Cred că nu există sentiment mai sfâșietor decât sentimentul că pe zi ce trece, ne putem da seama că România nu mai are nici o șansă de a se repoziționa într-o matcă firească, a ei, fără a dori neapărat să copieze un model societal anume.

Dacă ar fi să fim sinceri, am recunoaște că mulți dintre noi (eu sunt unul dintre ei), nu iși doresc să avem o țară „ca afară”, cu noii noștri oamenii noștri politici, de speță din ce în ce mai joasă, după cum putem vedea mai ales după încheierea unei sesiuni de alegeri, care modifică substanțial scena politică.

„Întâmplarea” de la Mangalia, locul devenit celebru în campanie prin candidatura independentului Mohammad Murad, dar și prin acuzele dovedite despre corupția primarului în funcție, omul premierului Orban, a fost ieri un teatru de război de gherilă urbană. Cu polițiști în civil dar cu pistoalele la vedere (!), care defilau unul dintre responsabilii campaniei lui Murad, a fost oprit în trafic de 7 mașini de Poliție, probabil la ordin, din dorința de a-l discredita și de a-l „ajuta” pe Murad, om cunoscut și iubit pe Litoralul românesc, mulțumită impresionantelor realizări ale acestuia în domeniul turismului, să piardă alegerile, deși trecea drept favorit la funcția de primar.

Îmi aduc caminte de o discuție cu regretatul profesor Mircea Zaciu. Mergeam adesea împreuna cu el și Alexandru Vlad să-l vizităm pe bunul său prieten Ion Vlasiu, la Bistra, unde marele artist își avea atelierul, la poalele de deal împădurit, la care ajungeai pe un drum șerpuitor, într-un peisaj mirific. Pe drum, discutam situația româniei și spre deosebire de Alexandru și de mine, „profesorul”, așa cum îi spuneam noi, era convins că lucrurile se vor înrăutăți in România, pe toate palierele.

Profesorul a născut sintagma „Vine vremea hienelor”, sintagmă pe care am folosit-o, cu voia lui, ca titlul al unei cărți de publicistică, (Vremea hienelor – ed. Presa Universitară clujeană, Cluj, 2007). Acum, după atâția ani, îmi dau seama ce viziune impecabilă avea, despre viitorul nostru. Oridecîte ori mergeam cu „profesorul” în scurte excursii de o zi, în formula amintită, la care se mai adăuga uneori și poetul Ion Mureșan, ne „certam” pe subiectul acesta. În discuțiie cu Alexandru, îl judecam greșit: credeam că marele intelectual obosise să mai spere și, tocmai de aceea, considera totul pierdut. Dar greșeam. Profesorul lupta cu o tenacitate crâncenă pentru statutul și recunoașterea valorii autentice.

E relevant cazul sculptorului Ion Vlasiu, fiindcă tot l-am amintit, căruia Zaciu a luptat să i se acorde titlul de Honoris Causa al Universității din Cluj. Nu era deloc ușor, date fiind intrigile artiștilor locali, care avertizaseră rectoratul că Ion Vlasiu nu are studii. Atunci, cu hotărâre și putere, susținând că o operă ca cea a lui Vlasiu nu are nevoie de patalamale, profesorul, ajutat de altă uriașă personalitate, profesorul Pompiliu Teodor, a învins.

„Nu acordăm titlul pentru o patalama, ci pentru o operă mare. Dau exemplul chiar Universității clujene, care în 1932 acordă titlul lui Goga, care nu și terminase studiile la Budapesta, nu avea diplomă. Și atâția scriitori americani autodidacți, care au primit titluri de la diverse universități? Oamenii nu nu au nici acum puterea să se elibereze de sechelele gândirii totalitare și nu știu să folosească libertatea (…)…”, notează Mircea Zaciu. A venit, după cum prezicea „profesorul”, în mod oficial, „vremea hienelor”.

A început cu Traian Băsescu când la adapostul experimentului luptei anticoruptie Statul Paralel a parazitat si distrus toate institutiile și a înrobit lui Soros sicietatea civila, reușind în final să și încropească si partid, într-un experiment unic, care a distrus coloana vertebrală a Romaniei. Acum, acest partid al securiștilor din Statul paralel este „marele câștigător”, pregătit cu armele tinereții pângărite cu păcatul minciunii, hoției, tâlhăriei, prefăcătoriei, incompetenței, obrăzniciei, nesimțirii, și tupeului zgomotos, să acceadă la cele mai înalte nivele dar și la orice alt nivel al statului. Un partid cu mulți delatori, incapabili să producă lideri, decât forme de viață cu patalama la mână, precum Vlad Voiculescu, Chichirău, Barna, Nicușor Dan, Cioloș, Drulă, Clotilde Armand, Stelian Ion sau Dominic Fritz. Oameni, – cum ar spune Petre Țuțea -, care vin de nicăieri și merg spre nicăieri. Care va fi rezultatul? Vom fi reprezentați, în tot mai mare proporție, atât în țară cât și în afara ei de trădători pe față care ne vând și ne umilesc zi de zi și ori de câte ori vor primi dispoziție de la șefii lor europeni, sau de aiurea. Alt rezultat este că pleacă nu numai tinerii, ci valorile, indiferent de vârstă, din țară, în timp ce sub ochii noștri ni se fură și ne sunt trimiși la prostituție copiii, ne sunt batjocoriți și exploatați cei care muncesc și vor să trăiască în țara lor, ne sunt exterminați și umiliți prin sărăcire, bătrânii.

Prin eforturi considerabile, poetul Mircea Petean, (el însuși prieten al profesorului), a reușit să aprindă o lumină, prin publicarea le editura clujeana „Limes”, a Jurnalul lui Mircea Zaciu, din perioadele 1991-1992 și 1993-1994. Așa cum ne spune, Mircea Petean, acest document e mult mai mult decât un simplu jurnal. „Este cronica de moravuri a unui imens Intelectual, (s.n) de rasă, pentru care fericirea era mereu în altă parte: a trăit într-un oraș pe care nu l-a iubit; s-a resemnat să lucreze o viață într-o universitate pe care ar fi dorit-o schimbată din temelii; s-a afirmat într-o literatură condamnată la o conducere marginală; (…) S-a simțit exilat în propria lui țară prinsă în chingile unui regim concentraționar, iar în Occidentul supertehnologizat, aseptic și mercantil, a visat la o insulă unde să se retragă în deplin anonimat ca să-și scrie testamentul literar.

Iată marea realizare a dlui Orban: instituirea unei puteri oculte, căreia nu-i pasă de România, mafiotizate, bazată pe minciuna. „Cazul” Mohammad Murad stă mărturie. O minciună enunțată din ce în ce mai apăsat si acceptata aproape cu nepăsare. Asta înseamnă, pentru liberalii sufocați, chiar semnul acceptării acordului comun pentru intrarea in etapa urmatoare, in care ca să nu fie eliminați, așa cum au fost țărăniștii. O vreme în care vor fi obligați să accepte dezvoltarea de strategii care n-au nimic comun cu interesele și valorile românilor și cu România. Cele aducatoare de influenta, putere, bani, succes. Și, să nu ne mire dacă liberalii, vor începe să adopte tot mai abrupt tipul de atac dogmatic, de tip progresist, în fața căruia argumentele raționale nu valorează nimic. Aceasta, socotesc eu, va fi schimbarea unei vremi a quasi-normalității, cu ceeace regretatul Zaciu numea „vremea hienelor”.

Octavian Hoandra