Connect with us

Actualitate

Sorin Lavric, după declarațiile controversate despre femei: Nu sunt misogin. Am spus niște adevăruri pe care puțini au curajul să le spună

Publicat

pe

Scriitorul și filosoful Sorin Lavric, ales în fucția de senator de Neamț din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a acordat un interviu prin care încearcă să lămurească unele aspecte controversate din diferite pasaje ale cărților sale și declarații referitoare la femei, romi și maghiari.

Imediat după alegerile parlamentare, mai multe declarații ale acestuia au generat controverse, în urma acestora el fiind dat afară din Uniunea Scriitorilor, de la revista România Literară, iar UNATC s-a dezis de spusele lui.

În cadrul interviului acordat digi24.ro, Lavric a explicat în detaliu de ce a făcut respectivele afirmații.

În primul rând, Lavric a respins ideea potrivit căruia ar fi misogin.

„Este ironia sorții, vă dați seama, să ajung tocmai eu să fiu categorisit drept misogin. Gândiți-vă că nu aș fi scris o carte despre femei din care descriu o tipologie alcătuită din șase tipuri, șase genuri feminine, tipologie pe care o descriu cu ajutorul unor scheme speculative. Eu nu aș fi făcut așa ceva, nu aș fi depus un asemenea efort dacă aș fi detestat ființa feminină. Când detești un om nu te apuci să stai luni de zile să clădești scheme pentru a-i face un portret lăuntric. Când urăști pe cineva, pur și simplu îi intorci spatele și îl ignori. Eu așa ar fi trebuit să procedez dacă aș fi avut o natură și o fire autentic misogină. Nici vorbă de așa ceva. Eu acolo am încercat cu mijloace filosofice să-mi descriu propria uimire și stupoare față de acest mister pe care îl știm cu toții – când spun cu toții mă refer la bărbați – care este femeia. Când scoți de acolo anumite expresii, le poți interpreta cum vrei tu”, a spus Lavric.

Da, acolo sunt accente malițioase, pentru că eu nu fac apologia fățarnică a femeii. Eu încerc să înțeleg din intuiția mea masculină ce înseamnă femeia. Asta am încercat să fac acolo, într-un mod cât se poate de onest.

Expresiile cele mai uzitate se referă la, și citez acum: niciun bărbat nu caută în femeie prounzimea, deșteptăciunea sau luciditatea; Nu sunt admirator al femeilor, poți să admiri pe cineva pe care îl bănuiești deasupra ta și mai este acea referire pe care ați făcut-o cu privire la vopsirea unghiilor femeilor la picioare.

E penibil. E nostim. Un amestec caraghios. Sinceritatea fiecăruia dintre noi, în care putem să spunem ce simțim despre femei, ne îndeamnă să recunoșteam că atunci când ne uităm la o femeie, care este exponentul sexului frumos – pentru că asta înseamnă femeia – ceea ce te atrage la ea, în primă instanță, este ceea ce eu numeam nurii, adică farmecul, acel vino-ncoace, acel sex appeal pe care îl simte orice bărbat prin porii lui. Aș fi un ipocrit să spun că alți bărbați nu se raportează așa a femeie. Abia în a doua instanță, după ce ai perceput frumusețea aceasta estetică a femeii, abia apoi îi simți undele spiritului și erudiția. Așa mă raportez eu la femei. Vreți acum să mint și să închin elogii ipocrite femeii spunând că ceea ce contează, în primul rând, în ochii bărbaților este erudiția? Foarte bine! Eu nu pot să fac așa ceva!

Nu pot să spun că femeia excelează prin gândire logică, mai ales prin aptitudini filosofice. Îmi pare rău! Filosofia este un domeniu aflat aproape exclusiv în apanajul bărbaților.

Femeia este acea minune complementară care îl întregește pe bărbat. Cele două sexe alcătuiesc un întreg tocmai în măsura în care se întregesc. Ceea ce înnobilează ambele părți este tocmai diferența dintre ele. În momentul în care șterg această diferență în numele unei fantasmagorice egalități atunci perechea dispare. Dispare în ceva uniform. Și atunci cele două sexe, în loc să fie complementare, devin două bucăți amorfe care se topesc una în alta. Fiecare are niște aptitudini și niște înzestrări pe care celălalt sex nu le are. Și atunci de ce să neg aceste diferențe? Pentru ce? Nu înțeleg! Ca să fiu pe plac lumii politice și a egalității cu orice preț? Nu pot!”, a spus Lavric.

Lavric: Nu suntem un partid legionar, dar pentru noi Europa este un club de națiuni creștine

Viitorul parlamentar a mai declarat că AUR nu este o formațiune legionară, așa cum a fost caracterizată în spațiul public, ci este mai degrabă un partid conservator.

„Nu știu acum ce înseamnă extremism. Întotdeauna când punem asemenea etichete înjositoare și terfelitoare aruncăm într-un con de umbră orice mișcare și orice partid. Suntem un partid de dreapta, creștin, conservator. Asta suntem. Ce înseamnă asta? Tot timpul invocăm acele entități organice care definesc orice ins. Și anume: națiunea, biserica, familia, etnia, limba, trecutul, strămoșii. Acestea sunt entitățile pe care le avem în vedere și pe seama cărora ne afirmăm. Dacă asta pentru dumneavoastră înseamnă extremism, atunci noi suntem extremiști.

Suntem un partid neo-legionar, fascist și așa mai departe (n.r. – ironic). Cunoaștem toate ștampilele și etichetele pe care le-am primit. Să fie foarte limpede. Legionarismul a fost un episod interbelic care s-a încheiat definitiv. Este ireversibil. Nu poți da timpul înapoi să reînviem acum ceea ce a fost atunci. A fost un moment important în ceea ce numim curentul gândirii conservatoare din România. Numai că gândirea conservatoare nu se oprește la legionari. Ea a continuat mai târziu. Sunt câteva trăsături ale gândirii conservatoare pe care chiar dacă le regăsim la legionari ele nu definesc numai legionarii. Este vorba de îmbinarea națiunii cu acest duh creștin. Ori pentru “corecții” politici și acești oameni obsedați de fundamentalisme, când aud de această îmbinare, de această pereche nație-biserică, imediat simt la nas o adiere legionară. Nici vorbă de așa ceva! Legionarismul este o piesă de teatru a gândirii conservatoare care s-a încheiat demult!”, a mai spus Lavric.

Lavric: Ideea unui partid înființat pe criterii etnice este o aberație

Întrebat despre ideea șefului partidului, George Simion, privind interzicerea partidelor etnice în viitor (cu referire la UDMR, n. red.), Lavric a explicat că, deși este un „admirator fără limite al culturii maghiare”, existența unui partid înființat pe criterii etnie este „o aberație”.

„Sunt un admirator fără limite al culturii maghiare, mai ales al matricii de tipul stilisticii arhitecturale. Când mă duc în orășelele din Ardeal, în cele două județe maghiare, mă simt bine pentru că acolo simt un gust și o noblețe pe care cu greu le găsim în arhitectura românească. Dar asta nu mă împiedică să spun că ideea unui partid ridicat pe criterii etnice nu este o aberație. Ba da, este o mare aberație! Pentru că maghiarii sunt cetățeni ai statului român și atunci ei trebuie să intre în rândul unor partide românești. Ideea unui partid etnic este o aberație și George Simion are dreptate. Oricând îi vom respecta și îi vom saluta pe colegii noștri parlamentari din UDMR, dar ei trebuie să înțeleagă că vom fi tot timpul împotriva unei asemenea idei de partid ridicat într-o matcă etnică”, a spus el.

Întrebat despre poziția sa față de minoritatea romă, Lavric a explicat că nu are o problemă cu membrii acesteia. Declarația vine în contextul în care viitorul parlamentar i-a descris pe romi ca fiind „o plagă socială”. El a explicat că expresia a fost „scoasă din context”.

