, cea mai mare criză din istoria turismului. Dacă atitudinea agenției față de turiști a fost una ok în acest context, cu siguranță se va menține, indiferent de situație. In acest moment, există semnale pentru un an mai bun, iar turiștii au început să se gândească deja la vacanțe, studiază și chiar cumpără ofertele early booking extrem de avantajoase.
Totul despre ofertele last minute
Dacă ofertele early booking nu ți se potrivesc și preferi să fii mai spontan, poți alege ofertele last minute. Acestea apar, de regulă, cu câteva zile înainte de plecarea în vacanță. Poți obține aceleași reduceri ca în perioada de early booking, însă oferta ar putea să nu mai fie la fel de variată. Aceste oferte apar atunci când hotelurile au disponibilitate mare și merg pe principiul că fiecare noapte nevalorificată reprezintă o pierdere. Însă, dacă hotelul care îți place este extrem de popular, ai foarte puține șanse să găsești o ofertă last minute bună, exact în perioada pe care ți-o dorești.
Despre Travel Planner
Travel Planner împlinește anul acesta 13 ani. Am început activitatea în vara anului 2008, în pragul crizei economice și am avut un parcurs cel puțin interesant. Până în acest moment am acumulat peste 120.000 de turiști, am organizat peste 30.000 de vacanțe, am colectat peste 18.000 de impresii din care 98% au fost pozitive. Pentru tot ce am realizat, am primit până acum 26 de premii, trofee și distincții. Toate acestea ne responsabilizează și ne motivează. Am reușit să facem față tuturor încercărilor și suntem extrem de convinși că vom ieși din acest episod mult mai puternici!
Pentru alte amănunte:
Actualitate
Durerea de spate nu trece? Află când este nevoie de intervenție chirurgicală
Durerea de spate apare frecvent, indiferent dacă ai un job de birou sau o activitate fizică intensă. Uneori începe după un efort banal – ai ridicat o cutie mai grea, ai stat multe ore pe scaun sau ai făcut o mișcare bruscă. De cele mai multe ori, durerea se ameliorează în câteva săptămâni cu tratament conservator și mișcare controlată.
Dar ce faci dacă durerea persistă, coboară pe picior, provoacă amorțeală sau îți afectează somnul și capacitatea de a munci? Când este momentul potrivit să iei în calcul o intervenție chirurgicală?
În acest articol găsești un ghid complet despre durerile de spate și indicațiile pentru operație: cum diferențiezi o durere „obișnuită” de una care necesită evaluare rapidă, ce opțiuni non-chirurgicale ai la dispoziție, ce tipuri de intervenții există și cum decurge recuperarea. Informațiile au caracter orientativ și nu înlocuiesc consultul medical.
Ce înseamnă durerea de spate și cât de frecvent apare?
Statisticile internaționale arată că până la 80% dintre adulți experimentează cel puțin un episod de durere lombară de-a lungul vieții. Pentru majoritatea, episodul este acut și trece în 4–6 săptămâni.
Durerea de spate se clasifică în funcție de durată:
- Durere acută – sub 6 săptămâni
- Durere subacută – între 6 și 12 săptămâni
- Durere cronică – peste 3 luni
Această clasificare nu este doar teoretică. Dacă durerea persistă peste 6–8 săptămâni fără ameliorare, este recomandată o evaluare mai detaliată.
Zonele frecvent afectate
- Zona lombară (spatele inferior) – cea mai solicitată regiune. Aici apar frecvent herniile de disc L4-L5 și L5-S1.
- Zona cervicală (gât) – durerea poate iradia spre umeri și brațe.
- Zona toracală (mijlocul spatelui) – mai rar afectată, dar necesită atenție pentru a exclude cauze cardiace sau pulmonare.
În majoritatea cazurilor, durerea este mecanică, adică provine din mușchi, ligamente sau articulații. Aceste episoade răspund bine la repaus activ, antiinflamatoare și kinetoterapie.
Lucrurile se schimbă, însă, atunci când apare compresia unui nerv.
Când durerea devine un semnal de alarmă?
Există simptome care indică posibilitatea unei probleme structurale a coloanei și necesită consult medical.
1. Durerea care coboară pe picior (sciatică)
Dacă durerea pleacă din zona lombară și iradiază în fesă, coapsă sau gambă, este posibil să existe o hernie de disc care comprimă nervul sciatic. Mulți pacienți descriu această durere ca fiind „electrică” sau „arsură”.
Un exemplu frecvent: ai durere intensă pe partea posterioară a piciorului, care se accentuează când stai pe scaun sau când te apleci. În astfel de situații, medicul poate recomanda un RMN lombar pentru clarificarea diagnosticului.
