Actualitate
Iohannis: Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită și să condamne generații întregi să plătească aceste costuri imense
Președintele României, a susținut miercuri, 23 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o conferință de presă:
„Bună seara!
Au mai rămas doar câteva zile până la un moment definitoriu pentru modul în care vor evolua în următorii patru ani localitățile în care trăim și ne desfășurăm activitățile.
În această duminică, pe 27 septembrie, mergem la urne pentru a decide cui încredințăm responsabilitatea administrării comunităților noastre. Stă în puterea noastră să alegem viitorii primari și consilieri locali, viitorii președinți de consilii județene și consilieri județeni.
De ce este această alegere atât de importantă? Pentru că de cei care vor câștiga depinde ca școala și spitalul din localitatea în care trăim să fie modernizate, drumurile să fie reparate și problemele de trafic rezolvate.
Din cauza pandemiei de COVID-19, în acest an întregul proces electoral a fost perturbat și au fost necesare condiții speciale.
Alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc cu câteva luni în urmă, dar au fost amânate pentru că atunci ne aflam în etapele incipiente ale pandemiei, când existau încă foarte multe necunoscute cu privire la acest virus, iar organizarea în acele circumstanțe ar fi putut duce la creșterea numărului de infectări.
Din păcate, pandemia este departe de a se fi încheiat, însă, spre deosebire de primăvara acestui an, acum știm care sunt măsurile care permit desfășurarea scrutinului în condiții de siguranță sanitară pentru toți votanții.
Există norme sanitare stricte și bine gândite pentru ziua votului, astfel încât să avem alegeri cu riscuri minime. Mă refer, printre altele, la dezinfectarea riguroasă a secțiilor de vot, la crearea unor circuite separate de intrare și de ieșire, la asigurarea unor spații speciale dotate pentru igiena mâinilor alegătorilor înainte și după exercitarea votului.
Dacă toată lumea va respecta câteva reguli de bază, care în esență se rezumă la purtarea corectă a măștii de protecție, păstrarea distanței, evitarea aglomerărilor, igiena mâinilor și dezinfectarea obiectelor folosite în comun, atunci riscul infectării în secțiile de votare este redus la minimum. Practic, din acest punct de vedere, exprimarea votului nu diferă semnificativ de alte activități pe care le facem în viața de zi cu zi, cum ar fi mersul la cumpărături.
Mă bucur să constat că, în ciuda condițiilor mai dificile, campania electorală a fost totuși una activă. Acest lucru este un câștig pentru democrația noastră. Am remarcat multe proiecte electorale bune și salut efortul candidaților de a veni în întâmpinarea românilor prin cât mai multe mijloace posibile de comunicare.
Am văzut însă și cum unii competitori recurg la obișnuitele lor tactici retrograde.
Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi mințiți, în timp ce bugetele locale sunt risipite, iar comunitățile stagnează în subdezvoltare. Ba, mai mult, aceiași politicieni se folosesc de majoritatea pe care o au în Parlament încă pentru a promova tot felul de legi electoraliste și populiste, știind foarte bine că sunt inaplicabile în această perioadă de criză sanitară majoră, în care bugetul de stat este deja pus sub mare presiune. Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită și să condamne generații întregi să plătească aceste costuri imense.
Acest mod cinic de a face politică este de domeniul trecutului. România trebuie să progreseze, iar votul este cel mai important instrument pentru a impune o direcție nouă, pozitivă.
Avem multe modele de administrații locale de succes, de comunități care în patru sau opt ani au cunoscut transformări majore în bine. După cum avem și exemple unde administrațiile locale au eșuat lamentabil în a garanta până și accesul cetățenilor la utilitățile de bază.
De aceea, vă încurajez, dragi români, mergeți la vot în număr cât mai mare și alegeți-i pe cei care pot să facă ceva pentru dezvoltarea orașului sau a comunei în care trăiți!
Acum, dacă dumneavoastră jurnaliștii aveți întrebări, poftiți!
Sesiune de întrebări și răspunsuri:
Jurnalist: Bună seara! Având în vedere contextul european, și cel din România, dar și declarațiile autorităților de la noi, posibilitatea testării la intrarea în țară, vă așteptați dumneavoastră la un nou lockdown, la o nouă stare de urgență cu izolare la domiciliu?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu văd motive pentru un așa-numit lockdown, adică o situație în care cetățenii sunt obligată să stea la domiciliu, însă da, vedem și la noi și în altă parte cum totuși numărul de infectări este din păcate în creștere și de aceea subliniez de fiecare dată: noi putem să stăpânim răspândirea epidemie dacă respectăm acele reguli simple, arhicunoscute – purtatul măștii, distanța, evitarea aglomerărilor și, sigur, igiena mâinilor. Sunt lucruri atât de simplă prin care putem să reușim să stăvilim răspândirea epidemiei.
Jurnalist: La Liceul Sportiv din Oradea un profesor s-a filmat în clasă purtând o mască de carnaval și îndemnându-i pe copii să nu respecte regulile. Cum vă explicați o asemenea atitudine din partea unui profesor și a cui este responsabilitatea, cine are puterea să intervină, mai ales în situația în care s-ar putea să fie și alți profesori despre care nu știm că instigă copiii la nerespectarea regulilor, pentru că nu distribuie pe Facebook?
Președintele României: Este, din informațiile mele, un caz singular, reprobabil. Nu cred că putem să tolerăm așa ceva și sunt convins să cei de la Inspectoratul Școlar și Consiliul de administrație a liceului vor lua măsurile de rigoare. Este jalnic!
Jurnalist: Domnule Președinte, ieri Parlamentul a adoptat legea care prevede majorarea salariilor profesorilor cu 25% și, în același timp, și a punctului de pensie cu 40%. Veți promulga această lege care presupune majorarea salariilor colegilor dumneavoastră cu 25% și a punctului de pensie? Mulțumesc!
Președintele României: Vedeți, este o chestiune pe care am mai discutat-o și, sigur, o să o mai discutăm. Este de dorit să crească pensiile, este de dorit să crească salariile profesorilor sau să primească un bonus. Sunt lucruri pe care și eu mi le doresc, și Guvernul și le dorește. Și deja primii pași s-au făcut. Pensiile au fost crescute cu 14%, alocațiile pentru copii au fost deja crescute cu 20%. Chiar dacă ne dorim mai mult, trebuie să ținem cont de contextul în care ne aflăm. Suntem în pandemie, suntem în criză economică și bugetul de stat este deja sub presiuni uriașe. Ceea ce ieri a votat o majoritate condusă de un PSD total iresponsabil ar împovăra – doar ca să vă dați seama despre ce vorbim – bugetul pentru anul viitor cu 6% din PIB. Or, acest spațiu fiscal nu există. Ar trebui să luăm bani din altă parte pentru a da în această zonă. Or, de peste tot deja banii au fost reduși la un minim. Așadar, chiar dacă ne dorim ca aceste creșteri să intre în vigoare trebuie să așteptăm momentul prielnic, care acum din păcate nu este.
Jurnalist: Avocatul general al Curții de Justiție al Uniunii Europene a decis că numirea interimară a șefului secției speciale și procedurile naționale în ceea ce privește înființarea acestei secții nu respectă dreptul Uniunii Europene. Cum vedeți această decizie? Știu că dumneavoastră ați declarat cu ceva timp în urmă că este o chestiune care trebuie rezolvată și că va fi rezolvată. Când va fi ea rezolvată?
Președintele României: În primul rând când am citit această… este o propunere avocatului general. Decizia va fi luată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Dar aceste propuneri sunt, și nu întâmplător, exact lucrurile pe care le-am spus și eu, pe care le-a spus și PNL, pe care le-a spus și societatea civilă când PSD s-a apucat să distrugă legile justiției, încercând să pună mâna pe justiție. Mă bucură că iată, avocatul general de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene are exact aceeași opinie pe care am avut-o și eu. Poate vă amintiți, exact acestea au fost argumentele cu care am atacat, la vremea respectivă, modificările împinse de PSD la legile justiției. Este o încurajare pentru noi și vă amintiți că am spus acum câteva săptămâni că legile justiției în această toamnă trebuie să intre în discuție și trebuie să fi reparate. Eu voi insista și cred că voi avea oarece succes ca imediat după alegeri de la Ministerul Justiției să apară propunerile pentru discuția publică, baza discuției publice, pentru a repara legile justiției, pentru a reda viteză luptei anticorupție, pentru a face procedurile transparente și până la urmă pentru a garanta magistraților independența lor prevăzută în Constituție.
Jurnalist: Nelu Tătaru a anunțat astăzi că România ar putea introduce teste obligatorii la sosirea în țară. Dumneavoastră cât de oportună vedeți o astfel de măsură pentru românii care sosesc din diasporă și cine ar urma să suporte costurile în opinia dumneavoastră?
Președintele României: Aceasta sigur este o chestiune care se va discuta la Ministerul Sănătății și la Comitetul Național. Însă este o măsură care știm cu toții că a fost deja introdusă de mai multe țări din Uniunea Europeană, acolo unde numărul de infectări este într-o creștere puternică. Vom analiza cu foarte mare atenție dacă pentru România așa ceva este necesar sau nu, şi în măsura în care vom constata o creștere a numărului de cazuri este posibil, încă o dată, nu există o decizie, este posibil să se introducă o formă de control.
Jurnalist: Astăzi a fost înregistrat un nou record negativ în privința cazurilor de COVID-19, iar medicii au recomandat că dacă se menține acest trend să fie luate anumite măsuri la nivel de regiune. În Capitală au fost astăzi înregistrate cele mai multe cazuri, în ultimele 24 de ore. Întrebarea este dacă autoritățile iau în calcul ca în viitor să fie implementate anumite măsuri la nivel de regiune, cum ar fi, de exemplu, purtarea obligatorie a măștii sau o testare în masă.
Președintele României: Da, cu siguranță. În măsura în care numărul de persoane bolnave crește, se pot lua astfel de măsuri – cum, de altfel, am avut deja tot felul de măsuri de acest tip, și sunt adeptul măsurilor luate în plan local sau județean, fiindcă, vedem, de când a început această pandemie și până acum, că răspândirea mea este uniformă, și atunci este important să se ia măsurile mai dure acolo unde riscul este mai mare, iar acolo unde riscul este mai mic măsurile să nu fie chiar așa de dure, Deci este posibil ca, local sau la nivel de județ, să se impună anumite măsuri, încă o dată, în funcție de evoluția pandemiei.
Jurnalist: Bună seara! Domnule Președinte, e deja a doua săptămână când încălzesc apă la aragaz ca să ies din casă cât de cât spălat. Şi în situația mea sunt alte mii de bucureșteni. Cum vi se pare faptul că principala temă de discuție în campania pentru Primăria Generală a Capitalei în 2020 este dacă vom avea sau nu apă caldă și căldură?
Președintele României: Eu am zis așa: avem multe modele de administrații locale de succes, de comunități care în patru sau opt ani au cunoscut transformări majore în bine, după cum avem exemple unde administrațiile locale au eșuat lamentabil în a garanta până și accesul cetățenilor la utilitățile de bază. Dumneavoastră, ca votant peste câteva zile, veți putea cu siguranță să vă dați seama dacă localitatea în care trăiți o duce bine sau este cazul unei schimbări în conducerea administrației.
Jurnalist: Domnule Președinte, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut astăzi, într-o declarație, că după alegeri Guvernul intenționează să închidă din nou școlile și predarea să se facă exclusiv on-line. Este posibil acest scenariu?
Președintele României: Nu, acest scenariu nu este posibil. Nu este stilul meu să dau replici prin conferința de presă, dar, vă dați seama, dacă liderul PSD trebuie să recurgă la astfel de speculații și minciuni pentru a se face auzit între votanți este totuși un semnal îngrijorător.
Nu, școlile nu se închid. Se trece la învățământ on-line în zilele chiar de dinaintea votului și imediat după votare, din motive practice. Înainte de ziua votului pentru a permite pregătirile pentru secțiile de vot, instalarea cabinelor, a circuitelor, a măsurilor sanitare, iar după votare pentru a permite dezinfecția profundă în spațiile care au fost folosite. Deci acolo se trece on-line unde sunt secții de votare, după care toată lumea revine la școală așa cum funcționează și în această săptămână.
Constat că PSD este nu doar iresponsabil în Parlament, ci se ocupă de împrăștierea unor minciuni în public.
Jurnalist: Au trecut aproximativ trei săptămâni de când vă adresam o întrebare pe această temă, iar de atunci România se menține fruntașă în clasamentul mortalității din cauza COVID-19, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al bolilor. Între timp, avem 28 de decese la 1 milion de locuitor, față de media europeană de 5 la 1 milion de locuitori. Libertatea a urmărit această temă și a pus Ministerului Sănătății mai multe întrebări, plecând de la infecțiile nosocomiale, care ar putea să fie asociate, până la timpul de spitalizare al celor care decedează din cauza COVID, timpul scurs până la spitalizare și alte întrebări, la care Ministerul Sănătății nu a avut răspunsuri. Vă întreb acum, pentru că spuneați atunci că veți discuta cu Ministrul Sănătății pe această temă, dacă ați primit vreo explicație și dacă un guvern care nu are date de bază în legătură cu o problemă atât de importantă este unul organizat.
Președintele României: Vedeți că tema spitalelor și a sănătății publice nu este o temă nouă și eu am atins această temă de foarte multe ori. Poate vă amintiți că am avut discuții chiar cu persoane din conducerea Organizației Mondiale a Sănătății, am avut semnări de documente aici, în Sala Unirii, am fost în vizite în spitale și de fiecare dată am atras atenția asupra unor lucruri care se văd simplu și asupra unor lucruri care se văd din statistici. Sistemul nostru de spitale nu funcționează bine. Spitalele nu sunt suficient de bine dotate, procedurile nu sunt suficient de clare, prevenția este de multe ori ca și inexistentă, marile măsuri de prevenție, care trebuie să meargă în adâncime în populație, practic au dispărut și rezultatul este cel pe care, din păcate, îl vedem. Sănătatea publică nu este bună. Avem prea mulți români bolnavi, avem prea mulți români care sunt bolnavi și nici nu știu. Avem prea puține controale de rutină pentru a putea preveni anumite evoluții care periclitează viața oamenilor.
Vedeți, toate aceste lucruri trebuie schimbate și ele nu se schimbă de azi pe mâine, ci se schimbă în ani și ani de reformă a sistemului. De aceea, îmi doresc după alegeri un guvern responsabil, solid, care vine cu o politică de îmbunătățire a întregului sistem de sănătate, lucru care se poate începe cu succes într-un mandat de patru ani. Mai bine ar fi un mandat mai lung și o continuitate în reformarea sistemului de sănătate, dacă vrem să ajungem vreodată la nivelul la care s-a ajuns în partea mai vestică a Uniunii Europene.
Deci este o temă extrem de sensibilă, extrem, extrem de importantă și sunt foarte hotărât să-i acord toată atenția.
Jurnalist: Rectificarea bugetară a trecut de Parlament cu majorarea punctul de pensie cu 40%. Am văzut că au existat avertismente atât din partea dumneavoastră, a BNR, a Ministrului de Finanțe și a Premierului Ludovic Orban. Voiam să vă întreb dacă aveți informații că riscăm ca România să aibă fonduri europene suspendate din partea Comisiei Europene, pentru că înțelegem că s-a discutat la nivelul Guvernului despre această posibilitate, și, totodată, dacă aveți informații că agențiile de rating ar putea să ne retrogradeze la o categorie inferioară, ceea ce ar însemna concret pentru români și credite accesate mai scump.
Președintele României: Din păcate, ambele scenarii sunt posibile. Există nu doar avertismente, există discuții extrem de serioase cu înalți responsabili – nu doresc să nominalizez, dar cu înalți responsabili din Comisia Europeană, care ne-au spus franc: dacă această rectificare aprobată în Parlament intră în vigoare, ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro din fonduri europene, fiindcă încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor. Deci este o posibilitate.
De asemenea, agențiile de rating cu siguranță vor schimba ratingul de țară în mult mai rău, în condițiile în care aceste cheltuieli imense – imense – ar fi operate. Nemaivorbind de faptul că pentru aceste cheltuieli nu există bani.
Pur și simplu, nu există bani!
Acum dați-vă seama ce se întâmplă dacă se blochează miliarde europene, ratingul de țară va fi retrogradat și noi nici nu mai avem de unde să luăm bani, fiindcă la un rating prost nu mai vine nimeni să dea bani. Deci este un scenariu pe care l-aș numi de groază.
De asta am spus: oricât ne-am dori aceste creșteri – și ar trebui să vină odată – ele vor putea fi făcute doar după ce ieșim din această criză economică și stabilizăm finanțele țării.
Jurnalist: Domnule Președinte, mâine instanța urmează să se pronunțe în dosarul de corupție în care este acuzat soțul șefei DIICOT. Și dacă tot vorbeați de scenarii de groază, am putea avea scenariu de groază, în eventualitatea în care instanța pronunță o decizie de condamnare, să fim țara care are în fruntea parchetului anti-mafia un procuror al cărui soț este condamnat pentru fapte de corupție, nu pentru că a trecut cu mașina pe roșu. Aș vrea să vă întreb dacă, în această situație și având în vedere că CSM a dat deja aviz negativ numirii doamnei Hosu, veți cere revocarea dânsei, cum ați procedat în cazul lui Felix Bănilă, sau cum veți proceda.
Președintele României: Dați-mi voie să vă spun că, dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări. Asta este, ca să zic așa, self-evident.
Însă, în acest context, vreau să mai remarc ceva, fiindcă și dumneavoastră, și alții, ați invocat acel aviz al CSM. Dacă are cineva curiozitatea să citească acel aviz, o să vă dați seama că avizul negativ nu s-a bazat pe acest lucru, ba dimpotrivă, această posibilă incompatibilitate nici nu a fost menționată în aviz, nici nu a fost menționată ca și o posibilă problemă. Și totuși, dacă se ajunge la acest scenariu, fiți asigurată că nu voi sta să aștept să miște alții rotițele.
Jurnalist: În contextul în care școala a început de mai bine de o săptămână, iar soția dumneavoastră și-a păstrat catedra, ce probleme v-a reclamat până acum doamna Carmen Iohannis?
Președintele României: În primul rând, soția mea Carmen s-a bucurat foarte mult că a reînceput școala. Merge la școală, acum de câteva zile bune deja, cu foarte mult entuziasm. Copiii sunt bucuroși că școala a reînceput. Se respectă toate condițiile și lucrurile merg bine, spre foarte bine.
Jurnalist: Ținând cont de faptul că în ultima perioadă vedem tot mai multe infectări raportate zilnice, dar și de avertismentele specialiștilor, care spun că va fi cu atât mai dificil de gestionat această perioadă, pentru că urmează sezonul rece, cel specific virozelor, aș dori să vă întreb: în opinia dumneavoastră, există un prag privind numărul de infectări de la care s-ar impune revenirea la starea de urgență sau, dimpotrivă, trebuie găsite alte măsuri și nu vom mai reveni la starea de urgență indiferent de cum va evolua pandemia?
Președintele României: Este foarte puțin probabil să mai revenim la starea de urgență, fiindcă disfuncționalitățile au fost totuși – în economie, în marile sisteme – majore, disfuncționalitățile care au apărut datorită specificului stării de urgență. Însă, între timp, am învățat multe despre această pandemie, știm cum să o gestionăm, știm cum să aplicăm restricții și norme – locale, județene, regionale – și am toată speranța că vom reuși să stăpânim răspândirea acestei pandemii cu măsurile care au fost deja exersate până acum cu succes, fără să reintrăm în starea de urgență. Starea de urgență trebuie să rămână ultima soluție, atunci când nimic altceva nu mai funcționează, și sper să nu mai ajungem acolo.
Jurnalist: Campania electorală se apropie de final. La începutul acesteia, dumneavoastră ați făcut un apel către cei implicați să respecte regulile și măsurile de protecție sanitară și să nu îi expună pe oameni pericolului infectării. Considerați că aceste măsuri au fost respectate pe parcursul campaniei? Și la ce prezență la vot vă așteptați, în aceste condiții speciale în care se desfășoară alegerile?
Președintele României: În mare, au fost respectate normele impuse. Au fost câteva excepții; s-au luat măsuri, s-au făcut sesizări. Deci lucrurile au evoluat rezonabil de bine. Nu m-aș aventura în a evalua prezența la vot, dar sper foarte mult să fie comparabilă cu prezența la vot de la alte alegeri de acest tip.
Jurnalist: În situația în care Curtea Constituțională va da dreptate Parlamentului și legea care mărește pensiile va intra în funcțiune – ceea ce, spuneați și dumneavoastră, va trage probleme cu investițiile străine – se poate ajunge cumva la ipoteza unei guvernări împreună cu FMI, și asta să aducă taxări suplimentare sau tăieri de venituri?
Președintele României: Păi noi tocmai asta vrem să evităm! Vrem să evităm creșterea taxelor, a impozitelor.
Și vrem în același timp să repornim economia, să avem o creștere economică serioasă, sustenabilă, pentru a putea iarăși veni cu creșteri pe salarii și pensii. Nu s-a vehiculat o colaborare cu FMI.
Vă mulțumesc! Vă doresc tuturor multă sănătate!
Mergeți la vot!”
Actualitate
Miliarde de dolari și ambiții Arctice: Garda de Coastă americană, pe drumul reîntineririi majore
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare fără precedent, vizând „supraalimentarea” activelor sale cu o infuzie masivă de 25 de miliarde de dolari, provenind din recentul proiect de lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, a confirmat că serviciul analizează opțiunile industriale pentru a construi spărgătoare de gheață suplimentare pe teritoriul SUA și accelerează retragerea flotei de elicoptere MH-65 Dolphin, mai devreme decât fusese prevăzut.
Viziunea noului comandant: O „super-autostradă” a achizițiilor
„«Supraalimentarea» este exact cuvântul potrivit,” a declarat comandantul în fața legislatorilor. „Este ceea ce alimentează succesul planului «Force Design 2028» și apropie oamenii de liniile din față pentru a simplifica și a crea o super-autostradă a achizițiilor și contractărilor.” Lunday, învestit în funcția de al 28-lea comandant al Gărzii de Coastă pe 15 ianuarie, a făcut aceste declarații în cadrul subcomitetului pentru Garda de Coastă, Maritim și Pescuit al Senatului, unde a răspuns la o serie de întrebări, inclusiv despre mixul de spărgătoare de gheață ușoare și medii.
Flota Arctică, în extindere: Nave noi și producție internă
Garda de Coastă vizează achiziționarea a unsprezece noi nave spărgătoare de gheață. Până în prezent, au fost semnate contracte pentru șase noi Cuttere de Securitate Arctice de clasă medie, două urmând să fie construite în Finlanda, iar până la patru în Statele Unite. Celelalte cinci nave ar putea fi un amestec de Cuttere de Securitate Arctică și variante mai ușoare, serviciul insistând ca acestea să fie construite pe plan intern.
„Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, ceea ce va reloca mai multă construcție navală în șantierele navale din SUA și va consolida baza industrială a Americii,” a precizat Lunday. Comandantul a adăugat că a primit deja feedback din partea industriei atât pentru variantele ușoare, cât și pentru cele medii, informații analizate în prezent pentru a elabora un plan de achiziții. Astfel, o decizie specifică privind numărul exact de nave din fiecare variantă nu a fost încă luată.
Alaska, poartă Arctică: Baze strategice în așteptare
Subcomitetul, prin vocea președintelui său, senatorul Dan Sullivan, R-Alaska, l-a interogat pe comandant despre planurile de a acosta unele dintre aceste nave în Alaska. Lunday a confirmat că echipa sa lucrează la diferite opțiuni, iar până la patru dintre aceste spărgătoare de gheață ar putea fi destinate statului arctic.
„Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul (Securității Interne) și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Anul trecut, fostul președinte Donald Trump a solicitat Gărzii de Coastă să achiziționeze până la 40 de nave spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort de modernizare pe termen lung, inclusiv câteva Cuttere de Securitate Polare de clasă grea.
Adio elicopterelor Dolphin: O retragere accelerată și avioane noi la orizont
Pe lângă extinderea flotei de spărgătoare de gheață, legislatorii au discutat și despre planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv achiziționarea de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a declarat că serviciul încă decide ce va face cu elicopterele sale mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus, însă în prezent se pare că aceste aeronave vor fi retrase din serviciu mai devreme de data inițială prevăzută pentru 2037.
„Dolphin-ul este mult mai greu de întreținut. Producătorul de echipamente originale nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea se va produce mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a precizat el membrilor subcomitetului.
Actualitate
SpaceX lansează „Stargaze”: Un far de siguranță gratuit pe autostrada orbitală?
SpaceX a dezvăluit recent o platformă online inedită, denumită „Stargaze”, concepută pentru a monitoriza obiectele spațiale și a emite avertismente în cazul unor potențiale coliziuni pe orbită. Compania a promis că va oferi gratuit datele de conștientizare situațională spațială (SSA) generate de acest sistem altor operatori de sateliți, marcând un moment potențial decisiv în gestionarea traficului orbital.
O nouă eră în monitorizarea spațială
Necesitatea stringentă a unei astfel de inovații a devenit evidentă în decembrie, când un satelit chinez a efectuat o manevră neanunțată în apropierea unuia dintre sateliții de comunicații Starlink ai SpaceX, generând un pericol iminent de coliziune. Acest incident, alături de alte situații la limită înregistrate pe parcursul anului trecut, a determinat compania să coboare aproximativ 4.400 de sateliți Starlink la o altitudine de circa 480 de kilometri. Această decizie strategică reduce riscul de aglomerație, având în vedere că, la această altitudine, sateliții morți și alte deșeuri spațiale sunt eliminate mai rapid de pe orbită datorită atracției gravitaționale mai puternice a Pământului.
Platforma Stargaze generează date SSA utilizând informațiile de auto-orientare colectate de aproape 9.600 de sateliți Starlink. Potrivit SpaceX, acest sistem „îmbunătățește semnificativ siguranța și sustenabilitatea operațiunilor satelitare pe orbita terestră joasă (LEO)”. Sistemul detectează autonom observațiile obiectelor aflate pe orbită, le agregă pentru a genera estimări precise ale orbitei și predicții de poziție și viteză pentru toate obiectele detectate, aproape în timp real. Aceste predicții sunt integrate într-o platformă de management al traficului spațial care identifică potențialele abordări periculoase între obiecte și generează Mesaje de Date de Conjuncție (MDC). Un avantaj major este că Stargaze furnizează aceste rezultate în doar câteva minute, spre deosebire de standardul actual al industriei, care poate dura ore.
O soluție proactivă pentru traficul orbital
SpaceX a declarat că va pune la dispoziția operatorilor de sateliți aceste MDC-uri, cu condiția ca aceștia să partajeze, la rândul lor, date despre locația și mișcările propriilor sateliți. Prin oferirea gratuită a acestui serviciu de partajare a efemeridelor și de screening al conjuncțiilor, compania speră să „motiveze operatorii să ia măsuri similare pentru partajarea efemeridelor și pentru un zbor sigur”. Această inițiativă nu este doar un pas tehnologic, ci și un apel la colaborare în spațiul aglomerat.
Unde inovația intâlnește controversele
Intrarea SpaceX în arena SSA comercială, având în vedere resursele considerabile ale lui Elon Musk și poziția sa dominantă pe piața spațială americană, ar putea crea valuri puternice. Această mișcare ar putea afecta atât firmele concurente de monitorizare spațială, cât și efortul de ani de zile al Departamentului Comerțului (DoC) de a dezvolta un serviciu civil de urmărire spațială. Acest program, Traffic Coordination System for Space (TraCSS), este conceput pentru a elibera Departamentul Apărării, permițându-i să-și concentreze capacitățile de monitorizare spațială asupra potențialelor amenințări orbitale din partea adversarilor.
Administrația Trump, în solicitarea sa de buget pentru anul fiscal 2026, a încercat să anuleze programul TraCSS al DoC, argumentând că societățile private, orientate spre profit, sunt mai mult decât pregătite să preia sarcina de a urmări obiectele spațiale și de a oferi avertismente de coliziune operatorilor, utilizând baza de date gratuită Space-Track.org a DoD. Un fost expert guvernamental a avertizat că această situație „are consecințe potențiale asupra comunității SSA comerciale emergente și asupra TraCSS”.
Limite și necesități ale unui sistem complet
Pe de altă parte, mai mulți experți au subliniat că Stargaze, în configurația sa actuală, nu este, din punct de vedere tehnic, capabil să ofere o soluție universală de SSA pentru operatorii spațiali. De exemplu, Stargaze va furniza date SSA relevante doar pentru operatorii cu sateliți aflați pe „orbita terestră joasă inferioară” (low LEO), deoarece nu poate monitoriza alte regimuri orbitale. Un expert guvernamental a precizat că „sistemele lor de urmărire a stelelor nu sunt telescoape”, indicând o limitare inerentă a tehnologiei folosite.
Richard DalBello, fostul șef al Oficiului pentru Comerț Spațial și responsabil cu programul TraCSS, a salutat inițiativa SpaceX ca o contribuție la siguranța și securitatea spațială. Cu toate acestea, el a avertizat că un sistem civil de SSA este în continuare absolut necesar. Într-o postare pe LinkedIn, DalBello a subliniat că „TraCSS încă contează. Coordonarea traficului spațial civil are nevoie de o coloană vertebrală neutră, bazată pe standarde, care să nu fie legată de platforma, stimulentele sau termenii de serviciu ai unui singur operator. Un strat de arhitectură deschisă, administrat public, este cel care construiește interoperabilitatea, încrederea și durabilitatea întregului ecosistem – și pe care guvernul SUA îl poate susține alături de aliați și parteneri.”
În concluzie, lansarea Stargaze de către SpaceX reprezintă un pas important spre o mai bună conștientizare situațională în spațiu, aducând un instrument puternic și accesibil. Totuși, ea reaprinde și dezbaterea fundamentală despre rolul sectorului privat versus cel public în asigurarea siguranței spațiale globale și despre necesitatea unui cadru cuprinzător și independent pentru gestionarea traficului orbital, un domeniu în care miza este din ce în ce mai mare.
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
-
Exclusivacum 3 zileClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 5 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum 5 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 3 zileVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zile„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!



