Multora încă le e frică să meargă la spital sau într-o unitate medicală, pentru analize sau chiar atunci când sunt bolnavi. Accesul la actul medical, măcar atunci când e posibil, nu ar trebui să se împiedice de prejudecăți, stereotipuri și frici. Spitalele moderne, printre care și SMU Sibiu, contribuie la schimbarea unor mentalități.
Prezența într-un spital nu este, în general, plăcută, decât atunci când primești vești bune, dacă ai noroc. La stresul dat de boală, dureri și stări de rău nu ar trebui să contribuie și mediul în care ești nevoit să te afli. Pacienții au nevoie de o vorbă bună și un loc dotat corespunzător. În cele două direcții, echipa managerială din orice spital trebuie să lucreze permanent.
La Spitalul Militar de Urgență din Sibiu, echipa managerială e condusă, de aproape cinci ani, de colonelul medic şef lucrări dr. Doru-Florian Moga. În ultimul timp, la SMU Sibiu s-au schimbat niște lucruri, iar impresiile bune, auzite de la cei care au avut un contact direct cu spitalul, au motivat o vizită acolo.
Clădirea spitalului, pentru cei care o cunosc și poate și-o amintesc din trecut, nu neapărat într-o notă plăcută, se află aproape de centrul orașului. Este o clădire istorică, un reper arhitectural pentru comunitatea sibiană de mai bine de un secol și jumătate.

Timpul, însă, nu a trecut neobservat peste acest loc, clădirea pierzându-și, treptat, din sclipire. Recent, fațada a fost renovată, fiind cea mai vizibilă, dar nu și cea mai importantă investiție pe care a făcut-o spitalul în ultimii ani. S-a lucrat țintit, conform unei liste de priorități, care a avut pacientul în centrul preocupărilor.
Vorbim de igienizări și modernizări, dotare cu aparatură, din punctul meu de vedere majore, precizează comandantul spitalului. Apoi vorbim despre aspect, condiții de spitalizare și încadrare cu personal. Clădirea era consolidată, dar au fost efectuate lucrări majore de renovare, de refacere a fațadei, a acoperișului, a instalației de încălzire, cu o centrală nouă, care să deservească tot spitalul.

De exemplu, o investiție necesară, dar insesizabilă pentru pacienți, a fost renovarea farmaciei cu circuit închis, care timp de peste 30 de ani a fost neglijată de conducerea spitalului. Aceasta beneficia de un spațiu generos, dar acum are și un circuit modern, adaptat la nevoile actuale.
Farmacia înainte avea un circuit care nu era funcțional pentru personal și pentru medicamente. La nivelul instituției s-a luat o hotărâre în funcție de anumite priorități, nu se putea începe cu partea de farmacie. Nu era prima prioritate. Dar cu noul manager care a venit, s-au făcut foarte multe investiții. Iar acum avem un circuit corespunzător cerințelor Ministerului Sănătății, explică Ion Soare, farmacist primar, șef secție.

Povestea pare să fie abia la început. În acest moment, este în derulare un proiect pentru realizarea unei clădiri de birouri, în locul unei foste magazii, pentru partea nemedicală a spitalului, care până acum a fost plasată în diferite zone, pe unde exista spațiu liber.
Mai avem un proiect care ar trebui să fie finalizat curând: montarea unui nou lift în clădire actuală. Un al proiect vizează transformarea unei magazii în sală de sport și sală de recuperare pentru pacienți. Urmează un studiu de fezabilitate pentru montarea de panouri fotovoltaice și altul pentru un garaj și parcare supraterană pentru mașinile instituției și ale angajaților, transmite colonelul medic Moga.
Investiții viitoare, cu bani europeni
Totuși, cea mai importantă investiție se va face în corpul nou, un pavilion chirurgical politraumă, despre care comandantul consideră că este un proiect viabil. Practic în corpul acesta nou de clădire vom reloca tot ce înseamnă structură chirurgicală, începând de la compartimentul primiri urgențe, la bloc operator ATI, secție chirurgie cu compartimentele aferente, secția ORL și altele.
Proiectul este finanțat prin bani europeni, din PNRR, acordul, în care mai sunt incluse spitalele militare din Brașov, Craiova și Pitești, fiind semnat în urmă cu câteva săptămâni.

Compartimentul Primiri Urgente
Când e vorba de asemenea investiții, comandantul spitalului spune că este important să ai o viziune și să poți să îndeplinești proiectele. Acestea, deseori, întârzie, din cauze care nu țin neapărat de spital: multe avize, care necesită timp, sau firme neserioase cu care au neșansa să lucreze. Întâmpinăm, aproape de fiecare dată, întârzieri. Pentru tot ceea ce am reușit să realizăm, efortul a fost dublu sau triplu față de cel pe care l-am anticipat inițial.
Nu am reușit să aflu care este cheia succesului. Din discuții ulterioare, realizările par să se datoreze unor oameni potriviți, care își doresc să schimbe ceva, care știu să lucreze pe proiecte clare, cu obiective bine definite. Toate acestea se întâmplă pe lângă atribuțiile primare pe care le au în calitate de medici.

Laboratorul Analize Medicale
Eu vreau să cred că încercăm să funcționăm ca un tot unitar, că punem în centrul activităților noastre pacientul, și ne dorim ca pacientul să primească cele mai bune îngrijiri posibile, evidențiază comandantul.
Mai aflu de la acesta că încadrarea funcțiilor în spital este la 60%, dintr-un ideal. Nu facem notă discordantă de restul spitalelor militare. Situația poate deveni complicată, în ideea în care la anumite specialități nu sunt suficienți medici. Acolo poate să fie o problemă.
Șeful personalului, locotenent-colonel Valentin-Octavian Mărcuș, spune că, așa cum se întâmplă peste tot, există fluctuații. Noi ne dorim ca imediat să încadrăm posturile devenite vacante. În momentul discuției, îmi relata că existau 11 posturi vacante, pentru care fusese inițiat demersul de publicare. Nu par multe, dar sunt importante.

Oftalmologie. Sală de operaţie dotată cu circuit video integrat microscopului operator
Într-o secție sau într-un compartiment unde nu sunt suficienți asistenți, brancardieri sau infirmieri, nu se pot asigura turele, nu se poate asigura continuitate în actul medical, explică locotenent-colonelul Mărcuș. Odată cu „ordonanța austerității”, ocuparea posturilor vacante a fost suspendată, cu unele excepții.
La solicitarea Ministerului Sănătății, prin Direcția Medicală, am înaintat necesarul posturilor vacante, pentru care urmează să se inițieze un memorandum, care va fi înaintat Guvernului României. Aceste posturi ar urma să fie scoase la concurs, pentru a putea asigura și susține activitatea medicală în condiții optime, precizează șeful personalului.

Sala de operații politraumă
Spitalul militar din Sibiu oferă, astăzi, pacienţilor din județele Sibiu, Alba și Hunedoara, servicii medicale la standarde moderne, în secţii şi compartimente cu paturi (în număr de 200), în Ambulatoriul de specialitate, precum şi în Compartimentul Primiri Urgente. În timpul pandemiei a trecut printr-o perioadă aglomerată.
Aici au fost redirecționați mulți pacienți de la Spitalul Județean. În același timp, în cadrul spitalului a funcționat și un sector Covid-19. A fost o încărcare extremă pentru angajați atât în privința condițiilor de muncă, cât și a nivelului de muncă și a gradului de solicitare, dar ne-am adaptat, afirmă colonelul Moga.

Biserica din incinta SMU Sibiu
La începutul lunii februarie, secția de chirurgie a obținut aprobarea ministrului sănătății pentru a fi transformată în secție clinică de chirurgie. Spitalul își propune să dezvolte, astfel, colaborarea cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și să ofere un mediu potrivit pentru studenții de la Facultatea de Medicină.
În ultimii ani, toate investițiile și proiectele duse la bun sfârșit, precum și cele în desfășurare au dus la o schimbare în percepțiile pacienților. Dacă înainte aceștia se plângeau de condiții și de felul în care arată spitalul, acum se arată nemulțumiți de faptul că nu mai găsesc locuri pentru a se programa online.

SMU Sibiu este un spital relativ mic, totuși numărul de pacienți a crescut constant, ajungând anul trecut la peste 13 mii, cei mai mulți la secțiile de chirurgie. Consider că o parte din pacienți își doresc să vină la noi pentru că ne cunosc, pentru că spitalul arată bine, e curat, e decent și cred că interacțiunea între personal și pacient este cea care trebuie, mărturisește comandantul.
Am o singură concluzie după vizita la spitalul militar din Sibiu: pentru o schimbare nu e nevoie să se alinieze prea multe planete, ci e important ca oamenii să-și dorească să realizeze această schimbare. Atunci când există dorință, se găsesc și posibilități. (D. Luca).