A ZI 

Să nu ştie Xantipa… greceşte? Aşa s-ar părea, cel puţin după faptul că în ziarul „Azi” din 16 august şi-a pus semnătura sub „Efemeride” pe dos I Sau pe dos erau chiar … „Efemeridele” ?

EVRIKA

Aflăm de la TV că R.O.I. (o firmă implicată în – totuşi – dubioasa afacere a complexului „Le President”) este „o firmă mică cu o cifră de afaceri mare”. Oare cum vine asta ? Or fi existînd şi firme mari cu cifre de afaceri mici?

O.K.

Evocînd liric o întîlnire dintre Marian Munteanu şi ministrul de Interne Dan (?) Viorel Ursu, în „gospodăria” ambasadei americane, doi reporteri de la un ziar mai independent decît altele, notează cu emoţie: „Marian Munteanu a zîmbit!” Vom avea de acum, un inventar exact al grimaselor muntene. Pe prima pagină!

Într-o declaraţie a unor senatori maghiari (din România), publicată de ziarul „Nepszabadsag” (nr. 179) şi reprodusă fără nici un comentariu de ziarul „Libertatea” (Nr. 196) se spune: „…De altfel, în coloanele revisteî”România Mare” apar adeseori materiale semnate de Ion Lăncrănjan, care este cunoscut de întreaga Ungarie ca „istoricul curţii” din timpul dictaturii lui Ceauşescu”. Minciuna aceasta e mai gogonată decît toate minciunile domnului N.M., e de-a dreptul aberantă! Nu puteam să fiu „istoricul curţii” deoarece, nu sînt istoric, sînt scriitor, cu voia sau fără voia domnilor revizionişti, în ciuda tuturor ostracizărilor şi marginalizărilor la care m-au supus şi mă supun cozile lor de topor, de aici, din ţară. Nici una din cărţile mele — începind cu „Cordovanii” (1953) şi terminînd cu „Lostriţa”, carte care abia a intrat în librării – nu a fost închinată unei curţi, nici măcar „curţii de Ia Budapesta”. E bine, aş mai spune eu, ca măcar atunci cînd combaţi „exagerările” altora să nu dai în gropi, nici individual, nici „în colectiv”, bodogăneala fiind mult mai mare, în acest caz, cînd se lucrează „în colectiv”, vorbirea celor ce se lasă doborîţi de ură semănînd, e normal, a grohăială, ura neputînd să producă altceva. Iar grohăiaia nu are nimic comun cu raţiunea, cu respectul reciproc şi cu buna înţelegere.

Ion LĂNCRĂNJAN

Ziarul Libertatea din 22 august 1990 pag. 1-a ►

​Caricatură de ANDO

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• POMUL Şl POGROMUL

După încercarea nereuşită de atentat împotriva exministrului turismului, se pare că un nou atentat, de această dată împotriva celui mai mare revoluţionar român, păstorul de suflete (Laszlo Tokes) era pe cale de a reuşi şi asta chiar în afara graniţelor ţării. Pentru realizarea acestei acţiuni criminale, s-a folosit drept coadă de topor un pom de naţionalitate maghiară care a lovit maşina părintelui reformat aflat într-o vizită de lucru în interesul naţiunii
române. În urma coliziunii, maşina şi capul păstorului au, suferit avarii.
Se apreciază că aceasta a fost o nouă dovadă a pogromului ce este în prezent îndreptat împotriva revoluţionarilor români şi reformaţi. Se aşteaptă ca ecologiştii români să depună un protest energic omologilor maghiari faţă de acţiunea violentă a unui reprezentant al regimului vegetal din ţara vecină împotriva eroului nostru.

• DOMNUL GHEORGHE POPILEAN DIN NOU RENEGAT

După destituirea din funcţia de preşedinte şi excluderea sa din Partidul Republican Creştin, neobosit şi optimist, totuşi, domnul Gheorghe Popilean şi-a creat, într-un simulacru de congres, o formaţie politică proprie, desprinsă din fostul său partid: Partidul Republican Creştin — aripa Popilean. N-a trecut mult timp şi iată că şi Comitetul Director al acestei noi formaţiuni politice îl reneagă. De ce? Nu-i greu de dedus! Într-o notă explicativă adresată Tribunalului Municipiului Bucureşti, precum şi presei, Comitetul Director semnalează: domnul Popilean Gheorghe foloseşte spre legitimare cît şi în încheierea unor acte, in loc de buletin de identitate, paşaportul de serviciu aflat asupra sa încă din dala de 28 martie a.c. (?!); a vîndut pe bază de chitanţă autoturismul şi aparatul de multiplicat „xerox” proprietate a partidului, unor persoane particulare; a angajat personal căruia, i-a promis mari salarii, dar nu Ie-a plătit niciodată; a organizat şi organizează, în numele partidului, o întreagă gamă de afaceri veroase, inclusiv cu valută. „Avînd în vedere cele relatate mai sus — se precizează în încheierea notei — membrii Comitetului Director al PRC — (fosta aripă Popilean) nu îşi asumă răspunderea pentru eventualele fapte ilegale, de orice natură, comise de Popilean Gheorghe”. Orice alte comentarii, despre respectul şi prestigiul de care se bucură acest ex-lider, credem că sînt de prisos.

• UN INVITAT MANIPULAT

Cristian Greţcu şi Ion Pascu, prezentatorii spectacolului de varietăţi pe care l-am văzut la televizor în seara zilei de 18 august curent, au fost complet eclipsaţi de „invitatul de onoare” al dumnealor.
Acesta, bine ales şi fără să se bîlbîie, a dovedit că ce ştie să facă, face bine. Credem că invitatul a fost manipulat, altfel le-ar fi lăsat o şansă şi celor doi.

AMBIDEXTRU

Ghici cine sună Ia uşa ?

Dublul asasinat prin împuşcare din bd. Dinicu Golescu nr. 37 • O baie de sînge provocată cu singe rece in scopul jafului • Cine deţine un pistol de calibru 9 mm • Poliţia în stare de. alarmă • Asasinul a fost arestat şi se prezintă cititorilor noştri • Liniştea unui criminal: „Am noroc că nu mai există pedeapsa cu moartea…”

Val. VOICULESCU

– În pag. a lll-a –

Ziarul Libertatea din 22 august 1990 pag. a 2-a ►

Ziarul Libertatea din 22 august 1990 pag. a 3-a ►

Ziarul Libertatea din 22 august 1990 pag. a 4-a ►

Comunicat de presă din partea Ambasadei Irakului

Răspunzînd zvonurilor difuzate de Agenţia egipteană M.E.N. şi preluate de presa română Ia data. de 18.08.90 în legătură cu tentativa de asasinat la care ar fi fost expus preşedintele comandant Saddam Hussein, secţia de presă a ambasadei Republicii Irak doreşte să infirme această ştire care este lipsită de orice temei şi nu are nici o  legătură cu adevărul şi cu realitatea. Colportorii acestor zvonuri trăiesc în mlaştina minciunii şi trădării şi se pun întotdeauna în slujba stăpînilor lor străini. Ele nu fac decît să-i dezonoreze pe colportorii lor şi să dovedească nivelul ieftin la care au ajuns.

Berlin, o adresă potrivită. Solicitanţii de azil capătă un „ajutor de subzistenţă” de 400 DM pe lună pentru fiecare adult. Sînt cuvintele explicative care însoţeau imaginea alăturată, publicate în urmă cu zece zile de cotidianul parizian „Liberation “.Reportajul semnat de Lorraine Millot se intitulează „Ţiganii români iubesc Germania care (la rîndu-i) nu-i iubeşte” avînd ca subtitlu: „în faţa afluenţei de ţigani români atraşi de libertatea şi opulenţa Germaniei, cetăţenii excedaţi s-au organizat ca să-i alunge pe «aceşti oameni care n-au cultură»”. Redăm cîteva fragmente:
…Mii de ţigani populează Bonnul de cîteva luni. De la 6 dimineaţa îi reperezi îngrămădiţi în faţa birourilor de ajutor social. Pe tot parcursul zilei, femei chircite, cu un prunc înfăşat în jurul mijlocului, se postează la intrarea prăvăliilor cu mîna întinsă şi privirea rugătoare. Seara şi pînă tîrziu în noapte, tot în grupuri, bărbaţii stau în faţa hotelurilor de ocazie în care i-a cazat municipalitatea.
Solicitanţii de azil primesc 400 de mărci pe lună pentru perioada cît ţine examinarea dosarului lor. Aceste „vacanţe de azil” pot dura pînă la 3 ani în care timp le este interzis dreptul de a munci.
Bonn nu este singura „adresă potrivită”. Berlinul, unde sosesc ţigani în trecere prin R.D.G. este de asemenea solicitat. În landul Sarre, lagărul de primire de la Lebach este copleşit. Comercianţii au intrat săptămîna trecută în grevă antiţigănească. Ştrandul a fost împrejmuit cu un gard de sîrmă ghimpată ca să-i ţină la distanţă pe ţiganii care intră în piscină „murdari şi adesea goi“. Numai în cursul lunii iulie numărul solicitanţilor. de azil provenind din România a atins cifra de 5.750.

…Nicolae, un mecanic din Bucureşti, povesteşte de ce a pornit la drum împreună eu fratele lui… „Nimic nu s-a schimbat în România. Sîntem
bătuţi. Oamenii scuipă în calea noastră. Simţeam cum mă sufoc acolo (în România) “… George, zugrav din Reşiţa, afişează un surîs cuceritor: „dacă aici nu merge plecăm în S.U.A., în Canada, în Australia”. Ţări, „atît de bogate, atît de libere”, vor avea neapărat un colţişor şi pentru el şi familia lui, se gîndeşte George zugravul.

Surîsul celor din Bonn a îngheţat în schimb. În strada Lothar, pe faţada hotelului Central, care adăposteşte vreo 15 familii de ţigani au fost desenate cu var zvastici. Pe zidurile clădirii s-au mîzgălit trei spînzurători…
„Ei cerşesc. Ei fură. Ei put“. „De cînd au luat în stăpînire strada cifra de afaceri a comerţului nostru s-a prăbuşit la 0”. „Acum mai trebuie să instruim personalul în mod special ca să supravegheze intrarea magazinului”. „Este imposibil să închizi ochii, toată noaptea vine zarvă de la ei“.
Săptămîna trecută, peste 200 de cetăţeni ai Bonnului au constituit un comitet de „iniţiativă cetăţenească”, hotărîţi „să măture oraşul de ţigani”. „Aceşti’ oameni au obiceiuri din Evul Mediu. Îşi fac nevoile în parcuri şi grădini în plin centrul Bonnului, s-a semnalat deja apariţia şobolanilor”, tună şi fulgeră avocatul Herbert-Ernst Dietz, ajuns la  preşedinţia reclamanţilor. El, care „s-a căsătorit cu o italiancă” şi-şi înterzice orice xenofobie, se vede „obligat să constate că aceşti oameni nu au cultură”. Cetăţenii Bonnului au calculat că o familie de ţigani alcătuită din şase persoane îl costă lunar 8 000 DM pe contribuabilul german.

Total depăşit — „cota, noastră de primire a fost împlinită în proporţie de 300 la sută“ — oraşul Bonn n-a reuşit deocamdată decît să organizeze operaţii împotriva puricilor în centrul oraşului şi să angajeze huidume particulare „ca să-i pună pe oameni la rînd“ în faţa birourilor de ajutor social. Primăria încearcă cu disperare să-şi reorienteze „surplusul” solicitanţilor de azil către comunele vecine, fără ca acestea să manifeste mare entuziasm. 
Pretutindeni în Germania federală, respingerea creşte în ritmul sosirilor.