Mascarada din 6 ianuarie de la Capitoliu a fost ca finalul unei coride în care un matador invizibil a vrut să-i dea lui Trump lovitura de grație. N-a fost suficientă pedeapsa pe care deep state i-a dat-o în alegeri, mai trebuia ca imaginea lui să fie definitiv asociată cu violența și „atacul asupra democrației”. 

Intrarea ca prin brânză a unor plimbăreți cu creierul înfierbântat într-una dintre cele mai securizate clădiri din lume este demnă de un film prost. Nici în primăria de la Dîlga n-ar fi posibil așa ceva…La intrarea în Capitoliu, forțele de ordine s-au retras cu bună știință din calea „vizitatorilor”. Niciun scutier, nici un furtun cu apă, nicio lacrimogenă. Ba, unul dintre oamenii în uniformă și cu pistolul în teacă  a făcut și pe ghidul, conducându-i pe scări pe cei care vroiau să dea o mică lovitură de stat; de stat scaunele senatorilor.

Pentru că trăim în aceeași lume, am văzut cum scenarii experimentate în ani, în diferite colțuri ale lumii, s-au  aplicat acum acasă la mama lor. Este pentru prima dată când America simte pe propria-i piele ce au pățit alții –  revoluții colorate, alegeri măsluite cu tableta, referendumuri de demitere anulate, campanii de dezinformare despre „2 milioane de voturi fraudate”  etc. Victime sunt acum chiar cetățenii americani.

Deschiderea ușilor Capitoliului pentru defilarea unor lumpeni din periferia societății americane s-a vrut lovitura de matador pe care deep state a pregătit-o unui taur nărăvaș pe care nu reușise să-l îngenuncheze timp de patru ani. Ce va urma – demiterea, anchetarea, eventual arestarea și, desigur, dinamitarea afacerilor lui Trump – vor fi echivalente cu ce face matadorul victorios cu taurul răpus: îi taie urechile și le arată publicului.

Ca-n romanele polițiste de duzină, prima întrebare care se pune este cui a folosit această mascaradă? Lui Trump? În niciun caz.

Plimbarea agale a „atacatorilor” prin Capitoliu a fost considerată drept „ocuparea și profanarea templului Republicii Americane”. Imaginile „profanării” trebuia legate definitiv de numele lui Trump. Restul curgea de la sine: trădător, dușman al democrației, dictator…

 Metoda este simplă, binecunoscută și în Băneasa: un adversar poate fi eliminat dacă se provoacă un eveniment cu impact emoțional care să justifice represaliile împotriva lui. Fără împușcarea veteranei de război Ashley Babbit ori fără moartea cu temă a afro-americanului George Floyd, în timp ce se afla în custodia poliţiei din Minneapolis,  probabil că demonizarea lui Trump n-ar fi fost prea convingătoare. „A trebuit să moară oameni ca premierul să-și dea demisia!” vi se pare cunoscut?

Tentativa de prostire a lumii continuă. Deja postul național de radio NPR a dispus ca manifestanții care au intrat în Congres să fie numiți „extremiști pro-Trump”,  iar  noul ministru al Justiției, Merrick Garland i-a numit pe cei picați în capcana de la Capitoliu „teroriști interni”, ante – pronunțându-se pentru anchetele care vor urma.

America se face de râs nu doar prin legitimarea unor alegeri furate, ci și prin prezentarea acestei butaforii obscene drept tentativă de lovitură de stat. Prin colonii, însă, apar chicoteli sau chiar hohote de râs. După cât curaj și ce caracter are fiecare.

În toți cei patru ani, președintele SUA s-a luptat în interior cu un sistem infernal, pus la punct de decenii, care i-a măcinat, zi de zi, inițiativele. „Împotriva mea s-a declanșat cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istorie”, afirma la un miting Donald Trump.

Mandatul lui Trump a fost o corida continuă. Dar taurul nu s-a clătinat. Dimpotrivă, a rămas cu unele realizări istorice. Cea mai importantă este că nu a început niciun război în lume, fiind probabil singurul președinte al SUA care a procedat astfel în istoria postbelică. A stopat conflicte, a început să vindece rana numită Afganistan prin retragerea soldaților, a pus țările NATO la plată, a spart blocada către Coreea de Nord. „A fost prea mult!”, au dat din umeri dușmanii la sfârșitul coridei, când s-a stins lumina în Capitoliu.

Opoziția isterică a democraților conduși de octogenara Nancy Pelosi, ambițiile paranoide ale lui Soros, conjurația unui deep state ce fusese cam pus cu botul pe labe, presa năimită,  FBI-ul intangibil, republicanii care au jucat dublu,  iar pe plan extern mai ales China – fiecare a  avut motive proprii pentru un interes comun: să-i dea lui Trump lovitura fatală.

Deep  state nu l-a considerat pe Trump un adversar, ci un dușman, care trebuia nu învins, ci eliminat. Atitudinea ni se pare cunoscută,  dar acum știm și de unde provine.

Prin mascarada „loviturii de stat” în pas de plimbare, matadorul invizibil crede că a obținut victoria finală. S-ar putea să se înșele. Poate că Trump va fi lichidat, dar „trumpismul” abia s-a născut. Societatea americană este definitiv divizată. Cei 75 milioane de votanți ai lui Trump nu pot fi anesteziați. Numai în România cred unii că se pot pune gratii gândirii prin fabricarea de dosare politice.

Lupta deep state nu va mai fi, probabil, cu taurul răpus,  ci cu valul de „oameni uitați” despre care vorbea Trump și pe care i-a trezit la viață.

Trump ar putea fi anihilat definitiv, ca să fie dat „exemplu de corupție”, i se va interzice să mai candideze la vreo funcție publică  (mai cunoaștem niște cazuri), dar ce cred oamenii uitați despre establishment-ul american nu se va putea șterge cu trafaletul propagandei.

Refuzul renumărării voturilor și al verificării voturilor prin corespondență din câteva state va rămâne pururea o supoziție rezonabilă de fraudare a alegerilor în marea democrație tutelară a planetei. Demonizarea lui Trump nu poate șterge această mare pată de pe obrazul Americii.

Împachetarea lui Trump a mai produs încă un lucru care va marca viitorul: a trecut în plan secund diversele dispute istorice, ideologice, regionale, pentru resurse etc, făcând loc  unei singure și decisive confruntări la nivel internațional – aceea între globaliști și suveraniști. Lupta aceasta exista, dar părea ascunsă sub preș. Acum a ieșit la câmp deschis și fiecare trebuie să se decidă de care parte se situează.

Globaliștii au de partea lor tehnologiile infernale ale marilor corporații de IT &C, cu servere galactice la Pasadena, Frankfurt și Pescara. Ceilalți au rămas doar cu arma teribilă a conștiinței umanității.

Primii vor Marea Resetare, ceilalți speră într-o Mare Deșteptare.

Primii vor înlocuirea monopolului de stat, propriu socialismului, cu monopolul corporațiilor, propriu neo-marxiștilor.

Ceilalți vor „to make the nation great again”.