Ne aflăm în plină eră a “falimentului informațional”, concluzionează autorii reputatului sondaj de opinie Edelman Trust Barometer 2021. Deși aparent dură, concluzia derivă din documentarea faptului că, în contextul pandemiei de COVID-19, încrederea în instituții, lideri și mass media s-a degradat accelerat în anul care a trecut. Este vorba despre o tendință care precede pandemia, având mari șanse să îi supraviețuiască, hrănită fiind de fenomene mai ample, precum disprețul față de fapte, erodarea noțiunii de realitate, polarizarea și segregarea la nivel discursiv și ideologic.

Bătălia pentru credibilitate

În cei 21 de ani de existență, barometrul Edelman a surprins mai multe momente cheie pentru studiul opiniei publice. Unul dintre aceste puncte de inflexiune este anul 2018, declarat anul bătăliei pentru adevăr. În momentul respectiv, 70% dintre cei chestionați se declarau îngrijorați în legătură cu utilizarea fake news ca armă în competiția politică, iar 59% recunoșteau că le este tot mai greu să evalueze credibilitatea surselor de știri. Pentru prima dată în istoria aplicării acestui sondaj, media deveneau actorul în care cetățenii aveau cea mai mică încredere, raportare facilitată și de confuzia dintre mass media și platformele digitale sau motoarele de căutare.

În 2021, aspectele legate de credibilitatea ecosistemului de informare au revenit în forță. Tendințele prefigurate de sondajul din 2018 s-au acutizat în contextul agravant al binomului pandemie-infodemie, iar încrederea în sursele de informații și știri a înregistrat noi evoluții negative. Doar jumătate dintre cei chestionați au încredere în media, în ansamblu. Dacă ne referim, specific, la încrederea în sursele de știri și informații, doar 35% dintre respondenți declară că au încredere în social media, 53% în mass media tradiționale, iar 56% în motoarele de căutare, toate cele trei categorii înregistrând scăderi importante comparativ cu anii precedenți. Paradoxul remarcat de autorii Edelman Trust Barometer încă din 2018 este că, deși respondenții nu au încredere în platformele digitale, se bazează în același timp pe acestea pentru accesul și consumul de știri.

Înțelegem, din aceste rezultate, că oamenii întâmpină dificultăți tot mai mari de a distinge între sursele credibile și mai puțin credibile de informații. Doar una din patru persoane și-a însușit practici de “igienă informatională”, precum informarea activă, evitarea echo chambers, verificarea informațiilor, prudența în distribuirea informațiilor și știrilor neverificate. 56% dintre participanții la sondaj se declară mai preocupați decât înainte de propria lor capacitate de gestionare a fluxului informational, dorind, cel puțin la nivel declarativ, să își dezvolte nivelul de alfabetizare media.

Mentalitatea de sectă blochează dialogul

Într-un studiu din 1954 cu privire la adaptabilitatea credințelor, “When Prophecy Fails. A Social and Psychological Study of a Modern Group That Predicted the Destruction of the World”, Leon Festinger a ținut sub observație membrii unei secte care credea în OZN-uri. Festinger descrie cum o femeie casnică – liderul sectei – era convinsă că primise mesaje cifrate din spațiul cosmic, prin care era informată că în curtea sa va ateriza o farfurie zburătoare pentru a o salva de sfârșitul lumii. În momentul în care OZN-ul nu a aterizat, femeia, împreună cu membrii sectei, a dezbătut intens problema și a ajuns la concluzia că mesajul ascuns este că, de fapt, sfârșitul lumii se va produce câteva zile mai târziu. La a doua încercare, văzând că tot nu aterizează nici o farfurie zburătoare, sectanții au ajuns la concluzia că Dumnezeu s-a hotărât să salveze, de fapt, întreaga omenire, cel puțin pentru moment și că “totul va fi bine”.

Tâlcul “istorioarei” este că, pentru ca astfel de credințe extravagante să ia avânt, este nevoie ca ele să fie oarecum împărtășite/ validate la nivel social. Potrivit lui Festinger, individul nu se poate împotrivi singur unor dovezi incontestabile, dar, acestea nu mai au nici o influență în momentul în care mai mulți indivizi care împărtășesc aceleași viziuni extravagante se adună și încep să își forjeze propria realitate. Cu alte cuvinte, pentru ca o pseudo-realitate să preia controlul asupra unei persoane, este nevoie de un context social, de o pseudo-legitimare publică, de articularea unei comunități cât de mici.

Iată că noul ecosistem de comunicare și informare pune la dispoziție și tehnologia care să perfecționeze aceste tendințe; a creat algoritmii capabili să identifice chiar mai bine decât noi persoanele cu aceleași preferințe, să forjeze noi realități, să creeze comunități ale căror omogenitate și impermeabilitate le apropie foarte mult de ideea de sectă. Încrederea oarbă în comunitatea căreia “apucăm” să îi aparținem, neîncrederea, disprețul față de comunitatea “opusă”, selectivitatea în fața faptelor, imposibilitatea structurală a dialogului – sunt fenomene a căror amploare nu poate fi disociată de explozia social media și de asaltul acestora la adresa mass media tradiționale. Nu e de mirare că răspunsul frecvent al persoanelor prinse în astfel de echo-chambers, camere de izolare informațională, bine antifonate pentru a nu comunica deloc cu exteriorul, declară că principala lor apărare în fața dezinformării, a haosului informațional, este să nu se uite la TV.

Falimentul informational, rădăcină tehnologică, ramificații sociale

“Nota de plată” pentru decredibilizarea mass media și a tuturor instituțiilor sociale “tradiționale” este sintetizată în formulele “faliment informational”, sau “eșecul ecosistemului de încredere socială, care nu mai poate face față exploziei infodemiei”.

Am vorbit în repetate rânduri despre rădăcina tehnologică a acestor fenomene. Trebuie adăugat, totuși, că factorii agravanți trebuie căutați dincolo de noul ecosistem de informare și comunicare dominat de tehnologie, de algoritmi și motoare de căutare. În ciuda nebănuitelor mijloace tehnologice de amplificare, “succesul” dezinformării și al neguțătorilor de incertitudini nu ar fi posibil în absența câtorva ingrediente, precum: relativa incapacitate a sistemelor actuale de guvernare și de leadership de a face față complexității; inegalitatea și demonizarea celor “rămași în urmă”; perpetuarea confuziei dintre controversă și dialog; absența unor obiective comune, desprinse din interese comune, pe baza unui acord asupra faptelor, obiective pe care o majoritate clară a societății să fie dispusă să le urmărească la rece, cu rațiune și pragmatism, fără sentimente vindicative și fără pasiuni binare dezlănțuite.