Connect with us

Featured

Despescu, jos laba de pe ”Doi ș’un sfert”!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

”Chestorul Marius Haientz Patriche, cel care încă se crede creierul serviciului secret al MAI, poate chiar are habar totuși și de strania coincidență ca vineri, pe 11 decembrie, să fie scoase la concurs două importante funcții de conducere, tocmai la DIPI și DGA! Doar coincidență…? Când se scot pe șestache funcții de conducere la concurs doar la DIPI și DGA? În timp ce mii de polițiști continuă să fie doar desemnați pe funcții, pierzând bani, fără ca să se organizeze concursuri transparente pentru ocuparea respectivelor funcții? Hai, brea nea Haientz, că prea e ca la țară parcă”… dezvăluiam pe 13 decembrie.

Bogdan Despescu vrea să își subordoneze ”spionii” DIPI și ”acoperiții” DGA

Numai că, pe 15 decembrie, aproape că nu a mai fost ”organ de presă” care să nu ”bubuie” pe ”exclusivitate”, ”din informațiile noastre” sau ”după cum susțin sursele noastre” că vor fi organizate concursuri pentru ocuparea unor funcții de conducere la nivelul DIPI și DGA! Simplă ”ciordeală”? Nu, pentru că atunci nu ne-am fi obosit să ne mai autosesizăm cu pivire la această ”fumigenă operativă” pusă la punct de oamenii secretarului de stat Bogdan Despescu. Chestorul cu patru stele – asta dacă nu s-o fi făcut cumva mareșal între timp!- care, după cum dezvăluiam pe 13 decembrie, încerca astfel un ”atac raider” de preluare a ”ochiului și timpanului” Ministerului Afacerilor Interne prin intermediul adjunctului DIPI, Marius Haientz Patriche. Cel care astfel, prin intremediul noului ”stăpân al căsuțelor” din MAI, consăteanul lui Despescu, Valentin Minoiu, ar fi urmat să își arate recunoștința față de steaua de chestor recent primită la insistențele secretarului de stat. Ca și Minoiu, de altfel, ce-i drept… Și uite cum ”colegii”nu doar că preiau pe 15 fiecare pe ”exclusivitatea lui” informația despre organizarea celor două controversate concursuri de la vârful DIPI și DGA, dar le și ”împachetează” în nenumărate elemente tehnice privind condițiile de organizare a acestora. În speranța deșartă de a se mai îndrepta astfel ce este de îndreptat după ”lovitura” din 13 decembrie, de parcă ar fi vorba de cele mai transparente concursuri organizate vreodată în ograda Ministerului Afacerilor Interne!

Haientz Patriche, ”Regele ORNISS”!

De prea multă vreme, în ”viesparul” Ministerului Afacerilor Interne orice carieră se raportează la ”recomandarea” făcută de DIPI pentru primirea sau nu a obligatoirului aviz ORNISS. Recomandare pentru care nimeni, sub nicio formă, nu este obligat să dea niciodată nici cea mai mică explicație, chiar dacă și MAI-ul pierde procesele înaintate în instanță, cum s-a întîmplat de altfel de atâta ori. Astfel că ”discreționarul” intervine cu atât mai mult cu cât, de cele mai multe ori, cei de la ORNISS merg la rândul lor strict pe mâna DIPI în ceea ce privește avizarea sau respingerea accesului la informații securizate pentru orice angajat al MAI care aspiră la o funcție de conducere, fie ea cât de mică. Iar cu toate că nici măcar inițiații sistemului nu l-ar recunoșate pe sobrul Marius Haientz Patriche dacă l-ar vedea la șprițurile tematice la care acesta oricum se jură că nu participă, uite că, totuși, avem o explicație pentru influența atât de mare a acestuia la nivelul MAI. Și de ce are atâta nevoie Bogdan Despescu de el! Pentru că Marius Haientz Patriche este de fapt ”Regele Avizelor” din MAI, cel care are ultimul cuvânt în ceea ce privește rapoartele trimise către ORNISS…

 

Exclusiv

Sistemul penitenciar zguduit din temelii datorita abuzurilor directorului general al A.N.P

Publicat

pe

De

Sindicatele reprezentative și-au dat mâna și atacă pe toate fronturile. Sistemul penitenciar zguduit din temelii!

Polițiștii din penitenciarele Târgșor și Ploiesti, membrii ai Federației Polițiștilor de Penitenciare au anunțat încă de la începutul lunii septembrie despre refuzul de a mai lucra suplimentar.
Peste 60 de angajați, au dorit să informeze, prin intermediul presei, care sunt nemulțumirile ce i- au determinat să ia această decizie.
Drepturile lor sunt puse in pericol și anunță la unison că nu vor sta cu mâinile în sân.
Se discută și despre plângeri penale pentru că au primit amenințări de a opri acest demers.
Protestele de azi au cunoscut diverse  forme , fiind vizibile în toate localitățile din țară.
Unele federații, prin sindicatele afiliate au hotărât să picheteze penitenciarele, altele au protestat în fața Ministerului Finanțelor ( peste 1500 de participanți), in fața Ministerului Justiției, altele au ales să refuze, prin notificarea conducerilor, efectuarea de muncă suplimentară peste plafonul de 180 de ore anual, lucru ce va duce într-un final la blocarea pușcăriilor, deoarece sistemul penitenciar este dependent de muncă suplimentară.
Sindicaliștii spun că măsurile luate de Guvern, ce presupun tăierea unor sporuri , neplata muncii suplimentare, desființarea unor posturi de conducere, radierea  posturilor vacante, modificările aduse decontului de vouchere, nu pot fi aplicate în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Sunt începute demersuri de strângere a semnăturilor privind refuzul de a se mai lucra suplimentar peste plafonul de timp lunar.
Acest demers este devastator, deoarece multe din activitățile esențiale nu vor mai putea fi efectuate, deficitul de personal fiind unul cronic.
Declarație Adrian Grigoroiu
Vicepreședintele Federației Polițiștilor de Penitenciare:
” Nu vom accepta bătaia de joc a Guvernului și faptul că profesia noastră nu este respectată.
Avem lipsă peste 5000 de posturi in sistemul penitenciar, care nu poate funcționa fără efectuarea de muncă suplimentară, fiind ținut în viață artificial.
Nu putem accepta sa lucram fără să fim plătiți. Toate guvernele care s-au perindat in fruntea țării ne-au mințit și ne- au furat, nu vrem sa mai trăim perioada 2010. Au trecut 6 ani de când Legea cadru a salarizării nr.153/2017 a fost aprobată și Guvernul încă mai are datorii salariale la angajații din familia ocupațională de apărare. Ordonanța Austeritatii ne- a bulversat pe toți, deoarece a cunoscut  multe modificări într- un timp foarte scurt. Nimeni nu știe exact ce prevede această Ordonanță a Austeritatii.
De ce trebuie  oamenii simplii care muncesc cinstit sa deconteze hoțiile și prostiile unor habarniști? Nu noi am făcut în bugetul statului gaura de 43 de miliarde de lei .”
Sindicaliștii spun că acțiunile lor vor continua și vor fi intensificate.

Sindicatele din penitenciare au protestat in forță față de acțiunile decidenților care nu ințeleg să respecte această grea profesie, care subminează prin subfinanțare sistemul penitenciar, care il vulnerabilizează prin aplicarea unei politici păguboase de resurse umane, făcându-l neatractiv prin schimbarea fiarte deasă a condițiilor de salarizare și pensionare.

Guvernul României are o datorie incă neplătită față de polițistii de penitenciare, datorie ce rezidă din neaplicarea integrală a legii salarizării 153/2017, au muncit in avans, de ani de zile, fara să li se asigure salariul corect, așa cum legea prevede.

Toate federațiile din sistemul penitenciar au luat cu asalt ministerele si unitătile penitenciare și este doar inceputul!

 

Vom continua protestul cu refuzul de ore suplimentare până când vom conștientiza decidentii că politistii de penitenciare nu sunt bătaia lor de joc, precizeaza Federația Polițiștilor de Penitenciare care mai adauga: „Ați reusit, ne-ați unit, din nou”!. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Profit curat: peste cinci milioane de lei anul trecut, din alimente expirate, rugină și lipsă de igienă la fițe în Herăstrău

Publicat

pe

De

Ce tupeu are celebrul Pescobar! Taverna Racilor, închisă după ce a ”plouat” cu amenzi. Pe toate le-a ignorat, iar acum face pe victima!

Pe adresa redactiei ne-au parvenit zeci de declaratii audio de la clienti care s-au imbolnavit in aceasta taverna mizerabila si plina de tupeu.

Culmea este că Paul Nicolau susține că localul e tot deschis, ci doar i-a fost suspendată activitatea.

Restaurantul nu e închis, doar are suspendată activitatea. Nu există local fără nereguli, dar vom rezolva totul. Dacă în 24 de ore cumpăr linoleum și tot ce mai trebuie dăm drumul localului. Îi sun, alo, ANPC, veniți să constatați că totul e ok. Și dăm din nou drumul la treabă”, a declarat Pescobar pe retelele de socializare.

Potrivit ANPC, pe 1 iunie s-au aplicat amenzi de 25.000 de lei. Totodată, s-au oprit de la comercializare 156 kg de produse alimentare neconforme și s-a decis oprirea temporară a localului până la remedierea deficiențelor. Hotărârea nu a fost, însă, respectată, iar societatea a fost sancționată cu 5.000 de lei.

Pe 22 iunie s-au aplicat iar amenzi contravenționale în valoare de 75.000 lei și s-a emis propunere de închidere temporară a restaurantului pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate.

Pe 24 iunie, ANPC a efectuat un alt control, ocazie cu care inspectorii au constatat că restaurantul funcționa fără nicio problemă. În urma controlului au fost aplicate:

• amenzi contravenționale în valoare de 15.000 lei

• oprirea definitivă de la comercializare a 186 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 8100 lei

• oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor (agregate frigorifice).

În data de 15.09.2023 – administrator SC Commercial Diplomatic Club SRL

• amenzi contravenționale în valoare de 25.000 lei

• oprirea definitivă de la comercializare a 560 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 16500 lei

• oprirea temporară a unității de la prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor

• propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate.

Protecția Consumatorului va trimite adrese către Primăria Sectorului 1, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Sănătate Publică.

Neregulile găsite de inspectorii ANPC la Taverna Racilor – Herăstrău

– folosirea unor materii prime și a unor semipreparate fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare

– utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu grătare cu rugină, sistem de ventilație cu depuneri masive de praf, chedere depreciate și murdare

– prezența insectelor vii (muște) în unitate

– schimbarea stării termice a produselor

– nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde

– existența unor condiții improprii în spațiul de lucru (paviment neigienizat)

– lipsa verificării metrologice a cântarelor utilizate

– lipsa informării cu privire la ingredientele conținute de preparate, a aditivilor și a alergenilor, în lista meniu ,

– lipsa autorizației emisă de Primărie.

– produse alimentare cu data limita de consum depasită;

– utilizarea unei masini de transport neautorizate la care sistemul de racire nu era funcțional, ca și spatiu de depozitare a materiilor prime (congelate și refrigerate).

– nerespectarea temperaturii de pastrare a produselor alimentare pe timpul transportului;

Horia Constantinescu, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a răspuns, ieri, acuzaţiilor lansate de Pescobar, patronul restaurantului Taverna Racilor. Omul de „afaceri” a explicat că este executat în direct şi că este şantajat, după ce două dintre restaurantele sale au fost închise.

Paul Nicolau, cunoscut în mediul online ca Pescobar, patronul restaurantelor Taverna Racilor, a acuzat într-un clip video pe TikTok că este „executat în direct” şi „şantajat”, fără să spună exact cine sunt persoanele care exercită astfel de presiuni asupra sa.

Totul după ce, comisarii ANPC i-au închis restaurantele Taverna Racilor din Herăstrău, Snagov şi Timişoara.

Pescobar a acuzat că „nu acceptă să dea bani niciunui partid politic” şi a anunţat, totodată, că nu va intra în politică.

Ieri, în direct la Newsroom – Antena 3 CNN, Horia Constantinescu, şeful ANPC, a răspuns acuzaţiilor lansate de patronul restaurantelor închise de subalternii săi pentru deficienţele grave găsite în timpul unor controale.

„În primul rând, fără să îmi doresc să intru în vreo polemică cu persoana la care faceţi referire, am convingerea că nu culoarea politcă a adus peste 136 de kilograme de produse în afara datei limită de consum în restaurantul de la Timişoara, cum nu o culoare politică este cea care alimentează dintr-un puţ restaurantul de la Snagov, în pofida celor constatate de către cei de la DSP, cu referire la faptul că nici măcar acest puţ nu este verificat suficient pentru a putea furniza apă unei locaţii de alimentaţie publică, cum, de asemenea, nu are niciun fel de culoare politică informaţia pe care am primit-o, şi de la care s-a declanşat toată această acţiune, şi anume aceea că produsele din peşte sunt transportate în condiţii necorespunzătoare de la locaţia din Giurgiu către toate celelalte.

Acesta a fost motivul extinderii la absolut toate locaţiile şi, inclusiv acelaşi personaj îşi asumă în mediul online că da, este adevărat că trebuiau transportate la -18 (n.r. grade Celsius), dar că nici -6 nu este foarte rău, în condiţiile în care diferenţa de temperatură este de 12 grade la unul dintre cele mai perisabile alimente şi cele mai periculoase alimente în condiţiile depozitării şi procesării neconforme.

Nu suntem aici într-un bâlci în care fiecare îşi asumă, dar ar vrea să continue. Nu este în pixul meu, ci deciziile sunt rodul analizei unor comisii la nivelul structurilor regionale. Îmi asum în modul cel mai transparent faptul că da, este o acţiune pe care am coordonat-o, la fel ca multe altele pe care le-am coordonat la nivel naţional”, a declarat Horia Constantinescu. (Cristina T.).

collage.jpg

461766b3d544ef18b07816f812bab177.jpg

f63bfb688e51b3423c47160543212003.jpg

091a48da149f4eb64a973aeedcd64234.jpg

 

 

Citeste in continuare

Exclusiv

Minți „luminate” de întunericul provocat de scurtcircuitul neuronal!/Trăiască abuzurile, trăiască abuzatorii

Publicat

pe

De

S-a scurs aproape un an de când agentul de poliție Cănărău Ioan a fost abuzat chiar în sediul Poliției Roman de către fostul polițist Bodron Neculai!
Ofițerul, la vremea respectivă locțiitor al șefului Poliției Roman, l-a amenințat cu acte de violență pe agentul de poliție care a pornit dispozitivul din dotare de tip body-worn camera tocmai pentru a dovedi comportamentul ilegal al șefului său!
Ce credeți că s-a întâmplat?
Polițistul hărțuit și abuzat a fost sancționat disciplinar pentru că a folosit camera video în sediul poliției!
În fotografii îi vedem pe ofițerul de poliție care a făcut cercetarea, Scms. Alexa Dănuț și pe cel care a aplicat sancțiunea, nimeni altul decât șeful IPJ Neamț, cms. Șef Osoianu Mihai Iulian, următoarea țintă a ministrului Predoiu!!!
Cei doi ofițeri transmit public mesajul că dacă polițiștii sunt utragiați, abuzați, hărțuiți de către șefi în sediile unităților de poliție n-au voie să folosească camerele video din dotare!
Adică șefii pot face orice, pot amenința polițiștii, îi pot lovi, etc, fără să pățească nimic.
Prostimii îi este interzis să probeze acțiunile ilegale ale celir care se cred proprietari de plantații tocmai cu dispozitivele de înregistrare video cu care sunt dotați! (Cristina T.).
Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv2 zile ago

Sistemul penitenciar zguduit din temelii datorita abuzurilor directorului general al A.N.P

Sindicatele reprezentative și-au dat mâna și atacă pe toate fronturile. Sistemul penitenciar zguduit din temelii!  Polițiștii din penitenciarele Târgșor...

Exclusiv2 zile ago

Profit curat: peste cinci milioane de lei anul trecut, din alimente expirate, rugină și lipsă de igienă la fițe în Herăstrău

Ce tupeu are celebrul Pescobar! Taverna Racilor, închisă după ce a ”plouat” cu amenzi. Pe toate le-a ignorat, iar acum...

Exclusiv2 zile ago

Minți „luminate” de întunericul provocat de scurtcircuitul neuronal!/Trăiască abuzurile, trăiască abuzatorii

S-a scurs aproape un an de când agentul de poliție Cănărău Ioan a fost abuzat chiar în sediul Poliției Roman...

Exclusiv2 zile ago

Cat costa ascunderea unei hotarari de guvern care reglementa diurna pentru politistii si jandarmii trimisi in misiuni internationale?

Va este cunoscut subiectul ascunderii HG 1086/2004 ( emisa de guvernul Nastase, nesecreta, nepublicata), de catre MAI, politistilor si jandarmilor...

Exclusiv4 zile ago

Cam atata se poate face, cand te confrunti cu rechini in roba de magistrat

Ce concluzii se pot trage din lectura acestui articol luju? .luju.ro/tentativa-de-compromitere-a-judecatorului-nicolescu-ij-a-finalizat-verificarile-in-cazul-politistului-dga-care-acuza-ca-ar-fi-fost-jignit-si-intimidat-de-judecatorul-iccj-alin-nicolescu-la-un-examen-atitudinea-necorespunzatoare-a-studentului-care-pentru-a?fbclid=IwAR0rNx0rRy2YsCSLC1z1PWvzCVdyGUXAliNodW-Z2l20htuTAS4kofJxVKg Pai una evidenta ar fi ca Inspectia Judiciara este...

Exclusiv4 zile ago

Imediat după moartea Sharei, polițiștii din Dumbrava Roșie, intenționat sau nu, au compromis grav ancheta

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat duminică seară, că a trimis Corpul de Control la IPJ Neamț. Corpul de...

Exclusiv4 zile ago

Ce impact vor avea măsurile de austeritate asupra polițiștilor?

– tăierea sporului pentru munca prestată în weekend și în sărbători legale (minus 300 -1000 lei); – eliminarea plății pentru...

Exclusiv4 zile ago

A patra federație din sistemul penitenciar intră in joc și toate cele 4 federații din sistemul penitenciar sunt de azi in actiune/proteste

Oamenii simpli ,care nu respectă legile, sunt trași la răspundere și plătesc pentru asta, guvernanții care nu iși respectă propriile...

Exclusiv5 zile ago

Un nou scandal in IPJ Prahova a izbucnit si a ajuns pe masa ministrului si a organelor de cercetare penala

La IPJ Prahova lucrurile s-au cam imputit si politistii corupti care au sustinut o grupare de criminalitate economico-financiara organizata ar fi trebuit s-o...

Exclusiv5 zile ago

Directorul medical din cadrul Penitenciarului Spital Rahova a schimbat halatul medical cu cel de abuzator

Debandada din Penitenciarul Spital Rahova După ce tolerează tratamentele inumane și degradante, furturile, absențele de la serviciu și întârzierile repetate...

Exclusivo săptămână ago

Panica in IPJ Prahova

”Capitan la 15 ani” a facut furori printre fostii colegi care s-au grabit sa isi piteasca pistoalele si lucrurile de...

Exclusivo săptămână ago

Ploieștiul este un oraș eșuat unde functiile de conducere din administratia locala se negociaza ca la piata si se stabilesc pe la „gratare”

Ploieștiul sub mandatul PSD-istului Andrei Volosevici a devenit un oras problema ce figurează la multe capitole pe ultimele locuri în...

Exclusivo săptămână ago

CCR continua seria amanarilor privind judecata exceptiei de neconstitutionalitate a OUG 59/2017 ( prin care s-a stabilit limitarea pensiei nete la nivelul mediei salariilor/soldelor nete)!

Termen nou, 21.09.2023. Amanarea asta nesfarsita a judecatii exceptiei OUG 59/2017 este o situatie nemaivazuta vreodata in istoria CCR si...

Exclusivo săptămână ago

Cum rămâne cu ,,nu încercăm să îl absolvim de rigorile legii”? Și cu ,,nu încercăm să îl ferim de răspunderea pentru faptele sale”?

Mai tineti minte prima reactie (cu intarziere) a familiei criminalului de la 2 Mai, si ceea va scriam atunci –...

Exclusivo săptămână ago

Numirile politice făcute de Bogdan Despescu au distrus Poliția Română/”-Tu știi cine sunt eu? Sunt „moșul” (nașul) lui…”

V-ați întreba cine sunt cei din fotografie și ce legătură există între ei. Păi, cel tinerel este Robert Popa îl...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!