Actualitate
Cum s-au implicat companiile în susținerea comunităților în pandemie?
Două treimi dintre companiile românești au alocat bugete similare în 2020, în unele cazuri chiar mai mari cu până la 30% față de anul 2019, pentru susținerea nevoilor comunităților, relevă sur in domeniu.
Solidaritatea este valoarea cmună care a mobilizat acțiunile de CSR și în 2020 și le-a dus prioritar spre comunitate. ”Companiile au înțeles imediat că este nevoie de ajutorul lor pentru ca sistemul sanitar să poată face față crizei de sănătate”, spune Elena Badea, Managing Director al Valoria Business Solutions, companie de training, consultanță și coaching care a realizat în ultimii opt ani, alături de platforma CSRmedia.ro, studii aplicate privind dinamica și perspectiva domeniului în România.
”Anul 2020 a fost cel în care domeniul CSR a cunoscut cea mai fulminantă creștere din ultimii ani”, spune, la rândul ei, Lacrămioara Botezatu, Project Manager al CSRmedia.ro, unul dintre autorii studiului din 2020, alături de Elena Badea. Mii de companii din toată țara s-au implicat activ în susținerea comunităților și chiar și cele care până anul trecut nu aveau proiecte de susținere a comunității din jur s-au activat anul trecut și au implementat diverse proiecte punctuale.
O caracteristică a domeniului a fost anul trecut colaborarea companiilor, un lucru era prea puțin vizibil în anii din urmă. ”Pandemia a unit companiile care au susținut împreună anumite proiecte majore sau au participat împreună la crearea de fonduri speciale”, explică Lăcrămioara Botezatu.
Grija companiilor față de oameni nu s-a limitat numai la proprii angajați, ci s-a extins spre medici, asistente, lucrători la ambulanță, oameni singuri, seniori, comunități nevoiașe, iar multe firme au folosit capacitățile lor la nivel tehnic, de know-how, financiar, logistic, dar mai ales la nivel uman pentru a ajuta și pentru a face situația mai gestionabilă, explică Elena Badea.
Donațiile din 2020 s-au îndreptat prioritar spre sănătate
Domeniul sănătății este cel în care s-au implicat cele mai multe companii, în 2020, deoarece acolo au fost și nevoile cele mai stringente, de viată și de moarte. „Deja știm ca 73% dintre companii susțineau prin acțiunile si proiectele lor de CSR acest domeniu în 2019. În mod sigur procentul a crescut semnificativ în acest an”, explică Elena Badea. În a doua partea anului, educația a revenit în vizorul companiilor, având în vedere nevoiele de dotare generate de școala online și pentru prevenirea abandonului școlar.
Tendința majoră este aceea de a dona bani mai degrabă decât produse sau servicii, explică Elena Badea: 76% dintre companii spun că oferă ajutor comunității prin donații în bani.
Obiectivul principal a fost achizitia de aparatură medicală și echipamente de protecție pentru personalul medical. Banii au fost donați, în multe cazuri, către organizațiile mari care cunoșteau foarte bine realitățile din spitalele românești, cum ar fi Fundația pentru SMURD, Crucea Roșie, Asociația Dăruiește Viață, care au achiziționat materialele necesare spitalelor din toată țara. Pe de altă parte, au fost și companii care au dorit să aibă un control mai strict al cheltuielor și au achiziționat direct echipamente și apoi le-au donat spitalelor.
„În acțiunile de sustinere a spitalelor si a personalului medical s-au implicat sute de companii, de la cele multinationale până la cei mai mici antreprenori locali. Fiecare a ajutat comunitatea din jur după puterile sale”, a explicat Lăcrămioara Enache.
Companiile și-au adaptat bugetele de CSR
Managerii companiilor au fost nevoiți să își adapteze proiectele de CSR gândinte înainte de pandemie. Conform ediției din 2020 a studiului „Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în România”, bugetele alocate pentru acțiuni de CSR au fost la același nivel în 2020 ca în 2019 pentru 41% dintre companiile respondente și a crescut cu până la 30% pentru 34% dintre companii. Un sfert din companii au raportat o lipsă a bugetului dedicat acțiunilor de CSR sau scăderi de până la 30%.
Studiul realizat de Valoria Business Solutions și CSRmedia.ro a vizat percepțiile executivilor de top, directorilor, managerilor și specialiștilor de CSR din mai multe companii din România – cu capital străin (54%), românesc (36%) și mixt (10%), care activează în 16 industrii, pe baza unui chestionar administrat online în perioada 12 august – 29 septembrie 2020. Aproximativ jumătate (53%) din companiile respondente aveau cifre de afaceri, în 2019, de peste 100 de milioane de euro, 12% – cifră de afaceri între 50 și 100 de milioane de euro, 18% – între 10 și 50 de milioane de euro, 12% – între 1 și 10 milioane de euro și 5% – mai puțin de un milion de euro.
„Pentru multe companii bugetele lor de CSR au fost „înghețate” în 2020, unele proiecte au fost amânate, dar am văzut și companii care au ales să aloce sume semnificative pentru proiectele de CSR orientate spre sănătate, educație, mediu și nu numai. Cele mai multe companii au căutat să înțeleagă care sunt problemele majore ale comunității și au acționat individual, sau împreună cu alte companii, pentru a ajuta”, a explicat Elena Badea.
Potrivit Lăcrămioarei Botezatu, cele mai multe companii nu și-au modificat bugetele dedicate acțiunilor de CSR, ci au amânat anumite proiecte, în special cele care prevedeau adunări mari de oameni, pe altele le-au adaptat noilor realităti, iar alte firme au intervenit punctual în anumite situații, în funcție de problemele apărute în comunități.
La nivelul întregului an 2020, donațiile companiilor s-au ridicat la aproape 100 milioane de euro, fiind create fonduri speciale, la care au contribuit mai multe companii, pentru susținerea sistemului medical. Cele mai mari donatii au venit de la companiile multinaționale, care au donat, în medie, câte 1,5 milioane de euro”, potrivit Project Managerul CSRmedia.ro.
Au fost și situatii când donațiile în bani au fost completate de donații în produse sau servicii, ”ceea ce face imposibilă realizarea unui clasament al companiilor care s-au implicat în susținerea comunitătilor anul trecut, a precizat Lăcrămioara Botezatu.
Predicții pentru 2021
În mod sigur companiile vor continua să se implice în comunitate prin acțiunile lor de CSR în 2021, spun specialiștii consultați de Gândul.
„Cel mai probabil bugetele vor fi ajustate în funcție de evoluția economică generală, dar sustenabilitatea și responsabilitatea socială fac parte din ADN-ul multor echipe, iar această tendință va continua și în 2021 și în anii următori”, a explicat Elena Badea. Oamenii vor continua să se implice individual, le vor cere companiilor să deruleze în continuare programe de CSR, iar clienții vor fi din ce în ce mai atenți la modul în care brandurile demonstrează prin fapte empatie, atenție față de oameni și de comunitate, a conchis Managing Directorul companiei Valoria Business Solutions.
Companiile mari au deja strategii clare în ceea ce privește sustenabilitatea și responsabilitatea socială, iar acestea nu se vor schimba în acest an, ”cel mult vor fi ușor adaptate completează Lăcrămioara Botezatu.
Actualitate
Forțele Aeriene ating ținta de 1.500 de piloți pe an, dar deficitul va persista decenii
Forțele Aeriene au anunțat că au atins obiectivul, urmărit de mai mulți ani, de a pregăti anual 1.500 de piloți. Performanța este considerată esențială pentru reducerea deficitului actual, estimat la peste 2.000 de aviatori.
Totuși, chiar dacă acest ritm va fi menținut în anii următori, eliminarea completă a deficitului va necesita o perioadă îndelungată. Potrivit conducerii structurii responsabile de pregătirea personalului, recuperarea decalajului va dura cel puțin câțiva ani și, în anumite categorii, chiar decenii.
Deficitul de piloți nu poate fi recuperat rapid
General-locotenentul Clark Quinn, comandantul Air Education and Training Command, a explicat că lipsa de aviatori nu poate fi eliminată într-un interval scurt. Ritmul recrutării și al formării trebuie analizat în paralel cu evoluția numărului de piloți care aleg să rămână în serviciul activ.
Ratele de retenție sunt influențate în mare măsură de situația economică. Atunci când piața civilă oferă salarii și condiții mai atractive, Forțele Aeriene se pot confrunta cu plecări suplimentare ale personalului experimentat.
În plus, cea mai mare parte a deficitului se regăsește în funcții de stat major și în poziții ocupate, de regulă, de piloți aflați într-o etapă avansată a carierei. Formarea unor înlocuitori pentru aceste posturi nu se poate face peste noapte.
Sunt necesare 15-20 de ani pentru refacerea anumitor categorii
Oficialii estimează că va fi nevoie de aproximativ 15 până la 20 de ani pentru ca noile generații de piloți să ajungă la nivelul de experiență necesar ocupării funcțiilor superioare.
Creșterea producției anuale nu rezolvă imediat problema, însă reprezintă condiția fundamentală pentru reducerea deficitului. Menținerea pragului de 1.500 de absolvenți pe an este considerată indispensabilă pentru echiparea viitoarelor escadrile și pentru operarea noilor platforme de luptă.
Noul model de pregătire accelerează formarea
Forțele Aeriene atribuie atingerea obiectivului noului model de instruire introdus în 2024, denumit Future of Undergraduate Pilot Training.
Sistemul combină pregătirea civilă cu instruirea militară. În prima etapă, cursanții urmează programe organizate de operatori civili, obțin licența de pilot privat și își însușesc noțiunile fundamentale ale zborului.
Ulterior, aceștia trec în etapa de pregătire militară, unde zboară pe aeronava T-6A Texan II. Candidații selectați pentru aviația de vânătoare și bombardament efectuează apoi și ore de zbor pe avionul supersonic T-38 Talon.
Potrivit șefului Forțelor Aeriene, generalul Ken Wilsbach, noua metodă permite serviciului să formeze numărul de piloți necesar pentru operarea platformelor care urmează să intre în dotare, inclusiv avionul de vânătoare F-47 și bombardierul strategic B-21 Raider.
Dronele autonome ar putea reduce necesarul de personal
Pe termen mediu și lung, apariția unor platforme autonome ar putea modifica necesarul de personal navigant. Avioanele fără pilot de tip Collaborative Combat Aircraft, concepute să opereze alături de aeronavele de luptă, ar putea prelua o parte dintre misiunile care necesită în prezent intervenția directă a unui pilot.
Oficialii consideră însă că o eventuală reducere a necesarului de piloți se află la câțiva ani distanță. Până atunci, obiectivul rămâne formarea constantă a 1.500 de aviatori anual.
T-7 Red Hawk, posibilă platformă unică de instruire
În perspectivă, Forțele Aeriene analizează și posibilitatea de a concentra pregătirea piloților pe un singur tip de avion: T-7 Red Hawk.
Comandantul Air Education and Training Command consideră că aeronava ar putea deveni o platformă performantă și că serviciul așteaptă cu interes intrarea sa în dotare. Cu toate acestea, nu a fost luată nicio decizie privind folosirea avionului pentru toate etapele pregătirii.
Un sistem bazat pe o singură platformă ar reduce amprenta logistică și necesarul de personal. Ar fi simplificate mentenanța, aprovizionarea și administrarea infrastructurii de instruire.
Există însă și un risc major: dacă T-7 ar fi imobilizat pentru o perioadă îndelungată din cauza unei probleme tehnice sau operaționale, Forțele Aeriene nu ar mai dispune de o soluție de rezervă pentru continuarea antrenamentelor.
Instructorii trebuie să valideze capacitățile avionului
O decizie privind extinderea rolului T-7 va fi luată numai după ce instructorii vor acumula suficientă experiență de zbor pe această aeronavă.
Până în prezent, majoritatea zborurilor cu T-7 au fost efectuate de piloți implicați în testarea și evaluarea programului. Instructorii militari au început recent să opereze avionul, iar opiniile și observațiile lor vor avea un rol esențial în stabilirea etapelor de instruire pe care aeronava le poate acoperi.
Pentru conducerea programului, criteriul decisiv va fi dobândirea unui nivel suficient de încredere din partea instructorilor că T-7 poate susține în siguranță și eficient întregul proces de formare a piloților.
Actualitate
Armata SUA accelerează modernizarea comandamentului: noua arhitectură NGC2 este testată în Hawaii
Divizia 25 de Infanterie devine laboratorul operațional pentru tehnologiile viitorului
Armata Statelor Unite testează în Hawaii o nouă generație de sisteme de comandă și control, denumită Next Generation Command and Control (NGC2). Programul reunește militari, dezvoltatori de software și furnizori de tehnologie într-un proces de testare și îmbunătățire rapidă a capabilităților direct în teren.
Divizia 25 de Infanterie, cu baza în Hawaii, servește drept mediu operațional pentru dezvoltarea sistemului. Prin exercițiile denumite „Lightning Surge”, militarii verifică modul în care o arhitectură deschisă poate conecta senzori, sisteme de lovire, spațiul aerian și alte fluxuri de date într-o imagine operațională unitară.
Lockheed Martin coordonează implementarea operațională completă a sistemului pentru Divizia 25 de Infanterie.
De la sisteme izolate la o arhitectură modulară
NGC2 urmărește să înlocuiască sistemele dependente de platforme și procesele de dezvoltare care durează ani întregi cu o arhitectură modulară, capabilă să integreze rapid noi arme, senzori și aplicații software.
Modelul este construit pe principiile unei arhitecturi deschise și ale abordării MOSA — Modular Open System Approach. În loc ca fiecare sistem să funcționeze separat, noua structură creează un cadru comun pentru toate nivelurile armatei.
Obiectivul este eliminarea „silozurilor” tehnologice și introducerea rapidă a unor noi capabilități, fără modificări costisitoare sau reproiectarea întregii infrastructuri.
Inteligența artificială reduce timpul de reacție
NGC2 utilizează inteligența artificială pentru a analiza volume mari de date și pentru a le transforma într-un set de informații utile comandanților.
Sistemul nu ia decizii în locul militarilor. El corelează date provenite din surse diferite și formulează recomandări, astfel încât comandanții să poată evalua mai rapid situația și să aleagă măsurile necesare.
Prin reducerea timpului de procesare, informațiile pot ajunge la factorii de decizie în câteva secunde, în loc de câteva minute. Într-un conflict în care viteza reacției poate decide rezultatul unei operațiuni, diferența este esențială.
„Stratul de date” distribuie informația către utilizatorul potrivit
Un element central al arhitecturii NGC2 este așa-numitul „strat de date”. Acesta preia informațiile din sistem, le procesează și le pune la dispoziția aplicațiilor sau militarilor autorizați.
Distribuirea datelor se face automat, pe baza rolului utilizatorului, a nivelului de acces și a funcției operaționale. Sistemul stabilește cui îi este relevantă o anumită informație și la ce nivel al armatei trebuie transmisă.
Scopul este ca militarii care au nevoie de date să le primească rapid, fără întârzieri provocate de proceduri manuale sau de sisteme incompatibile.
Feedbackul militarilor transformă software-ul în câteva zile
Colaborarea cu Divizia 25 de Infanterie a schimbat modul tradițional de dezvoltare a sistemelor de comandă și control. În locul unei liste rigide de cerințe, armata a stabilit obiective operaționale, lăsând dezvoltatorilor libertatea de a ajusta soluțiile în funcție de experiența din teren.
Militarii oferă feedback în timp real, iar software-ul poate fi modificat în câteva minute, ore sau zile, în funcție de complexitatea funcției solicitate.
Exercițiile „Lightning Surge” nu urmăresc doar prezentarea unor prototipuri. Sistemele testate sunt concepute pentru a oferi capabilități utilizabile imediat în operațiuni.
În mai puțin de zece luni, programul a furnizat soluții NGC2 utilizate de Divizia 25 în activități operaționale desfășurate în zona de responsabilitate a Comandamentului Indo-Pacific și în cadrul exercițiului multinațional Balikatan.
Microfonul inteligent, creat după o cerință simplă a soldaților
Un exemplu concret al ritmului de dezvoltare a apărut în timpul celei de-a patra demonstrații „Lightning Surge”. Militarii au transmis că nu vor să fie nevoiți să interacționeze permanent cu ecranul și că ar prefera să transmită comenzi vocal.
Răspunsul a fost dezvoltarea unui microfon portabil asistat de inteligență artificială, integrat cu un dispozitiv utilizat la nivel tactic. Militarii pot transmite acum comenzi direct prin microfon, fără să atingă ecranul.
Soluția a făcut operațiunile mai rapide, mai fluide și, în mare parte, hands-free. De la identificarea nevoii până la proiectare, construcție și livrare au trecut doar câteva zile.
O imagine comună a câmpului de luptă în regiunea Indo-Pacific
Primele două exerciții au pus bazele sistemului, în timp ce următoarele demonstrații au arătat arhitectura în funcțiune.
În cadrul celui de-al treilea exercițiu, datele provenite de la senzori, sistemele de lovire și mijloacele de control al spațiului aerian au fost reunite într-o singură imagine operațională, disponibilă prin infrastructură cloud.
Această integrare scurtează intervalul dintre detectarea unei ținte și angajarea acesteia, deoarece comandanții primesc o perspectivă aproape în timp real asupra câmpului de luptă.
Testarea s-a desfășurat simultan în Hawaii, Filipine și în alte zone aflate în aria Comandamentului Indo-Pacific. A fost prima demonstrație realizată în mediul Diviziei 25 care a permis schimbul de date între domenii și locații multiple.
Armata renunță la modelul furnizorului unic
Programul NGC2 se diferențiază de modelele tradiționale de achiziție, în care un singur câștigător furnizează întreaga soluție.
Armata americană a creat un ecosistem care include companii mici, firme de tehnologie netradiționale și furnizori comerciali. Peste 60 de companii au contribuit deja sau sunt evaluate pentru integrarea în această structură.
Arhitectura deschisă permite înlocuirea rapidă a unui furnizor atunci când soluția sa nu mai corespunde cerințelor sau când apare o alternativă mai performantă. Într-un sistem tradițional, eliminarea unui furnizor poate fi dificilă și costisitoare. În noul model, capabilitățile pot fi schimbate fără reconstrucția întregii arhitecturi.
Contribuții din partea companiilor de tehnologie
Printre soluțiile integrate sau analizate se numără platforma de date Raft Data Platform, utilizată ca bază pentru infrastructura Diviziei 25.
Amazon Web Services furnizează Wickr Chat, o soluție destinată comunicațiilor, colaborării cibernetice și operării într-o rețea cloud. Compania Rune Technologies contribuie cu TyrOS, un sistem orientat către logistica desfășurată în condiții de comunicații contestate.
Fiecare partener este evaluat în funcție de rolul pe care îl poate îndeplini în arhitectură și de valoarea adăugată pentru operațiunile militare.
NGC2, fundația unei armate conectate și adaptabile
Programul este construit în jurul a două obiective principale: viteză și calitate. Abordarea modulară permite dezvoltarea și livrarea unei soluții complete într-un timp redus, cu resurse controlate.
Prin arhitectura deschisă, armata poate integra constant tehnologii noi și capabilități de top, fără costurile și întârzierile asociate reproiectării sistemului.
Integrarea instrumentelor de sprijin decizional bazate pe inteligență artificială este deja demonstrată, iar dezvoltatorii anticipează extinderea capabilităților către alte divizii ale armatei americane.
Următoarele exerciții „Lightning Surge” vor continua testarea sistemului pentru Divizia 25 de Infanterie și vor putea deschide calea către implementarea NGC2 la o scară mai largă în cadrul forțelor terestre ale Statelor Unite.
Actualitate
Uniunea Europeană se pregătește să preia conducerea în reglementarea traficului spațial
Incertitudinile din programul american TraCSS deschid calea pentru consolidarea modelului european
Uniunea Europeană ar putea deveni principalul actor în stabilirea politicilor, standardelor și cerințelor de autorizare privind siguranța operațiunilor sateliților la nivel mondial. Posibila schimbare de poziționare are loc pe fondul incertitudinilor legate de viitorul sistemului american Traffic Coordination System for Space (TraCSS), coordonat de Departamentul Comerțului din Statele Unite.
Deși programul american ar putea fi relansat sau consolidat pe termen lung, reprezentanți ai industriei spațiale din Statele Unite și Europa susțin că interesul pentru inițiativa europeană de gestionare a traficului spațial este în creștere. Programul, cunoscut sub numele de EU Space Surveillance and Tracking Partnership, oferă servicii de monitorizare orbitală și de prevenire a coliziunilor.
Aproape toți operatorii europeni folosesc deja sistemul
Aproximativ 95% dintre operatorii europeni de sateliți participă deja la schimbul de date organizat prin EU SST și beneficiază de servicii de avertizare privind riscul de coliziune.
Un proiect de lege european privind operațiunile spațiale ar putea transforma această participare într-o obligație. Conform prevederilor aflate în pregătire, toate companiile care operează sateliți destinați utilizării în Europa ar trebui să demonstreze că sunt conectate la sistem și că respectă mecanismele comune de siguranță.
Programul european colaborează cu Departamentele Comerțului și Apărării din Statele Unite pentru a evita suprapunerile și conflictele cu TraCSS. Conferința AMOS reprezintă unul dintre forumurile în care oficialii americani și europeni discută compatibilitatea celor două inițiative.
Totuși, lipsa unei direcții clare pentru programul american a complicat coordonarea dintre cele două părți.
Parteneriatul a ajuns la 19 state membre
În luna iunie, Belgia, Bulgaria, Lituania și Luxemburg s-au alăturat EU SST. Extinderea a avut loc cu puțin timp înaintea aniversării a zece ani de la lansarea oficială a parteneriatului, marcată la 1 iulie.
Prin aderarea celor patru țări, numărul guvernelor participante a ajuns la 19, față de doar cinci state la începutul programului, în 2016.
Parteneriatul reunește în prezent Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Spania și Suedia.
Inițiativa cooperează cu Agenția Uniunii Europene pentru Programul Spațial, instituție care gestionează programele spațiale comune ale blocului comunitar.
Finanțarea ar putea crește după 2028
Bugetul exact al EU SST este dificil de estimat, deoarece finanțarea provine din mai multe surse: contribuțiile statelor participante, bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021–2027 și fonduri puse la dispoziție de alte instituții financiare europene.
Biroul EU SST nu publică un buget anual detaliat. Cu toate acestea, reprezentanții guvernelor și ai industriei spațiale se așteaptă la o creștere semnificativă a finanțării în cadrul viitorului buget european pentru perioada 2028–2034.
Interesul sporit al armatelor europene pentru dezvoltarea unor capabilități spațiale autonome ar putea accelera investițiile în sisteme de supraveghere, senzori și servicii de gestionare a traficului orbital.
Radare și telescoape monitorizează obiectele aflate pe orbită
EU SST este conceput pentru a supraveghea activitatea din spațiu și pentru a transmite avertizări privind posibile coliziuni între sateliți și alte obiecte orbitale. Serviciile oferite includ:
- avertizări privind riscul de coliziune;
- evaluări ale riscului asociat reintrării obiectelor în atmosferă;
- informații despre evenimente periculoase, precum dezintegrarea sau fragmentarea sateliților;
- monitorizarea resturilor spațiale care pot amenința infrastructura orbitală.
Sistemul se bazează pe o rețea formată din aproximativ 70 de radare și telescoape amplasate în statele participante. Cele mai multe dintre aceste echipamente sunt deținute în prezent de structuri militare naționale.
Obiectivul pe termen lung este ca rețeaua să ajungă la un echilibru între senzorii guvernamentali, militari și civili, pe de o parte, și echipamentele operate de companii comerciale, pe de altă parte.
Industria privată devine un pilon al supravegherii spațiale
În prezent, opt companii comerciale furnizează date de conștientizare a situației spațiale către rețeaua EU SST. Valoarea totală a contractelor încheiate cu acești furnizori este estimată la aproximativ 700 de milioane de dolari în acest an.
Instituțiile europene și parteneriatul EU SST încearcă să extindă rapid numărul companiilor capabile să proiecteze și să opereze senzori, să genereze date de urmărire orbitală și să ofere servicii operatorilor de sateliți.
Pentru atingerea acestui obiectiv sunt utilizate mai multe mecanisme de finanțare și cofinanțare. Un exemplu îl reprezintă programul de granturi inclus în inițiativa Horizon Europe, dedicată dezvoltării tehnologiilor viitorului.
Planul de lucru Horizon Europe pentru perioada 2026–2027 include trei categorii de finanțări destinate dezvoltării tehnologiilor de urmărire spațială. Bugetul cumulat al acestor granturi este de aproximativ 55 de milioane de lire sterline, echivalentul a circa 63 de milioane de dolari.
Bruxellesul caută o industrie spațială competitivă
Forumul pentru industrie și startup-uri al Uniunii Europene dedicat gestionării traficului spațial reunește de două ori pe an reprezentanții EU SST și peste 100 de companii private specializate în urmărirea obiectelor orbitale.
Discuțiile vizează extinderea rețelei de senzori, dezvoltarea de noi servicii și consolidarea bazei industriale europene. Cea mai recentă reuniune a avut loc în luna martie, iar următoarele evenimente ar urma să marcheze și aniversarea oficială a programului.
În ultimul deceniu, EU SST a furnizat servicii de prevenire a coliziunilor pentru peste 100 de operatori din 40 de țări. Conducerea parteneriatului susține că programul a contribuit la formarea unei rețele europene performante de conștientizare a situației spațiale și la dezvoltarea unei industrii competitive.
Autonomia strategică, obiectivul final
Extinderea parteneriatului și creșterea finanțărilor reflectă ambiția Uniunii Europene de a-și reduce dependența de infrastructurile spațiale externe.
Prin integrarea senzorilor militari, civili și comerciali, precum și prin dezvoltarea unor companii europene capabile să furnizeze tehnologii și servicii specializate, Bruxellesul urmărește să construiască un sistem autonom de gestionare a traficului spațial.
Obiectivul final este atingerea autonomiei strategice în domeniul monitorizării orbitale, într-un moment în care numărul sateliților crește rapid, iar riscurile generate de resturile spațiale, interferențele și activitățile militare din spațiu devin tot mai complexe.
-
Exclusivacum 3 zileREPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI
-
Exclusivacum 2 zileRepublica T.C.E. PLOIEȘTI: CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există
-
Featuredacum 4 zileM.A.I. – Stăpânul de pe „WhatsApp”: epopeea lui Giugariu, adjunctul cu permis suspendat și nervi pe apa plată
-
Exclusivacum 23 de oreSfântul Ionita de pe Facebook și soborul cu chiloți al Republicii TCE PLOIESTI
-
Exclusivacum 3 zileLovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” – Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 2 zilePloiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi
-
Exclusivacum 23 de oreDerby-ul care l-a lăsat în offside pe Nae Comisionarul și mafia cailor dopați
-
Exclusivacum 4 zileRepublica permanenței pe dos: la IPJ Brașov, șefii încasează, fraierii veghează



