Connect with us

Actualitate

Remember 19 septembrie 1990 – Presa acum 30 de ani

Publicat

pe

Opoziţia, la centru?

Ntiunea de opoziţie a cunoscut inţeresante şi neaşteptate evoluţii, in viaţa noastră politică postrevoluţionară. A fost, mai întâi, opoziţia generală faţă de Ceauşeseu şi faţă de sistemul său de opresiune generalizată, opoziţie reunită spontan sub titulatura Frontului Salvării Naţionale. Momentul piruetei irontiste spre cursa electorală a constituit, din cărămizile partidelor „istorice” revenite la viaţă printr-o susţinută respiraţie artificială, zidul unei opoziţii ce se reclama din demersul anticomunist al unei suspiciuni crescînde la adresa orientării politice a formaţiunii ce s-a autoconsiderat o emanaţie a revoluţiei. Activismul susţinut, accentele de agresivitate şi, nu o dată violenţa reacţiilor şi luărilor de poziţie ale opoziţiei au avut rezultatul paradoxal al întăririi rîndurilor Frontului cu toate acele categorii, mai mult sau mai puţin sociale, care vedeau în programele şi stilul opoziţiei o ameninţare sau un risc pentru condiţia pe care nu doreau să şi-o schimbe. Accentele acute ale unei campanii electorale caracterizate prin intoleranţă – nu numai în limbaj – a generat constituirea unei opoziţii faţă de opoziţie! Frontul a traversat furcile caudine ale alegerilor cu majoritatea copleşitoare pe care i-a conferit-o un electorat extrem de eterogen, în cadrul căruia se întîlneau, la un moment dat, cele mai puţin compatibile culori şi orientări, ilustrind evantaiul politic de la o extremitate la alta a sa. S-a creat astfel senzaţia unui organism solid, un soi de tăvălug care nu trebuia decît să vrea pentru a strivi orice tendinţă contrară. Lunile de exercitare a puterii de către reprezentanţii Frontului: nu au făcut, însă, decît să ilustreze inconsistenţa sa structurală, fragilitatea alianţelor şi a poziţiei sale. Guvernul – mai liberal decît… liberalii înşişi – a avut şi are de înfruntat o serioasă opoziţie tocmai din partea majorităţii parlamentare! Redusă la rolul de simplă asistenţă, opoziţia istorică îşi vede, cu surprindere, reprezentate interesele tocmai de către adversari! Fenomenele de polarizare evoluează, iată, spre un demers neaşteptat: acela al sciziunilor interpartinice. Seismele minore cauzate de desprinderile de „aripi tinere” la ţărănişti sau liberali par a nu fi fost decît semnalele unui cutremur major în cuprinzătoarea ogradă a Frontului. Contururile unei aripi tinere şi ale unei tendinţe de rupere de o anume moştenire „istorică” sint din ce în ce mai evidente. Opoziţia de astăzi se structurează, pe un principiu diferit de cel de ieri. Deocamdată manevra de învăluire prin „aripi” este cea mai evidentă materializare a sa. Problema este unde se vor aduna aripile – la stînga, la dreapta sau în centru.

Octavian ANDRONIC

Colocviu internaţional pe tema „Terapiei de şoc”

La finele primei zile a lucrărilor Reuniunii miniştrilor cu reforma din ţările est-europene, aseară, la Snagov, a avut loc o recepţie, în cadrul căreia, domnul Petre Roman, primul ministru, a afirmat, între altele că „trebuie să construim viitorul pornind de la condiţiile existente în prezent”, încheindu-şi scurta alocuţiune cu o urare sugestivă: „Noroc”. ’ Este, se pare, cuvintul-cheie al acestui moment, în care demersurile reformiste se izbesc, practic, la fiecare pas, de zidul inerţiei unui sistem economic care a fost creat pe baze artificiale dezvoltîndu-se asemenea unui „cancer”. „Pacientul” este bolnav, grav bolnav, şi în actualele condiţii „perfuziile” de fonduri şi energie nu fac decît să prelungească o previzibilă agonie. Este mai mult decît necesară o „terapie de şoc”, aptă să contrazică şi să răstoarne toate reţetele „perfecţioniste” ale ultimei jumătăţi de veac. Şi, evident, este nevoie de „noroc”. Aceasta e concluzia la care au ajuns, pe căi diferite, toţi „medicii” estului european. Reuniunea de la Snagov reprezintă, de aceea, prima iniţiativă dintr-o serie ce se cere continuată şi amplificată. Experimentele efectuate separat pot avea valoare şi eficienţă sporite în condiţiile unei ample şi necesare cooperări. Se poate cîştiga timp, se pot cîştiga pasi. Discuţiile purtate în prima zi de dezbateri au subliniat apăsat această realitate. Tot ieri, pe vaporaşul ex-prezidenţial care a scos „la aer” participanţii, domnul Adrian Severin, ministrul român însărcinat cu problemele reformei, a declarat, într-o conferinţă de presă ad-hoc: „Nu avem, desigur, de-a face cu o întîlnire oficială. De aceea ca nici nu se va încheia, conform protocoalelor tradiţionale, cu declaraţii comune. Este, în fapt, un schimb de experienţă – cită există – şi de idei care sperăm, ne vor permite să pornim pe acest drum evitînd greşeli şi piste false. Pentru că importanţa reformei este fundamentală în procesul trecerii spre o societate democratică, şi spre o economie liberală”.

Membrii celor şase delegaţii şi-au continuat în această dimineaţă lucrările tot la Snagov. La prînz ei s-au întîlnit, la Cotroceni, cu preşedintele Ion Iliescu. Asupra concluziilor care se desprind pe marginea acestei manifestări, consumată în mod semnificativ, în România, vom reveni. 

O. ANDRONIC

​​Ziarul Libertatea din 19 septembrie 1990 pag. 1-a ►

Economia de piață

​Caricatura de ANDO

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

CIAuşescu&COMP?

Presupunerile apărute în presa noastră centrală, potrivit cărora fostul dictator ar fi fost agent al C.I.A., au răscolit multe conştiinţe şi au provocat multe alte supoziţii, care de care mai incredibile.

Din diverse surse, inclusiv din cercuri care s-au dovedit şi altă dată gata de speculaţii, ne parvine, de pildă, o explicaţie a faptului că Ceauşescu s-a întîlnit cu trei preşedinţi americani fără interpret şi fără a fi de faţă nici un diplomat român. Ei bine, explicaţia este foarte simplă: Ceauşescu ştia englezeşte! Mai mult, din această descoperire unii deduc că nici n-ar fi fost român, ci pur şi simplu american! Această uluitoare ipoteză este întărită cu două argumente, de data aceasta notorii şi irefutabile, şi anume: greutatea cu care sinistrul personaj se exprima în limba română şi, doi, obiceiul de a se uita mereu, în timpul cuvîntărilor, la savanta sa consoartă – obicei pus pe seama preocupării de a nu se autodemasca, prin eventuale greşeli gramaticale.

In fine, o fi sau n-o fi aşa, nu ştim. Mai convingător ni se pare însă un alt argument. Este vorba de reţinerea Statelor Unite de a acorda României clauza naţiunii celei mai favorizate după moartea dictatorului. Referindu-se la această chestiune, senatorul american Dole a afirmat nici mai mult, nici mai puţin decît că în ultimele 16-18 luni exigenţele S.U.A. au crescut, adăugîndu-se noi criterii de apreciere a celor care solicită clauza. Afirmaţia a provocat oarecare nelinişte în rîndul opiniei publice de la noi, care se teme ca nu cumva Administraţia S.U.A. să ceară domnului Iliescu să fie mai american decît predecesorul său. La care noi nu putem spune decît: Doamne fereşte!

In orice caz (şi pînă una, alta), toate zvonurile acestea au zămislit şi alte întrebări. Dacă dictatorul a fost agent, în ce seif se află banii cu care a fost plătit? Iar dacă a fost american, oare vom mai putea intra în posesia lor? Există dovezi Ia fel de irefutabile că nu a fost american, nici el, nici sinistra, ci doar banii. Totuşi, intrigaţi de aceste presupuneri genealogice, dar mai cu seamă de unele miasme care copleşesc atmosfera moral-politică din ţară, a apărut bănuiala că ceauşeştii ar fi fost deshumaţi, în vederea unor investigaţii antropologice. Zvon absolut aberant, care a fost dezminţit imediat: nu! Ei au rămas nesmintiţi în mormintele iniţiale. Singura explicaţie plauzibilă pentru respectiva poluare ar putea fi, în acest caz, încăpăţînarea unora de a ţine încă la suprafaţă cadavrul ClAuşismului. Acest fapt este considerat de ponorul nostru, un popor mic, drept foarte grav, deoarece faţă de o asemenea poluare nu poate face nimic nici Sanepidul, nici chiar Interpolul. Pentru liniştirea spiritelor, să spunem totuşi că se speră într-un ajutor din partea Intersan, organism pentru asigurarea sănătăţii morale, în relaţiile internaţionale, şi care ar urma să acţioneze asupra tuturor statelor, fără discriminare, fie ele mari sau mici.

• INTILNIRE PROTOCOLARA

Marţi, 18 septembrie, au avut loc, la restaurantul „Ciocîrlia”, convorbiri oficiale intre delegaţiile Procuraturii Generale şi ziarului ,,Libertatea”. A fost ultima rundă de negocieri aprinse, declanşate cu circa 7 ore înainte la noul sediu al Procuraturii din odiosul Centru Civic. Nu a fost asemnată nici o declaraţie comună.    

AMBIDEXTRU 

NOTA REDACŢIEI

Apariţia noastră, astăzi, în 4 pagini, are loc datorită sacrificiului făcut în privinţa tirajului: acesta este simbolic şi se regăseşte în respectul faţă de cititor.

EVRIKA! 

După opt luni de explozie informaţională descoperim, iată, faptul că „esenţa” informaţiei constă în simplicitate. Cel puţin asţa pare să fie concluzia faptului că astăzi (după ce luni ziarul nostru a fost in pericol de a nu apărea delocl) doua cotidiene cu tradiţie au apărut în… două pagini! „Tineretul Liber” şi ,,România Liberă” par să deschidă un „drum” pe care tare n-am vrea să o apucăm!

• Liceul „Octavian Goga” – Miercurea Ciuc

Convulsiile create de separarea învăţămîntului au avut efecte dramatice şi în municipiul Miercurea Ciuc. Dacă ele au început în primăvară, nu s-au rezolvat nici în septembrie, cu toată starea de linişte aparentă. Liceul ,,Octavian Goga”, cu predare în limba română, a luat fiinţă după Revoluţia din decembrie 1989. Actul său de naştere a fost semnat, abia în 06 iunie1990, printr-o decizie a Ministerului Învăţămîntului şi Ştiinţei. Drumul înfiinţării acestui lăcaş de învăţămînt a fost sinuos şi mai ales plin de şicane. 
Complexul de clădiri al actualului liceu a fost construit în anul 1971, fiind în patrimoniul Ministerului Educaţiei şi Invăţămîntului, însă după anul 1982 a trecut în custodia Ministerului Industriei Uşoară, cind a fost înfiinţat Liceul industrial nr. 3.

