Actualitate
Apel de proiecte finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice (sesiunea I / 2021)
5 milioane de lei disponibili pentru proiecte de punere în siguranță, elaborarea documentației tehnice pentru restaurare, întreținere și reparații curente la imobile monument istoric
Institutul Național al Patrimoniului (INP) anunță deschiderea sesiunii I / 2021 a apelurilor de proiecte finanțate din Timbrul Monumentelor Istorice (TMI). O finanțare totală în valoare de 5.000.000 lei este disponibilă pentru proiecte care se înscriu în cele patru categorii, și anume: 1) intervenții de urgență (1.500.000 lei), 2) pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru restaurarea monumentelor istorice (1.000.000 lei); 3) Reșița, 250 de ani de siderurgie, pentru protejarea patrimoniului industrial – lucrări de întreținere și reparații curente (1.000.000 lei), respectiv 4) Timișoara, Capitală Europeană a Culturii – lucrări de întreținere și reparații curente (1.000.000 lei).
Prioritățile anuale în vederea finanțării prin TMI sunt punerea în siguranță a monumentelor istorice în pericol, angajarea comunităților patrimoniale și a comunităților locale în protejarea monumentelor istorice și contribuția la marcarea unor aniversări istorice și la programe naționale și europene dedicate patrimoniului cultural. Prin urmare, primele două apeluri – intervenții de urgență și proiectare (elaborarea documentației tehnico-economice pentru restaurare) – au adresabilitate națională, în timp ce apelurile tematice vin să sprijine eforturile de recuperare și punere în valoare a patrimoniului construit, în contextul unor proiecte mai ample de promovare și de dezvoltare locală prin intermediul patrimoniului cultural.
,,După apelul derulat în perioada mai-iulie 2020, ale cărui roade se văd deja prin finalizarea unor proiecte de punere în siguranță necesare, respectiv avizarea documentației pentru intervenții de restaurare viitoare importante, revenim cu noi oportunități pentru proprietari și administratori de a salva și de a interveni în mod benefic asupra unor monumente istorice vulnerabile. Particularitatea apelului I / 2021 – pe lângă acțiunile tematice – constă, pe de o parte, în accentul pus pe intervențiile de urgență și punerea în siguranță – cu prioritate – a unora dintre cele mai amenințate monumente, iar pe de altă parte pe pregătirea documentației tehnice necesare în accesarea unor finanțări europene sau naționale mai ample, dedicate restaurării imobilelor de patrimoniu în următorul exercițiu financiar” declară Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.
Sumele disponibile în acest moment din fondul Timbrului Monumentelor Istorice fac posibile momentan doar cele patru subprograme de finanțare ante-menționate, ce urmează a fi lansate eșalonat, conform calendarului următor:
- Joi, 24 decembrie – subprogramul intervenții de urgență (IU) și pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru restaurarea monumentelor istorice (proiectare)
- Luni, 28 decembrie – subprogramul acțiuni tematice Reșița, 250 de ani de siderurgie pentru protejarea patrimoniului industrial – lucrări de întreținere și reparații curente
- Marți, 29 decembrie – subprogramul acțiuni tematice Timișoara, Capitală Europeană a Culturii – lucrări de întreținere și reparații curente.
Pot beneficia de finanțarea prin Timbrul Monumentelor Istorice, participând cu proiecte și cofinanțare în cadrul acestui apel, persoane fizice și persoane juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietar, titular al unui drept de superficie, de concesiune sau de folosință pentru o durată mai mare de 25 de ani sau titular al dreptului de administrare a unui monument istoric aflat pe teritoriul României. Valoarea minimă a cofinanțării puse la dispoziție sau atrase de beneficiar este de 10%, în numerar, din valoarea totală a finanțării solicitate. Institutul Național al Patrimoniului acordă aceste finanțări nerambursabile prin Timbrul Monumentelor Istorice pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanțare și 31 octombrie 2021.
Fiecare subprogram are condiții specifice de eligibilitate și vă invităm să urmăriți pagina www.patrimoniu.ro/timbru pentru studierea documentației aferente înscrierii cu proiecte, pe măsură ce aceasta devine disponibilă.
Detalii şi clarificări pot fi obţinute prin e-mail la adresa [email protected] sau la telefon, la numărul: 021-336.60 (în timpul orelor de program).
Potențialii beneficiari sunt invitați, de asemenea, să se aboneze la notificările despre Apelurile de finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, aici: https://bit.ly/3ppjcaH.
Pe parcursul lunii ianuarie 2021 vom desfășura sesiuni de clarificare publice (online) pentru fiecare dintre cele 4 subprograme ale prezentului apel. Calendarul acestora va fi anunțat în timp util, atât pe pagina www.patrimoniu.ro, cât și prin email către beneficiarii care și-au manifestat interesul abonându-se la notificări.
Detalii despre subprogramul intervenții de urgență (ante- și post-dezastru) (IU) 2021
În primul subprogram al prezentului apel sunt eligibile propuneri vizând punerea în siguranță a monumentelor istorice: intervenții directe – consolidare a elementelor structurale și de arhitectură; intervenții indirecte – sprijiniri, eșafodaje, acoperiri de protecție; lucrări conexe – desfacere/refacere a instalațiilor/echipamentelor, finisajelor interioare și exterioare, învelitorilor și altor elemente, necesare pentru realizarea intervențiilor.
Suma maximă care poate fi solicitată pentru finanțarea unui proiect este de 200.000 Lei.
Termenul limită pentru participarea în sesiunea curentă de finanțare este 1 martie 2021, iar procesul de aplicare se va desfășura exclusiv online, pe o platformă dedicată acestui program.
Mai multe detalii despre procesul de selecție, criteriile de evaluare a propunerilor, precum și setul complet de documente necesare transmiterii propunerilor de proiecte sunt disponibile urmând acest link.
Detalii despre subprogramul proiectare 2021
În cadrul acestui subprogram sunt eligibile propuneri vizând elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice, în vederea solicitării de finanțări în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (2021-2027) și în cadrul diferitelor programe naționale, astfel: proiecte de anvergură și complexitate redusă, elaborate pentru toate fazele de proiectare (DALI, PT, DTAC și DE); proiecte complexe, elaborate la faza DALI, inclusiv studii și cercetări; proiecte pentru care există DALI avizat și se elaborează fazele de proiectare PT, DTAC și DE; proiecte fază unică (PFU) pentru componente artistice.
Suma maximă care poate fi solicitată pentru finanțarea unui proiect este de 140.000 Lei.
Termenul limită pentru participarea în sesiunea curentă de finanțare este, de asemenea, 1 martie 2021.
Mai multe detalii despre procesul de selecție, criteriile de evaluare a propunerilor, precum și setul complet de documente necesare transmiterii propunerilor de proiecte sunt disponibile urmând acest link.
,,Deși ne-am străduit să conturăm un program de finanțare mult simplificat și mai accesibil pentru proprietari privați mai puțin obișnuiți cu rigorile unei cereri de finanțare pentru fonduri europene, de pildă, recomandăm tuturor celor interesați de acest apel să coopteze încă de la primul pas specialiști cu experiență în protejarea monumentelor istorice și în managementul de proiect, pentru a se asigura că pregătesc o solicitare de finanțare completă, bine argumentată și conformă cu cerințele impuse de legislația în domeniu. În plus, cooptarea în demers a unor organizații neguvernamentale, a unor grupuri de inițiativă sau a comunității locale asigură proiectelor depuse o relevanță și susținere locală și șanse crescute de sustenabilitate, aspecte ce vor fi punctate la evaluare” completează Ștefan Bâlici, directorul INP.
Despre Timbrul Monumentelor Istorice
Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) este o taxă extrabugetară destinată finanțării lucrărilor de protejare a monumentelor istorice. Timbrul monumentelor istorice se aplică în procent de 2% asupra vânzărilor de produse și servicii care promovează sau utilizează imagini cu monumente istorice și se percepe de la operatorii economici, editori sau producători, de la proprietari, titulari ai dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra imobilelor situate în zona de protecție a monumentelor istorice în zonele construite protejate sau de la beneficiarii veniturilor realizate, după caz.
Dat fiind că scopul instituirii Timbrului Monumentelor Istorice este stimularea protejării patrimoniului construit, proprietarii sau operatorii economici care contribuie în mod direct la protejarea unor monumente istorice cu o sumă cel puțin egală cu cea calculată pentru Timbrul Monumentelor Istorice sunt exceptate de la plată.
Printre cei mai mari contribuabili la fondul Timbrului Monumentelor Istorice în anul precedent (2019) menționăm instituții precum Teatrul Național din București, Opera Națională București sau Turism Felix SA – Băile Felix, în timp ce în categoria exceptaților de la plata taxei care au contribuit la protejarea monumentelor istorice dorim să nominalizăm în mod special Compania de Administrare a Domeniului Bran, Teatrul Gong din Sibiu și Biserica Evanghelica fortificată din satul Viscri, jud. Brașov.
Mai multe informații despre Timbrul Monumentelor Istorice sunt disponibile urmând acest link.
Institutul Național al Patrimoniului (INP) este principala instituție centrală care pune în aplicare politicile publice în domeniul protejării patrimoniului cultural în România. INP asigură activitățile de cercetare, evidență, inventariere, protejare și punere în valoare pentru toate categoriile patrimoniului cultural – imobil, mobil, imaterial și digital – și gestionează inventarele oficiale ale patrimoniului cultural – Lista monumentelor istorice, Repertoriul arheologic național, Inventarul patrimoniului cultural național mobil, Registrul național al patrimoniului cultural imaterial, baze de date și depozite digitale.
De asemenea, INP elaborează și gestionează Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice [PNR] – principalul instrument prin care statul asigură finanțarea lucrărilor de protejare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului imobil -, colectează și gestionează Timbrul Monumentelor Istorice [TMI], gestionează atestarea specialiștilor și experților din domeniul patrimoniului imobil, este agregator național pentru Enciclopedia culturală europeană [europeana.eu], elaborează dosarele de nominalizare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial, coordonează procesul de nominalizare pentru Marca Patrimoniului European.
Actualitate
Revoluția dronelor navale: Investiție strategică de 400 milioane dolari pentru X-BAT
Shield AI și Marina Statelor Unite au anunțat o infuzie masivă de capital, totalizând 400 de milioane de dolari, destinată accelerării dezvoltării dronei X-BAT, un vehicul aerian fără pilot cu decolare și aterizare verticală (VTOL), capabil să redefinească proiecția forței navale.
Un angajament financiar strategic pentru tehnologie de vârf
Recent, a fost concretizată o nouă etapă de finanțare în valoare de 300 de milioane de dolari, structurată printr-o modificare a unui acord existent cu Pentagonul în valoare de 150 de milioane de dolari, sumă completată de o investiție echivalentă din capitalul propriu al Shield AI. Această injecție de capital vine în continuarea unei finanțări anterioare de 100 de milioane de dolari, consolidând astfel un efort financiar comun destinat transformării programului X-BAT dintr-un concept în realitate operațională.
Soluție pentru limitările logistice și operaționale navale
Programul se aliniază eforturilor de tip RIMES (Runway Independent Maritime Expeditionary Strike), care urmăresc dezvoltarea unei drone capabile să lanseze misiuni de lovire pe distanțe lungi fără a necesita infrastructură terestră sau punți de zbor extinse pe navele purtătoare. Această capabilitate este esențială pentru platforme navale precum distrugătoarele din clasa Arleigh Burke, care sunt limitate în prezent de capacitatea stocurilor de muniție și de posibilitățile reduse de reîncărcare pe mare.
X-BAT este proiectată pentru a opera autonom, cu o rază de acțiune ce depășește 2.000 de mile marine și o capacitate de transport a munițiilor de 1.000 de livre. Obiectivul este ca sistemul să crească puterea de luptă fără a compromite operațiunile curente ale grupurilor de luptă din cadrul portavioanelor.
Dezvoltare accelerată și perspective de testare
Compania a adoptat o strategie de dezvoltare paralelă – care include testarea componentelor, a sistemelor de misiune, a integrării pe nave și a producției – pentru a reduce riscurile și a accelera calendarul. Producția aeronavei va avea loc în zona Seattle, în timp ce testele operaționale sunt planificate să se desfășoare în Kansas în cursul acestui an. Marketată drept „primul avion de vânătoare VTOL pilotat prin AI din lume”, drona măsoară 26 de picioare în lungime și dispune de o anvergură a aripilor de 39 de picioare, reprezentând o schimbare de paradigmă în capacitatea de răspuns rapid a Marinei SUA.
Actualitate
Dormitorul de la vară la iarnă: cum schimbi textilele, culorile și straturile pentru mai mult confort
Un dormitor poate arăta bine tot anul fără să schimbi mobilierul sau să refaci pereții. De cele mai multe ori, diferența o fac lenjeria, draperiile, cuvertura și câteva accente de culoare. Vara ai nevoie de materiale care lasă pielea să respire și de un decor luminos. Iarna, patul trebuie să ofere mai multă căldură, iar camera poate primi texturi mai dense.
Urmează pașii de mai jos și adaptează-i la dimensiunea camerei, temperatura din locuință și stilul care îți place.
1. Începe cu textilele care acoperă suprafețe mari
Lenjeria, pilota, perdelele și covorul schimbă rapid aspectul dormitorului. Aceste piese atrag privirea și influențează confortul de zi cu zi, așa că merită să pornești de aici.
Alege o bază neutră, precum alb cald, bej, crem sau gri cu subton cald. Astfel, schimbi fețele de pernă, pledul ori cuvertura fără să cumperi un set complet în fiecare sezon. Înainte de comandă, măsoară salteaua, pilota și pernele. O husă prea mică se strânge, iar una prea mare arată neîngrijit.
Caută lenjerii de pat din bumbac, satin, muselină sau flanel. Materialul contează mai mult decât modelul imprimat, mai ales dacă folosești patul zilnic. Alege două seturi potrivite pentru sezon și rotește-le la spălare.
2. Vara: păstrează patul aerisit și simplu
În sezonul cald, alege fibre naturale sau țesături ușoare. Bumbacul percale are o suprafață mată și răcoroasă, fiind potrivit pentru persoanele care dorm mai bine într-un pat mai puțin încărcat. Muselina se simte moale și arată relaxat, iar satinul de bumbac oferă o senzație netedă.
Inul absoarbe bine umezeala și lasă aerul să circule, însă se șifonează mai repede. Dacă îți place un aspect ordonat, alege percale. Dacă preferi un decor casual, inul și muselina se potrivesc mai bine.
Construiește patul de vară în trei pași:
- Pune un cearșaf și o lenjerie din material respirabil.
- Folosește o pilotă subțire sau o cuvertură ușoară.
- Lasă un pled fin la capătul patului pentru nopțile mai răcoroase.
Combină alb cu bleu prăfuit, crem cu verde salvie sau bej nisipiu cu roz pudrat. Evită plușul, fleece-ul și materialele sintetice groase. Acestea păstrează căldura și pot face spațiul să pară prea încărcat.
3. Toamna: adaugă căldură treptat
Temperaturile de toamnă se schimbă de la o săptămână la alta. Nu este nevoie să scoți imediat cea mai groasă pilotă. Începe cu o cuvertură matlasată sau cu un pled mai dens, pe care îl poți da jos ușor dacă noaptea rămâne caldă.
Texturile mici creează un aspect plăcut fără să aglomereze camera. Poți alege fețe de pernă din bumbac cu relief discret, un pled tricotat sau o cuvertură cu cusături vizibile. Limitează-te la trei texturi: una netedă pentru lenjerie, una mai groasă pentru pled și una decorativă pentru perne.
Nuanțele de caramel, teracotă pală, verde măsliniu, bordo sau bej cappuccino se potrivesc bine în această perioadă. Păstrează culorile puternice în accesorii. De exemplu, o lenjerie crem, două perne verde măsliniu și un pled bordo oferă un rezultat echilibrat.
4. Iarna: construiește straturi practice
Iarna, straturile te ajută să reglezi mai ușor confortul. În loc să pui multe pături grele una peste alta, alege articole pe care le poți adapta rapid. O cameră încălzită constant cere mai puține straturi decât una în care temperatura scade noaptea.
Lâna este potrivită pentru pleduri, fiind călduroasă și rezistentă, dar cere spălare delicată. Catifeaua și velurul arată bine pe perne sau draperii, însă folosirea lor pe toate suprafețele poate încărca decorul. Într-un dormitor mic, păstrează lenjeria în culori deschise și folosește verde închis, bleumarin sau brun doar ca accent.
5. Alege culorile după regula 60-30-10
Regula 60-30-10 ajută la combinarea nuanțelor fără să încarci vizual camera: 60% din spațiu are culoarea de bază, 30% o culoare secundară, iar 10% sunt accentele. Într-un dormitor de iarnă, folosește crem, cappuccino și bordo; pentru vară, alb cald, bleu deschis și verde salvie.
6. Schimbă aspectul cu un buget controlat
Patru piese sunt suficiente: lenjeria, un pled, două fețe de pernă și o cuvertură. Acestea schimbă imaginea patului, care ocupă cea mai mare parte din dormitor.
Poți crea o mică garderobă de textile: două seturi neutre pentru tot anul, unul luminos pentru vară și unul în nuanțe mai închise pentru sezonul rece. Alege piese care se spală ușor și pe care le poți combina între ele. Începe cu o singură culoare de accent și vezi cum arată în cameră înainte să adaugi altele.
Începe cu lenjeria și construiește restul decorului în jurul ei. Alege o combinație care îți place, adaugă treptat straturi și testează ce funcționează cel mai bine pentru dormitorul tău.
Actualitate
Următorul exercițiu anti-dronă al SUA se mută în oraș: prioritatea, protejarea civililor
Deșertul lasă loc unui mediu mult mai complicat
După aproape o lună de antrenamente într-o zonă aproape pustie, la granița dintre Statele Unite și Mexic, forțele americane pregătesc următorul exercițiu de amploare împotriva dronelor într-un cadru radical diferit: un oraș aglomerat, cu numeroși locuitori și clădiri.
Schimbarea va pune la încercare capacitatea autorităților de a contracara amenințările aeriene fără a expune populația la riscuri. Generalul de brigadă Jason Rueschhoff, director de operațiuni al Comandamentului Nord al SUA, a subliniat că apărarea teritoriului național trebuie să țină cont atât de amenințările externe, cât și de siguranța din interiorul țării. Una dintre preocupările majore pentru viitorul exercițiu, a spus el, va fi limitarea pagubelor colaterale.
Falcon Peak testează cooperarea dintre instituții
Exercițiul Falcon Peak este coordonat de Comandamentul Nord al SUA. Ediția desfășurată în septembrie, la Yuma, în Arizona, a reunit pentru prima dată reprezentanți ai comandamentului, ai Defense Innovation Unit, ai grupului interinstituțional Joint Interagency Task Force 401 și ai Departamentului pentru Securitate Internă.
Participanții au testat metode de neutralizare a dronelor în deșert, inclusiv prin mijloace electronice sau prin doborârea lor. Au evaluat, totodată, efectele căldurii, vântului și nisipului asupra echipamentelor.
Următoarea ediție, prevăzută peste aproximativ un an, va adăuga dificultățile specifice mediului urban. Clădirile dense, obstacolele fizice și aglomerarea semnalelor electronice pot perturba comunicațiile și pot bloca câmpul vizual necesar radarelor și camerelor convenționale, a explicat colonelul pușcașilor marini Scott Humr, adjunct pentru știință și tehnologie în cadrul JIATF 401.
Reguli stricte și responsabilități împărțite
Operațiunile într-o zonă populată implică și provocări juridice și administrative. Autoritățile trebuie să respecte restricții interne stricte, să gestioneze competențe care se suprapun între instituții și să reducă riscul ca intervențiile să afecteze civilii — cerințe mai puțin presante într-un poligon izolat.
Humr a indicat drept prioritate o abordare interinstituțională bine coordonată, în special prin colaborarea cu Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației (FAA).
Necesitatea unei cooperări strânse a fost evidențiată în februarie, când FAA a închis brusc spațiul aerian din jurul aeroportului din El Paso, Texas. Ulterior, s-a stabilit că incidentul fusese provocat de o comunicare deficitară între agenții federale privind folosirea unui laser anti-dronă de către Poliția de Frontieră și Vamă, echipament împrumutat de la Armată.
De atunci, oficialii militari au pus accentul pe coordonarea cu FAA. Colaborarea a dus la un acord comun privind utilizarea unui sistem laser pentru protejarea frontierei sudice, iar reprezentanții armatei afirmă că instituțiile continuă să coopereze în privința testării.
Neutralizarea dronelor, fără a pune populația în pericol
Cea mai dificilă miză a exercițiului urban va fi protejarea civililor de eventuale efecte colaterale. În deșert, o dronă de mici dimensiuni poate fi doborâtă cu o armă de foc fără același nivel de risc pentru cei din jur. Într-un oraș, o astfel de intervenție ar putea pune în pericol oamenii și bunurile aflate la sol.
De aceea, Pentagonul și JIATF 401 vor acorda prioritate metodelor cu efecte colaterale reduse și soluțiilor neletale, pentru ca amenințările să poată fi contracarate în zone aglomerate cu un risc cât mai mic pentru populație.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova – Biroul Rutier Ploiești. Polițist la pândă pe banda 1: operațiunea „Doamna pe bicicletă, pericol public”
-
Exclusivacum 5 zileValiza cu 500.000 de euro de la UM Plopeni nu este un accident: este finalul previzibil al unui sistem în care APM Prahova, sub Diaconu, a devenit paznicul care ține poarta deschisă. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 3
-
Exclusivacum 3 zileCASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ
-
Exclusivacum 3 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a IX‑a – Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu
-
Exclusivacum 2 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 5 zileDosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a – Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești
-
Exclusivacum 2 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri




