CLAUZĂ

Credem că una dintre primele probleme pe care va trebui să le studieze parlamentul, acum la reluarea lucrărilor sale, este și aceea dacă S.U.A. îndeplinesc condiţiile necesare pentru ca să le putem reacorda clauza naţiunii celei mai favorizate, pe care Ceaușescu le-a retras-o acum doi ani I Sperăm ca intervenţia în Panama să nu cîntărească prea greu în balanţa aprecierilor parlamentarilor noştri.

QUO VADIM TUDORE?

Năbădăiosul redactor și şef al „României Mari”, scăpat din lanţ de către patron a declarat un război total, pe toate fronturile, atacînd și la dreapta, și la stinga, şi în faţă, dar, mai ales, în spate. Iar cititorii săi fideli (printre care se numără și cei de la… procuratură) se-ntreabă, pe bună dreptate: Quo Vadim Tudore?

GHICITOARE

Ghici cine îl acuză pe George Boariu, redactorul şef al publicaţiei „Renaşterea Bănăţeană”, că înainte de revoluţie, în „Forum Studenţesc”, împreună cu „doi studenţi carierişti”, a publicat un material despre Congresul al XlV-lea? Nimeni altul decît profesorul de socialism (ştiinţific) George Şerban, redactor şef al ziarului „Timişoara” I Omul care nici usturoi n-a mîncat, dar proclamaţii a redactat!

„LIBERTATEA” la… mănăstire

Căldăruşani: un lăcaş sfînt din vremea lui Matei Basarab, pe care vi-l recomandăm să-l vizitaţi.

— Amănunte în pagina a II-a —

Ziarul Libertatea din 11 septembrie 1990 pag. 1-a ►

Clauza
Caricatură de ANDO

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• B.B.C. NE INFORMEAZA

(Pe micul ecran se derulează imagini din Liberia cu lupte de stradă, aspecte de la cartierele generale ale celor trei facţiuni, precum şi debarcarea celor 200 de puşcaşi marini americani. Comentează reporterul special Ben Brown).

„În România, evenimentele s-au acutizat luînd o turnura dramatică. Din ce în ce mai rupt de mase, preşedintele Iliescu s-a izolat şi baricadat în palatul Cotroceni unde, înconjurat de trupele SRI oare i-au rămas fidele, încearcă să stăvilească atacurile furibunde ale facţiunii conduse de primul ministru Petre Roman, care şi-a alăturat forţele Ministerului de Interne. Cea de-a treia formaţiune intrată în lupta pentru putere este CADA (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei) în fruntea căreia s-a instalat generalul Victor Stănculescu. Între cele trei formaţiuni armate au loc zilnic lupte de stradă cărora le cad victime oameni nevinovaţi şi, în special, reporteri ai presei străine. De cîteva zile a ancorat în portul Glina un crucişător american, care a debarcat circa 200 de puşcaşi marini trimişi de către preşedintele Bush pentru protecţia cetăţenilor Statelor Unite aflaţi în România. Primul ministru maghiar Joszef Antall a propus crearea unei forţe multinaţionale din care să facă parte voluntari unguri, pentru a interveni în scopul curmării luptelor fratricide care devastează, din decembrie anul trecut, România. Generalul Stănculescu s-a pronunţat împotriva acestei iniţiative, în timp ce preşedintele Iliescu pare să o agreeze. De asemenea, el a adresat un mesaj primului ministru Roman, propunîndu-i ca acesta să preia conducerea ţării prin organizarea de noi alegeri, ofertă respinsă cu hotărîre. Domnul Ion Raţiu, asediat de către partizanii tuturor celor trei formaţiuni, în locuinţa sa din strada Armindeni a încercat să telefoneze doamnei Margarct Thatcher, însă nu a reuşit din cauză că o mînă criminală a tăiat firul la stîtpul din stradă. Grupul pentru Dialog Social a propus celor trei lideri organizarea unei runde de convorbiri în Piaţa Universităţii, cu arbitrajul domnului Stelian Tănase, dar nu a primit încă nici un răspuns la această ofertă. Vă vom ţine, în continuare la curent cu derularea evenimentelor din România, ţară care-şi demonstrează cu prisosinţă inapetenţa faţă de democraţie”. 

• SCRISOAREA CELOR ŞASE !

Recent, posturile de radio „Europa Liberă”, „B.B.C.“ şi „Deutsche Welle” au dat citire unui document de o însemnătate deosebită pentru înţelegerea climatului politic din România anului 1990. Scrisoarea, care a parvenit în Occident pe mai multe căi, exemplare ale sale fiind încredinţate ambasadorului american, domnul Alan Green Jr., ambasadorului maghiar, la încheierea misiunii sale, şi corespondentului special Ben Brown de la B.B.C., este semnată de către şase personalităţi de frunte ale disidenţei româneşti postrevoluţionare. Este vorba despre domnii Silviu Brucan, Mihai Montanu, Mihai Lupoi, Dumitru Mazilu, Nica Leon şi Dumitru Dincă. Nu se ştie cu precizie cum au luaţ legătura cei şase între ei, cunoscut fiind faptul că doi (Lupoi şi Mazilu) se află în Elveţia, iar unul (Dincă) la Rahova. Se bănuieşte că textul a fost redactat, după ce semnatarii au căzut în prealabil de acord cu conţinutul, de către domnul Brucan, a cărui experienţă în materie nu poate fi contestată de nimeni. Se crede, de asemenea, că semnătura domnului Mazilu a fost reprodusă după nişte adeverinţe eliberate de către Şcoala de Securitate de la Băneasa şi aflate în documentarea ziarului „România Liberă”, în timp ce aceea a domnului Dincă (amprenta degetului mare de la mîna stîngă) a fost obţinută cu concursul unui gardian de la Rahova. În linii mari textul — asupra căruia vom -reveni — se referă la grava neînţelegere de către regimul actual a problemelor acute ale turismului, a căror tratare superficială aduce ţării importante prejudicii.
În Occident, scrisoarea a trezit un interes deosebit, mai multe delegaţii propunind includerea sa ca document oficial al actualei sesiuni a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

N. RED. O ştire de ultimă oră — insuficient verificată — spune că domnul Silviu Brucan s-ar fi mutat deja singur şi nesilit de nimeni, în Dămăroaia.

AMBIDEXTRU

​Ziarul Libertatea din 11 septembrie 1990 pag. a 2-a ►

​Ziarul Libertatea din 11 septembrie 1990 pag. a 3-a ►

Stafia cominternismului

Fenomenul nu e nou dar e foarte interesant, avînd, trebuie să o recunoaştem, complexitatea lui: cei ce au aruncat cu noroi în stîngă şi în dreapta, luni de zile, cei ce au propagat ura şi au răspîndit în jurul lor vrăjmăşia, vor acum să ne înturnăm la iubire, să fim fraţi, fraţi întru Christos, fraţi întru democraţie, fraţi întru realizarea unei noi Europe, a Casei Comune Europene, casa aceasta fiindu-ne prezentată ca un fel de chintesenţă a armoniei în care, dacă intri te sfinţeşti numaidecît. De fapt, sfinţirea trebuie să se producă mai înainte, păcatele pe care le ai trebuie să le laşi la uşă, dacă vrei să intri în această casă. Nu se ştie prea, clar care sînt păcatele acestea, nici uşa nu se ştie prea bine pe unde se află şi cît e de mare, nici despre cei ce se află deja în această casă miraculoasă nu se ştie cum s-au sfinţit şi dacă au dreptul moral să-ţi ceară ţie, să ne ceară nouă să fim mai sfinţi decît sfinţii. Dar asta nu contează, au zis şi zic, cei ce scheaună acum după iubire, cei ce au călcat totul în picioare, luni de zile, cei ce au urît şi urăsc aşa de mult această ţară încît e de mirare că au putut

Ion LĂNCRĂNJAN

(Continuare în pag. a III-a)

​Ziarul Libertatea din 11 septembrie 1990 pag. a 4-a ►

EVRIKA!

PREŢUL DEMOCRAȚIEI? 3 MILIARDE DE DOLARI! Atît ne costă „alinierea” la principiile democrației occidentale prin girul dat blocadei de americani împotriva IRAKULUI. Cine (ne) plăteşte?

„SECRETUL SECOLULUI” A FOST SPART:

Continuăm relatarea pe care hebdomadarul francez „L’Apostrophe” ne-a cedat-o, în exclusivitate, referitoare la una dintre cele mai senzaţionale revelaţii ale mass-mediei contemporane. (Iată rezumatul capitolelor precedente: 
Finele lui ’89, lîngă Malta, pe vasul sovietic „Maxim Gorki“. Marinarului Grigore Băltacea, de serviciu la cambuza naivei i se solicită o comandă. La intrarea în salonul oficial, alături de Gorbaciov şi Bush, zăreşte, aşezat cu spatele spre uşă, un al treilea personaj. Un val puternic îl trânteşte, gărzile de la Serviciul Secret şi K.G.B. îl surprind şi, pentru a înlătura un martor nedorit, îl aruncă peste bord. Este salvat, în mod miraculos, de către un vas care trecea prin apropiere).

„Îşi reveni după un timp pe care nu reuşea să-l aprecieze. Se afla într-o cabină îngustă, într-un pat îngust şi tare.. Pe pereţii cabinei — un calendar „Adesgo” şi „Codul eticii şi echităţii socialiste”. 
Prin hublou pătrundea o lumină difuză. Uşa se deschise brusc şi îşi făcură apariţia doi indivizi. Unul în uniformă de ofiţer de marină, altul în haine de oraş cu cravată la gît. 
„Şi-a revenit” — spuse primul celui de-al doilea, după care se adresă direct lui Grigore: „Haraşo?”. „Haraşo!“ — răspunse acesta. „Ia-ntreabă-l cine e şi ce învîrte” — spuse civilul. 
„Sînt marinar sovietic, şi am căzut de la bordul lui Maxim Gorki”, răspunse Grigore direct, spre consternarea celor doi. 
„Şi cum de ştii româneşte?“ — întrebă civilul. „Păi sînt moldovean!“. „Basarabean, adică!“ — lămuri chestiunea ofiţerul. 
„Dar voi, cine sînteţi şi de unde veniţi?“ — reluă, dialogul Grigore. „Păi te afli pe petrolierul „Timişoara”. Venim din Irak, cu o încărcătură de ţiţei şi ne îndreptăm spre Constanţa”. „Păi, atunci cum aţi ajuns tocmai pe aici? N-aţi trecut prin Suez „Aiurea” — răspunse ofiţerul. Nu ne-au dat valută să plătim taxa. Şi atunci am înconjurat Africa”… Ultimele cuvinte i se opriseră parcă în gît sub privirea de gheaţă a civilului. „Nu e treaba dumitale de unde venim şi unde mergem. Secret de serviciu. 
Mai bine spune-ne ce ţi s-a întâmplat!”. Grigore începu să povestească. Cum venise cu „Maxim Gorki”, pentru întîlnirea Bush — Gorbaciov. 
Civilul păru, deodată, să ciulească urechile: „Cum? Ce întîlnire?“. 
Grigore repetă. 
Civilul se precipită spre uşă, întrebîndu-l pe ofiţer: „Vasile e la telegraf? Vin imediat! Vezi, nu-l ţine de vorbă, că e încă nerefăcut”. Uşa se închise în urma lui şi cei doi rămaseră cîteva minute lungi, privindu-se în tăcere. 
„Malta? Deci e adevărat…“, mai spuse ofiţerul, rămînînd cu privirile aţintite în gol, prin rotundul hubloului…”.

(continuare în numărul viitor al ziarului)