2. Amorțeală sau slăbiciune musculară
Dacă observi că nu mai poți sta pe vârfuri, îți „cade” laba piciorului sau simți furnicături persistente, poate exista un deficit neurologic. Slăbiciunea progresivă impune evaluare rapidă.
3. Dificultăți la mers (claudicație neurogenă)
În stenoza spinală, canalul vertebral se îngustează și comprimă nervii. Poți merge doar câteva zeci de metri, apoi apare amorțeala sau durerea în picioare și ești nevoit să te oprești. Mulți pacienți spun că se simt mai bine când se apleacă ușor înainte.
4. Simptome de urgență
Tulburările de urinare, incontinența sau amorțeala în zona perineală pot indica sindrom de coadă de cal, o situație rară, dar care necesită intervenție imediată.
În cadrul Grupului Medical NORD, unde ai parte de diagnostic integrat, tratament personalizat și plan de recuperare adaptat stilului tău de viață, aceste simptome pot fi ameliorate de echipa Terapia Durerii sau de un medic neurochirurg.
Ce opțiuni ai înainte de a lua în calcul operația?
Chirurgia nu reprezintă prima opțiune pentru majoritatea durerilor de spate. În peste 80–90% dintre cazuri, tratamentul conservator aduce ameliorare.
Tratamentul medicamentos
Medicul poate recomanda:
- antiinflamatoare nesteroidiene
- analgezice
- relaxante musculare
- medicamente pentru durerea neuropatică
Tratamentul se adaptează la profilul tău medical și la intensitatea simptomelor.
Infiltrațiile epidurale
Pentru sciatică severă, infiltrațiile cu corticosteroid pot reduce inflamația din jurul nervului. Mulți pacienți obțin ameliorare suficientă pentru a continua recuperarea fără operație.
Kinetoterapia
Un program personalizat de exerciții întărește musculatura profundă a trunchiului și reduce riscul de recidivă. De exemplu, exercițiile pentru stabilizarea zonei lombare și corectarea posturii la birou pot face diferența între episoade recurente și control bun al durerii.
Modificarea stilului de viață
- controlul greutății
- pauze regulate la birou
- renunțarea la fumat
- ajustarea poziției la volan sau la birou
De regulă, medicii recomandă 6–12 săptămâni de tratament conservator înainte de a discuta despre intervenție, dacă nu există deficit neurologic progresiv.
Când este justificată intervenția chirurgicală?
Decizia se ia individual, în urma corelării simptomelor cu investigațiile imagistice.
Operația poate fi recomandată în următoarele situații:
1. Durere severă de tip sciatic care persistă peste 6–12 săptămâni
Ai urmat tratament complet, ai făcut fizioterapie, infiltrații, dar durerea din picior rămâne intensă și îți limitează activitatea zilnică.
2. Deficit neurologic progresiv
Slăbiciunea musculară care se accentuează reprezintă o indicație clară pentru intervenție recomandată de medicul specialist.
3. Stenoza spinală cu afectarea majoră a mersului
Dacă nu mai poți parcurge distanțe scurte fără oprire, iar simptomele persistă, decompresia chirurgicală poate îmbunătăți mobilitatea.
4. Urgențe neurologice
Sindromul de coadă de cal necesită intervenție rapidă pentru a preveni leziunile permanente.
Pentru o evaluare corectă, consultul într-un serviciu specializat de ortopedie sau neurochirurgie este recomandat atunci când simptomele persistă sau se agravează.
Dacă durerea persistă peste 6–8 săptămâni, se agravează sau apare slăbiciune musculară, este momentul potrivit pentru evaluare. Pentru acces rapid la consultații și investigații imagistice, programează un consult la ortopedie în București, la dr. Nițulescu.
Tipuri de intervenții chirurgicale
Microdiscectomia
Indicație: hernie de disc cu sciatică. Medicul îndepărtează fragmentul de disc care comprimă nervul. Este o procedură minim invazivă, cu spitalizare scurtă și recuperare relativ rapidă.
Laminectomia
Indicație: stenoză spinală. Se îndepărtează o parte din osul care comprimă nervii pentru a crea mai mult spațiu.
Fuziunea spinală
Indicație: instabilitate vertebrală sau spondilolisteză. Două vertebre sunt fixate între ele pentru stabilizare. Recuperarea este mai lungă și necesită program de reabilitare atent monitorizat.
Medicul va explica beneficiile, riscurile și alternativele fiecărei proceduri.
Ce trebuie să discuți cu medicul înainte de operație?
Pentru a lua o decizie informată, pregătește o listă de întrebări:
- Care este diagnosticul exact și ce structură este afectată?
- Ce se întâmplă dacă amân intervenția?
- Care sunt riscurile specifice în cazul meu?
- Ce alternative non-chirurgicale mai pot încerca?
- Cât durează recuperarea și când pot reveni la muncă?
De asemenea, medicul poate recomanda:
- RMN sau CT
- analize de sânge
- evaluare cardiologică preoperatorie
- consult anestezic
Traseul complet include diagnostic precis, intervenție recomandată de medicul specialist și program de recuperare personalizat.
Recuperarea și reabilitarea
Mobilizarea începe de regulă din prima zi după intervenție. Vei merge asistat și vei primi indicații clare pentru mișcare sigură.
Revenirea la activități
- muncă de birou: 4–6 săptămâni
- muncă fizică intensă: 8–12 săptămâni sau mai mult
- condus: 2–4 săptămâni, în funcție de evoluție
Kinetoterapia postoperatorie
Recuperarea corectă scade riscul de recidivă. Programul include exerciții pentru:
- întărirea musculaturii abdominale și lombare
- creșterea flexibilității
- corectarea posturii
Respectarea recomandărilor face diferența între o recuperare rapidă și una prelungită.
Riscuri și perspective
Orice intervenție implică riscuri, chiar dacă acestea sunt reduse:
- infecții (1–3%)
- recidiva herniei (7–15% în 10 ani)
- complicații neurologice rare
De aceea, alegerea trebuie făcută în funcție de intensitatea simptomelor și impactul asupra vieții tale.
Durerea de spate nu trebuie ignorată, dar nici tratată pripit cu soluții drastice. Majoritatea cazurilor se rezolvă fără operație. În situațiile în care intervenția devine necesară, alegerea unei echipe medicale experimentate și respectarea programului de recuperare cresc șansele unui rezultat stabil.
Dacă te confrunți cu simptome persistente, caută o evaluare specializată și discută deschis toate opțiunile disponibile. Programează-te pentru o consultație și află ce variantă de tratament ți se potrivește.
Actualitate
O nouă etapă în artileria cu rază extinsă: General Atomics se alătură programului ERAP al Armatei SUA
Într-o mișcare strategică menită să consolideze capacitățile de lovire de precizie ale forțelor terestre, General Atomics Electromagnetic Systems (GA-EMS) a securizat un contract pentru dezvoltarea unui proiectil de 155 mm în cadrul programului Extended Range Artillery Projectile (ERAP). Această etapă marchează extinderea capacităților de producție și inovare ale companiei, care se alătură altor nume sonore din industria de apărare, precum General Dynamics și BAE Systems, în cursa pentru muniția de generație următoare.
Dincolo de bariera celor 65 de kilometri: Obiectivele ambițioase ale programului XM1155
Inițiativa Armatei, cunoscută și sub numele de cod XM1155, vizează crearea unui proiectil capabil să elimine ținte aflate în mișcare la distanțe ce depășesc 65 de kilometri. Programul caută soluții letale împotriva unei game variate de amenințări, de la obuziere autopropulsate și vehicule de luptă ale infanteriei, până la tancuri și ținte maritime. Această nevoie de „standoff” și letalitate sporită a devenit o prioritate după ce proiectul anterior de tun cu rază extinsă a fost abandonat în favoarea dezvoltării muniției avansate.
Competiție acerbă între giganții industriei de apărare: General Dynamics și BAE Systems intră în cursă
Piața proiectilelor inteligente este în plină efervescență, General Dynamics Ordnance and Tactical Systems (GD-OTS) prezentând deja sistemul Vulcano 155. Dezvoltat în colaborare cu parteneri europeni din Italia și Germania, acest proiectil promite o rază de acțiune de până la 70 de kilometri. În paralel, BAE Systems lucrează la propria versiune a muniției de 155 mm, consolidând un peisaj competitiv în care inovația tehnologică este motorul principal pentru a asigura supremația pe câmpul de luptă.
Tehnologie de precizie pentru mediile ostile și calendarul de implementare până în 2030
Noile soluții propuse nu se bazează doar pe forță brută, ci pe o precizie chirurgicală susținută de aerodinamică avansată, ghidaj GPS și senzori laser sau infraroșu. Aceste tehnologii permit angajarea țintelor chiar și în medii unde semnalul GPS este bruiat, o condiție esențială în conflictele moderne. Calendarul este unul strâns: oficialii militari vizează atingerea capacității operaționale inițiale până în anul fiscal 2030, cu o producție de serie mică programată să înceapă încă din primăvara anului 2029.
Actualitate
Tehnologia „cheie universală” pentru apărarea antirachetă: Proiectul Space-BACN trece de la DARPA la DIU pentru faza de testare pe orbită
Agenția de Proiecte de Cercetare Avansată pentru Apărare (DARPA) finalizează etapele de dezvoltare ale proiectului Space-BACN, o tehnologie esențială care va susține arhitectura masivă de apărare antirachetă cunoscută sub numele de Golden Dome. Programul face acum pasul decisiv către implementare, fiind transferat către Unitatea de Inovare a Apărării (DIU), care va coordona procesul de licitație pentru demonstrațiile pe orbită.
