Connect with us

Featured

Crize ale României actuale

Publicat

pe

Oricât analizezi și compari, nu poți să nu constați că, înainte de Anul Nou, România a ajuns iarăși la măsuri care o scot în afara civilizației democratice. Au avut loc alegeri parlamentare în decembrie 2020, dar, conform unui nărav mai nou, s-a făcut orice să se încalce voința electoratului. „Autoritățile” l-au dat câștigător exact pe cel pe care electoratul l-a văzut inapt să guverneze. Aceasta, în ciuda protestelor OECD, ale social-democrației germane, ale oricărui democrat ce se respectă! Bădărănia a înlocuit pe față regulile.

În plus, aceleași „autorități” au numit cel mai sordid guvern al istoriei cunoscute pe aceste locuri. Emblematic, un elev incapabil să treacă examene de treaptă, un tânăr neînstare să obțină admiterea la o facultate, un individ ce nu a putut alte studii decât pe bani, surprins pe deasupra cu repetate escrocherii, este „desemnat” prim ministru. Iar restul guvernului este croit la fel. Se confirmă din nou că funcțiile din România actuală sunt ocupate în bătaie de joc, iar „desemnările” rămân de proastă calitate!

Întrebarea simplă pe care orice profesor de liceu sau universitate s-ar cuveni să și-o pună este: unde sunt, totuși, elevii merituoși al României, dacă loazele sunt premiate? Unde sunt studenții ei pregătiți? Unde sunt personalitățile, când indivizi fără valoare ajung să decidă soarta oamenilor? Nu cumva în această țară s-a ajuns tocmai unde Thomas Mann a acuzat cu groază că s-a apelat în anii treizeci în țara sa: la cei mai de jos, profesional, civic, moral din societate, la „die Untersten”? În definitiv, de ce România actuală este împinsă azi exact în întunecații ani treizeci, poate chiar mai rău!

Nu este prima oară când România trăiește crize adânci. Uneori o face cu un sentiment al absurdului – totuși aici au apărut Caragiale, Eugen Ionescu, Urmuz! Alteori, cum se petrec lucrurile astăzi, o face cu jubilația mitocană a parveniților, de care s-au umplut activistica regimului, o parte a mass media, în vreme ce necazurile lovesc din greu tot mai mulți oameni.

Pe o mare suprafață a lumii se trăiesc astăzi trei crize grave. Fiecare dintre acestea a găsit în România actuală teren mai mănos ca oriunde.

Este vorba de criza sanitară – ce constă în aceea că infectarea covid-19 nu a putut fi oprită și, deocamdată, înaintează. Cum se poate ușor reconstitui, în România, țară din capul locului prea puțin circulată, proporțiile infecției au cauze în obsesia „prezidențială” de a-și ține aproape „diasporenii”, fără control sanitar, de a selecta apoi testările ca să nu se vadă realitatea, de a face „alegeri” fie și irosind vieți, pentru ca, în cele din urmă, totul să se cufunde în amatorism. Oricât se măsluiesc lucrurile, într-o bună zi nici procurorii nu vor mai putea ascunde adevărul și se vor putea discuta crima și autorii ei.

Este vorba apoi de criza economică – ce constă în paralizia producerii de bunuri și în sărăcia șanselor de relansare economică. Și aici, România actuală are cea mai retrogradă abordare – fără cunoștințe economice și instituționale din partea decidenților, fără priceperea a ceea ce se face măcar în alte țări. Este o abordare nu doar incompetentă, ci și una care deja a îndatorat țara pentru generații.

Este vorba, în sfârșit, de criza cooperării – ce constă în faptul că, în locul dezbaterii mature și al înțelegerilor între cetățeni luminați, se îngroașă covorul aproximărilor, al știrilor false, al dezinformării, al pretențiilor bățoase și prostești. Toate întăresc și mai mult crizele existente.

Ca nicăieri, în România, inși nepregătiți, dar cu pretenția de nimic acoperită că ar reprezenta viitorul, au reușit, din 2014 încoace, inocularea urii printre cetățeni. Neputându-se justifica decât prin malversațiuni, acești inși au acuzat cu vehemență „penalii” din societate, când ei înșiși nu s-au dovedit deloc mai puțin penali decât cei pe care îi acuzau. Dimpotrivă!

Nici o țară nu cultivă mai stăruitor ura decât România actuală. Iar unde-i ură, nu poate fi nici democrație și nici soluție rezonabilă – nu poate fi de fapt dezvoltare. Nu-i de mirare, de altfel, că țara s-a fixat în 2020 la coada Europei, poziție pe care a îmbrățișat-o vârtos. Crizele ei adânci o țin acolo.

Prima criză adâncă a României actuale este delegitimarea în funcționarea instituțiilor statului. Nu este vorba, spunând aceasta, cum sar imediat minți înguste, de culoarea care guvernează, pe care oameni maturi o pot discuta, firește. În joc a fost și este simpla respectare a regulilor ce permit unei societăți să vorbească de legalitate și legitimare ca însușiri dobândite și să aparțină democrațiilor. Dacă nu este ignorată, legitimarea este disprețuită vizibil în România actuală – dar aceasta nu-i scade nicidecum importanța.

Să ne amintim, chiar în aceste zile în care unii improvizează demagogic despre CDR, care, între 1996-2000, a pus România pe cursul reformelor, că tocmai în acei ani s-a consacrat și la Carpați legitimarea democratică a instituțiilor statului prin voința cetățenilor. Cum se știe, James Madison a fost cel care a formulat în maniera cea mai plastică concepția clasică a legitimării: „poporul este singurul izvor legitim al puterii” (The Federalist, nr.49, 1788) – adică cetățenii care votează și regulile democrației stabilesc cine conduce.

Lucrurile s-au schimbat dramatic, în tot mai rău, în România ultimilor cincisprezece ani. Lipsit de susținere democratică, regimul din 2004 a trecut pe față la înlocuirea votului cetățenilor și a regulilor Constituției cu voința celui care a apucat să pună mâna pe funcția prezidențială și pe serviciile secrete, după ce a făcut din justiție instrument de lovire a rivalilor. Iar după 2014, s-a trecut pe față la „tehnicile” de subminare a democrației ale funestului Carl Schmitt – care a însemnat înlocuirea legitimării democratice cu pârghiile securisto-justițiare de exercitare a dominației și cu „mișcarea străzii”. Nu a mai contat în România ce votează cetățenii, ci forța „justiției” controlate și a noii Securități, care au înlocuit democrația, atât cât s-a agonisit. Din nefericire, România este și astăzi campioana „protocoalelor” procurori- judecători-servicii secrete, care spun totul despre putregaiul din miezul regimului.

