Connect with us

Exclusiv

Primarul din Comuna Catina, judetul Buzau, in toata splendoarea de care poate da dovada prin vocabularul sau fata de subordonati/Inregistrari audio

Publicat

pe

Exclusiv

Criminalii/torționarii/milițienii de la Secția 17 Poliție, așa cum au fost numiți de 2 săptămâni încoace, pot de astăzi să reacționeze public și să vorbească despre NEVINOVĂȚIA lor

Publicat

pe

De

Drama tânărului care se afla sub efectul a 5 substanțe psihoactive a fost generată de efectul drogurilor. Halucinații, stare de anxietate, agitație, incoerență ș.a. sunt doar câteva dintre simptomele vizibile pe care le trăiește un consumator, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.
Din păcate pentru acest tânăr, acestea au fost fatale. Până la sosirea primului echipaj de poliție, în urma celor două apeluri 112, tânărul a fost surprins de camerele video, dar și de martori în timp ce se aruncă peste autoturismele din parcare și chiar se aruncă pe asfalt provocându-si vătămări care i-au adus sfârșitul.
Înțelegem drama familiei, dar nu putem să nu vorbim despre presiunea mediatică și acuzațiile nefondate aruncate în cârca polițiștilor și care au avut un puternic impact emoțional.
Dincolo și de ultrajul a căror subiecți au fost polițiștii, e important că azi avem o expertiză științifică ce confirmă că nu intervenția polițiștilor a cauzat decesul tânărului, ci loviturile pe care și le-a cauzat, mai dezvaluie sursa citata. (Cerasela N.).
Citeste in continuare

Actualitate

Clasamentul Anvelopelor – Top Super Anvelope 225 45 R17 în 2023

Publicat

pe

Alegerea anvelopelor potrivite pentru vehiculul dvs. nu este doar o chestiune de estetică sau de preț. Este o decizie care poate influența performanța, economia de combustibil și, cel mai important, siguranța. Dimensiunea 225 45 R17 a devenit una dintre cele mai populare opțiuni pentru proprietarii de autoturisme de dimensiuni medii și mari. Dar care sunt cele mai căutate și apreciate modele din această categorie în 2023?

Șoferii sunt sfătuiți să țină cont de stilul lor personal de condus, condițiile specifice de drum și cerințele vehiculului atunci când aleg anvelope. Achiziționarea anvelopelor potrivite este o investiție în siguranța și confortul dvs. Dacă sunteți în căutarea unor anvelope 225 45 R17, asigurați-vă că verificați recenziile și ratingurile pentru a face cea mai informată alegere.

Acest an, observăm o tendință crescândă către anvelopele de performanță superioară, cu un accent puternic pe eficiență și siguranță.

Michelin Pilot Sport 4 – Aceasta anvelopă, destinată în special performanței sportive, oferă o manevrabilitate excepțională și o aderență optimă pe carosabilele umede, făcând-o ideală pentru cei care doresc o experiență de condus dinamică.

Goodyear Eagle F1 Asymmetric 5 – Combinația de tehnologii avansate și compuși inovatori asigură o distanță de oprire scurtă pe carosabil umed și o rezistență redusă la rulare, ceea ce se traduce printr-o economie de combustibil mai bună.

Pirelli P Zero – Aceasta anvelopă este recunoscută pentru capacitatea sa de a oferi performanțe înalte la viteze mari, precum și o aderență excelentă în condiții de carosabil umed.

Alegerea corectă a anvelopelor poate face diferența între un drum sigur și unul periculos. Prin urmare, este esențial să investești în calitate și să te informezi corespunzător înainte de a face o alegere.

Pentru ultimele știri și tendințe din lumea auto, https://shop.kelsey.co.uk/car-mechanics-magazine este sursa ideală de informare. Aici, veți găsi analize, sfaturi și informații actualizate despre tot ce se întâmplă în industria auto.

Citeste in continuare

Exclusiv

MĂRUL STRICAT DIN PENTENCIARUL PLOIEȘTI – ZEUS! NEPRIHANITUL!!!

Publicat

pe

De

În dezvăluirile din articolul „TRIUMVIRATUL/Versiunea 2.0”  ă precizam la sfârșitul lui: „ Cu promisiunea că vom continua epopeea comisiilor de disciplină, în cadrul investigației viitoare vă vom arăta o altă latură ce derivă din a avea așa oameni la conducere, de ce batjocora este ca o boală care afectează pe toată lumea.”

TRIUMVIRATUL/Versiunea 2.0  

Iată că astăzi vă prezentăm această latura, o perspectivă tragic-comică ce se reliefează când la conducerea unei instituții a statului, o instituție foarte importantă pentru aplicarea dreptății, este un personaj ce nu mai are ce să caute în acest sistem… pe partea cu angajații de ceva vreme.

Da, ați ghicit… ne întoarcem la Penitenciarul Ploiești. Perioada aceasta de respiro a fost, după cum veți vedea, doar pentru o perioadă de așteptare… pentru a vă putea relata noi lucruri, incredibile si triste…

Dar pentru moment ne întoarcem la datoria avută…

   

       Vom pleca de la o simplă prezumție. Cum că… ZEUS, directorul împuternicit de la Penitenciarul Ploiești – comisar șef de poliție penitenciară Valentin MATEI este corupt.

 În dosarul doamnei C.C. implicarea acestuia este fundamentală căci în timpul cât conducea unitatea ZEUS cică-se au fost primite niște bunuri „donate” de partea vătămată… Dacă acestea erau „verificate” se observa ca ele nu prea au ajuns unde erau destinate și poate anumite persoane prinse în acest dosar penal, scăpau. Căci, de ce să nu fim sinceri… nu toți au avut și un câștig din speța aceasta, unii doar au executat. Dar cum ZEUS era pe postul de director, nu îi putem acorda prezumția aceasta…

Deci, ca totul să fie clar… uite cum câțiva polițiști de penitenciare scăpau de un dosar penal dacă ZEUS era capabil pe funcția la care tot salivează.

Peste cei încriminați mai scăpau și alții care au fost nevoiți să se ducă la procuratură să declare ce și cum. Se ajunge la o duzină de angajați stresați, ce pot răspunde penal… căci un incompetent se face că nu vede ce primește în curte.

  1. La momentul când ZEUS a început să primească tot felul de „atenții” din partea unora si altora(posibili afaceriști/interlopi/infractori) cota lui pe piață a sărit de la un pârlit de ofițer la unul cu bascheți Valentino de 1000$.

În secunda următoare, oamenii sistemului ce știu ce înseamnă „să primești moștenire de la mătușa Tamara niscaiva  bunuri”, au început să pună întrebări… ce ridicau alte întrebări și mai negre cu privire la noua moralitate a conducătorului unității.

În primă fază 3 ofițeri au început să fie șicanați de către ZEUS, aruncați în diferite activități pentru a fi sancționați. Cu toate că aceștia și-au spus punctul de vedere, nimeni din unitate la acel moment nu a crezut…

Dar iluzia grandorii se extinde și asupra ceilalți din unitate care credeau ca pot rămâne imuni la flagelul corupției ce se întinde… căci ZEUS avea nevoie de a baga pumnul în gura celor ce au deschis ochii și cum singur nu dovedea decât incompetență, atunci a fost nevoit să folosească și pe alții.

Rând pe rând oamenii au realizat micimea acestui om și au început să fugă:

  1. Într-un an jumătate de zile la Penitenciarul Ploiești:

–     țipă unitatea de flagelul corupției adus de ZEUS și oamenii lucrează sub stres și cu neîncredere, fiindu-le frică să nu fie trași în ilegalitățile devenite fățișe ale directorului. De la supraveghetori la primii ofițeri, aceștia sunt mereu în alertă.

–     unitatea a avut nu mai puțin de 4 președinți la comisia de disciplină, oamenii retrăgând-se pe rând când au văzut ce dorește ZEUS să facă – strivirea oricărui purice ce îi contestă autoritatea și legalitatea deciziilor.

       Vă spuneam nu demult, cum mai nou ZEUS ține direct ședințe cu membrii comisiei de disciplină si cere să fie oamenii sancționați… căci dacă la început au fost creduli și sancționau singuri, acum vorba lui nu mai are valoare iar dosarele de clasează pe bandă, sub disperarea Zeului grandorii…

       Irelevant că această comisie e independentă… dacă a ajuns să o manevreze pe cea din Ministerul Justiției, de ce nu ar putea să facă asta cu cea din curtea lui, nu? Ironic, cu ploieștenii nu prea ține căci au pielea a dracului…

–     Pe de altă parte volumul de muncă al acestor oameni care trebuie să cerceteze aberațiile cerute de ZEUS este covârșitor. Și asta doar pentru că avem de-a face cu un asemenea specimen…

–     Unitatea a avut nu mai puțin de 4 directori adjuncți pe pază, oamenii fiind de data aceasta înlăturați de ZEUS căci acesta este postul ce unge rotițele cu deținuții favorizați… și cum cei de pe această poziție nu percutau la ce le cerea ZEUS, erau rând pe rând înlăturați .

Primul lovit a fost prietenul de o viață domnul R.M., care resemnat a ieșit prematur la pensie căci a înțeles noua identitate a lui ZEUS.

       A urmat pila celor din A.N.P. care trebuia să le facă jocul… dar și acesta s-a retras după 3 luni… aparent dorește să mai lucreze în sistem… cu demnitate.

       Apoi a fost șeful de la regim, domnul Stoica… pe care l-a ținut 6 luni fără împuternicire ca apoi să cheme controlul peste el(prietenii din A.N.P. de la Inspecție penitenciară) ca să îl alunge.

       Acesta trebuia alungat căci nu îi scotea lui ZEUS deținuții după cum dorea…

       Iar vă spuneam nu demult, că marea lui „plăcere” este sa scoată la munca deținuții și vă povesteam cum s-a gândit să facă acest lucru: prostindu-l pe înlocuitorul directorului adjunct pe pază. Faza nu a ținut și fapta penală a ieșit la lumină căci nimeni nu vrea un asemenea șef pe lângă el, când se va destrăma șandramaua.

       Actualmente este șefa de la evidență, o amică veche pe care speră să o poată manipula… Pentru ce să își pună pielea pe băț? Rămâne să vedem, momentan suntem sceptici…

–     Nenumărate concursuri la care ZEUS a participat ca să bage în sistem pe alții care au fost ajutați la rândul lui, lăsând un gust amar candidaților pregătiți, dați la o parte la interviu sau la punctaj. Pe de altă parte o masă de cunoscuți ai dânsului s-au angajat aici, de departe cel mai celebru fiind protejatul fin cu același nume (coincidență).

Scârba aceasta nu face decât ca, de o parte, cei ce doresc funcții să nu mai participe la asemenea înscenări de concursuri cu șanse legale, iar pe de altă parte, cei din civilie să caute alte sisteme sau oportunități de pe piața muncii. Nu ne credeți, verificați candidații pentru concursuri!

–     Zeci de pensionări,  plus transferuri și  detașări din penitenciar în mare parte căci oamenii nu își mai găsesc motivația și plăcerea de a munci la Ploiești.

Cine să vrea să muncească cu un corupt, care dacă nu faci cum vrea el începe să te vâneze și să te terorizeze prin căprăria de care e capabil? Și mai e si protejat de directorul general al ANP?

                Si acum sa va spunem concluzia analizei noastre:

SUTE DE OAMENI AU DE SUFERIT CAND UNUL ESTE CORUPT – ȘEF FIIND SI ESTE LIPSIT DE CALITATILE ESENTIALE ALE UNUI LIDER DEMOCRATIC!

(Nu am luat în calcul victimele infracțiunilor săvârșite de deținuții preferați ai lui ZEUS, care se așteaptă ca infractorii să fie pedepsiți, nu favorizați în exercitarea PEDEPSEI cu închisoarea…

Kind reminder, ZEUS: d-aia se numește „pedeapsa cu închisoarea” și nu „recompensa cu închisoarea”…)

       Prin urmare este treaba noastră, a celor corecți să îi îndepărtăm caci avem șanse mari ca să fim atinși de asemenea toxine.

 FARA INDOIALA, VA URMA! (Cristina T.).

N. R. : – Reamintim  ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficiaza” de detinuti/”inchiriaza” la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin. Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat  sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului.

Sa reamintim povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” care este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood, nu inainte de a intreba (prietenii stiu de ce…): Florin Iosif de la TYMBARK „inca” este bine? Dar fostul trezorier de la un partid? Inca este in libertate?…

Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark

Cat timp mai poti sa indoi legea?

În acest articol ne-am hotărât să vă arătăm, cum înclinațiile scriitoricești și infracționale s-au adunat în caracatița din Penitenciarul Ploiești/Rățușca noastră Mac!Mac!

Ia! Zâno!/Joac-o și pe asta!/Dă-ți cu reveneală!/Zâna Nașa, se joacă cu gestiunile, după starea vremii la Penitenciarul Ploiesti!

În acest articol ne-am hotărât să vă arătăm, cum înclinațiile scriitoricești și infracționale s-au adunat în caracatița din Penitenciarul Ploiești/Rățușca noastră Mac!Mac!

Aroganța și lipsa de profesionalism sunt fără limite, caracterul penal te dărâmă la propriu in Penitenciarul Ploiesti

,,Fantastica Woman”Anghelache Ramona (varianta XXL)/”Omerta”, ,”Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în Penitenciarul Ploiesti

„Omerta”, ,”Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în Penitenciarul Ploiesti/Despre Doamna Dănescu Izabela, supranumită eminența cenușie și regina hoților din Penitenciarul Ploiești

Precizări privind modalitățile de furt la Penitenciarul Ploiesti si ilegalitatile savarsite de Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești

Documente si declaratii din cercetarea penala care dezvaluie un furt institutional generalizat la Penitenciarul Ploiesti

Penitenciarul Ploiesti: „La momentul preluării gestiunii, în fișele de inventar de la Serviciul Financiar figurau o mulțime de bunuri, care faptic nu existau”

Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (III)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (II)

 

 

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Criminalii/torționarii/milițienii de la Secția 17 Poliție, așa cum au fost numiți de 2 săptămâni încoace, pot de astăzi să reacționeze public și să vorbească despre NEVINOVĂȚIA lor

Drama tânărului care se afla sub efectul a 5 substanțe psihoactive a fost generată de efectul drogurilor. Halucinații, stare de...

Actualitate17 ore ago

Clasamentul Anvelopelor – Top Super Anvelope 225 45 R17 în 2023

Alegerea anvelopelor potrivite pentru vehiculul dvs. nu este doar o chestiune de estetică sau de preț. Este o decizie care...

Exclusiv24 de ore ago

MĂRUL STRICAT DIN PENTENCIARUL PLOIEȘTI – ZEUS! NEPRIHANITUL!!!

În dezvăluirile din articolul „TRIUMVIRATUL/Versiunea 2.0”  ă precizam la sfârșitul lui: „ Cu promisiunea că vom continua epopeea comisiilor de...

Exclusiv24 de ore ago

Nu stăm să numărăm orele care au trecut de când ,,ministrul” Bogdan Despescu, chestor general cu 4 stele, a ,,ucis” fără să-și dea seama limba română

Nu putem, pentru că domnia sa a punctat niște lucruri ce ne-au facut să scormonim puțin achizițiile poliției, iar surprizele...

Exclusiv24 de ore ago

Valer Kovacs – Polițistul avertizor, hărțuit din nou/”Se dorește aducerea mea la tăcere”

Valer Kovacs, polițist IPJ Timiș și lider de sindicat, care a vorbit public în mai multe rânduri despre problemele din...

Exclusiv24 de ore ago

Un ofițer de poliție care și-a lovit soția, care a fost sub efectul a două ordine de protecție, nu mai poate fi lucrător control intern sub nicio formă

Suntem nevoiți să vă înștiințăm despre un caz, dacă nu nedeontologic, cel puțin grav, privitor la domnul comisar șef Ursache...

Exclusiv3 zile ago

Sistemul penitenciar zguduit din temelii datorita abuzurilor directorului general al A.N.P/”CONTINUĂM PROTESTELE!”

In timp ce alții deja s-au retras și s-au resemnat, Federația Polițiștilor de Penitenciare continuă seria protestelor vizând aplicarea integrală...

Exclusiv4 zile ago

Poliția lui Despescu și Mirițescu în acțiune/„De beți ce erau s-au urinat în curtea secției”/Doi politisti de la IPJ Timis, denunt penal impotriva inspectorului sef Alin Petecel/La IPJ Prahova lucrurile sunt si mai grave

Poliția lui Despescu și Mirițescu în acțiune. Petrecere în stil mare în sediul poliției din Nehoiu titreaza Stiri pe Surse...

Exclusiv4 zile ago

„Vă mulțumim pentru lecțiile de exprimare prin viu grai, domnule secretar de stat Despescu, pardon, domnule ministru!”

Am asistat la conferința de presă prezidată de către secretarul de stat din MAI, Bogdan Despescu, de fapt de către...

Exclusiv4 zile ago

Potrivit art.7 din legea 153 din 2017, solda de funcţie/salariul de funcţie reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare

Joi, Guvernul a aprobat o hotarare de guvern pentru creșterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată,...

Exclusiv5 zile ago

”Vă stăm la dispoziție cu întrebări la răspunsurile dumneavoastră…”/Tartorul MAI

Într-o funcție de secretar de stat e bine să nu stai mai mult de 4-5 ani, tocmai pentru că asta...

Exclusiv5 zile ago

Structurile  de criminalistică din Romania trec printr-un amplu proces de modernizare în această perioadă

Ramura bio-criminalisticii sau a geneticii judiciare, cum este ea cunoscută în limbajul de specialitate, se modernizează prin achiziția de către...

Exclusiv5 zile ago

Nu ne dam seama cum sprijina gimnastele si centrul cultural, activitatea de politie

Raspuns interesant de la CMDTA PLOIESTI! Sunt 56 medici pe functii de politist ( ofiter) si 46 asistenti pe functii...

Exclusiv6 zile ago

Recrutăm candidați pentru Școlile de Agenți de Poliție de Frontieră: se oferă salariu atractiv de aproximativ 0,3% din șpaga

Pe fundalul acestui zgomot, de drone kamikaze, lucrează polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă la granița cu Ucraina. Îi...

Exclusiv6 zile ago

Varsta medie la care decedeaza pensionarii militari ar fi in jur de 77 ani, potrivit Casei de Pensii a MAI.

Varsta medie la care decedeaza pensionarii militari ar fi in jur de 77 ani, potrivit Casei de Pensii a MAI....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!