Administratie
Florin Cîțu, somat să rezolve o gravă inechitate: un profesor cu o vechime de 20 de ani are un salariu mai mic decât un agent de circulație
5.397 de profesori din țară au semnat o petiție prin care cer respectarea legii, respectiv majorarea salariilor profesorilor conform Legii 153/2017, modificată prin OUG 135 din 14 august 2020.
„În acest moment, un profesor cu o vechime de 20 de ani are un salariu mai mic decât un agent de circulație sau decât un vânzător cu vechime de 5 ani de la un supermarket. Vă adresăm cererea de a rezolva această gravă inechitate socială în 2021″, se arată în solicitarea adresată premierului Florin Cîțu.
Simate domnule Prim-ministru
Prin prezenta, doresc să vă aduc la cunoștință faptul că 5.397 de profesori din București, Botoșani, Bacău, Babadag, Rucăr, Pașcani, Pitești, Galați, Tîrgu-Neamț, Timișoara, Orăștie, Repedea, Corabia, Alba Iulia, Buzău, Tămășeu, Constanța, Roman, Iași, Sibiu, Mediaș, Hunedoara, Brașov, Ploiești, Piatra Neamț, Sebeș, Târgu Mureș, Găești, Fălciu, Văleni, Flămânzi, Sighetu Marmației, Jibou, Baia Mare, Dorohoi, Bacău, Brăila, Târgoviște, comuna Coțofănești, Râmnicu Vîlcea, Galați, Câmpia Turzii, Videle, Archid, Bascov, Craiova, Blaj, Suceava, Tecuci, Strehaia, Reșița, Alexandria, Satu Mare, Târgu Jiu, Crucea, Cluj-Napoca, Rădăuți, Roșiori de Vede, Ceptura, Poiana Codrului, Oradea, Moinești, Huedin, Călărași, Bratca, Roman, Vaslui, Valea Mare Pravăț, Zalău, Slatina, Moldova Nouă, Dorohoiu, Lipova, Giurgiu, Balc, Sfântu Gheorghe, Câmpeni, Clung, Borca, Vatra Dornei, Caracal, Șendreni, Focșani, Câmpulung-Argeș, Târnăveni, Ocna Mureș, Nichiteni, Deva, Tibucani, Izvoarele Sucevei, Turnu Măgurele, Slănic Moldova, Găești, Vadul Izei, Mangalia, Șomcuța Mare, Izbiceni, Șimleul Silvaniei, Roșiorii de Vede, Drobeta Turnu Severin, Arad, Poiana Codrului, Bîrlad, Moneasa, Bălan, Scornicești, Oravița, Blaj, Ghelinda, Năvodari, Tg Lăpuș, Petroșani, Mizil, Urziceni, Plopeni, Slobozia Bradului, Sighetul Marmației, Lechința, Tulcea, Gheboieni, Sat Adea, Caraș Severin, Bălăcești, Lipova, Gataia, Băile Herculane, Brănești, Dezna, Drighiu, Lugoj, Bordujani, Odobești, Buziaș, Vicovu de Jos, Borșa, Dudeștii Vechi, Băicoi, Sînnicolau Mare, Comuna Bănești, Băneasa, Saldabagiu de Bacău, Ștefănești, Motru, Poiana Codrului, Contești, Țibucani, Isaccea, Jimbolia, Zalpu, Bușteni, Darabani, Berești-Bistrița, Murfatlar, Costești, Petroșani, Urlați, Vaslui, Carei, Valea Doftanei, Târnăveni, Ponoară, Teremia mare, Sighișoara, Comuna Vânători, Comuna Ștefești, Câmpina, Odorhoiul Secuiesc, Negrești, Piatra Șoimului, Ulmeni, Hârșova, Straja, Dezmir, Caransebeș, Sălcioara, Domnești, Pătârlagele, Heremia, Sarmaș, Cernavodă, Slatina, Crivăț, Butoiești, Petrila, Roman, Nucet, Maieru, Fetești, Vălenii de Munte, Ghimbav, Codlea, Făgăras, Prigor, Sat Cristești, Câmpeni, Ghimeș, Bocșa, Sângeorgiu de Pădure, Roșiori de Vede, Poienile de sub Munte, Simeria, Negostina, Reghin, Beclean, Comuna Ciuperceni, Dragomirești Vale, Săbăreni Giurgiu, Miercurea Ciuc, Cisnădie, Sulina, Oltenița, Florești, Bicaz-Chei, Ovidiu, Ocna Mureș, Copăceani, Turda, Horezu, Titu, Hațeg, Mioveni, Valea Sării, Lungești Olt, Hudești, Blejoi, Huși, Isaccea, Bărănești, Viile, Fălticeni, Broșteni, Cotnari, Turceni, Cristian, Băicoi, Marghita, Dumbrăvița, Hunedoara, Rucăr, Topoloveni, Filiași, Măguri Rătăcău, Vulcan, Curtici, Panciu, Berbești, Vișeu de Jos, Bușteni, Livada, Negrești Oaș, Tîrgu Lăpuș, Ariniș, Jibou, Cisnădie, Șomcuța Mare, Baia Sprie, Cavnic, Tîrgu Cărbunești, Zimnicea, Copșa Mică, Neptun, Năsăud, Agnita, Gherla, Otopeni, Buhușu, Bicaz, Urlați, Moreni, Aiud, Giroc, Salonta, Ștefănești, Vidra, Caransebeș, Techirghiol, Com. Valea Seacă, Întorsura Buzăului, Onești, Sucevița, Adjud, Borza, Filipeștii de Pădure, Siret, Abrud, Bolintin Vale, Vultureni au semnat o petiție prin care cer respectarea legii, respectiv majorarea salariilor profesorilor conform Legii 153/2017, modificată prin OUG 135 din 14 august 2020.
În acest moment, un profesor cu o vechime de 20 de ani are un salariu mai mic decât un agent de circulație sau decât un vânzător cu vechime de 5 ani de la un supermarket.
Vă adresăm cererea de a rezolva această gravă inechitate socială în 2021.
Vă invităm să consultați petiția (pe care profesori din toată țara continuă să o semneze), aici: https://www.petitieonline.com/cerem_respectarea_legii_respectiv_majorarea_salariilor_profesorilor_conform_legea_1532017_modificata_prin_oug_135_din_14_august_2020?s=80855156
Cu stimă,
Lector doctor Horea Mihai Badau
Administratie
MOBEX București-Ilfov 25: Exercițiul de mobilizare testează cu succes pregătirea pentru apărare, identificând și potențiale probleme
Administratie
Servicii medicale de prevenție decontate prin CNAS, extinse și în zonele rurale greu accesibile
Administratie
Examenul de Medicină de Urgență va fi reluat pe 28 octombrie, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ca urmare a neregulilor semnalate
-
Exclusivacum 3 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 14 oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 3 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!