S-a ajuns astfel, la nivelul lui 2018, la a schimba majorități trimise de cetățeni în Parlament prin intervenții securiste. Însușirea de „președinție africană”, definită de constituționaliștii americani, din România actuală, s-a impus – nu o mai contestă decât naivii și cei de rea credință.

Mai nou, în schimbul pasivității și acceptării imposturii la decizii, cetățenilor li se promite un oarecare consum și confort din ceva bani europeni alocați diferitelor țări UE pentru mai mulți ani. Ca și cum banii, consumul și toate acestea ar dispensa de legitimarea instituțiilor!

Criza de legitimare din România actuală are acum un aspect dintre cele mai oribile ale istoriei românești și europene. Se poate observa că toate scrutinurile organizate de actualul „președinte” au fost murdare. Au fost, în 2019, alegeri europarlamentare cu diabolizare și arestări ca nicăieri – or, diabolizarea, se știe de mult, nu are legătură cu democrația. A fost organizat referendum lipit abuziv de alegeri, pe o întrebare pe care nici „președintele” nu a fost în stare să o clarifice. Au fost „alegeri prezidențiale” după ce s-au eliminat din timp, cu noua Securitate și „justiția” aservită, contracandidații atrăgători și s-a fugit de dezbatere publică precum dracul de tămâie. Au fost alegeri locale în 2020 cu plimbatul sacilor de voturi și mișcarea flotanților. Au fost alegeri parlamentare fără dezbateri în 2020, în care noua Securitate pare să mai lase din brațe un „președinte” care nu le-a propus ceva benefic oamenilor acestei țări, nu a realizat nimic și nici nu are din ce realiza, dar cultivă asiduu ura oarbă.

Niciunul dintre scrutinurile amintite nu a fost „curat” – cum s-a cerut la Alba Iulia în 1918 și s-a repetat în decembrie 1989. Probabil de aceea „președintele” a și distrus practic Centenarul țării, iar aniversarea lui 1989 a „privatizat”-o pur și simplu.

„Diletantul”, asupra căruia a atras din timp atenția presa internațională,s- a luat de bun pe sine. Ridicola „poză cu generalii” de la Alba Iulia din 2018 și, mai nou, încă și mai ridicola „poză solitară” de la Arcul de Triumf arată doar cât de adâncă este degradarea instituțiilor din România actuală! Peste toate, s-a ajuns la un „președinte” depășit de funcție, care a smuls chinuit în jur de 33 % din electorat, și la „guvernul său”, de cam 15% din electorat. Prin murdării s-a ajuns la „guvernul meu” în 2016 și 2019. Prin murdării, acesta a fost menținut. Prin murdării, s-a instalat „noul guvern” în 2020.

O întrebare este tot mai mult pe buzele cetățeanului simplu care suntem fiecare: de ce vrei „guvernul meu”, când este evident că nu înțelegi temele stringente ale țării – convertirea economiei pe motorul consumului intern, scoaterea justiției din mâinile unor persoane și punerea ei sub control public, eliminarea „statului paralel” creat de tradiția lui Carol al II-lea și restabilit de noua Securitate, luarea sub control public a resurselor naționale? Ce-ți trebuie „guvernul meu”, în loc de „guvernul țării”, când pe orice ai pus mâna s-a stricat? Acum doar vin la rând distrugerea economiei, educației, sănătății! Ai dărâmat iresponsabil „guvernul țării”, iar acum nu mai poți plăti nici idemnizații pentru copii, nici salarii, nici pensii potrivit legilor în vigoare! De ce trebuie ca cetățenii României să o ducă mai rău?

De ce a trebuit distrusă până și modesta tradiție liberală pe cale să se înfiripeze? „Președintele” actual, ca și antecesorul său, spun că așa ar fi dreapta politică. Numai că, spus cu toate datele pe masă, actuala dreaptă „liberală” românească nu este altceva decât un Mussolini de provincie, vulgarizat – încă și mai butaforic decât acesta era de fapt. Nefiind în stare de reforme, această dreaptă nu este acum decât o jalnică reediție a ceea ce a fost mai stupid în istorie.

Chestiunea nu este etnică, cum se grăbesc trepădușii să spună. Chestiunea grea a României actuale nu este de etnie a cuiva. Simplu și direct spus, este chestiune de prostie și de rea credință. În definitiv, oricine cu capul pe umeri se poate întreba: de ce nu se învață din cultura democratică a unor Helmut Schmidt, Helmut Kohl, Angela Merkel și a multor altora, din Germania și din afara ei, ci se recurge la putregaiurile condamnate de istorie?

A doua criză adâncă a României actuale vine din trecerea la prostocrație – acea gravă răsturnare de valori din societate care face ca cei mai slab calificați și mai iresponsabili să decidă soarta oamenilor. La o asemenea răsturnare, România actuală asistă de fapt de ani buni. Dar ceea ce s-a petrecut înainte de Anul Nou 2021 confirmă diagnoza și-i pune capacul.

Intențiile malefice ale trupeților anilor treizeci, din care se inspiră vizibil atacul „președintelui” la adresa rivalilor, pluralismului și democrației, sunt arhicunoscute. Unii și-au dat seama că există limite în desfigurarea de alegeri: „atunci când într-un stat sunt doar o mie de naționaliști, iar sutele de mii sunt altfel, atunci și acești o mie au dreptul moral în fața lui Dumnezeu și a lumii să-și reprezinte națiunea. Aceasta este o problemă de morală, și nu de majoritate” (Der Aufstieg der NSDAP in Augenzeugenberichten, DTV, München, 1974, p.207). A reținut cineva de la „președintele” actual vreun scrupul privind „majoritățile” sale samavolnice? De aceea, întrebările sunt de fapt grave. România chiar trebuie coborâtă până și sub acei trupeți? În definitiv, ce caută România actuală în gunoaiele istoriei anilor treizeci?

Atunci când am acuzat „trecerea la prostocrație” în România actuală știam, de la Carlo M. Cipolla (Le leggi fondamentali della stupidita umana, 2015), că viteza de proliferare a prostiei, odată instalată în instituții, este mare. Dar, ca orice cetățean cu simțuri treze, mai păstram nădejdea că lucrurile nu devin negre așa de iute. Ele au devenit, iar ceea ce se petrece cu instituțiile României actuale este proba zdrobitoare.

Pe de o parte, un ins, care, așa cum atestă faptele, are datele mărginirii, inculturii și lipsei de scrupule civice, pune mâna pe justiție și pe noua Securitate, pe care le trece în folosință privată. Pe de altă parte, acesta împarte funcții unei adunături de nulități, care de care mai agresivă pentru măsuri ce nu au de a face cu interesul public. Regula ce funcționează efectiv este: noi te susținem, iar tu ne dai funcțiile la care nu am ajunge altfel nicidecum în viață. Păsărica i-a scăpat la un moment dat șefulețului „liberal” de Bistrița – care spunea, într-o edificatoare lingușeală, că „însuși Dumnezeu ni l-a trimis pe președinte!”. Nici mai mult nici mai puțin!

Fapt este că nici cel din față și nici aplaudacii nu s-au dovedit capabili să proiecteze ceva. Mă tem că dacă le dai un extemporal, surprizele vor fi mari. Nu se vede – cum remarcau deja mulți parlamentari – că decid asupra muncii în societate persoane care nu au nici o treabă cu domeniul, că inși plini de tinichele pe umeri nu știu de fapt legislație elementară, că răspund de educație cei care nu s-au educat, că este o vastă neîncredere internațională în justițiarii din România, că nici o personalitate reală nu este în siajul regimului. De la partide organizate, totuși, s-a ajuns în România actuală, la adunături de mediocri avari și gata să vândă orice.

Mărginiții timpului au fost vituperați adesea în cuvinte aspre. Eu le vorbeam de sublim, spunea Kierkagaard, iar ei îmi atacau lungimea pantalonilor. Pentru Nietzsche nimic nu era mai îngrozitor decât să vezi meschini obsedați de exploatarea ocaziilor, când în joc sunt idealuri. Anii treizeci i-au îngrozit pe Heidegger și Ernst Jünger cu mulțimea brutelor care aplicau linia partidului arzând cărți, surghiunind valori și asasinând. România actuală nu stă altfel, doar că practică condamnări politice mai septice, cu „justiția”, și face din distrugerea de persoane ceva difuz. Peste toate, țara s-a umplut la decizii de parveniți și impostori, de absolvenți pe scurtătură, de piloși, de interpuși ai noii Securități și de simple instrumente – de inși al căror loc ar fi la educație făcută serios.

Cunoscutul banc cu „vaca indiană și boul carpatic” nu mai este absurd. De aceea, are din nou trecere în România actuală. În vreme ce „vaca indiană” se bucura că în țara ei „noi, vacile, suntem sacre”, „boul carpatic” își umflă pieptul și constată că „în România este mai bine, căci boii suntem la decizie, în palate, în ministere și unde trebuie”!

Caragiale a consacrat o lume nespus de tristă, cu Cațavenci, Venturiani, Tipătești, Joițici. Această lume este evident întrecută de realități în România ultimilor ani. Cel mai lucid și pătrunzător romancier al acestor ani a trebuit să facă un pas înainte și a consacrat lumea „pârțăgăriei” – acea societate a efectelor execrabile, care sunt date drept evenimente.

Constantin Noica mi-a dăruit la un moment dat un volum de imagologie, în care românii erau pictați nemilos în Franța, Germania, Anglia. M-am gândit mereu la acel volum. Nu poți însă să nu iei în seamă minciuna proaspătă cu „v-am adus optzeci de miliarde”, când filmările atestă că pretendentul a tăcut asurzitor, iar asemenea bani sunt virtuali. Până și în seara de Crăciun se debita senin că „în România a scăzut infectarea” – când oricine știe că a scăzut testarea covid-19 la cel mai jos nivel în șase luni, dar infectarea este în expansiune. La decidenții României de azi, șirul minciunilor este mai lung și mai dens decât oricând în istoria cunoscută.

Odată cu trecerea la prostocrație, în România zilelor noastre s-a petrecut un fenomen răscolitor chiar și pentru cei mai sceptici. S-a generalizat relația de slugă. Cineva care nu înțelege altfel Europa decât ca șansă să fie slugă, pretinde apoi slugărit din partea aplaudacilor. Așa se face că totul s-a cam transformat în slugărit!

Ce se mai poate spune? Nu-mi vine în minte decât zicerea lui Isus: „inima acestui popor s-a împietrit”! Să sperăm, totuși, că nu pentru multă vreme!

Andrei Marga

 

Exclusiv

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”

Publicat

pe

De

Grădinița de cadre continuă: agenta cu creme, nașul, finul, „Laika” de la termopane, mita pe WhatsApp și foișorul blestemat

Tămâie la Băicoi, dosar la Parchet: agenta cu creme și mașina poliției

„Grădinița de cadre – IPJ Prahova S.R.L.”, serial documentat de ziarul de investigații Incisiv de Prahova, intră în sezonul XXVI cu încă un episod de antologie: agenta cu creme în fund, Ciubuciu Miruna (sau cum o cheamă oficial în statul de funcții), prinsă nu doar cu „selfie”-uri deocheate, ci și la volanul mașinii de poliție, prin Băicoi.

Conform informațiilor venite „din sistem” și coroborate cu verificările BCI (Biroul Control Intern):

  • BCI ar fi finalizat verificările și a probat că agenta:
    • a condus mașina poliției prin Băicoi,
    • fără să fie în drept și cu acordul tacit al lui Stoican Bogdan;
  • aceste acte au fost trimise la Parchet pentru deschiderea unui dosar penal privind conducerea mașinii de poliție.

Aspectele privind mașina poliției condusă de agenta cu „pasiuni cosmetice” au fost dezvăluite în exclusivitate de Incisiv de Prahova.

Acum, când BCI a confirmat faptele și a expediat documentele spre Parchet, Stoican își schimbă repertoriul:

  • în fața colegilor: „nu știam, nu am văzut, nu am auzit, nu recunosc”;
  • în realitate: tăcere, amnezie interesată și o nouă cărămidă în zidul de ipocrizie al IPJ Prahova S.R.L.

Nunta de la Ramatuelle: șeful cu darul în pix și hărțuirea „ofiterului necredincios”

Înainte de a da cu tămâie prin birouri, Stoican Bogdan a dat cu invitații printre subalterni.

Povestea, relatată din interior:

  • final de mai, nunta fiicei lui la un local de fițe, Ramatuelle;
  • Stoican, în calicia lui după bani, invită masiv subordonați de la Poliția Băicoi:
    • unii vin,
    • alții refuză,
    • alții anunță că vin, apoi spun că nu mai pot, pentru că:
      • au probleme acasă,
      • nu au bani de „dar”.

„Aici devine frumos”, spun sursele. Un ofițer Popescu Răzvan, venit din Dolj și considerat până atunci unul din lingăii fideli ai lui Stoican:

  • anunță inițial că vine la nuntă;
  • apoi spune că nu mai vine, invocând probleme de sănătate ale viitoarei sale soții, gravidă. Ulterior vine….

Din acel moment, Stoican intră pe modul „șef de S.R.L.”, nu comandant de poliție:

  • începe să-l monitorizeze obsesiv:
    • pe unde merge cu mașina,
    • ce face în birou,
    • cât stă în pauza de masă,
    • dacă în pauza de masă îndrăznește să treacă pe acasă, la soția gravidă și bolnavă;
  • îl hărțuiește cu atenția unui mic dictator de secție, supărat că nu i se respectă „taxa de protecție de nuntă”.

Rețeta medicală, bârfă de șef și batjocura bolii: „Sfântul Bogdan” fără niciun Dumnezeu

Episod demn de manualul „așa nu” în managementul polițienesc:

  • ofițerul Popescu Răzvan pierde o rețetă medicală în interiorul clădirii poliției, pentru o boală a soției sale;
  • un coleg „binevoitor” găsește hârtia și, în loc să i-o înapoieze discret, i-o duce direct lui Stoican.

De aici, Stoican:

  • citește, comentează, bârfește problema medicală a soției subalternului;
  • își strânge în jur lingăii de serviciu și face glume ieftine pe seama bolii femeii;
  • totul, ca răzbunare că Popescu Răzvan:
    • a zis că vine la nuntă,
    • apoi a îndrăznit să spună că nu mai vine.

Confidențialitatea datelor medicale? Respect pentru suferința unui om și a soției lui? Zero.

Comportamentul descris de surse arată un „șef” care nu are toată țigla pe casă, dar are destul cinism cât să transforme o problemă de sănătate într-o cafenea de bârfă de birou.

Tămâie în sediu și draci în birou: „Sfantul Bogdan din Telega” exorcizează IPJ S.R.L.

Dincolo de micile răzbunări la nuntă, Stoican Bogdan și-a construit în poliție o imagine bizară de „sfânt pios”.

Relatări din interior:

  • aproape în fiecare dimineață, Stoican:
    • ia tămâia,
    • „sfințește” sediul poliției,
    • umple birourile de fum, de nu se mai vede nimic.
  • colegii, ironici, spun că:
    • dă cu tămâie ca să „scoată dracii” din biroul lui,
    • sau să mai estompeze mirosul de corupție, abuz și hărțuire.

În loc de un comandant echilibrat, IPJ Prahova are un personaj cu comportament de Voila, care:

  • dimineața face pe monahul cu tămâia,
  • la prânz hărțuiește subordonați pentru că nu i-au făcut dar consistent la nuntă,
  • seara râde de bolile soțiilor subalternilor.

„Sfântul Bogdan din Telega”, varianta IPJ S.R.L.: tămâie peste mizerie, nu curățenie în sistem.

„Laika” de la termopane: de la vânzătoare de geamuri la „penală” pe dosare complicate

Agenta de poliție Ilioiu Gabriela Roxana, deja menționată în episoadele anterioare ca „Laika”, are și ea un traseu „de firmă de cartier”, nu de instituție a statului.

Conform datelor din interior, coroborate cu dezvăluirile Incisiv de Prahova:

  • angajată direct din civilie în 2016–2017, „când se intra cu buletinul”;
  • vine la peste 30 de ani în poliție, în timp ce:
    • ceilalți colegi aveau deja 10 ani vechime,
    • unii trecuseră prin școli de poliție, examene, stagii.

Înainte:

  • fostă vânzătoare de geamuri și uși termopan, aflată în căutarea unui „job stabil”.

După:

  • intră la rutieră;
  • se bagă în seamă cu ofițerul Vîrlan Florin (încă ne-șef atunci):
    • la început, „glume expirate”,
    • apoi apropiere „trup și suflet”,
    • relație comentată intens în colectiv;
  • ulterior, Vîrlan (rebotezat de colegi „Mârlan Florin”) este:
    • împuternicit șef la Biroul Rutier,
    • ea devine „favorita” lui:
      • nu mai face stradă,
      • e „secretară” comodă,
      • iese cu „șeful–nașul” prin oraș să „verifice agenții”,
      • face muncă de 2 lei, dar cu beneficii de top.

Răsturnarea lui Drăghici, „merite” salariale și anchete făcute praf

Când la conducerea Biroului Rutier ajunge Drăghici Laurențiu:

  • acesta o trimite pe Ilioiu la munca de secretariat;
  • acolo, „Laika” începe să:
    • gafeze,
    • cadă în greșeli,
    • demonstreze că nu duce greul.

Reacția? În loc să fie corect evaluate competențele:

  • Ilioiu Gabriela Roxana și Vîrlan Florin încep să:
    • caute sprijin printre agenți,
    • comploteze,
    • încerce să-l răstoarne de la conducere pe Drăghici Laurențiu.

Apoi:

  • „Laika” se mută la Cercetări Penale – Biroul Rutier;
  • beneficiază de salarii de merit, în timp ce:
    • alți agenți cu vechime,
    • absolvenți de școli de poliție,
    • nu primesc astfel de bonificații;
  • meritul ei real?
    • sprijinul și relația cu Vîrlan, nu competența profesională.

La Cercetări Penale Rutiere:

  • colegii spun că nu se descurcă,
  • „nu o ajută capul”,
  • „procuroarea cu care lucra” a început să o certe că:
    • nu știe anchetă penală,
    • face praf dosarele penale.

Nu pentru că vrea să le saboteze, ci pentru că nu știe efectiv ce face.

Aici e vina sistemului: angajezi foste vânzătoare de termopane „cu buletinul”, le așezi în structuri de cercetare penală pe rutieră, apoi te miri că dosarele complicate sunt făcute praf.

Mita „pe mesaje”: agentul care cere 10 milioane și se miră că e reclamat la DGA

Și ca tabloul să fie complet, să nu uităm că Biroul Rutier Ploiești este exact locul în care:

  • în ianuarie, s-a dat foc la arhivă,
  • un agent a fost prins că a luat mită.

Conform relatărilor din interior:

  • agentul Petre Răzvan oprește în trafic un șofer;
  • îi cere șoferului „să-i dea ceva”;
  • șoferul spune că „nu are la el”;
  • în acel moment, un polițist normal ar înceta orice demers.

În loc de asta:

  • agentul face schimb de numere de telefon cu șoferul;
  • îi spune că:
    • „se văd mai târziu”
    • să-i dea 10 milioane (vechi);
  • șoferul zice „da” și pleacă.

Trec:

  • o zi,
  • două.

Văzând că șoferul nu îl sună și el „are nevoie de bani”, agentul:

  • începe să-l streseze cu mesaje,
  • îi spune textual:
    • „dar tu chiar nu te simți?”

Atunci șoferul:

  • ia foc,
  • înțelege că mita i se cere pe față,
  • sună la DGA.

Final: încă un „cadru” intrat direct din viața civilă în poliție, care tratează uniforma ca pe un abonament la șpagă.

Foc la foișor în Telega: blesteme, fasole, alcool și pretenții de chetă pentru șef

Spre final de 2025, iarna, Stoican Bogdan face un gest „rar” pentru el:

  • cheamă câțiva argați la domeniul său din Telega;
  • îi adună la un ceaun de fasole cu carne;
  • vrea să arate că e „om”, că își cinstește oamenii fideli.

Se bea, se râde, se face chef.

Din neatenție:

  • ia foc foișorul din curte;
  • sursele spun: „l-au ajuns blestemele”.

Vin pompierii:

  • sting incendiul,
  • pleacă.

Rezultatul:

  • Stoican rămâne:
    • fără asistentă,
    • fără ceaun,
    • fără foișor.

Dar partea „tare” vine după:

  • zilele trec,
  • nimeni dintre „oamenii lui” nu îl sună să vadă:
    • cum se simte,
    • dacă e bine,
    • dacă are nevoie de ajutor;
  • nimeni nu face chetă ca să-i ridice un foișor nou „omului la necaz”.

Stoican devine și mai supărat pe subalterni, nu pentru lipsa de profesionalism, ci pentru:

  • lipsa de „compasiune financiară”,
  • faptul că n-au pus mână de la mână să-i refacă „simbolul de domeniu”.

IPJ Prahova S.R.L. în varianta Telega: șeful se așteaptă la daruri, la chetă pentru foișor ars și la empatie financiară, în timp ce așteptările față de propriul comportament rămân la zero.

De la pietrișari și „Laika” la agenta cu creme și „Sfântul Bogdan”: aceeași firmă de familie

Dacă punem cap la cap:

  • polițistul de la Câmpina care, conform presei locale (inclusiv Observatorul Prahovean), și-a amanetat laptopul sau laptopurile de serviciu pentru bani la păcănele;
  • finul Olteanu Mihnea Ilie, indicat de surse (consemnate de Incisiv de Prahova) în „dispariția” unuia sau a două telefoane de serviciu;
  • nașul Vîrlan Florin, șef de secție, cu istoric de relații „speciale” cu „Laika”;
  • „Laika” – Ilioiu Gabriela Roxana, fostă vânzătoare de termopane devenită „specialistă” în cercetări penale rutiere, cu dosare făcute praf;
  • agentul de la Rutieră Ploiești, Petre Răzvan, care cere 10 milioane mită prin mesaje și se supără că șoferul nu se „simte”;
  • agenta cu creme, Ciubuciu Miruna, care conduce mașina poliției prin Băicoi, fapt confirmat de BCI și trimis cu acte la Parchet (după ce a fost dezvăluit în exclusivitate de Incisiv de Prahova);
  • Stoican Bogdan:
    • cu hărțuirea ofițerului Popescu Răzvan pentru că nu i-a onorat „darul” de nuntă,
    • cu bârfa pe boala soției subalternului,
    • cu tămâia de dimineață în sediul poliției,
    • cu foișorul din Telega ars și supărarea că nimeni nu a făcut chetă să i-l reconstruiască;
  • sezoanele anterioare cu:
    • pietrișari „la negru”,
    • turnători SIPI (gen Duță Georgiana),
    • „mașini fantomă”,
    • „arme rătăcite”,
    • șefi reciclați și promovați,

avem aceași concluzie:

IPJ Prahova nu funcționează ca un inspectorat de poliție, ci ca un S.R.L. de familie, cu:

  • amanet de bunuri de serviciu,
  • tămâie peste abuzuri,
  • protecție pentru „ai lor”,
  • bârfe și răzbunări personale,
  • mită „organizat” prin mesaje,
  • dosare penale și disciplinare închise convenabil.

Concluzie: Circ cu girofar, tămâie în sediu și foișor la ofertă

În timp ce:

  • o parte din presă se oprește la „caz incredibil, detalii în comentarii”,
  • IPJ Prahova mimează transparența prin comunicate anemice,
  • șefi ca Stoican fac ritualuri cu tămâie și răfuieli cu subalterni „necredincioși” la nuntă,

realitatea, așa cum se vede din dezvăluirile documentate în presa locală, în special de Incisiv de Prahova, arată așa:

  • poliția – circ cu girofar,
  • IPJ Prahova – S.R.L. de familie cu influențe de mănăstire dubioasă,
  • cetățeanul – fraierul de serviciu, spectator la:
    • amanet de laptopuri,
    • dispariții de telefoane,
    • mașini de poliție conduse de agente „cu creme”,
    • termopane ajunse în birouri de cercetare penală,
    • tămâieri matinale și foișoare arse.

Până când:

  • procurorii,
  • structurile de control,
  • și politicul care patronează acest sistem

nu vor trata aceste episoade nu doar ca pe un pamflet, ci ca pe material de dosar serios, IPJ Prahova S.R.L. va continua:

  • să vândă credibilitatea la tarabă,
  • să emită bon fiscal de tăcere,
  • să crească, în „grădinița de cadre”, pietrișari, turnători, amanetari, „Laika” de la termopane, șefi cu tămâie și colectori de daruri de nuntă.

Sezonul XXVI se închide aici.
Din păcate pentru Prahova, serialul e abia la mijloc. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Sănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații

Publicat

pe

De

„Nu sunați la 112 fără aprobare!” – politica nescrisă a fabricii

Sănătatea și securitatea în muncă par a fi, la fabrica Coca‑Cola din Ploiești, un fel de reclamă frumos colorată: bună doar pe afiș. În spatele panourilor lucioase și al sloganurilor zâmbitoare, sursele interne descriu o realitate în care omul este, în cel mai bun caz, „daună colaterală”, iar accidentul de muncă – un „inconvenient birocratic” care trebuie musai ascuns.

Potrivit informațiilor primite din interiorul fabricii, conducerea ar fi transmis supervizorilor, șefilor de tură și maiștrilor un mesaj halucinant: nu se sună la 112 fără acordul expres al unui manager. Nici dacă omul este căzut, rănit, în pericol. Apelul la ambulanță devine, astfel, nu un reflex de salvare a unei vieți, ci o decizie de management, filtrată prin grija pentru „imagine”, „raportări” și „bătăi de cap”.

ITM‑ul, teoretic, există. Practic, spun aceleași surse, accidentul trebuie, dacă se poate, „rezolvat intern”. Cu taxiul, cu mașina colegului, cu tăcere, cu „lasă că trece”. Salvarea vieții poate aștepta; ce nu poate aștepta e teama conducerii de dosare, anchete și responsabilități.

Accident la silozuri: zahăr peste om, om sub tăcere

Unul dintre cele mai recente incidente, povestit de sursele noastre din interior, a avut loc la silozurile de zahăr. Potrivit acestora, instalațiile s‑ar fi defectat, zahărul „a amorsat” și a căzut peste un angajat, provocând răni serioase în zona cervicală și la coloană.

Într‑o lume normală, într‑o țară care se pretinde europeană, scenariul ar fi simplu: se sună imediat la 112, vine ambulanța, se asigură asistență medicală de urgență, se raportează accident de muncă, se anchetează, se iau măsuri.
În „lumea Coca‑Cola Ploiești”, conform surselor, s‑ar fi ales alt scenariu: omul nu ar fi fost preluat de ambulanță, ci transportat cu mașina unui coleg, departe de ochii și pixurile instituțiilor. Nu viața, ci hârtia contează; nu sănătatea, ci statistica.

„Fiecare accident aduce hârtii, mai bine să nu existe… oficial”

Sursele noastre susțin că, în interior, logica e cinică și crudă: fiecare accident de muncă înregistrat atrage cercetări, documentație, timp pierdut, observații pentru conducere și, posibil, diminuări salariale pentru cei considerați responsabili. Concluzia? Dacă nu vrei dosare, nu vrei controale, nu vrei „belele” – mai bine nu ai accidente. Sau, și mai bine, nu le ai… în acte.

În aceste condiții, tentația de a evita raportarea oficială a accidentelor de muncă nu mai e un derapaj, ci aproape o politică internă. Se încurajează „stingerea” problemelor în interior, cu prețul sănătății, al vieții și al adevărului.
Hârtia iese „curată”, omul pleacă șchiopătând.

„Siguranță la cel mai mic preț”: rețeta defectelor programate

Un alt capitol negru, relatat de surse, privește întreținerea instalațiilor din fabrică. În loc de mentenanță serioasă, profesionistă, făcută de specialiști calificați, s‑ar fi mers – potrivit informațiilor interne – pe varianta „contractorului cel mai ieftin”.
Cea mai mică ofertă, cel mai mare risc.

Rezultatul? Defecțiuni, improvizații, reparații făcute pe genunchi, instalații lăsate să funcționeze în regim de „merge și așa”. Într‑o fabrică ce lucrează cu silozuri de zahăr, praf combustibil și, după cum aflăm, cu substanțe chimice periculoase în imediata apropiere, „merge și așa” poate însemna, la propriu, „azi lucrăm, mâine explodăm”.

Cocktail exploziv: zahăr, acid clorhidric, sodă caustică și… nepăsare

Conform surselor noastre din interior, în imediata apropiere a silozurilor de zahăr se află rezervoare cu acid clorhidric și sodă caustică. Din cauza improvizațiilor și exploatării defectuoase, aceste substanțe ar putea fi eliminate în atmosferă sau pe diverse materiale, creând un amestec periculos cu praful de zahăr.

Acolo unde un proiectant sau un specialist independent ar trebui să verifice, să autorizeze, să certifice siguranța, sursele susțin că, în practică, s‑ar fi mers pe varianta „verificării interne”: o omologare făcută în casă, într‑o companie care, în public, se laudă cu standarde globale și responsabilitate socială.

Praful de zahăr și substanțele chimice nu știu PR, nu înțeleg comunicate de presă. Înțeleg doar fizică, chimie și reacții. Iar combinația dintre ele, alături de improvizații, poate deveni o bombă cu ceas în mijlocul unei fabrici pline de oameni.

Muncitorii în „saună chimică”, birourile la aer condiționat

În timp ce muncitorii din producție, potrivit relatărilor din interior, își duc zilele în hale cu temperaturi ridicate, în praf, zgomot și expunere potențială la substanțe periculoase, angajații din birouri – inclusiv cei care ar trebui să asigure sănătatea și securitatea în muncă (SSM) – stau la aer condiționat, cu monitoarele curate și rapoartele „aranjate”.

Ironia grotescă: tocmai cei plătiți ca să protejeze muncitorii ajung, conform surselor, să fie parte din sistemul de cosmetizare a realității. Se transmite „discret” că e mai bine să nu exagerezi cu sesizările, să nu creezi „probleme”, să nu zgudui barca. Barca e a companiei; dacă se scufundă, se îneacă, evident, cei de jos.

SSM cu semnătură forțată: „Ori semnezi, ori pleci”

O altă acuzație gravă venită din interior este presiunea pusă pe angajații cu atribuții SSM. Conform surselor, aceștia ar fi împinși să își dea acordul, prin semnătură, pe decizii și situații cu care, profesional, nu sunt de acord.
Dilema lor este simplă și cinică: ori semnezi, ori îți pierzi locul de muncă.

Astfel, sănătatea și securitatea în muncă devin o formalitate birocratică: se bifează că totul este în regulă, se semnează: „Am luat la cunoștință”, „Nu sunt probleme”, „Nu există riscuri semnificative”. Pe hârtie, fabrica e un paradis al siguranței. În realitate, oamenii știu că își pun viața în joc la fiecare tură.

„Paza” imaginii: ambulanțe blocate, poliție la poartă, tăcere în interior

Nu e vorba doar de tăcerea internă. Sursele noastre mai afirmă că șeful serviciului de securitate ar fi transmis firmei de pază să NU permită accesul unei ambulanțe sau al unei echipe de poliție în incinta fabricii până când nu își dă acordul un manager. Cu alte cuvinte, chiar și salvarea are voie să intre doar după ce verifică marketingul.

Dacă un angajat moare sau este grav rănit, problema principală nu este viața lui, ci cum arată situația „în exterior”. În cazul în care un angajat pleacă brusc din tură după un incident, potrivit relatărilor, se poate întâmpla să nu mai existe niciun „caz oficial” de accident la locul de muncă. Omul suferă, dar pentru fabrică, el devine doar „un absenteist”.

„Nu există accidente, doar absențe nemotivate”

Logica relatată de surse este de un cinism monumental: dacă omul pleacă acasă, la spital sau „undeva”, fără ambulanță, fără poliție, fără raport, atunci – în acte – nu s‑a întâmplat nimic la locul de muncă. Nicio responsabilitate, nicio anchetă, nicio sancțiune.
A dispărut doar „o resursă umană”, nu un om.

Din această perspectivă, problema nu mai este doar una de securitate în muncă, ci una de moralitate fundamentală. O companie care la nivel global se promovează ca model de „responsabilitate socială” ajunge, în practica de zi cu zi, să fie acuzată, prin sursele interne, că își apără mai tare procedurile și bonusurile manageriale decât sănătatea oamenilor care îi produc marfa.

Concluzie: între imaginea globală și realitatea din hală

Cazul Coca‑Cola Ploiești, așa cum reiese din relatările angajaților și sursele interne, ridică întrebări grave pentru toate instituțiile care ar trebui să conteze: ITM, inspectoratele de muncă, autoritățile de mediu, Ministerul Muncii, ministerele de resort.

Dacă ceea ce descriu sursele este corect, atunci avem de‑a face nu doar cu incidente izolate, ci cu un întreg sistem de:

  • mușamalizare a accidentelor,
  • presiune asupra angajaților SSM,
  • improvizații tehnice periculoase,
  • ignorare deliberată a riscurilor chimice și mecanice,
  • blocare a accesului serviciilor de urgență fără „aprobarea” conducerii,
  • sacrificare a sănătății oamenilor în numele profitului și al imaginii.

Coca‑Cola, ca brand, vinde „fericire la doză”.
La Ploiești, conform surselor, fericirea asta pare produsă într‑o fabrică în care omul e, în cel mai bun caz, un consumabil. Iar întrebarea finală rămâne, inevitabil, pentru autorități:
câte „doze de tăcere” mai sunt dispuse să înghită până când cineva moare „oficial” la locul de muncă? (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Famiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere

Publicat

pe

De

În primul rând, peștii mari!” – Sindicalism de buzunar la Giurgiu, cu “ăia mici” pe post de cotizanți de decor

“Cu ăia mici n-am ce să vorbesc” – slogan nescris al unui sindicalism de castă

Domnule Oprică ȘERBAN, înainte să vă cocoțați pe Facebook și prin ședințe ca mare explicator de ce pleacă oamenii din SNPP, poate ar fi cazul să vă puneți întrebarea de bun-simț: de ce au început, de fapt, să plece?

Nu dă deloc bine să vorbiți cu emfază despre lozinca „În primul rând, oamenii!” în timp ce peste dumneavoastră plutește episodul interceptărilor ambientale în care ați fi rostit, foarte relaxat:
„Cu ăia mici n-am ce să vorbesc.”

Dacă afirmația vă aparține – și în mediul polițiștilor de penitenciare se știe foarte bine la ce episod se face referire – atunci colegii au tot dreptul să se întrebe:
cine sunt, în realitate, „oamenii” puși pe primul loc?
Agenții de poliție penitenciară sau ofițerii cu funcții de conducere, adică “peștii mari”, cei care contează cu adevărat la încasarea cotizațiilor?

“Peștii mari”, cotizații mari, influență mare: sindicat sau afacere cu adeziuni?

Explicația e simplă, aproape banală:
“Peștii mari” = venituri sindicale mari.

Mai ales când acești “pești mari” sunt șefi în unitate, cu salarii mai consistente, cu influență directă sau indirectă asupra carierei “ălora mici” și, mai ales, cu puterea de a deveni instrument de recrutare pentru SNPP.

Iar de aici apare întrebarea pe care dumneavoastră o ocoliți cu o grație demnă de un dansator pe gheață:
De ce pleacă oamenii?

Nu după ce le explicați dumneavoastră doct “marea strategie sindicală”, ci înainte, în momentul în care decideți să vă uitați onest în oglindă. Abia apoi aveți ce să “explicați” celor 415 membri cu care vă tot lăudați.

Câți dintre acești 415 membri SNPP au aderat din convingere și câți au fost influențați de faptul că anumite persoane din conducerea SNPP sunt, simultan, și șefi în Penitenciarul Giurgiu?
Câți au semnat liber, și câți au considerat că e mai prudent să fie în același sindicat cu cei care le pot atinge cariera, postul, mutarea, evaluarea?

“Pleacă fără argumente”? Nu cumva pleacă din cauza minciunilor, presiunii și pilelor?

Spuneți, cu aerul eternului neînțeles, că unii pleacă “fără argumente”.
Poate problema nu este la cei care pleacă, ci la cei care conduc SNPP.

V-ați întrebat vreodată, serios, nu mimat, dacă nu cumva dumneavoastră sunteți problema, nu membrii care ies pe ușă?

Poate oamenii pleacă pentru că s-au săturat de minciuni, manipulări și presiune.
Poate pleacă pentru că s-au săturat să vadă cum:

  • amante,
  • rude,
  • și tovarăși de pahar

ai conducerii SNPP ajung să ocupe funcții “călduțe” în Penitenciarul Giurgiu, în timp ce “ăia mici” nu au:

  • niciun drept susținut real,
  • niciun sprijin concret,
  • ci doar obligația de a cotiza și de a umple numărul cu care SNPP iese la paradă publică.

“În primul rând, oamenii!”, dar în practică:
în primul rând, amanta, ruda și prietenul de șpriț.

Dacă n-ar fi șefi în unitate, câți membri ar mai avea SNPP?

Mai există o întrebare pe care și-o pun tot mai mulți în Penitenciarul Giurgiu, între două schimburi și două rapoarte:

Dacă persoanele din conducerea SNPP nu ar avea și funcții de conducere în Penitenciarul Giurgiu, iar liderul sindicatului nu ar lucra la Resurse Umane, SNPP ar mai avea astăzi 415 membri?

Sau am descoperi brusc că numărul real de membri, fără presiune, influență și teamă, ar fi cu totul altul – mult mai mic și mult mai apropiat de realitatea din teren?

Sindicalism autentic vs. “scut” uman în jurul Famigliei Teoroc

Sindicalismul autentic nu se măsoară în:

  • grosimea dosarului cu adeziuni,
  • nici în numărul de atacuri la adresa celuilalt sindicat din penitenciar.

Se măsoară în:

  • libertatea fiecărui polițist de penitenciare de a alege fără influențe,
  • fără presiuni,
  • fără frica faptului că opțiunea sindicală i-ar putea spulbera șansele de promovare sau i-ar putea aduce “griji” inutile de la șefi.

Abia atunci, și numai atunci, puteți rosti fără să roșiți: „În primul rând, oamenii!”

Până atunci, lozinca se traduce mai cinstit prin:
“În primul rând, funcțiile și cotizațiile!”

Sindicatul cu 20 de oameni muncește, SNPP se pozează

În timp ce SNPP se ocupă intens cu gardă sindicală de corp pentru Famiglia Teoroc, conform mesajului postat pe Facebook de liderul FSANP – președintele Sindicatului FRATERNITATEA – realitatea din teren arată altfel.

Conform aceleiași surse, în Penitenciarul Giurgiu:

  • FSANP încearcă să construiască o organizație sindicală puternică,
  • în condițiile în care directorul unității este FULGA, cel cu familia arestată, despre care s-a mai scris public,
  • iar acest director nu agrează FSANP, ci susține familia TEOROC, adică are “grijă” ca angajații să cotizeze la SNPP și să fie ținuți sub presiune.

În acest timp, un sindicat cu doar 20 de oameni se luptă, concret, pe toate fronturile, pentru:

  • salarizare mai bună a “ălora mici”,
  • condiții de muncă mai bune,
  • și pentru drepturile tuturor polițiștilor de penitenciare din Penitenciarul Giurgiu, indiferent în ce sindicat sunt.

Întrebarea care răsună, legitim, în rândul membrilor este:
Dumneavoastră, unde sunteți în momentele acestea?

Câte proteste, câte negocieri, câte demersuri – și câte poze cu “scutul” pentru TEOROC?

Domnule Oprică ȘERBAN, haideți să lăsăm teoriile și să trecem la inventarul rece al faptelor recente:

  • La câte acțiuni sindicale reale ați participat în ultima perioadă?
  • La câte proteste (nu poze și comunicate)?
  • La câte negocieri concrete pentru drepturile celor 415 polițiști de penitenciare?
  • La câte demersuri efective pentru “ăia mici”, cei despre care “n-aveați ce să vorbiți”?

În schimb, la câte acțiuni de tip “scut” în jurul Famigliei Teoroc ați fost prezent, oficial sau neoficial?
La câte momente de solidaritate cu “peștii mari” și câte cu agenții de pe secții?

Poate că, înainte de a le ține predici altora despre ce înseamnă sindicalism, ar fi sănătos să răspundeți, punctual, la aceste întrebări.
Până atunci, “În primul rând, oamenii!” rămâne doar un slogan gol, lipit peste o realitate în care “ăia mici” sunt buni doar la număr și la cotizații, iar “ăia mari” își împart funcții, protecții și scuturi sindicale. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 ore ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”

Grădinița de cadre continuă: agenta cu creme, nașul, finul, „Laika” de la termopane, mita pe WhatsApp și foișorul blestemat Tămâie...

Exclusiv17 ore ago

Sănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații

„Nu sunați la 112 fără aprobare!” – politica nescrisă a fabricii Sănătatea și securitatea în muncă par a fi, la...

Exclusiv17 ore ago

Famiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere

În primul rând, peștii mari!” – Sindicalism de buzunar la Giurgiu, cu “ăia mici” pe post de cotizanți de decor...

Exclusiv2 zile ago

Republica fiduciei și orbul găinii: cum spală Blue Planet gunoaiele, banii și responsabilitatea în Sectorul 1 (și de ce Ploieștiul se face că nu vede)

„Nu știm cine încasează banii, dar semnăm” – noua doctrină a Primăriei Sectorului 1 Contractul de salubrizare cu Blue Planet...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi

De la „caz incredibil” pe Facebook la serialul cu inventarul furat În timp ce o parte din presa locală se...

Exclusiv2 zile ago

Tribunalul București a prins IPJ-urile cu „nu ținem evidență” în gură: minciuna administrativă nu mai ține la judecător

IPJ-urile, prinse cu mâna în sacul opacității: „Nu avem registru” nu mai spală refuzul de informații Un precedent extrem de...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute

De la „știrișoare” pe Facebook la mizeria reală din inventar În timp ce o publicație locală se laudă pe Facebook...

Exclusiv3 zile ago

Tatăl invizibil și sistemul somnoros — pamflet despre un copil lăsat pe pilot automat

O mamă disperată își povestește cazul „Bine ați venit la vizite… poate” — programul-fantomă Judecătoria a stabilit week-end-uri de vizită:...

Exclusiv3 zile ago

Cumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici

Salariul „de excelență” la plic, între cumetri: statul plătește, nașa încasează În timp ce colegii din Poliția Română află din...

Exclusiv4 zile ago

O nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI

Când ceri drepturi salariale: ți se pune în brațe factura SRI Într-un dosar în care reclamanți sunt un sindicat și...

Exclusiv4 zile ago

O justiție cu două viteze: judecătorul blindat, polițistul abandonat în stradă

Un judecător, protejat imediat. Un polițist, lăsat să aștepte. În România pro-europeană, ediția 2026, statul pare să poarte uniformă doar...

Exclusiv5 zile ago

Comisia cu racheta în buzunar: cum îl îngroapă chiar Senatul pe Tánczos Barna în scandalul antigrindină (DOCUMENTE)

„Mafia antigrindină”, la buton. Comisia pentru Mediu, la pix Chiar dacă ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, forțează cu orice...

Exclusiv5 zile ago

Grădinița de cadre – IPJ Prahova, sezonul  (XXIV). Turnătoarea de serviciu și protectorul ei cu stele căzătoare

De la ofițerul cu pietriș la ofițerul cu note informative După episodul cu „ofițerul–transportator de pietriș la negru” de la...

Exclusiv5 zile ago

ANP – Dentistul-tornado de la Penitenciarul Târgșor: între „benzină, lichid de parbriz” și sticla fluturată prin bar

„Sectorul medical” pe sticle: când imaginea ANP se îneacă în alcool În Penitenciarul de Femei Târgșor, „sectorul medical” pare să...

Exclusiv6 zile ago

Vestul Sălbatic de Țăndărei: Polițiști cu pistolul la brâu, statul cu mâinile în buzunar

Atac armat la prânz: „Bună ziua, tragem în casă!” În plină zi, în municipiul Țăndărei, județul Ialomița, doi bărbați au...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv