Diverse
Au intrat în țară! GRU își spală banii falși la Galați!
(Preluare National – Catalin Tache):
GRU are ”spălătorie” de bani la Galați

După cum dezvăluiam cu doar câteva zile în urmă, structurile contrainformative românești sunt în stare de alertă maximă, așa cum nu au mai fost de mult. Iar misiunea acestora este îngreunată de faptul că tupeul tot mai obraznic al SZRU – Serviciul de Informații Externe al Ucrainei- în ceea ce privește raportarea față de structurile omoloage din România este deja ”altoit” pe o mai veche operațiune a GRU, temutele informații militare rusești. Este vorba despre un ”proiect de suflet” al Moscovei derulat de ani buni de zile și care, deși unul extrem de costisitor și-a atins totuși scopul propus. Și anume divizarea mișcării unioniste de pe ambele tabere ale Prutului.
Mișcarea unionistă, controlată de la Odesa

Supraveghetorii ruși reușind să penetreze atât clasa politică românească la chiar vârful comisiilor parlamentare de specialitate, cât mai ales ”elita” socio-politică din Republica Moldova. Pentru că, dacă în România principala țintă a operațiunilor hibride desfășurate chipurile de FSB sau SVR, dar având de fapt în spate serviciul de spionaj militar GRU a fost Partidul Mișcarea Populară, în Republica Moldova există informații de ultimă oră care arată un ”blat secret anti – unionist” între principalii lideri care susțin interesele Partidului Social Democrat și cele ale Partidului Național Liberal în Basarabia.
Iar după cum reiese dintr-un raport contrainformativ incendiar intrat în posesia noastră, situația este și mai șubredă în Ucraina. Acolo unde în timp ce zeci de mii de români din regiunea Cernăuți au fost pur și simplu abandonați în fața iredentismului naționalist ucrainean, tot ”centrul de greutate” al mișcării a fost mutat în Odesa. Numai că ”societatea civilă românească” de aici a fost identificată ca practicând cel puțin un joc dublu, ca să nu spunem direct că există indicii temeinice că se află de multă vreme în slujba Moscovei! Desigur, o asemenea operațiune transfrontalieră costă al naibi de mult. Numai că ”vânătorii de spioni” ai statului român- atât câți au mai rămas din ei – au reușit să identifice și sursa finanțării!
SVR și GRU au oameni în Parlamentul României

Existând suspiciuni rezonabile că la mijloc ar fi vorba de o rețea specializată în spălarea de ”bani falși” ! Iar circuitul ”banilor rusești” destinați destabilizării relațiilor româno-moldovene are drept destinație finală o anume bancă elvețiană din Geneva, una extrem de permisivă cu conturile oligarhilor ruși agreați de Regimul Putin! Însă cu o ”extensie” în România, la Galați! Acolo de unde ”unioniștii” racolați de SVR, GRU sau SZRU s-ar înțepa direct la această ”conductă cu bani”, fie ei și falși. Dar în care Moscova pompează sume considerabile.
Preluați de servicii acum 10 ani!
În urmă cu un deceniu, la nivelul servicilor de informații se constituia o echipă operativă mixtă, însărcinată cu monitorizarea cu maximă discreție a ”plantării” pe teritoriul românesc a unei grupări coordonate din umbră de la Moscova. Și chiar dacă GRU lăsase drept ”momeală” la vedere pentru structurile contrainformative românești o grupare infracțională din Ucraina și care era filată atât pentru plasarea de monedă falsă, cât mai ales pentru contrabanda cu țigări, ”beneficiarul final” a fost în cele din urmă identificat.
Ludovic Orban a autorizat operațiunea contrainformativă

Iar informațiile inițiale privind încercarea de racolare a unor tineri politicieni români, în special basarabeni de origine sau cunoscuți ca având legături extrem de strânse în Republica Moldova par să se fi confirmat cu totul. Ceea ce și explică de ce, fapt fără precedent în istoria postdecembristă a constraspionajului românesc, respectivii membri ai ”proiectului ”rusesc cu privire la deturnarea mișcării unioniste sunt minuțios documentați de aproape zece ani! Și filați până în pânzele albe, inclusiv pe teritoriul altor state, gruparea fiind considerată un pericol mai mult decât apreciabil la adresa securității naționale. Mai ales că, între timp, unii dintre novicii de acum zece ani au ajuns să ocupe locuri halucinant de influente la chiar vârful clasei politice românești, gruparea putându-se lăuda inclusiv cu performanța de -și planta câțiva oameni în chiar Parlamentul României!
Și la conducerea altor instituții ale statului român care lucrează direct cu cetățenii Republicii Moldova sau ai Ucrainei. Culmea coincidenței, parlamentarii suspectați a face parte din ”proiectul GRU” activând exact în cadrul comisiilor parlamentare care îi interesează cel mai mult pe coordonatorii lor. Inclusiv prin prisma ținerii sub control a mișcării unioniste din Republica Moldova!
”Mascații” Poliției, spionați!
Ce-i drept, situația a riscat să ia o întorsătură cu totul nebună în urmă cu câțiva ani, atunci când structura contrainformativă a Ministerului Afacerilor Interne a identificat mai mulți ofițeri moldoveni aflați la specializare în România și care îi spionau pe colegii lor de la actualul serviciu SIAS, trupele de intervenție ale Poliției Române. Singura grijă a ofițerilor trimiși de la Chișinău să se antreneze cu instructorii SIAS – pe banii statului român, bineînțeles!- fiind ”decodificarea” mijloacelor de comunicații interinstituționale între structurile de forță din sistemul nostru. Astfel că a fost nevoie de multă prudență și abilitate diplomatică pentru a nu ieși un scandal monstru, care ar fi anulat operațiunea de monitorizare a celor implicați. Ce-i drept, respectivii ofițeri moldoveni au fost retrași de urgență și de atunci nici că s-a mai recurs la astfel de stagii comune de antrenament.
Cahul, 27 iulie…
În urmă cu câteva săptămâni, ”Național” declanșa o amplă operațiune contrainformativă, prin dezvăluirea privind ”mâna cea lungă” a Moscovei care ”înșfăcase” una dintre principalele instituții ale statului român în legătura cu cetățenii din Republica Moldova și Ucraina. A urmat imediat începerea unei ”curățenii” de urgență în sistem, inclusiv premierul Ludovic Orban punându-și semnătura pe documente oficiale vitale în încercarea de a ține în frâu tentativa Moscovei de a își șterge toate urmele. Mai ales după ce agențiile informative partenere de peste Ocean nu doar că au alertat autoritățile de la București, dar au și asigurat sprijinul loogistic pentru identificarea tuturor palierelor din politica românească penetrate prin ”proiectul GRU”.
”Proiectul GRU”, finanțat din contrabanda cu țigări

Astfel că, pentru prima oară în ultimii ani, ”minunea” nu doar că nu a durat trei zile, dar structurile contrainformative românești au trecut la contraatac. Un succes remarcabil fiind reprezentat de documentarea întâlnirii care a a avut loc în data de 27 iulie, în Raionul Cahul. Ca și a discuțiilor private avute în mai multe comune din raion, printre care Alexandru Ioan Cuza, Andrusul de Jos sau Slobozia Mare. Informațiile astfel obținute nefăcând decât să alerteze și mai mult serviciile. Dar mai ales ”celula de criză” care oricum era convinsă că urmează ce este mai rău pentru România.
SVR și GRU au fiecare omul lor în Parlament
Și anume încercarea de contopire a două proiecte distincte până acum a serviciilor secrete rusești. Fiecare având în frunte ”plantat” câte un parlamentar român! Primul fiind dezvoltat de SVR în Nordul Republicii Moldova, în propria sa sferă de influență din jurul centrului studențesc de la Bălți. Acolo de unde sunt racolați încă de fragezi tineri studenți cu vederi unioniste, dar care sunt deturnați apoi, prin mijloacele specifice ”feminie” încă des uzitate de serviciile rusești. Celălalt fiind afiliat proiectelor GRU derulate prin intermediul altui parlamentar român, ”dar având la Odesa incidența operativă de control a întregului Sud al Republicii Moldova”. De altfel, Odesa fiind considerat în prezent ”lancea” serviciilor secrete rusești și ucrainene împotriva intereselor statului român în Republica Moldova și unde gradul de penetrare al ”proiectelor pro-românești” este deja de sută la sută!
Coordonați de un procuror anticorupție!
Iar cea mai bună dovadă că atunci când sunt lăsate, structurile contrainformative știu să își facă foarte bine treaba este raportul prin care sunt identificați nu doar parlamentarii români, moldoveni și asociațiile civice din România, Republica Moldova și Ucraina aservite ”proiectului GRU” derulat de la Odesa, dar și componența grupării de crimă organizată specializată în contrabandă cu țigări.
Și care asigură astfel finanțarea întregii operațiuni. Aceasta fiind condusă de un fost procuror anticorupție deja cercetat în mai multe dosare de corupție și contrabandă. Dar și de un primar, un polițist de frontieră, coordonator al unor grupuri infracționale de contrabandiști, plus emisarul care aduce din România în Republica Moldova banii rezultați din contrabandă. Iar dacă nu dezvăluim cu nume și prenume identitatea acestora nu este pentru că GRU rămâne cel mai temut și ”neortodox” serviciu secret, ci doar pentru a respecta cutuma oferirii șansei unor ”retrageri de onoare”. În principal pentru cei care au și cetățenie română. Mai ales că acum ”se știe că se știe…”. La fel după cum se știe și că bună parte din banii derulați prin ”proiectul GRU” rămâne la Galați, înainte de a ajunge în băncile elvețiene…
Diverse
Apa în gospodărie iarna: pompe, puțuri și prevenirea problemelor la îngheț
Pregătirea gospodăriei pentru sezonul rece implică mai mult decât tăierea lemnelor sau verificarea centralei termice. Una dintre cele mai mari provocări pentru proprietarii de case este gestionarea rețelei de apă exterioare. Când temperaturile scad sub zero grade, instalațiile lăsate neprotejate devin vulnerabile, iar reparațiile ulterioare sunt adesea complexe și costisitoare.
Fie că ești pasionat de bricolaj, fie că vrei să eviți avariile, având la îndemână pompe de apă pentru gospodărie și câteva scule și echipamente pentru casă și grădină, poți pregăti eficient întreaga rețea de apă pentru iarnă. Un plan bine pus la punct te va ajuta să protejezi eficient fiecare componentă, de la pompa din curte până la sistemul de irigații.
Pentru a asigura un flux constant de apă în gospodărie iarna, protejarea pompelor, puțurilor și prevenirea problemelor la îngheț trebuie să fie o prioritate pe lista ta de sarcini de toamnă. Iată pașii practici pe care trebuie să îi urmezi.
De ce reprezintă înghețul un pericol pentru instalațiile de apă din gospodărie?
Fizica simplă ne arată că apa își mărește volumul cu aproximativ 9% atunci când îngheață. Această expansiune generează o presiune uriașă asupra pereților conductelor, carcaselor de metal sau plastic și garniturilor. Niciun material folosit în instalațiile sanitare standard nu poate rezista la o expansiune repetată, fără să cedeze. Conductele expuse la vânt, țevile îngropate la o adâncime prea mică și echipamentele lăsate pline cu apă sunt primele afectate de îngheț. O singură noapte cu temperaturi negative severe este suficientă pentru a compromite întregul sistem.
Ce se întâmplă cu apa când îngheață în țevi și pompe?
Când apa devine solidă în interiorul unei pompe de suprafață, carcasa acesteia se poate fisura iremediabil. În cazul conductelor, gheața acționează ca un dop. Pe măsură ce dopul de gheață se extinde, presiunea apei dintre gheață și robinetul închis crește dramatic, ducând la spargerea țevii. La nivelul vaselor de expansiune sau al hidrofoarelor, înghețul poate distruge membrana interioară de cauciuc. De asemenea, presostatele și manometrele se blochează sau indică valori eronate, odată ce apa din interiorul lor a înghețat.
Cum protejezi instalațiile de apă din curte înainte de temperaturile negative
Primul pas este identificarea tuturor punctelor vulnerabile din curte. Robinetele exterioare, furtunurile de grădină și țevile aparente trebuie izolate sau golite de apă. Pentru conductele care nu pot fi golite, izolația termică este obligatorie. Poți folosi cochilii din spumă elastomerică sau vată minerală cu folie de aluminiu. În zonele cu ierni foarte aspre, instalarea unui cablu electric de încălzire cu termostat direct pe țeavă, sub stratul de izolație, oferă o protecție excelentă. Cablul pornește automat doar când temperatura scade periculos de mult.
Cum pregătești puțul și pompa submersibilă pentru sezonul rece?
Pompele submersibile au un avantaj major: funcționează la adâncimi unde temperatura solului rămâne constantă și pozitivă. Totuși, punctul nevralgic este ieșirea apei la suprafață. Asigură-te că țeava de refulare care iese din puț este îngropată sub limita de îngheț a solului, de obicei la peste 80 de centimetri adâncime, în funcție de regiune. Căminul puțului trebuie să aibă un capac etanș, izolat pe interior cu polistiren extrudat, pentru a opri pătrunderea aerului rece la racordurile superioare.
Cum protejezi hidroforul și vasul de expansiune de îngheț?
Dacă hidroforul tău este montat într-un cămin exterior, izolarea acestui spațiu este vitală. Verifică ușa sau capacul de acces și asigură-te că se închid perfect. Poți căptuși pereții căminului cu panouri termoizolante.
Înainte de venirea gerului, verifică presiunea aerului din vasul de expansiune, cu ajutorul unui manometru auto. O presiune corectă ajută pompa să funcționeze eficient și previne pornirile dese, care ar putea solicita motorul, în condiții de temperaturi scăzute. Dacă hidroforul deservește o casă de vacanță, nefolosită iarna, cea mai sigură metodă de protecție este golirea completă a pompei și a vasului.
Cum golești și izolezi sistemul de irigații înainte de iarnă?
Sistemele de irigații sunt extrem de sensibile la frig, deoarece au conductele îngropate la mică adâncime. O simplă închidere a robinetului nu este suficientă, deoarece apa rămasă pe traseu va îngheța. Cea mai eficientă metodă pentru curățarea conductelor este purjarea cu aer comprimat. Folosind un compresor, suflă aer prin fiecare zonă a sistemului de irigații, până când prin aspersoare iese doar aer. Pompele de grădină de suprafață trebuie deconectate, golite de apă prin desfacerea dopului de scurgere și depozitate într-o magazie uscată sau într-un garaj încălzit.
Ce verifici la puț, hidrofor și irigații înainte de venirea iernii
Pentru a nu omite nimic, este util să urmezi o scurtă listă de inspecție: Verifică etanșeitatea căminului de apă și starea izolației de pe capac. Asigură-te că nu există scurgeri la racordurile hidroforului; apa scursă va îngheța prima. Controlează cablurile electrice ale pompei submersibile, pentru a depista eventuale fisuri în izolație. Golește complet furtunurile de grădină și strânge-le în role. Confirmă că aspersoarele și electrovanele sistemului de irigații sunt lipsite de apă.
Ce faci dacă pompa sau conductele au înghețat deja?
Dacă te confrunți cu o țeavă sau o pompă înghețată, acționează cu prudență. Oprește imediat alimentarea electrică a pompei, pentru a preveni arderea motorului. Nu folosi niciodată o flacără deschisă pentru a dezgheța conductele, deoarece riști să topești plasticul sau să produci un incendiu. Folosește în schimb un uscător de păr, o aerotermă sau prosoape înmuiate în apă caldă, aplicate treptat pe zona afectată. De asemenea, nu lovi gheața sau conductele cu unelte dure, deoarece materialul fragilizat de frig se va sparge foarte ușor.
Cum repornești corect sistemul de apă, primăvara?
Odată cu creșterea temperaturilor, sistemul poate fi repus în funcțiune, dar acest lucru necesită o verificare atentă. Inspectează vizual toate carcasele și conductele expuse, pentru a identifica eventuale fisuri apărute peste iarnă. Înainte de a porni o pompă de suprafață, asigură-te că ai amorsat-o corect, umplându-i corpul cu apă. Pornește sistemul treptat și urmărește cu atenție presiunea apei și comportamentul îmbinărilor. Dacă observi scurgeri sau auzi zgomote metalice anormale din interiorul pompei, oprește imediat alimentarea și verifică starea componentelor interne.
Greșeli frecvente în protejarea instalațiilor de apă, iarna
Una dintre cele mai comune greșeli este ignorarea curenților de aer. Chiar dacă o țeavă este parțial izolată, un curent de aer rece care lovește un racord neprotejat va duce rapid la îngheț. O altă eroare este lăsarea pompelor de suprafață afară, acoperite doar cu o folie de plastic. Atenție! Plasticul reține condensul, care va îngheța direct pe corpul metalic al pompei. De asemenea, mulți proprietari uită să deconecteze furtunurile de la robinetele exterioare; apa reținută în furtun va îngheța și va distruge robinetul din perete. O abordare corectă și preventivă te va ajuta să eviți toate aceste probleme și să te bucuri de un sistem funcțional, indiferent de capriciile vremii.
Diverse
Cum alegi eticheta potrivită pentru produsul tău?
Diametrul interior al rolei este, de obicei, ultimul lucru la care se gândește cineva când comandă etichete. Și totuși, o rolă cu diametru de 40 mm nu se montează pe o imprimantă cu mandrina de 76 mm, indiferent cât de potrivit e materialul sau cât de corecte sunt dimensiunile etichetei. Eticheta rezultă dintr-un lanț de decizii tehnice care trebuie să se potrivească între ele: material, adeziv, tehnologie de imprimare, format, compatibilitate cu echipamentul. O alegere greșită la oricare dintre aceste puncte poate însemna etichete care se dezlipesc după câteva zile, text care se șterge la frecare sau stocuri de rolă inutilizabile.
Direct termic sau transfer termic: o decizie cu consecințe pe termen lung
Tehnologia de imprimare este primul filtru prin care trebuie să treci, pentru că determină atât tipul de rolă de etichete autoadezive pe care o poți folosi, cât și durata de viață a imprimării finale. Imprimarea direct termică funcționează cu hârtie sensibilă la căldură: imprimanta nu are nevoie de ribon, procesul este simplu, iar costurile de operare sunt mai mici.
Dezavantajul este că imaginea tipărită se degradează în timp, mai ales la expunere la lumină, căldură sau frecare. Durata de viață estimată a unei etichete direct termice este de 6 până la 12 luni, ceea ce o face potrivită pentru etichete de expediere, bonuri de livrare sau orice aplicație cu ciclu scurt.
Transferul termic funcționează altfel: căldura transferă cerneala de pe un ribon pe suprafața etichetei, rezultând o imprimare clară, rezistentă la uzură și la factori de mediu. Etichetele produse prin această metodă sunt potrivite pentru producție, inventariere și distribuție, adică pentru situații în care eticheta trebuie să rămână lizibilă pe toată durata de viață a produsului sau a ambalajului. Alegerea între cele două tehnologii ține de contextul de utilizare, nu de preferință.
Ce material suportă condițiile de aplicare
Odată stabilită tehnologia de imprimare, materialul etichetei devine criteriul următor. Hârtia vellum (mat) și hârtia coated sau semi-gloss (lucioasă) sunt opțiunile standard pentru medii interioare, fără expunere la umiditate sau substanțe chimice. Sunt suficiente pentru etichetarea produselor de raft în condiții normale.
Situația se schimbă pentru produse cosmetice, chimice sau destinate mediului exterior. Hârtia sintetică, produsă din polipropilenă sau alte materiale plastice (PE, PET), rezistă la contact cu apa, uleiuri și substanțe chimice și nu se deteriorează la temperaturi extreme. Este alegerea corectă ori de câte ori eticheta va fi expusă la umiditate sau va fi manipulată frecvent în condiții dificile. Un adeziv permanent funcționează bine pe suprafețe netede și la temperaturi normale, dar pe suprafețe cu textură sau în medii reci performanța scade. Adezivul removable permite îndepărtarea etichetei fără urme de adeziv, chiar și după o perioadă îndelungată de la aplicare, ceea ce îl face potrivit pentru produse la care eticheta de preț sau de identificare trebuie să poată fi schimbată fără a deteriora ambalajul.
Format continuu sau pretăiat, și de ce contează pentru producție
Rolele de etichete autoadezive vin în două variante de format: continue și pretăiate. Rolele continue nu au decupaje prestabilite, imprimanta taie eticheta la dimensiunea configurată, ceea ce le face ideale pentru situații în care lungimea etichetei variază de la o comandă la alta. Rolele pretăiate au dimensiune fixă și un gap între etichete, sunt mai rapide de procesat și elimină variabilele de configurare. Formatele disponibile pe piață acoperă o gamă largă: de la etichete de 20×20 mm până la dimensiuni mari, cu cel puțin 28 de formate distincte listate de furnizori specializați.
Lățimea etichetei compatibilă cu imprimantele termice de birou variază, de regulă, între 37 și 100 mm, iar rezoluția de imprimare este de 203 sau 300 DPI, în funcție de model. O rolă de etichete termice autoadezive de dimensiuni uzuale, de tipul 35×25 mm cu 800 de bucăți, are un preț de ordinul câtorva lei, ceea ce face ca stocul de etichete să fie un cost minor față de valoarea echipamentului de imprimare.
Cum se alege imprimanta de etichete autoadezive în funcție de volum
Piața de imprimante termice acoperă un interval larg de prețuri și performanțe. O imprimantă de etichete autoadezive din segmentul entry-level pornește în prezent de la 300-500 de lei și este suficientă pentru volume mici și aplicații simple. Imprimantele profesionale desktop, de la producători precum Zebra, TSC sau Brother, se situează în intervalul 800-3.000 de lei și oferă rezoluție mai bună, viteză mai mare și compatibilitate cu o gamă mai largă de materiale. Imprimantele industriale, destinate liniilor de producție cu volum ridicat, depășesc 3.000 de lei. Aceste prețuri sunt repere generale de piață, nu tarife fixe ale unui anumit furnizor.
Potrivirea imprimantei cu tipul de rolă și cu cerințele aplicației implică mai mulți parametri tehnici care trebuie corelați, iar o consultanță tehnică pre-vânzare poate evita achiziții incompatibile. SmartScan.ro, platformă B2B specializată în echipamente de colectare și prelucrare automată a datelor, oferă acest tip de consultanță gratuit, inclusiv post-vânzare, tocmai pentru că alegerile tehnice greșite se văd abia după ce echipamentul e instalat.
Etichetarea substanțelor chimice și alimentare: un caz aparte
Există o categorie de aplicații în care alegerea etichetei depășește decizia tehnică și intră în zona conformității. Companiile care etichetează substanțe chimice trebuie să respecte standarde specifice de identificare, care impun prezența unor pictograme de avertizare și informații de culoare. O imprimantă termică monocromatică nu este suficientă în acest caz: este necesară o imprimantă de etichete autoadezive color, capabilă să reproducă corect elementele vizuale obligatorii. Ignorarea acestui aspect poate atrage neconformități la inspecțiile de reglementare.
Același principiu se aplică și altor categorii de produse cu cerințe specifice: medicamentele, produsele alimentare cu alergeni sau produsele destinate exportului în piețe cu reglementări proprii necesită o atenție suplimentară la ce poate reproduce efectiv imprimanta aleasă. Înainte de a comanda echipamentul și consumabilele, merită verificat dacă specificațiile tehnice ale imprimantei acoperă toate cerințele de etichetare aplicabile produsului.
Surse:
AutoID – Tipuri de imprimare: tehnologii, avantaje și utilizări, https://www.autoid.ro/tipuri-de-imprimare/
AutoID – Ce tipuri de imprimante pentru etichete există?, https://www.autoid.ro/ce-tipuri-de-imprimante-pentru-etichete-exista/
CHR Electronics – Imprimantă etichete autoadezive, https://chr.ro/servicii/coduri-de-bare/imprimanta-etichete-autoadezive/
SmartScan – Role Etichete Autocolante și Autoadezive, https://www.smartscan.ro/etichete-autocolante-autoadezive/
Roltech – Role Etichete Autoadezive, https://www.roltech.ro/etichete/
Diverse
Ce înseamnă de fapt o manichiură făcută corect?
Lama foarfecului urmărește exact curba unghiei, tăietura e netă, fără bavuri. Cuticulele sunt ridicate, nu tăiate la întâmplare. Gelul de construcție e aplicat uniform, cu grosime calibrată spre apex. Acestea sunt detalii pe care le observi sau nu la finalul unei ședințe, dar ele separă o manichiură corectă de una care arată bine în primele 48 de ore și se deteriorează rapid. O manichiură făcută corect reprezintă o procedură cu etape definite, instrumente adecvate și protocoale de igienă care nu pot fi improvizate.
Igiena vine înainte de orice altceva
Primul risc real al unei ședințe de manichiură nu e o unghie prost pilită. Riscul principal este transmiterea de bacterii, ciuperci sau virusuri de la un client la altul prin instrumente reutilizate fără sterilizare corespunzătoare. Standardul profesional în saloane presupune sterilizarea instrumentelor metalice prin autoclavă sau soluții chimice certificate. Sterilizatoarele UV reduc încărcătura microbiană, dar nu elimină sporii bacterieni rezistenți, motiv pentru care nu sunt considerate suficiente singure în protocoalele de igienă din industrie.
Pilele, bufferele și orice material abraziv de unică folosință se aruncă după fiecare client, fără excepție. Contaminarea încrucișată prin pile refolosite este una dintre căile cele mai frecvente de transmitere a infecțiilor fungice, iar aceasta e o realitate documentată, nu o exagerare precaută. Clientul care nu vede aceste gesturi în salonul pe care îl frecventează are tot dreptul să întrebe sau să caute altă variantă.
Etapele procedurii și logica lor
O manichiură cu aparataj urmează o ordine care nu e arbitrară. Pregătirea unghiei vine prima: degresarea, îndepărtarea resturilor de produs vechi, evaluarea stării plăcii unghiale. Urmează lucrul la cuticulă cu freza, pilirea formei și finisarea suprafeței. Abia după ce unghia e curată, uscată și degresată corespunzător are sens să se treacă la aplicarea produselor.
Tehnica aplicării gel-lacului adaugă propriile etape: baza, culoarea, top coat-ul, polimerizarea în lampă. Fiecare strat necesită polimerizare completă înainte de următorul. Grăbirea acestei etape produce aderență slabă și desprindere prematură, din cauza tehnicii, nu a produsului. Lampa contează și ea: un gel de construcție Macks Professional se polimerizează în două minute la lampa UV sau în 30-60 de secunde la lampa LED, iar timpii indicați de producător sunt parametri de proces, nu sugestii orientative.
Instrumentele și diferența pe care o fac
Instrumentele de calitate nu sunt un moft al tehnicienilor pretențioși. Un foarfec prost ascuțit smulge în loc să taie, lasă margini neregulate și poate traumatiza placa unghială sau cuticulele. Forfecutele Staleks sunt fabricate din oțel chirurgical prelucrat în mai multe etape, cu ascuțire manuală profesională pe mai multe niveluri. Lama urmează curba naturală a unghiei, ceea ce permite o tăiere precisă fără presiune suplimentară. Există variante cu lame late, potrivite pentru corectarea marginii libere, și variante cu lame înguste și linie de tăiere ușor curbată, folosite la unghiile subțiri sau moi ori la îndepărtarea cuticulei. Această diferențiere reflectă ergonomie aplicată la anatomia unghiei, nu o decizie de marketing.
Staleks produce instrumente profesionale de peste 30 de ani, iar specificațiile tehnice ale produselor reflectă o specializare pe care instrumentele generice de uz casnic nu o pot replica. Diferența se simte în precizia tăieturii și în durabilitate, nu neapărat în aspectul vizual al lamei.
Gel de construcție și gel-lac nu sunt același lucru
Una dintre cele mai frecvente confuzii în rândul clienților, și uneori chiar al tehnicienilor la început de drum, este tratarea gelului de construcție și a gel-lacului ca produse similare. Sunt fundamental diferite ca funcție și consistență. Gel-lacul este un produs de culoare și finisaj, cu vâscozitate redusă. Gelul de construcție are consistență densă și este formulat să ofere structură, rezistență și stabilitate, funcționând ca o armătură pentru unghia naturală sau pentru extensii.
Gelurile Macks Professional sunt concepute pentru autonivelare echilibrată și stabilitate în modelare. Gama include variante specializate pe funcții diferite: unele pentru construcție și culoare simultană, cu autonivelare, altele cu structură din fibră pentru extensii și lungimi mai mari, altele pentru modelare manuală și ajustare apex, altele pentru tehnici specifice precum babyboomer sau french. Alegerea produsului potrivit depinde de ce se construiește, nu de preferința estetică a momentului. Savy Professional stochează aceste produse împreună cu documentația tehnică de la producător, astfel încât tehnicianul poate verifica parametrii de utilizare înainte de a le introduce în protocol.
Ce face diferența în practică
O manichiură corectă presupune că tehnicianul știe ce face și de ce, nu doar că reproduce o succesiune de gesturi. Asta înseamnă că știe să evalueze starea unghiei înainte de a alege tehnica, că nu aplică gel de construcție pe o unghie cu semne de infecție fungică, că lucrează doar pielea moartă din zona cuticulei fără să atingă cuticulele vii, că respectă timpii de polimerizare și că sterilizează instrumentele între clienți cu mijloacele potrivite.
Unghiile false aplicate și întreținute corect nu afectează permanent sănătatea unghiei naturale. Ideea că orice extensie lasă urme definitive persistă în ciuda practicii contrare, dar conține un sâmbure de adevăr: aplicarea neglijentă, îndepărtarea forțată fără remover sau purtarea excesivă fără refacere pot produce subțierea plăcii unghiale. Problema ține de execuție, nu de tehnică în sine.
Un criteriu simplu de evaluare a unui salon: instrumentele metalice sunt scoase din pungi sigilate în fața clientului sau dintr-un sterilizator cu autoclavă, pilele și bufferele sunt noi la fiecare ședință, iar tehnicianul poate explica ce produs aplică și de ce. Dacă aceste trei lucruri sunt prezente, manichiura are șanse reale să fie și corectă, nu doar frumoasă.
Surse:
ADCT.ro, „Igiena și Siguranța în Salon: Standardele de Bază pentru Tehnicienele de Unghii”, 2025, https://www.adct.ro/blog/tehnica-si-proceduri/igiena-si-siguranta-in-salon-standardele-de-baza-pentru-tehnicienele
Global Fashion, „Reguli de igienă pentru extensii de unghii”, 2024, https://globalfashion.md/ro/blog/id595-hygiene-and-safety-rules-for-nail-extensions
The Beauty Academy, Curriculum „Manichiură cu Aparataj și Acoperire Gel-Lac”, https://beautyacademy.md/cursuri/programe-manichiura-si-pedichiura/manichiura-cu-aparataj-si-acoperire-gel-lac/
Staleks, site oficial producător, https://store.staleks.com/collections/nail-scissors
Macks Professional Romania, site oficial, https://www.macksprofessional.ro/
-
Exclusivacum 3 zileÎn Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta
-
Exclusivacum 4 zile„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum 4 zileDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 4 zileFlorin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate
-
Exclusivacum 3 zileAcordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4
-
Exclusivacum 23 de ore„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte
-
Exclusivacum 3 zileInstanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României



