Administratie
Incompetența Guvernului PNL pune în pericol sănătatea elevilor și a cadrelor didactice
Iresponsabilitatea și incompetența Guvernului PNL în pregătirea noului an școlar provoacă riscuri majore pentru sănătatea elevilor și a cadrelor didactice, precizeaza Bogdan Toader pe pagina sa de socializare.
Fie că vorbim despre Prahova sau de orice zonă din țară, avertismentele primite de la specialiști, cu privire la faptul că deschiderea școlilor în actualele condiții va duce la o creștere a cazurilor de coronavirus, ar fi trebuit să declanșeze alarma la nivel guvernamental.
Însă pentru Guvernul Orban și PNL n-a declanșat nimic, ci doar o strategie cinică de pasare a responsabilităților către autoritățile locale, profesori și părinți.
În loc să fie făcuți responsabili prin declarații ABERANTE, pe care numai persoane cu pregătire medicală și le-ar putea asuma, părinții ar fi trebuit să primească din partea statului garanția fermă că vor avea copiii în siguranță la școală.
Într-un Guvern în care haosul este cuvântul de ordine, iar alegerile mai importante decât sănătatea, nimeni nu poate fi în siguranță. Guvernul a stat efectiv degeaba trei luni de vară, iar cu trei săptămâni înainte de 14 septembrie nu are niciun fel de măsură concretă pentru protejarea elevilor și a cadrelor didactice.
Înainte să arunce responsabilitatea pe umerii primarilor, Guvernul Orban și PNL ar fi trebuit să verifice dacă în localități există personal medical suficient care să se ocupe de procedurile de triere, în eventualitatea în care acestea vor fi necesare.
Cum să dai părinților sau profesorilor atribuțiile unui cadru medical și cum să faci cadrele didactice responsabile pentru cât se poate mișca un copil în clase sau în afara lor?
Numai miniștrii incompetenți de la Educație și Sănătate, în frunte cu însuși premierul Ludovic Orban, care nu au nici pe departe viziunea fenomenului la nivel național, își imaginează că așa ceva este posibil.
Cine are copii acasă sau ani în spate la catedră știe foarte clar că acestea sunt doar aberații ce au ca scop detașarea Guvernului și a PNL de responsabilitățile pe care ar fi trebuit să și le asume.
În Prahova, situația este chiar mai gravă și este datoria mea ca președinte al Consiliului Județean să atrag atenția asupra consecințelor incompetenței dovedite la nivelul Direcției de Sănătate Publică și a Prefecturii Prahova, adevărata cauză a exploziei focarelor COVID în tot județul! Iar acest lucru nu îl spun doar eu, ci toţi prahovenii care au avut de-a face cu acest sistem! Dacă în condițiile actuale, aceste instituții nu sunt în stare să își facă datoria, este un motiv de îngrijorare maximă ce se va întâmpla la începutul anului școlar, cum va fi asigurată protecția epidemiologică a copiilor și a cadrelor didactice.
Solicit pe această cale Guvernului Orban, pentru perioada care i-a mai rămas până când va fi demis prin moțiune de cenzură, să schimbe de urgență întreaga garnitură liberală, dominată de pile și executanți politici, care a acaparat în acest moment județul Prahova. Riscăm sănătatea copiilor noștri, iar acest pericol nu poate fi acceptat, mai precizeaza preşedintele Consiliului Judeţean Prahova. (Sava N.).
Administratie
Alina Gorghiu la lansearea ghidului pentru victimele violenței și hărțuirii sexuale: Un pas esențial pentru sprijin și educație
Administratie
Impostura în era digitală: Critica formatorilor de opinie și a influenței lor
Administratie
Nicolae Ionel Ciucă: „Solidaritate și implicare în fața provocărilor”
-
Exclusivacum 2 zile
Afaceri Murdare: Mafia deșeurilor și complicitatea instituțiilor din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Investigație Europeană asupra Corupției: Penitenciarul Berceni, directorul Matei Valentin și legăturile intunecate cu afaceristul Mihai Tufan
-
Exclusivacum 2 zile
Sindicatul Sidepol critică reorganizarea Poliției Canine: „O absurditate care pune în pericol Siguranța Publică”
-
Exclusivacum 2 zile
Controverse în cadrul Ministerului de Interne: Emil Pascut si comentariile sale despre Funcționarii Publici
-
Exclusivacum 21 de ore
Sindicatul Diamantul avertizează: acceptarea permanenței neplătite poate deteriora baza de calcul pentru pensie
-
Exclusivacum 4 zile
Emil Pascut de la Sindicatul Diamantul: Presiunile asupra polițiștilor pentru apartenența sindicală încalcă drepturile fundamentale
-
Exclusivacum 2 zile
Sindicatul EUROPOL inițiază o documentare extensivă asupra calității uniformelor de Poliție
-
Exclusivacum 3 zile
România pe locul 36 în Global Peace Index, SUA pe locul 132