ÎNTÎLNIRE LA PALATUL COTROCENI

Ieri după-amiază, preşedintele Ion Iliescu s-a întîlnit, la Palatul Cotroceni, cu conducătorii principatelor partide politice şi liderii grupurilor parlamentare. Cu această ocazie, preşedintele a prezentat activitatea delegaţiei care a reprezentat România la Conferinţa mondială asupra situaţiei copilului şi la cea de-a 45-a sesiune a Adunării Generale a ONU, ce au avut loc la New York.
Întîlnirea prilejuieşte şi un schimb de păreri între instituţia prezidenţială şi liderii formaţiunilor politice privind principalele aspecte „Ia zi“ ale situaţiei din ţară.

Parlamentul – faţă in faţă cu guvernul

– Informare… audiovizuală, in premieră naţională! –
Sala Palatului s-a dovedit, ieri, mult prea încăpătoare pentru numărul parlamentarilor prezenţi. Deşi, trebuie să recunoaştem, cei 71 de absenţi n-ar fi îmbunătăţit cu mult prea mult situaţia locativă.
În lipsa unei soluţii mai apropiate de realitatea numerică a organului nostru legislativ, varianta „S.P.“ a oferit, cel puţin, prilejul ca ziariştii să se poată întîlni firesc la un pepsi si sau o chifteluţă („specialitatea” bufetului asortat) cu deputaţii şi senatorii, lucru care la Parlament nu se prea întimplă, din cauza strictei segregării sală-balcon. La prezidiu au luat loc 15 persoane – şefi de comisii şi comitete – iar domnul academician A. Bârlădeanu a expus ordinea de zi la punctul 1 – o informare prezentată de către guvern asupra măsurilor de aprovizionare a populaţiei cu alimente şi de asigurarea căldurii şi a energiei electrice in această iarnă (parcă am mai auzit pe undeva formula asta…); iar la punctul 2 – Raportul delegaţiei parlamentare care a participat la lucrările CSCE de la Strasbourg. Primul raport a fost prezentat, intr-o manieră inedită – cu proiecţii de diapozitive conţinând tabele şi grafice – de către domnul Anton Vătăşescu, în timp ce prezidiul s-a mutat in asistenţă, cu speranţa exprimată de către domnul Bârlădeanu că această operaţiune nu va produce dezordine în sală. Intr-o manieră proprie de acum echipei guvernamentale, raportul s-a situat în parametrii sobrietăţii şi realismului, fără prea multe vorbe de prisos. Perspectiva iernii care vine este, din acest punct de vedere, una de maximă austeritate, ca să folosim un eufemism. 
Căci: avînd în vedere situaţia de la care s-a plecat şi modul cum se munceşte în România, rezultatele agricole din 1990 nu sînt pe măsura aşteptărilor populaţiei şi nu sînt condiţii imediate pentru un salt deosebit în anul viitor. Printre motive: producţia redusă de porumb şi creşterile efectivelor de animale fac necesar importul de concentrate şi nu vom avea suficient ulei şi zahăr pentru că, scăzînd interesul ţăranilor suprafeţele cultivate au scăzut şi ele considerabil; vom recurge, deci, din nou la importuri prin desfiinţarea a 320 CAP-uri, suprafaţa în gospodăriile individuale a crescut pînă la peste 2 milioane ha, a căror producţie nu intră în calculul general; avem creşteri la produsele animaliere; oricum, spunea domnul ministru Vătăşescu, „îi asigurăm pe ţărani” că vor profita de roadele muncii lor, indiferent de data la care va fi dată legislaţia“ – lucru de natură să mai atenueze îngrijorările. În domeniul combustibililor şi energiei lucrurile stau şi mai prost. „Iarna asta oamenii vor suferi, dacă va fi cazul, la locul de muncă mai mult decît acasă”. Asta înseamnă că se vor face reduceri drastice la cotele de energie acolo unde consumul nu se justifică în producţie. Si va importa mai puţină electricitate decît anul trecut. Iar preţul crescut al petrolului va necesita o factură de 500 milioane dolari. De altfel, se estimează că datorită acestui lucru, începînd cu trimestrul IV, deficitul trimestrial al balanţei comerciale va fi de 1,2-1,5 miliarde dolari! Producţia de cărbune este in scădere accentuată, de circa 38 la sută! Printre soluţiile propuse figurează si concesionarea unor perimetre de explorare pe risc propriu si a altor zăcăminte exploatate. O situaţie doar aparent paradoxală întîlnim în livrările de mărfuri de larg consum. Mai mari ca anul trecut (86 miliarde), deşi producţia industrială a fost mai mică cu 20 la sută! Şi asta datorită reducerii exporturilor! Situaţia absorbirii veniturilor populaţiei: „desfacerea” de mărfuri e în continuă creştere, deşi aspectul magazinelor si psihologia populaţiei sint contradictorii. Au crescut şi depunerile la CEC. Rămîn, totuşi, lunar, disponibilităţi mari de numerar – circa 13 la sută în primele 5 luni, de pildă. Numerarul în circulaţie, deţinut direct de populaţie, a crescut cu 13,6 miliarde pe 8 luni. El a ajuns la 85 miliarde. Valoarea tuturor bunurilor de consum din reţeaua comercială este în scădere, ajungînd la 58 miliarde. Un calcul elementar arată că resursele băneşti ale populaţiei sînt de 11 ori mai mari decît fondul de marfă şi prestările de servicii lunare! Soluţii? Mai multe. Printre ele ar trebui să se afle, grabnic – deşi nu a fost menţionată – vînzarea locuinţelor şi a terenurilor. „Nu am rotunjit nici o cifră pentru a prezenta corect realitatea şi pentru a şti ce avem de făcut a spus, în încheiere, domnul Vă-tăşescu, adăugînd că „singura resursă inepuizabilă de care dispunem este munca”.
Idee asupra cărei s-a insistat şi primul ministru, Petre Roman: „Precaritatea situaţiei noastre, in special în industrie, e egală cu măsura nemuncii.”
Şi asta pentru că, în campania de reducere a „normelor ceausiste”, s-a căzut în extrema cealaltă. „Vom face o analiză exactă a ceea ce înseamnă munca” -a mai spus domnul Petre Roman, adăugind că un rol important în apreciere obiectivă a acesteia îl va avea liberalizarea preţurilor. „Sîntem confruntaţi cu o falsitate economică generalizată, datorita unui sistem arbitrar de preţuri. Va trebui să-I distrugem pentru a intra în normal”.

Octavian ANDRONIC

Ziarul Libertatea din 11 octombrie 1990 pag. 1-a ►

N-avem

Caricatură de ANDO

IERI 

Vreo 20 de demonstranţi studenţi, păziţi de cam tot atîţia poliţişti, au înfruntat cu stoicism concurenţa fotbalului, mărşăluind pe splai şi ajungînd (neautorizat) pînă în Piaţa Victoriei. Deviza lui Nica Leon – „Nici o zi fără demonstraţie” – răzbate prin noianul vicisitudinilor de tot felul.

PROCESUL MEMBRILOR FOSTULUI cpex

UN SUROGAT DE DUMNEZEU CĂZUT ÎN JOCUL DEDUCŢIILOR

• Dumitru Popescu face mărturisiri • Inculpatul acuză presiunile psihice şi informaţiile tendenţioase la care a fost supus • „România Mare” citită regulat în închisoare • Rechizitoriul – un… „reportaj unilateral şi exclusivist” • Un membru cpex cu carnetul de conducere suspendat • „Ceauşescu nu era un idiot: el nu se temea de o revoluţie pornită din stradă ci de un complot. De aceea a şi organizat mitingul din 21 decembrie, tocmai pentru a dovedi sprijinul popular de care se bucura”.

Corneliu Coposu în Marea Britanie

La invitaţia Partidului Conservator din Marea Britanie, domnul Corneliu Coposu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc – creştin şi democrat, a plecat ieri la Londra. Domnia sa va asista la Congresul Partidului Conservator, care are loc la Bournemouth. Printre invitaţi s-a numărat şi Marian Munteanu, însă acesta nu poate părăsi ţara atîta timp cit acţiunea judiciară împotriva sa nu a luat sfîrşit. 

Discuţii secrete

La sediul Muzeului Naţional de Istorie a României au început azi lucrările Congresului Asociaţiei foştilor deţinuţi politici.
Domnul Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele acestei asociaţii, a interzis accesul în sală al redactorului Agenţiei „Rompres“, pretextînd că acesta nu avea invitaţie şi obiectînd faptul că agenţia prin comunicatele sale, „a făcut reale deservicii asociaţiei”. Întrebat fiind în ce au constat aceste deservicii, domnul preşedinte a refuzat să răspundă.
„Nu vă interesează pe dvs. ceea ce discutăm noi aici”, a mai afirmat domnul Constantin Ticu Dumitrescu.     (Rompres)

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• DORU BRAIA – INEDIT

Continuăm să publicăm selecţiuni din amplul interviu pe care dascălul de democraţie Doru Braia l-a acordat ziarului nostru în urmă cu cîteva luni, interviu pe care – datorită dimensiunilor sale – n-am reuşit să-l tipărim la vremea respectivă. Vă oferim astăzi alte cîteva interesante selecţiuni.

DINTRE MILIOANE DE MEGAFOANE
sau
IDEI LA PORTA-VOCEA CONŞTIINŢEI

– Haideţi să mai lămurim o posibilă suspiciune care planează în legătură cu anul 1978. Se fac adesea corelaţii, uneori justificate alteori nu, între plecarea generalului Pacepa şi deplasarea mai multora dintre compatrioţii noştri – unii dintre ei aparţinînd echipelor Iui Pacepa – peste hotare. Se poate stabili o corelaţie între plecarea dv. şi evenimentul pe care l-am amintit?
– În acel moment a avut loc o conjunctură probabil şi favorabilă intenţiei mele de a pleca. Ceauşescu dorea să primească în continuare nişte credite şi nu avea nevoie de protestatari activi în România. Cum spun, memoriul meu, care probabil se mai găseşte în „Nicolae Iorga”, confirmă anunţul pe care eu l-am făcut că în cazul în care nu mi se va da voie să plec, nu mi se va da un paşaport pînă la data exactă stabilită de mine şi care îndeplinea termenul legal din acea vreme, mă voi considera îndreptăţit a lua măsurile de cuviinţă pe care le-am şi enumerat: începînd cu proteste pe stradă, pînă la intervenţii diplomatice, pînă la semnalarea organismelor internaţionale. Am început să bat la uşile cancelariilor şi trebuie să vă spun că, spre surprinderea mea aceste uşi s-au deschis, iar receptivitatea a fost surprinzător de mare, pentru mine. Nu vreau să-mi arog vreo exclusivitate în ceea ce priveşte acţiunea românilor în exil nu am fost singurul, există, trebuie să-i numim, un Ion Raţiu, Radu Câmpeanu, o Ariadna Combes, un Radu Roşianu la Offenbach in Germania, un Nicolae Stroescu, un Radu Bărbulescu şi un Ion Cicală la Munchen şi mulţi, mulţi alţii. Mihnea Berindei mai ales, care de ani de zile activează în cadrul Ligii drepturilor omului de la Paris împreună cu Sanda Stolojan. De aceea şi prin ziarul dv. vreau să semnalez tuturor compatrioţilor noştri că noi nu am venit în România „pentru a ne vinde ţara“ atîta timp cît ani de zile am militat pentru a nu fi vîndută.

– Activitatea exilului românesc este bine cunoscută în ţară, ea a fost şi este apreciată. V-aş sugera însă temeiurile unei anumite reţineri a celor caro au înţeles să rămînă aici. Să ne reamintim că guvernele instalate Ia putere în România după 1945 erau compuse din numeroşi exilaţi care s-au întors „pentru a construi o Românie nouă îşi democratică”.
– Exilul românesc de astăzi nu are nici o legătură cu cel la care faceţi referire. Eu, cel puţin, nu mă văd nicidecum în rolul celui doborît de pe soclu, întors din exilul elveţian. Eu nu am venit în România pentru a impune o ideologie, însă pentru a contribui la amplificarea şi aici a unui strigăt făcîndu-mi din asta o datorie, aşa cum am făcut-o peste tot în Europa. Este o datorie să o fac şi aici. Dacă milioanelor de megafoane din România li se va mai adăuga unul, nu cred că este un dezavantaj. Cel puţin din punct de vedere tehnic.

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 11 octombrie 1990 pag. a 2-a ►

Ziarul Libertatea din 11 octombrie 1990 pag. a 3-a ►

Ziarul Libertatea din 11 octombrie 1990 pag. a 4-a ►

„RĂMÂNÂND FIDEL POLITICII PROPRIEI CONŞTIINŢE”

Scrisoare adresată preşedintelui Havel de un deputat laburist britanic („The Guardian” din 20 septembrie 1990)

Stimate domnule preşedinte Havel, nu ne-am întâlnit nici odată. Se pare că nici in viitor nu voi avea această fericită ocazie. Am admirat de multă vre-me atitudinea curajoasă împotriva birocraticului regim comunist din ţara dumneavoastră şi am considerat eseurile pe care le-aţi semnat în volumul „Trăind în spiritul adevărului” încurajatoare şi inspiratoare. Ceea ce m-a impresionat şi inspirat, în primul rînd este viziunea dv. echilibrată asupra societăţii şi evenimentelor în ciuda tuturor suferinţelor la care aţi fost supus. Nu numai că aţi analizat corect caracteristicile societăţii din Uniunea Sovietică şi ţările est-europene, dar aţi scos în evidenţă şi neajunsurile Occidentului.
De exemplu, în „Politică şi conştiinţă“, aţi scris: „Cred că noi toţi, atît cei din Răsărit, cît şi cei din Apus, avem o datorie fundamentală, din care decurg toate celelalte. Această datorie este de a rezista – cu vigilenţă, precauţie şi atenţie, dar în acelaşi timp cu total devotament, la tot pasul şi pretutindeni – momentului iraţional al ascensiunii puterii anonime, impuse şi inumane, a ideologiilor, sistemelor, aparatelor, birocraţiei, limbajului oficial şi lozincilor politice. Trebuie să opunem rezistenţă presiunii lor complexe şi profund dăunătoare, fie că se manifestă sub forma consumului, avertizării, represiunii tehnologiei sau clişeului, toate fiind înrudite direct cu fanatismul şi izvorul gîndirii totalitare”.
Cîtă dreptate aveţi! Aţi înţeles foarte clar şi ne-aţi ajutat si înţelegem că pericolul fanatismului şi al totalitarismului a existat nu numai în Răsărit, sub fostele regimuri staliniste, ci şi în Apus.
Aţi primit-o recent pe d-na prim-ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher, o persoană energică, chiar plină de farmec personal. În ciuda acestui farmec, ea este, totuşi, o fanatică. În mod greşit, ea identifică noţiunea de libertate cu sistemul capitalist al liberei iniţiative. În opinia ei, socialismul este un rău care trebuie distrus. Ceea ce nu înţelege – sau dacă înţelege, ignoră în totalitate – este că stalinismul nu este şi nu a fost niciodată egal cu socialismul.
Cine nu-i acceptă această opinie este clasificat automat drept inamic. Este ca şi cînd nu ar fi luat în consideraţie punctul dv. de vedere, exprimat în „Politica propriei conştiinţe”: „Nu trebuie să ne ruşinăm de faptul că sîntem capabili de iubire-prietenie, solidaritate, simpatie şi toleranţă, ci dimpotrivă… trebuie să eliberăm aceste dimensiuni fundamentale ale omeniei noastre, din exilul lor pe plan individual şi să le acceptăm ca pe singurele puncte de pornire într-adevăr autentice ale unei convieţuiri umane pline de semnificaţie. Trebuie să ne conducem după propria noastră raţiune şi să respectăm adevărul în toate împrejurările, ca pe o experienţă fundamentală”.
Cu siguranţă că d-na. Thatcher exprimă, adevărul din propriul său unghi de vedere. Totuşi, ea manifestă intr-o prea mică măsură toleranţă sau înţelegere faţă de opiniile altora. Conform unei informaţii recente, ea a afirmat într-un interviu dat ziarului „Lidove noviny“, că investiţiile din partea Marii Britanii, şi alte ajutoare vor fi promovate numai dacă „vom fi siguri că vechiul aparat birocratic – industria dirijată de guvern – a dispărut, iar întreprinderile vor putea să se aprovizioneze singure cu materii prime, să hotărască asupra propriilor produse, să-şi angajeze singure personalul şi să poarte răspunderea pieţelor de desfacere”.
Cu alte cuvinte, faceţi aşa cum spunem noi şi vă vom ajuta. Este o formă de şantaj, de amestec în treburile interne ale altora. Intr-o societate liberă acest lucru este inacceptabil. Potrivit unui comentariu din „The Guardian”, aţi părut dezamăgit în replica dv. Dacă acest lucru este adevărat, el nu mă surprinde.
Mă adresez dv. fiindcă în afara ţării se înfiripă falsa impresie conform căreia d-na. Thatcher ar fi unanim acceptată in Marea Britanie; că e-conomia noastră înfloreşte sub politica ei de privatizare; că oamenii o duc bine, iar serviciile sînt ireproşabile. Adevărul, despre care afirmaţi cu bună dreptate că „îl trăim”, este întocmit opusul celor descrise mai sus. Rata şomajului a crescut. Există o sărăcie larg răsplndită. Din ce în ce mai mulţi oameni sînt lipsiţi de adăpost şi dorm pe străzi. Sistemul nostru educaţional este în criză, iar -Serviciul Naţional al Sănătăţii întîmpină mari greutăţi. Toate, datorită politicii promovate de guvernul d-nei Thatcher.
D-na Thatcher mai aminteşte necesitatea constituirii unei Magna Carta europene. Trebuie înţeles faptul că Magna Carta originală consfinţea drepturile aristocraţiei în faţa puterii regale. Oamenii de rînd nu erau implicaţi defel. Nici vorbă de politica „de jos în sus“, pe care o sprijiniţi prin scrierile dv. Datorită luptei pe care aţi dus-o în Cehoslovacia împotriva birocraţiei aţi suferit de-a lungul anilor persecuţii şi arestări. Aţi fost pilonul rezistenţei – nu numai pentru poporul dv., ci şi pentru noi, cei din Vest, care susţineam ideea că sistemul birocratic stă linist trebuie curmat. De aceea, vă rog, ca, astăzi, în pofida imensei poveri pe care o purtaţi, să continuaţi la fel ca în trecut. Ascultaţi-i pe cei ce vă dau sfaturi – pe d-na Thatcher sau pe mine, dar credeţi în adevărul pe care singur îl intuiţi.
Sînt sigur că doriţi să edificaţi o societate democratică, ce acceptă să poarte responsabilitatea pentru toţi membrii ei, în special pentru cei nefericiţi, handicapaţi, bolnavi sau lipsiţi de privilegii. Dacă aşa stau lucrurile – şi sînt sigur că aşa stau – atunci opiniile d-nei Thatcher trebuie respinse, aşa cum se va întîmpla în Marea Britanie, la următoarele alegeri generale.
De-a lungul anilor m-am ocuput cu consecvenţă în calitate de socialist democrat politicii staliniste. M-am opus ocupaţiei militare a Ungariei de către trupele sovietice, ca şi intervenţiei împotriva poporului cehoslovac, în 1968: M-a bucurat conceptul de „socialism cu faţă umană“, propus de Dubcek.
Am sprijinit „Carta celor 77”, şi mai ales lupta dv. împotriva regimului ceh. Am sprijinit, de asemenea, „Solidaritatea” din Polonia, şi am condamnat ocuparea sovietică a Afganistanului. Mulţi dintre tinerii mei prieteni au introdus pe ascuns cărţi şi ziare în Cehoslovacia. Spun acum toate acestea pentru a vă demonstra că am fost mereu de partea dv. Sîntem încîntaţi să aplaudăm revoluţia din Cehoslovacia şi din alte ţări est-ourope-ne. În mod hotărît, poporul trebuie să-şi aleagă propriul drum către viitor. Trebuie înfăptuită, după afirmaţiile dv., politica „de jos în sus”.
În concluzie, daţi-mi voie să sper că nu consideraţi o impertinenţă din partea mea faptul că mă adresez dv, considerăm suporterii dv. de-a fel. Dar, tocmai fiindcă de-a lungul anilor, este important şă cunoaşteţi opiniile noastre şi ceea ce se întîmplă în Marea Britanie sub conducerea d-nei Thatcher. 
Drepturile civile au fost subminate. Sindicatele noastre sînt tratate sub actuala legislaţie mai rău decît în orice alt stat occidental. Sub conducerea d-nei Thatcher, poliţia şi-a consolidat puterea, în timp ce drepturile civile încetăţenite au fost abrogate. În tot acest timp, d-na Thatcher călătoreşte prin lume, vorbind în faţa altor popoare despre libertate şi democraţie. Profesorul Dworkin, distinsul filozof american, scria în 1988 într-un articol din „Index on Censorship“ – publicaţie dedicată situaţiei din Europa de Est:
„Pledoaria pentru libertate a acestui guvern nu are nici o legătură cu distorsiunile totalitare. El dă dovadă de un spirit mai omenesc, dar în acelaşi timp, de o insensibilitate contagioasă faţă de noţiunea de libertate, de incapacitatea de a-i aprecia adevărata forţă şi locul în cadrul idealurilor democratice moderne… Thatcher face din libertatea intelectuală un simplu articol de uz personal, pe care şi-l poate permite atunci cînd nu trebuie plătit un preţ deosebit, de factură politică, comercială sau administrativă şi pe care îl abandonează fără părere de rău, atunci cînd preţul începe să crească. Acesta nu este despotism în adevăratul înţeles al cuvîntului, dar duce la „ieftinirea” noţiunii de libertate şi slăbeşte naţiunea”.
A venit timpul să se afle adevărul despre societatea britanică sub conducerea d-nei Thatcher. In calitate de socialist care crede cu pasiune că democraţia şi socialismul sînt două noţiuni indivizibil legate, vă urez dv. şi poporului cehoslovac succes deplin şi vă asigur că Marea Britanie va face tot ce-i stă în putinţă pentru a ajuta poporul dv., indiferent, de calea pe care va păşi.

Scrisoare deschisă

Patru ofiţeri din conducerea KGB s-au revoltat împotriva controlului pa care partidul îl exercită în continuare asupra serviciilor de informaţii sovietice, informează agenţia sovietică Interfax. Afirmînd într-o scrisoare deschisă că KGB rămîne „o unitate armată a partidului”, ofiţerii cer depolitizarea KGB, forţelor armate şi poliţiei – relatează agenţia France Presse.