Administratie
”Orban si Iohannis au pe constiinta sute de morti. Au ajuns sa-i depoziteze in containere in afara morgilor”
(Preluare Inpolitics):
Fostul președinte Traian Băsescu acuză guvernul Orban și pe președintele Klaus Iohannis, într-un interviu pentru Europa liberă, că au luat măsuri slabe în pandemie, motiv pentru care au pe conștiință sute de morți și au ajuns să depoziteze cadavrele în afara spitalelor, în containere.
”Acum, oricât încearcă să măsluiască cifrele, guvernul are pe conștiință sute de morți. Au luat măsurile prea târziu, ca să spună ia uite ce bune sunt măsurile noastre. Nu testează, în jurul focarelor să lărgească zona de testare în așa fel încât din prima fază oamenii să poată fi tratați. Ei ajung la spital când nu mai pot respira, asta e deja intrare în ultima fază și când se îndreaptă direct spre secțiile ATI cu șanse destul de mici de supraviețuire. Au o responsabilitate uriașă pentru numărul de morți pentru că nu au luat măsuri destul de severe și la timp”.
”Persoana Ludovic Orban nu guvernează și nu eu aș numi-o ca premier. Vorbim de liberali care ar putea să guverneze. Eu mă refer la PNL. Orban are morți pe conștiință la fel ca și Iohannis. Iohannis a fost inspiratorul acestei politici de genul ce succese avem noi că reducem numărul de îmbolnăviri, dar creștem numărul de morți. Asta o vor avea pe conștiință” spune Băsescu.
”Guvernul a pierdut de sub control situația îmbolnăvirii populației. Nu poți să îmi spui că este mai bine când ai sărit de la 100 de decese pe zi la 200 decese pe zi. Nu poți să spui că este mai bine când s-a ajuns la internarea bolnavilor pe holuri în spitale, nu poți să îmi spui că este mai bine când ai ajuns să depozitezi morții în containere în afara morgii spitalelor” mai acuză fostul președinte
Administratie
Percheziții de amploare în Prahova într-un dosar de înșelăciune la CAR. Prejudiciul estimat: 1,9 milioane de lei
O amplă acțiune a polițiștilor a avut loc în această dimineață în mai multe localități din județul Prahova, într-un dosar ce vizează obținerea unor împrumuturi de la cooperative de credit cu ajutorul unor documente presupus falsificate. Prejudiciul total estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.
Polițiștii Secției nr. 3 Ploiești au pus în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară în municipiile Ploiești și Câmpina, în orașele Breaza și Boldești-Scăeni, precum și în comunele Lipănești, Surani, Cărbunești, Gura Vitioarei, Provița de Jos, Fulga, Podenii Noi, Ariceștii Rahtivani, Bărcănești și Târgșorul Vechi.
Contracte și adeverințe de venit, întocmite în mod fraudulos
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 2023–2026, persoanele bănuite ar fi întocmit contracte de împrumut în numele unor debitori și giranți, prin falsificarea semnăturilor acestora. Pentru obținerea banilor ar fi fost folosite și adeverințe de venit false.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Prahova, valoarea împrumuturilor ar fi fost cuprinsă între 42.000 și 65.000 de lei pentru fiecare contract. Prin această modalitate, prejudiciul total estimat ar fi ajuns la aproximativ 1,9 milioane de lei.
Mai multe persoane, duse la audieri
În urma perchezițiilor, mai multe persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost obținute împrumuturile și pentru identificarea persoanelor implicate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Ploiești și al jandarmilor Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal. (Sava N.).
Administratie
42 de percheziții într-un dosar de criminalitate organizată și fraude vamale
Polițiștii și procurorii au desfășurat, miercuri, 14 octombrie 2026, 42 de percheziții domiciliare în județele Argeș, Vâlcea și Dolj, precum și în municipiul București. Acțiunea vizează destructurarea unei grupări suspectate de folosirea unor documente falsificate pentru reducerea taxelor vamale la importul unor autoturisme de lux.
Anchetatorii: gruparea s-ar fi format în 2021
Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, mai mulți cetățeni români ar fi constituit, în 2021, un grup infracțional organizat pentru obținerea unor profituri. Membrii grupării sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și folosirea, la autoritatea vamală, a unor documente de transport sau comerciale falsificate.
Conform probatoriului administrat, actele ar fi fost prezentate pentru a diminua taxele vamale datorate la importul unor autoturisme de lux din Statele Unite ale Americii.
Cooperare cu FBI în anchetarea unor infracțiuni comise în SUA
Investigațiile desfășurate în cooperare cu reprezentanții FBI ar fi indicat că membrii grupării ar fi acționat și pe teritoriul Statelor Unite, unde ar fi comis infracțiuni de furt, înșelăciune și tâlhărie. Banii obținuți ar fi fost spălați, potrivit anchetatorilor, prin achiziționarea de proprietăți imobiliare, autoturisme de lux și bijuterii în România.
Persoanele vizate urmează să fie audiate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța.
Acțiune cu sprijinul mai multor structuri
Cercetările sunt desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța.
La acțiune au participat și structuri de combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române, jandarmi și reprezentanți ai Autorității Vamale Române.
Anchetatorii precizează că persoanele cercetate beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție. (Paul D.).
Administratie
Bogdan Toader, mesaj de credință și îndemn la fapte bune
Președintele PSD Ploiești și deputatul Bogdan Toader a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, în care a evidențiat puterea credinței și importanța faptelor bune.
Credința, răspuns în fața încercărilor
Bogdan Toader a arătat că puterea credinței poate învinge încercările răului și a amintit că milostenia și gesturile de bunătate sunt căi prin care fiecare poate lăsa ceva bun în urma sa. În mesaj, el a evocat exemplul Sfintei Cuvioase Parascheva, descrisă drept făcătoare de minuni și călăuzită pe pământ românesc.
Urări de sărbătoare
La final, deputatul le-a adresat urări de bine și binecuvântare tuturor celor care sărbătoresc, dorindu-le „La mulți ani!”.
Mesajul a fost publicat de Bogdan Toader, alături de o fotografie a icoanei Sfintei Cuvioase Parascheva de la Biserica „Sfânta Vineri” din Ploiești.
-
Exclusivacum 3 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 14 oreBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 2 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 4 zileLa MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!
-
Featuredacum 3 zilePrimele mega-secrete ale României: M.A.I. – cine ia sporuri de 50% și de ce e atât de grav să afle prostimea
-
Exclusivacum 4 zilePolițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!
-
Exclusivacum 3 zileGuvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov




