Actualitate
Anca Dragu: „Impozitul zero pe salariul minim ar putea deveni realitate cam în doi ani”
Potrivit președintei Senatului, Anca Dragu, impozitul zero pe salariul minim ar putea deveni realitate în aproximativ doi ani, dar doar după finalizarea unui studiu de impact și atunci când veniturile bugetare și creșterea economică permit
„Este o datorie să ne uităm la salariații cu venituri foarte mici”
„Ar putea deveni realitate (impozitul zero pe salariul minim – n.r.) într-un an, cam în doi ani, după ce avem finalizat un studiu de impact și atunci când veniturile bugetare și creșterea economică permit”, spus la TVR Anca Dragu.
Anca Dragu a mai afirmat că o astfel de măsură are un impact negativ asupra bugetului.
„Pe de altă parte, este o datorie să ne uităm la salariații cu venituri foarte mici. În România există această situație foarte tristă în care 15% dintre salariați, deși muncesc, intră la categoria de sărăcie, acest concept de sărăcie. Ca atare, cea mai rapidă soluție de a-i scoate pe aceștioameni din sărăcie care, deși muncesc opt ore pe zi, la sfârșitul lunii, când primesc salariul, nu-și pot permite să-și asigure un trai decent după standardele normale”, adaugă Dragu.
Prim-ministrul Florin Cîțu anunță modificarea Legii salarizării unitare și a pensiilor: „Vrem să avem o Lege a pensiilor bazată pe contributivitate”
Premierul Florin Cîțu a declarat, luni, că membrii coaliției de guvernare lucrează la o nouă Lege a salarizării unitare, dar și la o nouă Lege a pensiilor, astfel încât acestea să se bazeze strict pe contributivitate. Premierul Florin Cîţu a explicat că bugetul se construiește, deocamdată, pe actualele legi privind pensiile și salariile.
Premierul Florin Cîțu spune că e nevoie de modificarea legii salarizării bugetarilor, în baza căreia veniturile să crească în funcție de performanța angajaților.
„Lucrăm la o nouă formă pentru Legea pensiilor și Legea salarizării unitare”
„Costul cu pensiile în bugetul din 2021 cresc deja cu aproape 8 miliarde de lei față de anul trecut, de la majoarea de pensii de anul trecut. Asta înseamnă cam 0,8% din PIB, plus o creștere de la alocații, cea de anul trecut și cea de anul acesta, încă aproape 3 miliarde. Vorbim de 1,1% din PIB suplimentar față de anul trecut. De aici pornim construcția bugetului pe anul acesta, pe legislația în vigoare”.
Întrebat dacă pensiile vor fi indexate cu nivelul inflației, șeful executivului a subliniat din nou că bugetul se construiește pe legislația în vigoare. „Dacă legea spune acest lucru, se va face acest lucru”, a subliniat el.
Actualitate
Lockheed Martin dezvăluie un simulator F-35 mai compact la I/ITSEC
Actualitate
Rolul unui designer de interior pentru optimizarea spațiului din casă. Alege Studio West Concept
Atunci când te muți într-o locuință nouă sau poate că vrei să o renovezi pe cea actuală, îți vin în minte tot felul de designuri, însă de multe ori finalul parcă nu este așa cum l-ai dorit. Perdelele nu se potrivesc cu lustrele, covorul cu mobila, canapelele cu pereții și așa mai departe.
Poate că ar fi fost mai bine să apelezi la un designer însă primul lucru care îți vine în minte este faptul că te va costa o avere. Majoritatea oamenilor cred că a apela la un designer de interior este foarte scump și preferă să își decoreze ei casa. De multe ori însă anumite greșeli pot costa mult mai mult, decât dacă ai apela la un profesionist. Studio West Concept vine cu idei inedite și inspirație pentru tine și casa ta.
Iată câteva motive pentru care să apelezi la un designer de interior
- fructificarea fiecărui colț din casa ta. Ce înseamnă asta? Ei bine un designer îți poate identifica potențialul maxim al fiecărui colț al casei tale. Vine cu soluții creative și inteligente în așa fel încât, chiar și o cameră mică să arate mult mai spațioasă. Asta înseamnă că îți va maximiza inclusiv spațiile de depozitare pentru ca locuința să arate și să fie una cât mai ordonată.
- vei evita greșeli costisitoare. Dacă vei colabora cu un profesionist vei fi sigur că nu vor exista greșeli în alegerea materialelor, mobilei, cromaticei și așa mai departe. Practic, totul este ales după un plan bine structurat, astfel încât orice spațiu să fie decorat cât mai bine. Acest lucru te va ajuta totodată să economisești timp prețios pentru că tu nu te vei ocupa de nimic.
- valoarea locuinței va crește. Dacă vrei să îți vinzi locuința la un moment dat, valoarea ei va crește substanțial. Este și normal deoarece locuința va arăta unic, decorată cu bun gust, iar oamenii caută în general aceste lucruri.
- personalizare unică după gustul tău. Designerii vor ține cont de personalitatea ta, de cum dorești tu să arate locuința, ce culori îți plac sau ce stil dorești adoptat. Este foarte important ca spațiul unde locuiești să fie în armonie cu tine, să fie oaza de liniște și relax, locul unde abia aștepți să ajungi după o zi terifiantă.
- alegând un designer de interior vei economisi bani. Da, ai citit bine. Cei care au experiență în domeniu, au acces la furnizori exclusivi, de unde pot achiziționa materiale la prețuri foarte bune. Nu întotdeauna ceea ce este la un preț mai mic are și o calitate proastă. Designerii știu să aleagă materialele potrivite și de calitate astfel încât să fie în armonie și cu portofelul tău.
Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile de care poți avea parte, alegând o echipă cu experiență în acest domeniu.
Studio West Concept reprezintă o echipă de designeri cu experiență pe care te poți baza atunci când ai nevoie.
Descoperă pagina oficială și vezi tot ce poate să îți ofere această echipă.
Date de contact:
0 784 404 940
hello[@]studiowestconcept.com
Sursă foto: studiowestconcept.com
Actualitate
Anduril colaborează cu OpenAI pentru soluții AI în securitate națională
-
Exclusivacum 4 zile
Corupția și abuzurile de putere în Vălenii de Munte: Amenințări și afaceri obscure
-
Exclusivacum 4 zile
Lipsă de transparență în concursuri: Dan Halchin sub presiune
-
Exclusivacum 5 zile
Corupție și ilegalități în gestionarea deșeurilor în Prahova. Studiu de caz – ECOPARK ENERGY din Valea Calugareasca
-
Exclusivacum 4 zile
Planurile lui Călin Georgescu pentru România: „Voi pune poporul și țara pe primul loc”
-
Exclusivacum 23 de ore
Afaceri intunecate. Un studiu de caz în Securitatea Națională: legături infracționale în Sistemul Național Antigrindină
-
Exclusivacum 5 zile
Securitatea în politică: Marian Rizea, fost ofițer de securitate, candidat pe lista Partidului Oamenilor Tineri
-
Exclusivacum 23 de ore
S.R.I.: Geniul nevăzut al Securității Naționale
-
Ancheteacum 4 zile
Andrei Enescu de la Înalta Curte de Casație și Justiție se pregătește să iasă la pensie