​Ziarul Libertatea din 19 septembrie 1990 pag. a 2-a ►

​Ziarul Libertatea din 19 septembrie 1990 pag. a 3-a ►

​Ziarul Libertatea din 19 septembrie 1990 pag. a 4-a ►

CEE a decis luni seara, Ia Bruxelles, să semneze acordul de cooperare economică şi comercială cu România, îngheţat lin luna iunie – a anunţat ministrul italian al afacerilor externe, Gianni de Michelis. Miniştrii relaţiilor externe al „celor 12” reuniţi la Bruxelles au estimat că situaţia politică şi respectarea drepturilor omului în România s-au ămeliorat în suficientă măsură pentru a semna acordul – a arătat o sursă diplomatică. Acordul va permite o liberalizare a relaţiilor comerciale dintre cele două părţi, precum si cooperarea în toate domeniile economice.
Marea Britanie şi Olanda, ţările din CEE cele mai îngrijorate de evoluţia noului regim român, au deschis calea semnării acordului acceptînd să renunţe la ultimele lor rezerve asupra acestui subiect – s-a precizat din sursă diplomatică franceză.
Franţa, dimpotrivă – relatează agenţia France Presse – apăra de mai multe luni regimul preşedintelui Ion Iliescu, apreciind că „ar trebui ajutat să găsească drumul, democraţiei”, potrivit expresiei unui diplomat francez. Franţa chiar lăsase să se înţeleagă că ar putea dezvolta relaţii bilaterale cu Bucureştiul, dacă CEE se menţine ne o poziţie intransigentă fată de regimul român.
România va beneficia, de asemenea, de ridicarea restricţiilor cantitative pe care CEE le aplica pînă în prezent la importurile provenind din Europa de Est. Dar, în timp ce aceste restrictii vor fi suprimate începînd din luna octombrie pentru toate ţările din Est, ele nu vor fi abolite pentru România decît cîteva luni mai tirziu, din momentul semnării acordului de cooperare economică şi comercială – relevă AFP.
România rămîne pe mal departe exclusă de la posibilitatea de a beneficia de ajutorul occidental coordonat pentru reformele din Europa de Est – a precizat presei Gianni de Michelis, a cărui ţară prezidează CEE pînă la sfîrşitul anului.
Miniştrii afacerilor externe al „celor 12” au acceptat oficial luni ca, dună Polonia şi Ungaria, să extindă acest program la RDG, Iugoslavia, Cehoslovacia şi Bulgaria.
Eventuala extindere la România a acestui program va depinde, între altele, de concluziile comisiei parlamentare române însărcinate cu anchetarea violenţelor comisă în luna iunie îmootriva manifestanţilor anti-Iliescu – a precizat dl. de Michelis.

Nava „Felix” capturată de de piraţii liberieni!

În timp ce se deplasa spre Leixoes (Portugalia) cu o încărcătură de 2163 tone bumbac, motonava „Felix” a dispărut. Ultima legătură a fost realiată prin nava „Rupea”, aflată în zonă, care a comunicat că „Felix”, avînd staţia radio defectă, se găsea, atunci la 30 august, la 35 mile marine de coasta Liberiei. Datele în legătură cu acest caz au fost puse la dispoziţia corespondentului Rompres de domnul Aurel Ionescu, directorul Companiei de navigaţie Navrom Constanţa.

Actualitate

Viasat va coordona rețeaua spațială a Forțelor Spațiale, într-un contract de până la 450 de milioane de dolari

Publicat

pe

De

Forțele Spațiale ale SUA au selectat compania Viasat pentru dezvoltarea unui Centru de Operațiuni pentru Misiuni (MOC), menit să conecteze mai multe constelații de sateliți și să gestioneze traficul de date prin viitoarea coloană vertebrală a Rețelei de Date Spațiale (SDN). Proiectul este derulat în colaborare cu biroul Pentagonului responsabil de inițiativa de apărare antirachetă Golden Dome.

Space Systems Command (SSC) a atribuit companiei un contract de tip IDIQ — cu livrări și comenzi stabilite pe parcurs — care poate ajunge la o valoare totală de 450 de milioane de dolari. Viasat va proiecta, instala și extinde centrul, urmând să acționeze ca integrator al rețelei și al sistemelor de misiune, pe măsură ce SSC dezvoltă o arhitectură deschisă, compatibilă cu furnizori spațiali diferiți.

Centrul de comandă al unei rețele cu mai mulți furnizori

MOC va deveni punctul central de coordonare a rețelei SDN Backbone: un sistem de sateliți pe orbită joasă, construit de SpaceX, care urmează să ofere comunicații rapide, cu latență redusă. Această infrastructură va lega între ele sisteme militare de comunicații și senzori aflați în spațiu — iar, în perspectivă, și sateliți comerciali — pentru a transmite informații către factorii de decizie și platformele de armament.

În etapa inițială, rețeaua va sprijini cu prioritate inițiativa Golden Dome a administrației Trump. Rolul MOC va fi să coordoneze schimbul de date între constelații și să administreze fluxurile care circulă prin această infrastructură.

Date redirecționate în funcție de misiune

Coordonarea rețelei va permite transferarea automată a datelor între constelații aflate pe orbite diferite și către stațiile terestre care le deservesc. Astfel, informațiile ar putea fi redirecționate pe o altă rută dacă transmisia încetinește din cauza aglomerării traficului sau este perturbată de bruiajul unui adversar.

Funcția MOC este comparabilă, într-o versiune modernă și automatizată, cu cea a unei centrale telefonice: în locul operatorilor care conectau apelurile prin cabluri și intervenau atunci când legătura se întrerupea, software-ul va coordona conexiunile și va contribui la remedierea problemelor de transmisie.

SSC descrie centrul drept o infrastructură care va reuni integrarea misiunilor, operarea rețelei și administrarea transportului de date într-un sistem cu tot mai mulți furnizori.

Trei funcții esențiale

Potrivit SSC, MOC va avea trei roluri principale:

  • Coordonare între furnizori: va integra sisteme satelitare distincte într-o rețea unificată de comunicații.
  • Conectivitate între domenii: va susține transferuri de date rapide, cu latență redusă și reziliență cibernetică, pentru utilizatori din aer, de pe uscat, de pe mare și din spațiu.
  • Rutare dinamică: va gestiona și redirecționa datele în timp real, în funcție de prioritățile misiunilor.

Locotenent-colonelul Alexa Eggert, responsabilă de materialele programului SDN Backbone din cadrul biroului SSC pentru achiziții de senzori și sisteme de țintire spațiale, a declarat că centrul va asigura nivelul operațional necesar pentru integrarea transportului de date spațiale și a sistemelor de schimb aflate în dezvoltare. Reunirea acestor componente într-un singur centru, a spus ea, ar trebui să faciliteze furnizarea unei capabilități mai integrate pentru mai multe constelații și sisteme.

Citeste in continuare

Actualitate

Shield AI cumpără Echodyne într-o tranzacție de 5,3 miliarde de dolari și își consolidează capabilitățile anti-drone

Publicat

pe

De

Shield AI, companie specializată în tehnologie de apărare, va achiziționa Echodyne, producător de radare pentru detectarea și contracararea dronelor, într-o tranzacție evaluată la 5,3 miliarde de dolari. Acordul, anunțat de cele două companii, este așteptat să se încheie la începutul anului 2027.

Achiziția îi va oferi Shield AI o ofertă proprie de sisteme anti-drone. Echodyne afirmă că produsele sale sunt utilizate de clienți din domeniul apărării, instituții guvernamentale și companii din peste 40 de țări. În septembrie, sistemul radar MESA — o matrice de scanare electronică bazată pe metamateriale — a fost selectat de grupul operativ interinstituțional al Pentagonului pentru combaterea dronelor, Joint Interagency Task Force 401, pentru livrări către armata americană.

Radarele completează portofoliul Shield AI

Echodyne adaugă o nouă componentă unui portofoliu Shield AI care cuprinde software de autonomie, utilizat în mai multe proiecte ale Pentagonului, precum și aeronave fără pilot. Printre acestea se numără drona de mari dimensiuni X-Bat, pe care compania intenționează să o promoveze pe piețele internaționale.

Extinderea prin achiziții face parte din strategia Shield AI. Drona V-Bat și dezvoltarea ulterioară a X-Bat au urmat achiziției companiei Martin UAV, în 2021. La începutul acestui an, Shield AI a finalizat și preluarea Aechelon Technologies, firmă specializată în software de simulare.

Directorul general al Shield AI, Gary Steele, a declarat că achiziția Echodyne va accelera eforturile companiei de a răspunde cererii pentru capabilități cu utilizări multiple, îi va deschide accesul către industria anti-drone și îi va diversifica veniturile. Steele a descris structura companiei ca fiind organizată în trei direcții: software de autonomie, sisteme autonome și sisteme de misiune.

Echodyne va funcționa ca unitate de business

Echodyne va deveni o unitate în cadrul diviziei de sisteme de misiune a Shield AI. Directorul său general, Eben Frankenberg, va rămâne în companie și va face parte din echipa executivă, raportându-i lui Steele.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Shield AI, nu sunt prevăzute reduceri de personal, iar angajaților Echodyne nu li se va cere să se mute. În timp, produsele radar ale companiei ar putea fi integrate mai amplu în portofoliul Shield AI, însă nu au fost anunțate deocamdată integrări concrete cu anumite aeronave.

Reprezentantul Shield AI a precizat că achiziția nu modifică separatul acord cu RTX privind radarul destinat aeronavei X-Bat. Cele două inițiative, a spus acesta, nu sunt legate între ele.

4,8 miliarde de dolari la încheierea tranzacției

Din valoarea totală a acordului, 4,8 miliarde de dolari urmează să fie plătite la finalizarea tranzacției. Alte 500 de milioane de dolari vor fi achitate dacă Echodyne atinge anumite obiective de performanță.

Anunțul vine în contextul în care Shield AI a atras 2,5 miliarde de dolari printr-o rundă de finanțare Series H și investiții din partea Blackstone și JPMorgan Chase. Compania a transmis că va continua să analizeze achiziții ca parte a strategiei sale de dezvoltare.

Citeste in continuare

Actualitate

Congresmenii americani cer explicații privind reducerea activității unui institut specializat în China

Publicat

pe

De

Membrii Comisiei speciale pentru China din Camera Reprezentanților îi solicită Forțelor Aeriene ale SUA să clarifice planurile de reducere a personalului unui institut care analizează strategia militară și aerospațială a Beijingului. Legislatorii avertizează că diminuarea activității instituției ar putea afecta securitatea națională a Statelor Unite.

Avertisment privind pierderea expertizei

Într-o scrisoare adresată secretarului Forțelor Aeriene, Troy Meink, președintele republican al comisiei, John Moolenaar, și liderul democrat al minorității, Ro Khanna, cer o informare până la 20 noiembrie privind deciziile referitoare la resursele și personalul Institutului pentru Studii Aerospațiale Chineze (CASI).

Legislatorii susțin că finanțarea și personalul insuficiente ar putea slăbi capacitatea comandanților militari și a factorilor de decizie civili de a înțelege strategia aerospațială și capabilitățile militare ale Chinei. Ei consideră deosebit de îngrijorătoare orice pierdere a expertizei institutului, în contextul dezvoltării rapide a forțelor aerospațiale chineze și al activităților Beijingului în regiunea Indo-Pacifică.

Potrivit scrisorii, înlocuirea competențelor interne ale CASI cu servicii externe ar putea obliga Forțele Aeriene și alte instituții guvernamentale să cheltuiască sume considerabile pentru contractarea unor specialiști.

Taiwanul, în centrul preocupărilor

Membrii comisiei avertizează că reducerea analizelor despre capabilitățile aeriene și spațiale ale Armatei Populare de Eliberare ar putea afecta capacitatea SUA de descurajare. Îngrijorările sunt amplificate de posibilitatea unei confruntări legate de Taiwan.

„Pe măsură ce Armata Populară de Eliberare își extinde capabilitățile aerospațiale, nevoia de a înțelege aceste evoluții va continua să crească”, se arată în scrisoare.

Un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene a declarat că instituția va răspunde direct comisiei.

Reducerea personalului civil, sursa disputei

În septembrie s-a aflat că Forțele Aeriene intenționează să elimine cele zece posturi civile ale CASI. Serviciul a precizat că institutul va rămâne deschis și va continua să funcționeze cu personal militar. Directorul său, Brendan Mulvaney, a avertizat însă că dispariția angajaților civili ar însemna, în practică, închiderea instituției.

Posturile civile urmează să treacă într-un statut fără finanțare. Angajații vor continua să lucreze până când vor fi repartizați în alte funcții din cadrul Departamentului Forțelor Aeriene, însă posturile lor nu vor putea fi ocupate din nou după plecare. Angajamentele actuale ale institutului se întind, în mare parte, până în jurul lunii martie; ce se va întâmpla ulterior rămâne neclar.

Cercetări bazate pe surse deschise

Înființat de Mulvaney în urmă cu aproximativ zece ani, CASI publică analize despre forțele aeriene și spațiale ale Beijingului, inclusiv pe baza traducerii unor materiale în limba mandarină disponibile din surse deschise. Institutul oferă, de asemenea, cursuri de instruire folosite pentru a familiariza comunitatea de apărare și politici publice cu puterea aerospațială a Chinei.

Mulvaney a susținut anterior că cercetările și traducerile realizate de institut nu pot fi reproduse în mod credibil fără specialiști civili.

Anunțul privind reducerile a ridicat întrebări și despre programele similare ale Armatei, Marinei și Corpului Pușcașilor Marini. Reprezentanții acestor servicii au declarat anterior că nu sunt planificate schimbări pentru propriile inițiative axate pe China.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

I.P.J. Prahova – De la «Siguranță și Încredere» la «parapet și fier vechi»

IPJ Prahova – Facem zob mașinile, Nu infractorii! Încă o mașină făcută praf. Nimic nou la IPJ Prahova Încă un...

Exclusiv2 ore ago

Polițistul român, plătit la preț de 2009, folosit la standard NATO: „Salariul tău a fost, rămâne și va fi o glumă proastă”

România, 2026: statul cu iPhone 15, dar cu fluturaș de salarizare pe Nokia 1100 În anul 2026, într-o țară membră...

Exclusiv2 ore ago

MAI, fabrica de șefi „desemnați”: cum s-a transformat DGMRU în biroul de lipit grade și pile

12 ani de provizorat: minister serios, șefi la „mica înțelegere” Premieră absolută la nivelul Ministerului Afacerilor Interne: după mai bine...

Exclusivo zi ago

Guvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură

Când legea tace, vorbește Hotărârea de Guvern În România anului 2025, polițistul nu răspunde disciplinar după lege, ci după o...

Exclusivo zi ago

Două luni fără șef. La I.P.J. Cluj, poliția a funcționat pe „las’ că „merge și-așa”

Funcția de conducere a Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas vacantă de la 1 septembrie până la 2 noiembrie 2026. Sindicatul...

Exclusivo zi ago

Permisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații

Un condamnat pentru tentativă de viol nu a revenit la Penitenciarul Craiova-Pelendava după o ieșire temporară, la 3 noiembrie 2026....

Exclusiv2 zile ago

Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro

Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste...

Exclusiv2 zile ago

Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta

Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul...

Exclusiv2 zile ago

Cine e de vină? Șoferul, bancheta sau bunul-simț juridic? IGPR pune frână unei mustrări inventate la IPJ Caraș-Severin

Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după...

Exclusiv3 zile ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusiv3 zile ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusiv3 zile ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv4 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv