George David a debutat în literatură în octombrie 1985, când, în nr. 10 al revistei literare Tomis, poetul Nicolae Motoc îi publică șapte poeme însoțite de o prezentare consistentă, toate sub titlul Un poet: George David.

Debutul în volum s-a întâmplat în 1990 (cam pe vremea mineriadelor), când, la Editura Militară, apare Muntele de sunete – plachetă de poeme al cărei manuscris intrase în lucru la editură în 1989 și la care n-a mai fost nevoie de vreo modificare în 1990.

A publicat volumele Muntele de sunete – poeme (Editura Militară, București, 1990); Deliricatese și spleendori  – poeme (Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2015); La Străini – proză (Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2017); Songbook – poeme (Fundația Culturală Antares, Galați, 2018); Fotografie cu înger lipsă – poeme (Fundația Culturală Antares, Galați, 2018); Ciuma neagră. Negustorii de cuvinte – roman (Editura Junimea, Iași, 2020); La Străini: viețile secrete – proză (ediție ne varietur, Editura Tritonic, București, 2020); Mic dicționar enciclopedic t’ahioian – proză umoristico-satirică (volum publicat pe Amazon în regim de self-publishing, 2020).

A participat cu scrieri și în volume colective precum Numele focului – 101 poeme de dragoste – poeme (Editura Militară, București, 1997); Sentiment latin – Sentimento latino – antologie bilingvă cuprinzând poeți români și italieni (Societatea Scriitorilor Militari, 2004); Antologie lirică – Poetry Anthology – antologie bilingvă de poezie (Editura Fundația Culturală Antares, Galați, 2019).

Are apariții cu poeme și proză în diverse publicații literare: Convorbiri literare, Scriptor, Pașii Profetului, Antares, Ex Ponto, Cenaclul de la Păltiniș, Caietele Blaga, Oglinda literară, Târnava, LitArt, Spații culturale, Viața Armatei, Pentru Patrie ș.a.m.d.

Este fost colaborator al site-ului de literatură LiterNautica și al celui de promovare a literaturii Bookhub.

În viața extra-literară, este conferențiar universitar pe discipline din domeniul comunicării și relațiilor publice.

Gândul.ro: Bine v-am găsit! Vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră! Care a fost primul contact cu lumea literară? Când ați început să scrieți și ce gen/genuri abordați?

George David: Eu sunt cel care ar vrea să vă mulțumească pentru invitație! Pentru mine, solicitarea dumneavoastră e un prilej cum nu se poate mai nimerit în care aș putea să vorbesc, printre altele, despre o întâmplare greu de crezut: după mulți ani de scris și alți câțiva ani de tatonat diverse edituri în speranța publicării, iată-mă protagonist al unei triple reușite editoriale petrecute în răstimp de o lună.

Cât despre contactul cu literatura, cu lumea literară și cu scrisul, probabil că literatura mă însoțește cam de când m-am născut: una dintre primele mele amintiri este cea în care mama ne citește (mie și unui frate cu doi ani mai tânăr) din tot felul de cărți. Deși nu era chiar ușor să cumperi cărți pe vremea aceea (de parcă acum ar fi…), părinții mei aveau abonament la bibliotecă, iar mama, deși are doar patru clase, era un mare fan al lecturii, iar pasiunea ei ne-a molipsit și pe noi, cei șase copii ai ei. Apoi, de pe la cinci ani am trecut pe cont propriu, deoarece învățasem să citesc și, după alți câțiva ani, în urma unor fraude nevinovate privite cu îngăduință de bibliotecarul din orășelul meu, am devenit eu însumi abonat al bibliotecii, citind tot ce-mi cădea în mână.

În mod aproape firesc, cititul m-a îndemnat către scris și, după perioada adolescenței, în care am încercat de toate, m-am oprit la poezie; acum știu că era ceva previzibil, deoarece foarte mulți dintre cei care își încearcă penița proprie încep, aproape invariabil, ca tot românul, cu versurile. Ca urmare, lirica a fost prima mea opțiune literară pentru o bună perioadă de timp, dar acum, după ce am publicat trei volume de proză (sau patru, depinde cum calculăm), cred că adevărata mea pricepere, în măsura în care există, ține de genul narativ, de fiction.

Revenind la amintiri, după tot felul de încercări publicate prin diverse reviste școlare și școlărești, momentul în care m-am simțit pentru prima oară autor de-adevăratelea s-a produs în octombrie 1985, când, în revista constănțeană Tomis, poetul Nicolae Motoc mi-a publicat șapte poeme însoțite de un comentariu plin de speranță pentru cel pe care-l considera deja „un poet”, deși, în afară de plicul cu poeme pe care i-l lăsasem la redacție, nu știa nimic altceva despre mine.

În acea vreme (deceniul 1980-1990), frecventam cenaclul „Mihail Sadoveanu” de la Casa Armatei din Constanța, cenaclu care era o prezență deloc neglijabilă în viața culturală tomitană (apropo, el funcționează și acum). Acolo am învățat multe despre poezie și, mai ales, despre scrierea poeziei, fiindcă fiorul liric nu e de-ajuns, trebuie să stăpânești și ceva „unelte ale meseriei”.

Apoi a venit și momentul în care mi-a apărut prima carte, Muntele de sunete, o plachetă de poeme apărută chiar în perioada mineriadelor din iunie 1990, cu o copertă oribilă și tipărită pe o hârtie și mai oribilă. În ciuda parametrilor tipografici deplorabili (dar asta era regula, și nu excepția în 1990), eu țin foarte mult la acea primă cărțulie…

Au mai urmat și alte apariții în niște volume colective și în diverse periodice, apoi, timp de vreo 15 ani, a urmat o pauză aproape totală în ale scrisului, autoimpusă, pe care nici acum nu mi-o explic: nemulțumire subconștientă față de ceea ce făcusem până atunci? Încercarea de a renunța la „viciul” scrisului? Neîncrederea în propriul meu potențial? Nu știu. Cert este că, de prin 2014, am ieșit din acel blackout. Și sper că n-am greșit.

Gândul.ro: Care sunt calitățile care vă descriu ca scriitor?

George David: Ce mult mi-aș dori să pot spune că prima calitate e talentul! Dar nu sunt eu cel care poate spune asta… Cât despre alte calități, cred că există o anumită profunzime, un anumit mesaj în ceea ce am scris până acum, atât în poezie, cât și în proză. Și mai cred că am o bună proprietate a mijloacelor de expresie, adică a limbii române și a gramaticii ei, lucru care nu-i chiar de neglijat în lumea lui „ca și”… Apoi ar mai fi vorba și de o tenacitate, înțeleasă în sensul ei constructiv, specifică nativilor în Capricorn: atunci când mă implic într-un proiect, trebuie neapărat să-l scot la capăt cu bine; mai greu e până încep, dar, odată început lucrul, el trebuie finalizat cât mai bine. Și, nu în cele din urmă, aș menționa și minuțiozitatea în documentare, uneori dusă până dincolo de limitele acceptabile, din dorința de a evita construirea unor scene neverosimile sau neglijente, așa cum au fost, de exemplu, renumitele cadre de film cu daci în care, în fundal, apăreau niște stâlpi de înaltă tensiune…

Gândul.ro: Cu ce viziune ați intrat în domeniul cărții și cum s-a schimbat ea de-a lungul timpului?

George David: Dintotdeauna am fost convins de puterea cărților de a schimba lumea. Mai difuză sau mai clară, această convingere a devenit astăzi o credință: cartea – poate cea mai importantă invenție a omenirii, cea mai benefică și, în același timp, cea mai primejdioasă uneori – are putința de a schimba lumea, și chiar o face sub ochii noștri, clipă de clipă; nu întotdeauna schimbarea e în bine, dar, până la urmă, ce e binele? Cine-l definește? Este el același pentru toți? Dar mă opresc aici, deoarece putem intra într-o confruntare de idei interminabilă.

Mai nou, cred că am putea compara cărțile pe care le citim cu niște baloane umplute cu aer cald. Baloane mai mici sau mai mari, în funcție de cartea respectivă, de conținutul ei, de valoare, de impact. Aceste baloane te pot ajuta să te înalți de la pământ; în funcție de câte ai dobândit, poate fi vorba de o înălțare mai substanțială sau doar de o desprindere a tălpilor de pe sol. Iar dacă n-ai suficient aer cald în baloanele pe care le-ai adunat, rămâi în continuare cu bocancii în țărână…

Gândul.ro: Recent ați publicat cartea „Ciuma neagră. Negustorii de cuvinte”. Ce ne puteți spune despre ea și cum vedeți întâmplarea apariției în situația actuală?

George David: Această carte este rezultatul a peste 25 de ani de acumulări. Adică peste un sfert de veac! Am început-o prin 1992 (păstrez și acum manuscrisul acelui început, scris cu cerneală pe un caiet studențesc. Mai târziu lucrurile s-au schimbat, am trecut pe computer). A urmat apoi acel blackout de care aminteam mai devreme, dar pasiunea documentaristică pentru perioada care mă interesa – finele Evului Mediu occidental – n-a încetat nicio clipă, așa am adunat multe sute de fișe și zeci de cărți despre vremurile în care s-a produs una dintre molimele catastrofale pentru omenire: epidemia de ciumă din anii 1347-1350, cunoscută în istorie sub numele de Moartea Neagră; apropo de cifrele de morți și de infectați care se vehiculează astăzi, când ne confruntăm noi înșine cu o astfel de molimă cu răspândire globală, știți care era proporția deceselor în acea epidemie de ciumă? O treime sau chiar jumătate din populație! Adică, din trei oameni, sau chiar din doi, unul era răpus de ciuma bubonică!

Revenind la cartea mea, am finalizat manuscrisul acum vreo doi ani, iar de atunci mi-am tot încercat norocul pe la edituri. Rezultatul a fost zero peste tot, fiindcă manuscrisul meu „s-a bucurat” de aceeași primire despre care au mai relatat și alți invitați ai dumneavoastră: respingere din start, înainte ca vreun redactor să citească măcar o literă. Mai mult, un lucru pe care eu îl consider cu adevărat jignitor, nici măcar nu e vorba de o respingere propriu-zisă, ci de o desconsiderare crasă, deoarece nimeni nu-ți dă niciun semnal despre propunerea ta: manuscrisul e bun sau nu? Ar trebui îndreptat ceva sau nu? Există vreo perspectivă, vreo șansă de publicare sau nu? Pur și simplu nu exiști, iar tu, în tot acest timp (adică multe luni de zile), aștepți cu înfrigurare un verdict, pendulând între speranță și deznădejde. În cazul meu concret, era vorba despre un verdict asupra unei trude de peste un sfert de secol!

În cele din urmă, cineva de la Editura Junimea – acel cineva răspunde la numele de Lucian Vasiliu – a deschis PDF-ul cu manuscrisul meu. Rezultatul a fost că într-o seară de început de iunie, exact când mă așteptam mai puțin, am primit un mail cu… macheta interiorului cărții și cu câteva solicitări editoriale: notă biografică, fotografie, text pentru coperta IV etc. Brusc, fără nicio avertizare prealabilă! Din acel moment, am intrat într-o conlucrare rapidă și eficientă cu editura, astfel că pe 15 iunie, odată cu comemorarea morții lui Eminescu, „Ciuma neagră” ieșea din tipografie.

Așadar, e o simplă întâmplare faptul că romanul meu despre o epidemie a apărut taman acum, în vremuri de pandemie. Sau poate nu-i chiar o întâmplare, o fi vreun semn, cine știe?…

Întorcându-mă la roman, așa cum spuneam, acțiunea se petrece în cea mai mare parte în Franța anului 1348, în plină epidemie de ciumă bubonică. Un cavaler de origine română – unul dintre ultimii cavaleri ai Occidentului – însoțit de un tânăr scutier și de un prieten medic neamț, umblă de-a lungul și de-a latul Franței, înfruntând pericolul bolii. Cavalerul are o anumită queste – o căutare pe care trebuie s-o ducă la bun sfârșit și despre care n-am să spun nimic, îl las pe cititor să descopere despre ce e vorba. Dar și ceilalți doi, care îl însoțesc și-l ajută în această căutare, au și ei propriile lor questes…

Titlul cărții – „Ciuma neagră” – ne duce cu gândul la molima despre care vorbeam. Dar nu trebuie scăpat din vedere nici subtitlul – „Negustorii de cuvinte” – deoarece, de fapt, el este cheia: mai periculoasă și mai dăunătoare decât boala propriu-zisă este, în realitate, „ciuma vorbelor rele”. Cartea este așadar o încercare de meditație asupra calității duale – benefică și totodată malefică – a cuvântului/limbajului, asupra obstacolelor din calea comunicării și a consecințelor acestor obstacole, asupra puterii informației și a potențialelor amenințări pe care aceasta le poate naște (apropo, credeți că noi suntem cei care am descoperit fenomenul fake news? Ei bine, el era bine mersi și în Evul Mediu!)… Poate sunt afirmații care pot părea prea abstracte, greoaie, obositoare, dar am încercat – și cred că am reușit – să le ofer cititorului într-o formă digerabilă.

Gândul.ro: Aceasta nu este singura carte care a văzut lumina tiparului în ultimele luni. Cum vă pot găsi cititorii? Ce și unde ați mai publicat?

George David: Într-adevăr, așa cum spuneam încă de la început, întâmplarea (sau ironia) a făcut ca, după „Ciuma neagră”, în decurs de o lună, să-mi mai apară alte două volume de proză: încă de la începutul anului predasem la Editura Tritonic ediția ne varietur a primului meu volum de proză, „La Străini: viețile secrete”, care reprezintă forma finală, adăugită și îmbunătățită – sper – a acelei prime ediții din 2017. Iar în ultimii doi ani, printre străduințele editoriale și obligațiile profesionale, am tot scris la un „Mic dicționar enciclopedic t’ahioian”, pe care l-am finalizat de curând și l-am autopublicat pe Amazon.

Pentru doritori, alte informații despre cărțile mele pot fi găsite deocamdată pe contul meu de Facebook (sau #booksGeorgeDavid); nădăjduiesc că voi avea timp să-mi fac și o pagină de autor, poate voi resuscita și contul de pe Goodreads, precum și blogul care „hibernează” de ceva vreme.

„Ciuma neagră” poate fi găsită cel mai sigur pe site-ul Editurii Junimea. A început să fie difuzată și prin librării (tocmai s-a deschis la Iași Librăria Junimea, cartea mea fiind pe rafturile ei), dar deocamdată n-am știri precise despre alte locuri prin care a ajuns.

„La Străini: viețile secrete”, care e un roman din sfera realismului magic, alcătuit din mai multe proze scurte despre un orășel imaginar (Străini), poate fi găsit pe site-ul Editurii Tritonic, pe Libris.ro, la Librăria Eminescu București (cea de la Universitate) și la Librăria Delfin. Probabil că se găsește și prin alte librării din țară, oricum, procesul de difuzare abia a început, și unde mai pui că suntem și în plin sezon de vacanță.

Cât despre „dicționar”, e vorba de un ebook apărut pe Amazon în regim de self-publishing. Cred că e o cărticică foarte haioasă, care, sub aparențele unei lucrări științifice ultra-serioase (un dicționar), este, de fapt, o joacă umoristico-satirică numai bună de citit în vacanță. Și sunt doar vreo 60 de pagini… Dacă întâmpinați dificultăți în descărcarea lui de pe Amazon, contactați-mă pe Facebook. Invitație valabilă, de altfel, și în cazul celorlalte cărți.

Gândul.ro: Ce părere aveți despre piața de carte din România? Dar despre autorii români?

George David: Cu câteva excepții notabile – este vorba de marile edituri românești – cred că mulți dintre editorii și difuzorii de carte încă n-au înțeles că România trăiește acum într-un context european. Prin urmare, au rămas la aceeași viziune cu precădere locală, la aceeași aplicare păguboasă a conceptului „Prin noi înșine”: facem cărticele aici, în curtea noastră, pentru o mână de cititori de-ai noștri, tipărim o sută-două de exemplare (de preferință pe banii autorului) și mai departe om vedea. Eu unul nu prea am sesizat existența unor strategii editoriale, a unor intenții de promovare spre traducere a lucrărilor românești, a încercărilor de pătrundere pe piața europeană de carte… Nu, noi facem cărticele doar pentru noi și ai noștri, în condițiile deplorabile în care peste 93% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an!

Din păcate, o astfel de practică nu-i favorizează deloc nici pe autori, care, și ei, în loc să încerce mai mult, n-au încotro și se mulțumesc cu dorința măruntă de a cuceri colțișorul nostru de lume. E un cerc vicios aici din care cu greu se va putea ieși: editurile și difuzorii au vise mici, care fac ca și autorii să-și permită doar vise mici, care, la rândul lor, obligă editurile și difuzorii la ținte mici și tot așa… Eu însumi mă consider prins în acest angrenaj contraproductiv.

S-ar putea face ceva? Cu siguranță că da, avem și excepții care ne demonstrează că nu suntem victime ale fatalității, ci doar ale lipsei de viziune. De pildă, știți care e scriitorul român cel mai vândut în străinătate? Nu Eminescu, nu Cărtărescu, ci Igor Bergler! Un autor care a știut să-și proiecteze și să-și scrie cărțile pentru piețe ceva mai mari decât cea românească și care, cu două best-sellers, a erupt în mare forță pe piața de carte mondială!

Gândul.ro: Cum se poate face recunoscut un scriitor? Este dificil de pătruns pe piața de carte?

George David: Pe lângă ceva talent în ale scrisului, îți trebuie și foarte multă perseverență. Nici n-aș ști să spun care e cea mai importantă calitate: talentul sau perseverența? Fiindcă deocamdată principala cale pe care poți căpăta cât de cât vizibilitate este cea a relațiilor personale directe: dacă cunoști personal un critic sau un șef de revistă literară, un scriitor deja consacrat, un editor bun, un blogger ș.a.m.d., poți spera că acesta va ceda insistențelor tale și va semnala cărțile pe care le scoți; cam așa funcționează regula, dar, din fericire, mai sunt și excepții.

De asemenea, ai nevoie și de ceva competențe de marketing cultural. După cum spuneam, multe dintre edituri se mărginesc să-ți publice cartea și să-ți predea tot tirajul, cu care faci ce vrei. Or, în opinia mea, visul unui scriitor este ca volumul lui să ajungă în mâinile unor cititori, nu neapărat să facă avere din asta. Ei bine, în această încercare de a-i găsi pe cititorii tăi și a ajunge la ei, va trebui să te descurci singur; sau măcar să ai o contribuție substanțială. Și, după asta, dacă-ți mai rămâne timp, te mai poți gândi și la un nou volum…

Gândul.ro: Cât contribuie susținerea din partea editurilor la succesul unei cărți sau credeți că sunt laturi care necesită îmbunătățiri?

George David: Așa cum spuneam, cu excepția notabilă a câtorva edituri de top, care își tratează autorii chiar ca la carte (că tot vorbim de cărți), un scenariu destul de plauzibil pe care-l poți întâlni ca autor este acesta: găsești o editură, vii cu manuscrisul și cu banii, acoperi cheltuielile de tipărire, îți iei tirajul în portbagaj și pe urmă… Dumnezeu cu mila. Bineînțeles că mai apar și pe aici minuni (unele mi s-au întâmplat recent chiar mie, nu spun care…), dar ele sunt rare.

După mintea mea, o editură ar trebui să aibă, în primul rând, o preocupare neîntreruptă pentru construirea și prezervarea propriei reputații pe piața culturală; dacă va exista în paralel și o preocupare pentru reputația autorilor proprii, cu atât mai bine. În al doilea rând, atunci când urmează să scoată o carte, ar trebui să aibă o strategie: după ce public cartea, care sunt pașii următori? Cât de departe îmi propun să merg cu ea? Ce nișe și ce oportunități ar trebui să fructific? O astfel de strategie reclamă și niște instrumente concrete, adică un marketing de carte performant din partea editurii, nu din partea autorului, marketing care ar trebui să îndrăznească să privească și dincolo de hotarele țărișoarei. Toate aceste lucruri ar trebui să fie puse pe hârtie și să reprezinte documente operative, de lucru, care să fie urmărite cu obstinație, nu să rămână doar la stadiul de vise și intenții.

Gândul.ro: Ce pregătiți pe viitor pentru cititori? Aveți în plan o nouă carte?

George David: Deocamdată sunt prins în procesul de marketing despre care tocmai vorbeam… Din fericire, colaborez bine cu editurile care mi-au publicat cărțile, așa că speranțele mele de reușită sunt ponderat optimiste. Dar, gândind dincolo de acest moment preponderent comercial, cred că voi continua cu un nou volum din „Ciuma neagră”: perioada aceea istorică, secolul XIV occidental, este realmente fascinantă!

Gândul.ro: În încheiere, ce mesaj ați vrea să transmiteți cititorilor?

George David: Să aveți parte de cât mai multe și mai mari baloane cu aer cald! 😊 Să vă ridicați cât mai sus cu ajutorul lor! Știți ce frumos se vede lumea de acolo, de sus? Incomparabil mai frumos decât poți obține cu drona sau cu parapanta!

Gândul.ro: Vă mulțumim pentru timpul acordat și vă dorim mult succes!

George David: Repet: eu sunt cel care ar vrea să vă mulțumească! Și le mulțumesc și celor care au avut răbdare să ajungă cu cititul interviului până aici! 😊

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.