„Din cauza acestei expresii scoase din context mi-am luat toate cucuiele și bobârnacele posibile și preschimbat într-un campion al xenofobiei. Atunci ne aflam în prima lună de decretare a stării de urgență aproape în toată Europa și zeci de mii de români s-au întors în țară că nu mai aveau ce să facă acolo. Și Florina Jucan m-a întrebat: cine credeți că vor veni primii aici? Și eu am spus ceea ce știam cu toții că se întâmplă. Cei care au venit erau cei care nu mai puteau să cerșească, să fure și să întrețină acele relații de prostituție din Occident. Iar aceia, cu precădere, în mod statistic – nu o spun eu că simt o aversiune față de ei – aceia, prin statistică, prin excelență, sunt romii, adică țiganii. Nu toți. Ferească Dumnezeu, pentru că în AUR avem o falangă foarte numeroasă de romi. Dar când scoți această expresie „țiganii sunt o plagă socială”, generalizând, firește că expresia capătă o amploare xenofobă, iar eu sunt preschimbat într-un căpcăun care vrea să îi mănânce pe țigani. Nici vorbă de așa ceva!”, a mai spus Lavric.

Actualitate

Radarul care vede tot: LeoLabs își mobilizează noul sistem de monitorizare spațială în Pacific

Publicat

pe

De

Un nou „ochi” în orbită pentru Pentagon și aliați

Compania americană LeoLabs, specializată în monitorizarea obiectelor din spațiu, a anunțat că noul său radar de urmărire este acum operațional, primul exemplar urmând să fie testat în premieră în cadrul exercițiului militar multinațional Valiant Shield, desfășurat în Pacific.

Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, sistemul denumit Scout-S, în configurația sa inițială „Scout Hawaii”, a devenit operațional în iunie 2026 și va fi integrat în activitățile de experimentare din cadrul exercițiului Valiant Shield 2026 al Comandamentului Indo-Pacific al SUA (INDOPACOM). Noul radar este parte a unui efort mai amplu de a evalua capabilități transportabile de căutare 3D pentru întreaga familie de sisteme Scout, în medii „relevante operațional”.

Valiant Shield: laboratorul militar din Indo-Pacific

Valiant Shield este un exercițiu bianual al forțelor joint americane în teatrul Indo-Pacific, care, începând cu 2024, include și aliați regionali. Ediția din acest an are loc între 22 iunie și 1 iulie, în și în jurul Hawaii, Guam și Japonia, oferind un cadru ideal pentru testarea în condiții reale a noilor tehnologii de supraveghere spațială.

Deși detaliile contractului nu au fost făcute publice, LeoLabs precizează că radarul „transportabil” Scout-S a fost dezvoltat printr-o combinație de investiții private și sprijin din partea US Space Force, inclusiv printr-un grant TACFI (Tactical Funding Increase) acordat în 2025.

Radar într-un container: mobilitate totală pe uscat, pe mare și în aer

Unul dintre atuurile cheie ale Scout-S este mobilitatea. Întregul sistem încape într-un container ISO standard de 20 de picioare, ceea ce îi permite să fie dislocat rapid pe cale terestră, aeriană sau maritimă, oriunde este nevoie de acoperire suplimentară.

Tehnologic, radarul folosește scanare 3D, o arhitectură direct radiating array (DRA) și un design modular în banda S, menite să îmbunătățească monitorizarea obiectelor aflate în orbita joasă a Pământului (LEO) și în orbita foarte joasă (VLEO).

Conform companiei, acest pachet tehnologic permite extinderea semnificativă a duratei de observare a unui obiect, de la câteva secunde la câteva minute, în timpul unei singure treceri orbitale.

De la „instantanee” la supraveghere continuă

Această prelungire a ferestrei de observare este esențială pentru militari și operatori spațiali. Cu cât un obiect este urmărit mai mult pe durata unei orbite, cu atât cresc șansele de a detecta manevre, de a caracteriza comportamentul, de a observa operațiuni de proximitate, de a identifica lansări de încărcături utile și de a diferenția activitățile de rutină de acțiunile cu potențial ostil.

În plus, designul Scout-S permite proliferarea rapidă a unei rețele de radare mobile, capabile să umple golurile de acoperire lăsate de sistemele fixe existente. Rezultatul: trecerea de la un model bazat pe „poze din când în când” la un model de „urmărire persistentă” a fiecărui obiect spațial de interes.

Răspuns la „accelerarea activităților adversarilor” în spațiu

CEO-ul LeoLabs, Tony Frazier, avertizează că intensificarea activităților adversarilor în spațiu pune sub presiune superioritatea spațială a SUA și aliaților săi. În acest context, simpla urmărire periodică a obiectelor pentru a le prezice orbitele „nu mai este suficientă”.

Ceea ce contează acum, subliniază el, este abilitatea de a menține „custodia persistentă” asupra sarcinilor utile manevrabile, astfel încât clienții – în principal militari – să poată reacționa rapid la amenințările emergente.

Scout Hawaii rămâne „în teren” după exercițiu

LeoLabs anunță că unitatea Scout-S din Hawaii nu va fi retrasă după încheierea Valiant Shield. Ea va rămâne operațională pentru activități de experimentare și testare în condiții reale a capabilităților radar de nouă generație.

De altfel, radarul contribuie deja cu date la rețeaua globală de monitorizare a spațiului a companiei. Potrivit comunicatului, Scout-S a furnizat „urmărire persistentă” a sateliților chinezi de intelligence, supraveghere și recunoaștere – inclusiv sateliții militari Yaogan – precum și a așa-numitei „navete spațiale” chineze, aflate în LEO.

Sistemul și-a demonstrat și capacitățile în VLEO, reușind să urmărească un obiect la o altitudine de aproximativ 230 de kilometri (143 de mile), o zonă de zbor extrem de sensibilă, unde puține radare pot oferi, în prezent, date de calitate la fel de ridicată.

Citeste in continuare

Actualitate

Alianța „SkyStriker”: Israelul și Germania își unesc forțele pentru a redefini viitorul munițiilor rătăcitoare

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să consolideze capacitățile de apărare ale Bundeswehr-ului, giganții din industria de armament Elbit Systems și Diehl Defence au parafat un parteneriat de proporții pentru furnizarea sistemului de muniție rătăcitoare SkyStriker. Anunțul, făcut în contextul prestigiosului Salon Aeronautic de la Berlin, marchează o nouă etapă în expansiunea tehnologiei militare israeliene pe piața europeană, aflată în plină efervescență.

Tehnologie de ultimă oră cu amprentă germană: Suveranitate și producție locală

Acordul nu vizează doar simpla achiziție de echipamente, ci pune bazele unei colaborări industriale profunde. Planul prevede ca asamblarea și fabricarea sistemelor SkyStriker să aibă loc în Germania, sub coordonarea Diehl Defence. Această abordare urmărește dezvoltarea unor capacități suverane și fortificarea industriei naționale de apărare germane, oferind în același timp soluții logistice rapide și adaptate cerințelor Berlinului în materie de recunoaștere și lovituri de precizie autonome.

SkyStriker: Avatarele războiului modern sub cupola Berlinului

Sistemul SkyStriker reprezintă vârful de lance al noii generații de arme rătăcitoare, capabil să acopere o rază de peste 200 de kilometri cu o încărcătură utilă de până la 10 kilograme. Într-un context global marcat de lecțiile dure ale conflictelor din Ucraina și Gaza, cererea pentru astfel de platforme a explodat. Eficiența acestora rezidă în capacitatea de a survola câmpul de luptă, oferind informații vitale înainte de a lovi cu o precizie chirurgicală, transformând radical dinamica operațiunilor tactice.

Integrare tactică și expansiunea arsenalului european

Flexibilitatea acestui sistem este demonstrată de compatibilitatea sa cu alte platforme de artilerie modernă, precum lansatorul de rachete EuroPULS. Această sinergie tehnică vine în completarea contractelor deja existente pentru dotarea forțelor armate germane cu sisteme avansate de artilerie de precizie. Prin fuziunea dintre experiența vastă a Germaniei în integrarea sistemelor și tehnologia revoluționară israeliană, noul parteneriat promite să livreze o soluție „ready-for-future”, pregătită să răspundă provocărilor de securitate de pe continentul european.

Citeste in continuare

Actualitate

Cutremur în Cabinetul britanic: John Healey demisionează pe fondul unei crize de finanțare fără precedent

Publicat

pe

De

Marea Britanie se confruntă cu o criză de securitate la nivel înalt după ce Secretarul de Stat pentru Apărare, John Healey, și-a prezentat astăzi demisia. Gestul său radical vine ca un avertisment dur la adresa strategiei financiare a guvernului, despre care Healey afirmă că este insuficientă și că „ar putea lăsa țara într-o stare de vulnerabilitate”.

Avertismentul de pe platforma X: „Țara devine mai puțin sigură”

Într-o scrisoare publică, fostul ministru a recunoscut eforturile Prim-ministrului Keir Starmer de a identifica amenințările la adresa securității naționale, însă a taxat dur eșecul acestuia și al Trezoreriei de a aloca fondurile necesare pentru a le contracara. Mărul discordiei este Planul de Investiții în Apărare (DIP), un document strategic mult amânat, care în varianta actuală nu ar reuși să acopere nevoile reale ale armatei.

„Fără un plan de investiții care să răspundă cerințelor momentului, sunt forțat să iau decizii care ar reduce capacitatea de luptă a Forțelor noastre și ar crește riscurile pentru personalul aflat în operațiuni”, a declarat Healey. Acesta a subliniat că demisia a rămas singura opțiune onorabilă după ce solicitările sale pentru resurse adecvate au fost ignorate.

Războiul cifrelor: Securitatea națională versus austeritatea bugetară

În spatele ușilor închise, tensiunile dintre Ministerul Apărării și Trezorerie au atins cote alarmante. Healey a solicitat un pachet de finanțare de 18 miliarde de lire sterline pentru a asigura modernizarea forțelor armate. În replică, Rachel Reeves, Cancelarul de Finanțe, a refuzat constant să aprobe o sumă mai mare de 12 miliarde de lire sterline.

Deși s-a încercat un compromis de ultim moment la pragul de 15 miliarde de lire sterline – sumă ce urma să fie acoperită parțial prin reduceri bugetare de 1% din partea celorlalte ministere – negocierile au eșuat, lăsând apărarea Regatului Unit într-un impas financiar periculos.

Un semnal de alarmă pentru aliați și industria de profil

Reacțiile din sectorul de apărare nu au întârziat să apară, demisia lui Healey fiind descrisă drept o „reflecție condamnabilă asupra stării actuale a lucrurilor”. Liderii din industria aerospațială avertizează că eșecul în finalizarea corectă a Planului de Investiții în Apărare va avea consecințe care depășesc cele mai negre previziuni, subliniind că apărarea țării nu ar trebui să fie tratată ca o simplă sarcină contabilă.

Incertitudinea planează acum asupra unor decizii critice care urmau să fie anunțate săptămâna viitoare. Printre acestea se numără achiziția flotei de avioane de vânătoare F-35A de generația a cincea, capabile să transporte armament nuclear, un pilon central al strategiei de descurajare pentru următorul deceniu.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

Protejat: „Bodycam la mișto”: Agentul Irimia, starul rutier (IPJ PRAHOVA) care dă amenzi pe filmare și iertări pe șoptite.„Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VII)

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusivo zi ago

Băicoi, republica panourilor ilegale: „STOP VEXLER”, START CIRC. Statul numără melci, extremismul ridică schele

Băicoi, kilometrul zero al tupeului: panouri fără acte, lege făcută afiș Pe DN1, la Băicoi, între Forja Neptun și viitorul...

Exclusivo zi ago

Republica Scorțeni: Codul Penal – regulament de ordine interioară, avertizorul de integritate – dușmanul poporului

Pe 12 iunie 2026, ziarul de investigații Incisiv de Prahova a publicat articolul „Primăria teroarei: Micuța comună Scorțeni și marele...

Exclusivo zi ago

EVADARE CU BONUS LA PUSCARIA MĂRGINENI: CÂND SARE DEȚINUTUL GARDUL, SARE ȘI SALARIUL DIRECTORULUI

Pamflet usturător despre cum se răsplătește „excepționalul” în sistemul penitenciar GARDUL E MIC, SALARIUL E MARE La 12 august 2025,...

Exclusiv2 zile ago

Țara se vinde la kilogram de șantier. Cum vrea Guvernul Bolojan să împingă Mangalia în brațele Rheinmetall, peste capul CSAT

Operațiunea „SAFE”: Salvăm pe cine trebuie, nu ce trebuie În România anului 2026, „securitatea națională” pare să însemne altceva decât...

Exclusiv2 zile ago

DN1, Băicoi: unde se întâlnesc extremismul pe carton, melcul instituțional și un mormânt de 5.000 de ani

Pe DN1, la Băicoi, între Forja Neptun și viitorul pasaj rutier spre strada Înfrățirii, România își arată, simultan, toate fețele:...

Exclusiv2 zile ago

Primăria teroarei: Micuța comună Scorțeni și marele regat al lui Barbu Iulian Constantin

Când Codul Penal devine regulament de ordine interioară Într-o comună liniștită din Prahova, Scorțeni, instituțiile statului par să funcționeze după...

Exclusiv2 zile ago

Coca-Cola HBC Ploiești: Reciclare pe persoană fizică, „donații” pe banii firmei și IBC-uri la tarabă

„Sustenabilitate” la Ploiești: premii la vârf, mizerie la bază Reciclarea și valorificarea de deșeuri pe persoană fizică pare să fi...

Exclusiv2 zile ago

Inspectoratul General al Miliției de Frontieră: „Aproximativ” stat de drept, cu „vigilență revoluționară” la plic

Când Poliția de Frontieră numără „aproximativ” degetele și apără „cuceririle revoluționare” cu Legea din 1971 Poliția de Frontieră, înapoiată rău:...

Exclusiv2 zile ago

Polițistul – slugă la stat, călugăr în viața privată. Avocatul – business class spre orice SRL

Avocatul, de la „incompatibil” la „orice, dar cu stil” Ieri, Camera Deputaților (cameră decizională, nu doar cameră de ecou) a...

Exclusiv2 zile ago

Parteneriat strategic sau stat-remorcă?

Când microfonul propagandei de la București bubuie cu vorbe mari despre „Parteneriatul Strategic cu SUA”, realitatea rece, notarială, din registrele...

Exclusiv2 zile ago

„Mingea de aur a adeziunii”: Fotbal cu șantaj sindical pe banii statului

Sport de performanță în penitenciare: „Vrei pe teren? Semnezi la noi!” În timp ce România încă mai crede că fair-play-ul...

Exclusiv3 zile ago

Scrisoare deschisă a fermierilor din Prahova: opriți experimentul antigrindină, nu suntem material de laborator

Experiment pe cer străin: cum vrea statul să pună fermierii din Prahova cobai la „noua tehnologie” antigrindină „NU VOI DECIDEȚI...

Exclusiv3 zile ago

Republica Rachetă: cum își bombardează statul norii, fermierii și bunul‑simț. Prahova, frontul unde „mafia antigrindină” vrea să reintre pe cer pe șest

„RELUĂM TRAGERILE!” – LOVITURA PE FURATE ÎN INTERIMAT În timp ce Ministerul Agriculturii e în regim de avarie, cu ministru...

Exclusiv3 zile ago

„STOP VEXLER” pe DN1, START PENIBIL: când panoul urlă, iar IPJ Prahova cască. Intră în scenă CNCD

Incisiv de Prahova dă tonul, IPJ Prahova dă din umeri Ca de obicei, investigațiile ziarului de investigații Incisiv de Prahova...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv