Ca student la Drept care își dorește să înceapă o carieră în avocatură în mai puțin de 2 ani, împărtășesc de două zile încoace temerile și semnele de întrebare pe care le exprimă în spațiul public organele profesiei, avocați sau alți reprezentanți ai sistemului de justiție.

Pe scurt, premisa: avocatul Robert Roșu, partener al unei importante societăți de avocatură din Capitală, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la 5 ani de închisoare pentru: constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate (cu clientul său) la abuz în serviciu.

Neinițiații sau haterii ar spune „foarte bine, știau procurorii ce știau”, dar în concret faptele pentru care a fost condamnat avocatul se referă la elaborarea și revizuirea unor contracte pentru clientul său și asistarea acestuia în procedura de punere în executare a unei hotărâri civile DEFINITIVE prin care îi era retrocedată Ferma Băneasa. Pe scurt, e vorba de realizarea unor activități specifice profesiei, așa cum ele sunt reglementate de lege.

Și, de aceea, se nasc niște întrebări și pentru cei care deja sunt avocați și, inevitabil, pentru noi, cei care ne îndreptăm spre o carieră juridică:

1. În momentul acesta, în jurisprudența Înaltei Curți s-a trasat o limită între reprezentarea avocațială diligentă și ilicitul penal, momentul în care tu, avocat, devii complice al clientului tău pentru că îi susți cauza (sună puțin kafkian, nu!?). Dar, care este această limită? Nu știm încă. Și nici nu vom ști încă câteva luni bune, pentru că în România avem o practică defectă principial, hotărârile se pronunță și mai apoi se motivează. Adică în penal, în calea de atac, arunci omul în închisoare, dar el abia după 2-3-4 luni află motivele pentru care instanța a hotărât asta.

Pe bună dreptate, incertitudinea plutește în aer. Acum 2 zile a fost avocatul Robert Roșu, mâine ar putea fi altcineva.

2. În primă instanță, la Curtea de Apel Brașov, avocatul Roșu a fost achitat. Judecătorul de fond a constat că faptele ori nu există, ori nu sunt prevăzute de legea penală și a reținut că „inculpatul a desfasurat doar activitati de asistenta juridica, in calitatea sa de avocat in cadrul unei firme de avocatura”.

Atunci când a declarat apel, DNA l-a motivat spunând că avocatul este vinovat de participare la un grup infracțional organizat și abuz în serviciu pentru faptul că a fost prezent lângă clientul său (da, asta se numește asistență juridică) și pentru că „a susținut pledoarii excesiv de convingătoare”.

Deci, mă întreb pe bună dreptate, având în vedere că a întors la 180 de grade decizia instanței de fond, ÎCCJ și-a însușit argumentele apelului? Deci, în opinia ÎCCJ, un avocat intră în sfera ilicitului penal dacă este excesiv de convingăto și își reprezintă clientul cu diligență? Asta este o întrebare la care eu ca student la Drept și viitor practician îmi doresc cât mai repede un răspuns (adică motivarea). Nu peste un an.

3. În actul de trimitere în judecată, DNA Brașov invocă faptul că avocatul Robert Roșu se face vinovat de acțiunile sale de punere în executare a hotărârii definitive de retrocedare a Fermei Băneasa, deoarece hotărărea era GREȘITĂ.

Pe ce se întemeiază această afirmație? Din câte înțeleg, procurorii i-au audiat pe judecătorii care au dat hotărârea cu ani în urmă și le-au cerut să o aprecieze drept corectă sau greșită. Da, deci niște judecători au fost audiați pentru a-și argumenta în fața procurorilor hotărârile pronunțate. Nu pentru că existau suspiciuni despre cum le-au pronunțat, ci pentru că pur și simplu erau apreciate drept greșite.

Noi la facultate învățăm că hotărârile definitive au autoritate de lucru judecat și sunt executorii, deci nu e nimic anormal ca un avocat să fie CONVINGĂTOR pentru a face instituțiile statului să respecte acele hotărâri. Se pare că nici acest lucru nu mai este sigur.

În final, un mesaj pentru persoanele din afara sferei juridice: tot vad opinii care spun că e vina avocatului că l-a acceptat drept client pe unul dubios și să își asume asta. Pe noi la școală, în primele săptămâni de anul I, ne învață la Organizarea și etica profesiilor și la Teoria generală a dreptului că orice om are dreptul la apărare, iar rolul suprem al avocatului este să asigure respectarea drepturilor, libertăților și interesele legitime ale cetățenilor.

Fără avocați și fără drept la apărare nu ai stat de drept! Să avem cu toții înțelepciune și curaj. Acum, că mai târziu ar putea fi prea târziu, conchide Constantin-Alexandru Manda. (Paul D.).