Sub noua egidă a inițiativei intitulate „Point Break”, DIU urmărește să demonstreze capacitatea terminalelor de comunicații optice de a asigura un transport de date fără cusur între diferite rețele satelitare. Obiectivul final este permiterea comunicațiilor fluide între constelațiile comerciale și terminalele aeriene aflate în zbor, eliminând barierele tehnice care izolau până acum diversele sisteme spațiale.
O punte digitală între constelații: Eliminarea barierelor de comunicare în spațiu
Proiectul Space-BACN a fost conceput pentru a crea legături laser „universale”, capabile să fie reconfigurate direct pe orbită. Această abordare permite constelațiilor de sateliți, care în mod normal folosesc protocoale incompatibile, să comunice între ele. Această capacitate de interconectare este vitală pentru viitoarea Rețea de Date Spațiale (SDN) a Forței Spațiale a SUA.
Odată finalizată, această rețea hibridă va fuziona sateliții militari vechi și noi cu platformele comerciale și cele ale aliaților. Rezultatul va fi un sistem capabil să transfere cantități uriașe de date în timp real, oferind un avantaj strategic crucial prin conectarea senzorilor de avertizare timpurie direct cu unitățile de luptă din toate domeniile de operare.
De la cercetare la execuție: Fundația rețelei de date spațiale a viitorului
Până în prezent, majoritatea terminalelor laser foloseau software proprietar, „vorbind” limbi digitale diferite. Provocarea lansată de DARPA, supranumită „100 la cub”, a fost una extrem de ambițioasă: crearea unui terminal care să transmită 100 de gigabiți pe secundă, folosind doar 100 de wați de putere, la un cost de aproximativ 100.000 de dolari pe unitate.
Companii precum Mbryonics și Mynaric au reușit deja să finalizeze dezvoltarea terminalelor de legătură optică inter-satelitară, pregătindu-se pentru teste riguroase de verificare în această vară. Aceste sisteme sunt proiectate să fie interoperabile cu programe majore precum Starshield de la SpaceX sau constelația Amazon LEO, servind drept o „cheie universală” care deblochează sistemele de comunicare închise ale diferiților furnizori.
Performanță la scară industrială: Teste riguroase pentru comunicații laser de lungă durată
Tranziția către DIU semnalează faptul că tehnologia este aproape gata pentru utilizarea pe scară largă. În timp ce terminalele actuale sunt limitate la o rază de acțiune de aproximativ 6.500 de kilometri, unul dintre obiectivele viitoare ale programului este extinderea acestei distanțe până la 30.000 de kilometri, facilitând astfel comunicațiile între diferite orbite terestre.
Pe lângă hardware-ul optic, s-au făcut progrese majore și în dezvoltarea modemurilor reconfigurabile și a sistemelor de comandă și control. Producția de serie a început deja să fie stăpânită, sute de unități fiind livrate clienților din întreaga lume. Această infuzie de inovație comercială în infrastructura de securitate națională asigură faptul că operatorii militari vor beneficia de un avantaj informațional decisiv, transformând acoperirea satelitară globală într-un instrument tactic instantaneu.
-
Exclusivacum 2 zileEvadare cu scandal de pe șantier, evadare pe șest din fortăreață: când sare gardul deținutul, sare și dublul standard din ANP
-
Exclusivacum 2 zileBreaking news din Prahova profundă: comuna Ariceștii Rahtivani dă peste cap handbalul românesc și învață granzii ce înseamnă ambiția la vârsta de 11-12 ani
-
Exclusivacum 2 zileDe la „Prestij” la „Maneliadă”: fief interlop în buricul Ploieștiului, cu IPJ Prahova la butonul de mute
-
Exclusivacum 2 zilePensie cu „viluță la pachet”: șeful împuternicit de la IPJ Prahova fuge din funcție, dar nu și cu mâna goală
-
Exclusivacum 4 zileEVADARE CU BONUS LA PUSCARIA MĂRGINENI: CÂND SARE DEȚINUTUL GARDUL, SARE ȘI SALARIUL DIRECTORULUI
-
Ancheteacum 5 zileSabotaj la vârful Armatei? Ministrul Radu Miruță, acuzat de „manipulare mizerabilă” pentru a îngropa industria de apărare românească
-
Exclusivacum 3 zileProtejat: „Bodycam la mișto”: Agentul Irimia, starul rutier (IPJ PRAHOVA) care dă amenzi pe filmare și iertări pe șoptite.„Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VII)
-
Exclusivacum 5 zileDN1, Băicoi: unde se întâlnesc extremismul pe carton, melcul instituțional și un mormânt de 5.000 de ani



