DE SÎMBĂTĂ PÎNĂ MIERCURI

• ÎNTRE PIETATE ŞI PROFANARE

Într-un interviu televizat, distinsul critic Nicolae Manolescu, explicînd raţiunile care au stat la baza organizării (totuşi), de către Alianţa Civică a mitingului din 21 decembrie, şi-a exprimat speranţa că nu se vor produoe incidente şi că totul va decurge în ordine. După cum s-a văzut, realitatea a înşelat speranţele domnului Manolescu. Realitatea a înşelat, de fapt, mult mai multe speranţe. In primul rînd pe cele legate de amploarea manifestării, cifra maximă adusă de către chiar oficiosul Alianţei fiind de „cîteva zeci de mii“. Intre aceste „zeci de mii“ şi „miile” admise de observatori mai mult sau mai puţin neutri, rămîne media unei mobilizări moderate, marcînd poate o anumită dezamăgire a acelei părţi – deloc neimportante – a celor care s-au raliat principiilor Alianţei în 15 noiembrie, la constatarea tribulaţiilor organizatorice şi de opţiune ale acesteia, la desele sale contraziceri şi slalomuri programatice. Elitismul afişat deschis, pretenţia de for atotîndrumător au izolat-o şi de opoziţia politică şi de o parte a celei apolitice. A mai rămas in funcţiune, cu vigoarea tradiţională, reziduul social ce întovărăşeşte de un an de zile orice manifestare politică ce-l oferă şansa de a se afirma prin violenţă şi prin confuzie contestatară. Aşa s-a făcut că mitingul comemorativ din 21 s-a transformat rapid, în ceea ce era şi previzibil să se transforme. A început cu molestarea Iui Gelu Voican, cu huiduirea intensă (iată aici, punerea in practică, cu maximă vigoare a unui concept îndrăgit al primei faze de acţiune a GDS-ului – „dreptul de a huidui”) a participanţilor la ceremoniile de depuneri de coroane, continuînd a doua zi cu distrugerea şi incendierea acestora. Intre pietate şi profanare, strada – prin reprezentanţii săi cei mai „autorizaţi” – a ales profanarea. Pe aceleaşi locuri în care, în urmă cu un an, cei mai buni dintre noi plăteau cu viaţa îndrăzneala de a sfida sistemul odios al comunismului atotdeformator, cu mîinile goale, epigonii lor spărgeau parbrizele maşinilor şi-şi exercitau din plin dreptul de a huidui imnul naţional şi a scanda cele mai deşucheate, slogane, bineînţeles, nelipsind cele antiprezidenţiale, antiguvernamentale şi aşa mai departe. A fost – cel puţin dlin acest punct de vedere – o comemorare tristă şi întristătoare, demonstrînd cu prisosinţă că demersul nihilist, presărat cu tenacitate în conştiinţe lipsite de discermămînt, dă roade…

• JUSTIŢIA ÎN OFENSIVĂ!

Printre multele absurdităţi pe care Ie vehiculează strada, se găsesc, nu întîmplător, şi cîteva idei rezonabile, a căror îndreptăţire nu poate să nu o recunoască oricare om de bună credinţă, oricît de tentat ar fi să şteargă cu buretele uitării tabla istoriei, in numele principiilor creştine. La un an de la Revoluţie, putine dintre întrebările fundamentale pe care şi le pune o întreagă ţară şi-au aflat răspunsul. Vina o poartă, poate, faptul că aflarea şi lămurirea ADEVĂRULUI a fost lăsată în seama unei singure instituţii care, din păcate, nu s-a dovedit deloc la înălţimea acestei sarcini. Cine a reprimat, ucis şi bătut din 17 şi pină in 22? Cine au fost şi unde sînt teroriştii ? Cit de implicate au fost in aceste acţiuni instituţii care ulterior s-au raliat cursului general? La un an de la Revoluţie nu ştim mai nimic despre aceste lucruri. Am fost asiguraţi, în repetate rinduri, de către Procuratură că acest proces este îndelungat, se caracterizează prin minuţie şi implică forţe considerabile. Am crezut şi am aşteptat. Ni s-au oferit, cu nonşalanţă, cîteva parodii judiciare care au cufundat în ridicol şi derizoriu aceste demersuri. De foarte puţine ori ne-am pus întrebarea cit de interesată în aflarea adevărului poate fi chiar instituţia care – singura – a trecut peste momentul revoluţiei fără a se schimba, fără a se primeni din interior. De mult prea multe ori, cel care l-au anchetat pe braşoveni şi timişoreni au purtat şi responsabilitatea întocmirii dosarelor reprimatorilor acestora. Procuratura a devenit – prin accesul nemijlocit la documente şi persoane – prima putere in stat, arbitrul suveran al vieţii politice. Instituţie stalinistă ca extracţie, şi-a dovedit eficienţa doar în sensul autoprotecţiei sale. Sentimentul de lehamite, de exasperare publică a răbufnit prin comunicatul Ministerului Justiţiei, dat publicităţii in ajun de Crăciun şi din care aflăm, negru pe alb (e o figură de stil, bineînţeles, in intervalul amintit neapărînd nici un ziar) că vinovaţii de dezordini, teroriştii, se află în continuare printre noi, anonimi sau În stare de libertate. Adevăraţii terorişti, cel care ne-au dezbinat, cei care au tras în populaţia paşnică, nu au fost încă deferiţi justiţiei. Poporul, spune comunicatul, are dreptul să ştie cine sînt aceştia, dar fiecare zi ce trece îndepărtează speranţele de a-i afla. Procuratura are datoria să instrumenteze fiecare caz în parte şi de a-i trimite în judecată pe vinovaţi, nu pentru ce au făcut într-o zi anume la o şedinţă, ci pentru tot ce-au făcut in aceşti 40 de ani de teroare şi schingiuire morală a unei întregi naţiuni. Pasivitatea organelor de anchetă penală nu mai poale fl tolerată şi ministrul justiţiei, domnul Victor Babiuc, se face aici ecoul solicitării primului ministru, ca cei vinovaţi să fie trimişi de urgenţă în judecată.

Este aici, dincolo de aspectul moral al problemei, şi o chestiune de manevră politică. Prin inerţia sa, mai mult sau mai puţin voită, Procuratura – ca superputere – îşi vede statutul ameninţat cu repunerea sa – intr-o ordine aproape firească – in cadrul organizatoric in care ea se află in majoritatea ţărilor civilizate şi democratice.

• „MARILE” MANEVRE

Alertă la Budapesta! In Ardeal se aud focuri de armă! „Automată şi foc cu foc”, vorba unui celebru confrate junior. Nu este, însă, vorba, despre acele focuri pe oare le aşteaptă unii. Pur şi simplu, „intr-un judeţ limitrof Harghitei” – cum sună comunicatul MApN – ostaşii români au sărbătorit Crăciunul demonstrîndu-şi forţa de luptă şi combativitatea, in condiţiile dificile ale iernii. Sint primele manevre de acest gen din ultimii 14 ani şi ele marchează revenirea armatei la rosturile sale fundamentale, pregătindu-se exemplar pentru a-şi apăra ţara de orice pericol, de oriunde ar veni el. Aşa că, domniilor, nu fiţi neliniştiţi, dacă sînteţi de bună credinţă, sau neliniştiţi-vă, dacă nu sînteţi. Oricum, nu trebuie să cerem voie nimănui pentru a ne pregăti…

• CU DUMNEZEU ÎNAINTE!

După ce a ciştigat (nu fără emoţii) cursa pentru preşedinţie, fostul electrician Lech Walesa işi petrece sfirsitul de an in ceremonii. Cel care anul trecut, dacă nu mă înşel, spunea că Polonia are nevoie de o dictatură, jură acum pe biblie ca va respecta democraţia şi drepturile omului. Nu pare să aibă probleme în procesul de adaptare la onorurile prezidenţiale şi la protocoalele pe care acestea le implică. Cu acelaşi firesc a acceptat, ieri sau alaltăieri, să devină comandant suprem al armatei! Păi, bine domnilor polonezi, de aici şi pină la reîntoarcerea în totalitarism nu vi se pare că va fi doar un pas? Unde vă este vigilenţa Unde acţiunea civică, unită şi prevăzătoare? Un asemenea gest, la noi, a determinat forţele extraparlamentare să ia o atitudine hotărîtă şi să considere, nici mai mult, nici mai puţin, că preşedintele Iliescu şi-a încălcat promisiunile electorale (?) devenind şeful Consiliului Suprem al Apărării şi că în aceste condiţii mandatul său îşi pierde valabilitatea, fiind absolut necesare alegeri anticipate. Originala noastră democraţie ar trebui să devină şi mai originală – susţin voci autorizate – prin aşezarea în fruntea oştirii a… mai-marilor bisericii! Cu Dumnezeu înainte, pe drumul democraţiei multilateral adnotate, deci!

• „BOMBA” ANULUI: EX-REGELE MIHAI REVINE FRAUDULOS, PE… UŞA DIN DOS!

Hotărît lucru, în familia de Hohenzollern domneşte gustul acţiunilor spectaculoase. În noaptea de 6/7 iunie 1930, părintele d-lui Mihai de Hohenzollern, care renunţase la tron da bună voie şl nesilit de nimeni, preferind o cunoscută (şi apreciată) demimondenă revenea prin surprindere, la  manşa unui avion particular, pe aeroportul Băneasa. In mod aproape similar îşi face apariţia in ţară, după 42 de ani de la „demisia regală” şl Vodă Mihai. Tot cu un avion particular, dar pe aeroportul Otopeni. Evenimentul sosirii sale este făcut cunoscut opiniei publica printr-un comunicat al… poliţiei, din care aflăm că „maiestatea sa“ a trecut fraudulos graniţa, fără viză şi fără să mai aştepte decizia autorităţilor de frontieră! Ca-n ţara Iui Papură Vodă! Sintern curioşi să ştim unde altundeva în lume, în ce ţară, civilizată sau nu o astfel de acţiune ar fi fost posibilă. La noi însă se poate, cum se pot atîtea şl atîtea alte lucruri. Să acordăm însă fostului suveran, circumstanţa atenuantă a dorului de ţară care-l macină doar de Paşte sau de Crăciun. Oricum, Crăciunul este mai aproape de data sărbătoririi „demisiei” de acum 43 de ani, la a cărei ceremonie sperăm că domnul Mihai de Hohenzollern va arbora înaltul Ordin „Victoria” care i-a fost oferit de către Stalin în semn de caldă mulţumire pentru arestarea lui Antonescu şi pentru buna sa colaborare, în această perioadă, cu comuniştii.

P.S. Intre timp, domnul Mihai de Hohenzollern a şi făcut cale întoarsă. Să fi fost rolul de „Moş Crăciun” unica sa ambiţie regală?

Grupaj realizat de Octavian ANDRONIC

​Ziarul Libertatea din 25 decembrie 1990 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire 

S.O.S.

La Constanţa o mare cantitate de portocale pe care unii copil nu le-au avut pe masă de Crăciun, se strică din cauza capacităţii reduse de descărcare!

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MINA IN FOC)

• BĂTĂLIE ÎN MARŞ

Prea sigure pe lipsa lor de forţă, partidele politice tradiţionale nici măcar nu s-au mai obosit să-şi formeze propriile „cabinete fantomă”. Aşa că un eventual colaps guvernamental ne-ar pune intr-o situaţie dificilă dacă… Dacă, domnul NICA LEON, cu marca sa, debordanta sa energie, nu ar fi luat in calcul accst aspect alcătuind o listă in capul căreia s-a pus pe sine, evident iu calitate de prim ministru. Iată, însă, că o recentă declaraţie a unei alte personalităţi de primă mină a agorei postrevoluţionare, pare să ne pună in fata unei veritabile lupte pentru succesiune. In cadrul unei dezbateri televizate, Dumitru Dincă a afirmat că dacă Dan Iosif ar fi vrut, putea fi preşedinte, iar el, Dincă adică, prim-ministru. Ce ne va aduce viitorul? Cui va da ciştig de cauză? Rămine de văzut.

AMBIDEXTRU

O.K. 

Emoţionant gestul curtenitor al organizatorilor mitingului din 21 decembrie de a oferi prinţesei Margareta, odată cu strigăturile regaliste, şi uralele gata înregistrate pe bandă!

Ziarul Libertatea din 25 decembrie 1990 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 25 decembrie 1990 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 25 decembrie 1990 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Primim din partea Ambasadei Uruguayului

Astăzi, „Libertatea” sărbătoreşte prima sa aniversare şi, atît ca prieten al Casei dumneavoastră, cit şi al întregii prese româneşti, ţin să trimit aceste rinduri de felicitare.

„Nu se poate concepe o adevărată Democraţie fără o presă liberă, dar tot atit de adevărat este că nu există presă liberă atunci cind se acordă prioritate insultei şi minciunii, ca surse de informaţie”.

„Avînd libertate, nici nu jignesc pe nimeni, dar nici nu mă tem de ceva”, spunea Don Jose Artigas, cel mai mare erou naţional al nostru. Aşa încît, această Românie post-revoluţionară trebuie să se simtă mindră că posedă o adevărată presă liberă.

Vă rog să primiţi, dumneavoastră şi toţi colaboratorii ziarului, cele mai sincere felicitări, împreună cu care mai arzătoare dorinţă ca reuşita să continue să însoţească nobila sarcină pe care aţi iniţiat-o Ia 22 decembrie 1939, cind aţi fondat „Libertatea”.

Primiţi salutul meu cel mal amical,

Domingo SCHIPANI

ambasador al Uruguayului

22 dec. 1990

Evenimente majore ale anului ’90

Prin unificarea germană şi semnarea celui mai important tratat de dezarmare din toate timpurile, destinul Europei s-a modificat radical in toamna lui 1990, după ce peste 40 de ani a fost fixat intr-un echilibru al terorii între Est şi Vest.

„Războiul rece a luat sfirşit!” – au putut declara in noiembrie preşedinţii Statelor Unite şi Uniunii Sovietice, George Bush şi Mihail Gorbaciov. Dar sfîrşitul războiului rece a pus capăt confortului Europei occidentale, care se teme acum de instabilitate în fostul bloc comunist, aflat în faţa exploziilor naţionaliste şi a schimbărilor datorate trecerii la economia de piaţă.

Occidentul, care a cerut căderea zidului din Berlin şi a cortinei de fier, se teme acum de libertatea de circulaţie a milioanelor de oameni din Europa de Est. Dacă geografii au trebuit să modifice hărţile pentru prima oară după 1945 prin dispersarea RDG într-o Germanie unită, nici un expert nu se grăbeşte să declare că ele nu se vor mai modifica înaintea anului 2000.

Pentru Germania, anul tuturor schimbărilor nu a corespuns integral anului civil 1990: el a început la 7 octombrie 1989 prin primele manifestaţii împotriva regimului comunist, deosebit de rigid al lui Erich Honecker. După 360 de zile, pe 3 octombrie 1990, într-o noapte iluminată de focuri de artificii, milioane de germani ieşiti în stradă au devenit cetăţenii unei ţări unite, libere şi suverane, ceea ce nu s-a mai întîmplat din ianuarie 1933 cînd a venit la putere Adolf Hitler. In inima Europei s-a născut un nou gigant economic şi politic, cu 73,7 milioana locuitori.

În acea zi, Helmut Kohl a putut savura victoria sa, el fiind adevăratul artizan al unificării. Electorii Germaniei unite l-au confirmat la 2 decembrie drept primul cancelar al noii ţări.

După un traseu fără greşeală, el a presimţit aspiraţia de unitate a germanilor din Est şi a ştiut să le promită marca vest-germană pentru a cîstiga, împreună cu alianţa partidelor conservatoare, pe care le-a atras de la primele alegeri libere din RDG, de la 18 martie. El a ştiut să obţină şi consimţămîntul Iul Mihail Gorbaciov.

Cancelarul nu a făcut nici o obiecţie: a admis reducerea considerabilă a forţelor armate ale Germaniei Unite (la numai 370 000), a promis U.R.S.S. o cooperare vastă pe toate planurile şi s-a angajat să acorde în patru ani circa 25 miliarde de mărci în ajutoare şl credite.

RFG a mal ridicat în luna Iunie un obstacol recunoscînd caracterul definitiv al liniei Oder-Neisse fixate în 1945 de puterile aliate ca frontieră între Germania şi Polonia.

După aceea a fost liberă calea pentru semnarea la Moscova, la 12 septembrie, a tratatului intre cele două Germanii şi cele patru puteri învingătoare împotriva nazismului – S.U.A., U.R.S.S., Marea Britanie şi Franţa. La 45 de ani după înfringerea lui Hitler, cele patru puteri au tras linie sub cel de-al doilea război mondial.

La două luni după aceea, la 19 noiembrie, cele 16 ţări membre ale NATO şi cele 6 rămase in Pactul de la Varşovia au decis să pună oficial capăt războiului rece.

Înaintea deschiderii conferinţei la nivel înalt a CSCE, ei au semnat la Paris cel mai important tratat de dezarmare din Istorie care reduce drastic forţele convenţionale din Europa. Ei au proclamat solemn că nu mai sînt „adversari”, angajîndu-se mutual să nu mai recurgă la forţă.

„La această masă nu există nici Învingători, nici învinşi”, a afirmat preşedintele francez Francois Mitterrand, deschizind lucrările CSCE, cea mai importantă reuniune diplomatică dună Congresul de la Viena din 1815.

Experţii subliniază însă că U.R.S.S. şi-a pierdut centura de siguranţă, principalele ţări din Europa de Est denunţînd comunismul. Dacă NATO îşi pune întrebări legate de identitatea sa, Pactul de la Varşovia este in pragul dizolvării.

Frica occidentalilor de anul ’90 nu mai rezidă intr-un atac surpriză al forţelor sovietice, ci într-o prăbuşire economică a ţărilor din Est. Stabilitatea nu se poate realiza decît printr-un ajutor masiv al ţărilor industrializate, pledează cancelarul H. Kohl, care s-a făcut avocatul lui M. Gorbaciov pe lingă partenera săi şi l-a determinat pe concetăţenii lui să lanseze cea mai mare operaţiune de ajutor privat după 1945 în favoarea sovieticilor.
(AFP)

Ultima oră Ultima oră

TENTATIVĂ

Fostul suveran al României, Mihai de Hohenzollern a sosit ieri la ora 18,16 împreună cu soţia sa şi una din fiice in România la bordul unui avion particular. Un membru al suitei care l-a însoţit a accentuat caracterul privat şi nepolitic al vizitei, fostul rege voind să-şi petreacă Crăciunul pe solul natal reculiegîndu-se la mormintele strămoşilor de la Curtea de Argeş.
Fostul suveran a prezentat serviciilor competente de la Otopeni un paşaport danez. Autorităţile au constatat absenţa vizei legale de intrare pe teritoriul României. Fostul rege şi suita au lăsat paşapoartele la aeroport şi au plecat cu un ARO. Vizita fostului suveran Mihai de Hohenzollern este deci fără legătură cu aniversarea căderii şi executării fostului dictator de Scomiceşti sau cu manifestaţiile prilejuite de împlinirea unui an de la Revoluţia din decembrie 1989. Firma care a organizat călătoria fostului suveran a cerut aprobarea de efectuare a zborului şi pentru zilele precedente 20-22 decembrie pentru „oameni de afaceri”, dar cursele respective nu au fost realizate. Lista pasagerilor transmisă de firmă la Otopeni s-a dovedit fictivă. Constatând că prezenţa sa este în afara cadrului legal în vigoare, autorităţile au cerut fostului suveran să părăsească ţara. Escortat pînă la aeroport, Mihai de Hohenzollern a urcat împreună cu suita într-un avion TAROM care a decolat în primele ore ale dimineţii. Vremea va fi relativ închisă cu cerul mai mult noros. Vîntul va sufla in general slab. Temperatura maximă a zilei se va situa intre 1 şi 3 grade, iar minima nopţii între minus 4 şi minus 2 grade.