TVR 1 difuzează sâmbătă, 8 august, de la ora 21.10, filmul Grăbeşte-te încet, în regia lui Geo Saizescu. Regăsiţi mai jos un interviu cu actorul Radu Gheorghe, care interpretează în film rolul globe-trotter-ului Bebe Ciupercuţă. Actorul povesteşte cu multă bucurie despre întâlnirea cu marii actori din distribuţia filmului, despre rolul său, dar şi multe lucruri amuzante (cum s-a ales cu o poreclă după acest film, ce dificultăţi i-a creat scena sărutului etc.).

Radu Gheorghe… un june prim cam timid, în comedia Grăbeşte-te încet!

L-am întâlnit după repetiţia pentru spectacolul „Ludwig, Niccolo & Jo”, pe care îl joacă în curtea Muzeului Cesianu, alături de actori mai tineri şi de consacraţi. E în frac, costumul personajului Niccolo, din spectacolul spectacolul organizat de Teatrul Dramaturgilor Români, în cadrul programului de Teatru Independent. La cei 69 de ani, actorul Radu Gheorghe are aceeaşi vivacitate, lumină şi zâmbet în privire şi consideră jocul actoricesc „o mare bucurie, un excelent motiv de întâlnire cu spectatorii, chiar în aceste condiţii specialeUn grup de actori încearcă să înfrângă temerile şi să aducă un spirit optimist şi cu puţină comedie, umor, curaj continuăm şi sperăm să trecem cât mai uşor peste perioada aceasta şi să jungem la viaţa normală” (Radu Gheorghe).

Îi face o mare plăcere să fie provocat la aduceri aminte despre anii tinereţii, „oricare ar fi fost impactul dintre generaţiile mai mari şi generaţiile mai mici… Fără discuţie, acum după 30 de ani, poate mai mult, au rămas doar amintirile frumoase… şi în primul rând a rămas filmul… Mă bucur că telespectatorii vor putea să vadă sau să revadă sâmbătă, 8 august, ora 21.10, la TVR 1, filmul Grăbeşte-te încet, în regia lui Geo Saizescu. Sper să fac o impresie bună, iar spectatorii să mă revadă şi să spună: „A, aţi îmbătrânit!”… Şi chiar dacă a mai adăugat ani… de experienţă, lumea îl recunoaşte: „Am avut surpriza ca, dintre spectatorii mei vechi să mă recunoască chiar şi cu masca pe figură! Şi asta datorită vocii, glasului! „Nu am avut niciodată certiudinea că glasul meu este atât de personal încât lumea să mă recunoască tocmai datorită glasului, mai ales că nu am avut foarte multe colaborări la radio… iar în spectacolele muzicale, atunci când cânţi, glasul este schimbat, timbrul se schimbă…”

„Să fii partenerul unora dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor nu a însemnat doar o imensă bucurie, ci un adevărat curs de actorie de film pe care l-am luat!”

„Distribuindu-mă în filmul Grăbeşte-te încet, Geo Saizescu mi-a oferit şansa, privilegiul să joc lângă unii dintre cei mai mari actori ai perioadei aceleia şi, poate, unii dintre actorii cei mai mari ai tuturor timpurilor. Să fii partenerul lui Dem Rădulescu, să joci alături de Tamara Buciuceanu Botez, Cornel Vulpe, Stela Popescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Sebastian Papaiani, Nicu Constantin, Ileana Stana-Ionescu a fost nu doar o imensă bucurie, ci un adevărat curs de actorie de film, pe care l-am luat interpretând rolul acestui Bebe Ciupercuţă”.

„Era cât pe ce să rămân cu porecla Fifi…”

„Nici nu ştiam că am acest nume în film… Bebe Ciupercuţă… pentru că în dialogurile mele cu actorii nu s-a pomenit numele meu din film. Sigur, în scenariu era, mi-am învăţat rolul, dar mi-a ieşit din minte, nu se pomenea numele meu în film. În amintirile mele au persistat şi persistă ce au remarcat spectatorii: era cât pe ce să rămân cu porecla FIFI… şi asta pentru că era foarte sonor în film, într-una dintre replicile mele (care se repeta), îi spuneam actriţei Taniei Filip, parteneră în film, „Fii cuminte, fii cuminte!”, iar unii dintre spectatori au asociat numele acesta, Fifi, cu năzdrăvăniile globe-trotter-ului care şi-a propus să înconjoare pământul mergând pe jos. După câteva săptămâni de proiecţii în Bucureşti, copiii începuseră să mă strige Fifi… Am scăpat de această porectă, poate şi pentru că nu-mi era destinată, pentru că exista deja un Fifi, francez, în renumitul film Fifi înaripatul.. aşa că doi Fifi în Europa unită nu încăpeau”.

Sunt mii de Radu Gheorghe, suntem mii!

„Dar Radu Gheorghe, am avut surpriza, nici nu ştiu cum să o numesc… plăcută sau neplăcută, să aflu, în timp ce eu credeam că Radu Gheorghe e doar unul singur şi eu sunt acela, sunt eu şi atât, punct… Ei bine, nu am avut ce să fac şi am căutat pe Internet să văd câţi de Radu Gheorghe există… şi sunt foarte mulţi Radu Gheorghe, sunt mii de Radu Gheorghe, suntem mii! În vâltoarea vieţii, în Bucureşti, am întâlnit un poliţist, miliţian pe vremea aceea, şi chiar a uitat de ce mă oprise (eu trecusem pe galben la semafor) când m-a văzut. S-a bucurat şi el, m-am bucurat şi eu, că purtăm acelaşi nume. Un alt Radu Gheorghe era actor la Teatrul din Galaţi, am mai descoperit un Radu Gheorghe percuţionist şi excelent pictor de icoane… Chiar putem face o formaţie J alcătuită numai de Radu Gheorghe – orchestra simfonică Radu Gheorghe, formată numai din instrumentişti purtând acelaşi nume: Radu Gheorghe.

„Iar asta mă cam încurca, pentru că sărisem peste lecţia de la IATC cu pupatul! Mi-a scos peri albi turnarea scenei…”

Şansa de a juca în Grăbeşte-te încet i-o datorează lui Geo Saizescu, cel care îi văzuse în spectacolele Teatrului Naţioanal şi „unde o cam făceam pe comicul, era certitudinea şi crezul meu artistic că sunt un actor de comedie. Dar foarte mulţi mă percepeau drept june prim, june prim comic, iar asta, cu nu sunt doar comic, ci mai sunt şi june prim, justificată prin faptul că eram tânăr… Ce mă încurca la june prim era faptul că, de cele mai multe ori, ca june prim, dai peste o jună primă în piesă sau în film, aşa cum mi s-a întâmplat şi în Grăbeşte-te încet… şi mai devreme sau mai târziu, trebuie să o pupi. Iar asta mă cam încurca, pentru că sărisem peste lecţia de la IATC cu pupatul. Pentru mine, sărutul era şi rămâne un act intim, pe care nu îl filmezi şi nici într-un caz la anunţul: fiţi atenţi, acum!, iar eu mă pup la comandă cu domnişoara asta… sau cu doamna sau cu cine e necesar şi veniţi să vedeţi! Nu, nu veniţi să vedeţi nimic, deloc! Rămâneţi acasă unde sunteţi! Eu mă pup cu ea în parc sau acasă, sau într-un loc intim, în care ne exprimăm sentimentele de dragoste… Se spune că sărutul e o promisiune pentru mai mult! E, păi ce facem? Filmăm şi mai mult? Acesta a fost chinul meu ca actor în acea perioadă: să fiu socotit june prim şi asta pentru că, mai devreme sau mai târziu, trebuia să pup fata, partenera. Iar în acest film, partenera mea, Tania Filip, a trebuit să suporte sărutul meu, dar sper că ea a reuşit să se transpună mai bine în pielea personajului… Deşi o iubeam în film, totul era perfect până la faza cu pupatul… Mi-a scos peri albi turnarea scenei! Din fericire, a fost doar un singur pupat şi, mă rog, poate câteva duble, şi oricum, în rolul globe-trotter-ului, o tăiam repede de acolo, plecam”.

Întâlnirile cu actorii din Grăbeşte-te încet, frumoase prietenii profesionale

Radu Gheorghe se cunoştea cu mai toţi actorii din distribuţia filmului, dar nu este timp să te bucuri de aceste întâlniri în măsura în care ţi-ai fi dorit: „Ne ştiam din teatru cu majoritatea actorilor, eu îi cunoşteam din teatru, şi ei începuseră să mă cunoască drept un cal breaz, care face tot felul de comedii, care plac publicului, jucam deja la Naţional. De exemplu, cu Dem Rădulescu, am avut în film o relaţie care a consolidat colaborarea profesională pe care o aveam din Teatrul Naţional. Cu Tania Filip – cu care atunci ne-am cunoscut ca actori, o relaţie foarte bună pe platourile de filmare, iar după filmări, s-a consolidat o frumoasă prietenie profesională. Iar cu Tamara Buciuceanu, am dezvoltat o relaţie profesională specială, eu am propus organizatorilor şi împreună am făcut un turneu în Statele Unite.

Dar din păcate, în timpul filmărilor, nu ai timp, nu reuşeşti să te bucuri de relaţiile astea, vine machiajul, trebuie să intri repede în pielea personajului într-un timp foarte scurt, să îi găseşti personajului cele mai importatnte trăsături şi să i le pui în valoare, să iasă ceva credibil. În teatru e altfel, ai mai mult timp, o lună, poate două să tot exersezi personajul şi să interacţionezi cu ceilalţi colegi”.

Filmul Grăbeşte-te încet! s-a filmat într-o perioadă în care toţi actorii erau ocupaţi. „De-abia ruşeai să ajungi în timp util să faci o repetiţie, să filmezi, erai cu sufletul la gură, pentru că seara, filmându-se în Bucureşti, trebuia să ajungi la spectacol. Aşa că erai într-un permanent stres şi contracronometru. Nu era timp de stat prea mult la o cafea, la o discuţie, la o împrietenire, aşa că am mers în inerţia vechilor prietenii – relaţiile s-au consolidat şi aşteptau, practic, alte întâlniri: în film sau în teatru – ceea ce s-a întâmplat”.

Radu Gheorghe, un globe-trotter în propria viaţă, la fel ca personajul său din comedia Grăbeşte-te încet

„Bebe Ciupercuţă mi s-a potrivit! Poate nu atât numele, cât caracterul personajului, felul lui de a fi. Şi eu, ca şi personajul interpretat în film, eram un globe-trotter, nu ocoleam pământul, ci încercam să îl parcurg. Eram la început de drum atât în film, cât şi în această viaţă, care duce, ca şi drumul unui globe-treotter, în acelaşi punct: pleacă dintr-un punct şi ajunge în acelaşi punct. Înconjurăm pământul sau parcurgem propria ta viaţă. Eram la începutul acestui drum şi eu, şi personajul meu. Personajul meu avusese un accident, din care a ieşit basma curată, doar cu o spaimă. Şi eu, ca şi personajul meu, eram firi sportive: caiac, înot, windsurf, călărie, unele dintre ele făcute cu mult entuziasm în Institutul de Teatru. Acum pot recunoaşte că plecam de la socialism ştiinţific şi mă duceam la călărie sau la bazinul de înot. Orice era mai bine decât teorie. Toate acestea, alături de simţul umorului, pe care îl moştenesc din familie, consolidat apoi în întâlnirea cu mari actori, în filmele în care am jucat, m-au recomandat pentru acest rol. Cu excepţia pupăturii pe care trebuia să i-o administrez Taniei Filip, totul a fost perfect!”

„Fac o sută de tracţiuni, o sută de flotări, dar cărămizi nu sparg!”

Cât de credibil a fost cu rolul din acest film, ne povesteşte tot Radu Gheorghe: „Într-un turneu în Germania cu Teatrul Naţional, şoferul autocarului care ne ducea m-a felicitat pentru rolul meu din Grăbeşte-te încet: „Se vede că eşti o fire sportivă: ai făcut karate, ai muschi – şi mi-a verificat muşchii, bicepşii – văd că ai forţă, ai făcut karate, nu am văzut eu cum ai spart cărămida…”. „Nu, nu am făcut karate – pe mine m-a bufnit râsul. Nu sparg nicio cărămidă – bine mi-ar fi plăcut, dar e altă pregătire – eu am făcut caiac, surf, fac o sută de tracţiuni, o sută de flotări, dar cărămizi nu sparg… „A, ba da, ba da, te-am văzut, cum nu?”…Nu… asta a fost la filmare, doar nu era să-mi rupă mâna! Ştiţi, actorii sunt dublaţi în scenele mai dure de cascadori. Aici nu era o scenă dură, totuşi cărămida pe care eu am spart-o în film era o cărămidă spartă în prealabil şi lipită cu un lipici slab, moale, astfel că atunci când am atins-o, s-a desfăcut foarte uşor. „Nu, nu… pe mine nu mă păcăleşti, că sunt karatist!”, a venit replica. Iar eu: „Cum să-ţi demostrez?” A găsit o cărămidă şi mi-a adus-o spunând: „Sparge-o!”. L-am refuzat din nou şi a făcut el demonstraţia: „Uite ce simplu e!”. I-a dat una şi a spart-o. Şi tot nu am reuşit să îl conving că nu spărsesem eu cărămida adevărată în film. Într-un fel m-am bucurat, pentru că asta dovedea că mi-am jucat foarte bine rolul. Chiar i-am impresionat pe mulţi cu cărămida aia. Dacă ştiam, spărgeam mai multe cărămizi!”

„Dacă nu abordam cariera artistică, poate eram şi eu pe lângă Patzaichin – el canoist, eu caiacist…”

De ce nu era în film o scenă cu caiac? Atunci putea să demonstreze… „Eu fiind din Tulcea, vă daţi seama că, vrând-nevrând, am avut o viaţă sportivă. Unchiul meu m-a aruncat în apă de când eram mic, el fiind lângă mine. Zice: „Acum, înoată!” „Ble-ble-ble-ble-ble!” – până la urmă, am înotat, de frică, de ne-frică, din prima zi. Am înotat şi, Dunărea fiind acolo, asta era, asta făceam, şi distracţia, şi sportul nostru de zi cu zi. La un pas, pe urmă, să mă apuc de caiac, pentru că, normal, când a venit vremea trecerii de la copil la băiet, începusem să mă uit după fetişcane şi cele mai drăguţe şi bine dezvoltate erau lipovencele care făceau caiac. Oricum, ele făceau caiac şi canoe de acasă, din Deltă, de unde veneau, aşa că m-am înscris la caiac, ca să pot să vorbesc şi eu cu ele. Şi iată-mă că am început să trag tare la caiac, ca să le ajung. Că astea ziceau „Bună, Gelu!” şi „La revedere!” şi plecau, parcă aveau motor. Auăleu! Păi ce, eu-s mai prost? Deşi eram mai mic decât ele, am tras până când mi-am făcut suficientă forţă să pot ţine pasul cu ele. Aşa că eram destul de bun. Dacă nu abordam cariera artistică, poate eram şi eu pe lângă Patzaichin – el canoist, eu caiacist. Dar n-a fost să fie aşa. Am făcut şcoala de muzică din clasa I, la vioară, şi până la urmă nici vioară n-am făcut, că mi-a fost inoculat microbul teatrului şi zic: „Dom’le, încerc şi eu o dată. Dacă e, să nu trăiesc cu un cui în suflet că n-am încercat. Asta îmi place”. În definitiv – mi-am zis eu atunci, adolescent fiind – în teatru, poţi să foloseşti muzica, poate e un atu important să cunoşti şi un instrument, să poţi să cânţi, pe când în muzică nu te apuci să faci comedie acolo, la vioara a treia… să începi „da’ eu mai ştiu un banc, staţi, opriţi puţin Simfonia a V-a, ştiu eu una mai bună!””. Iar calculul lui, până la urmă, a funcţionat: „Cum-necum, i-am păcălit pe cei din comisie – comisia fiind Sanda Manu şi Octavian Cotescu, cei care m-au luat sub aripa lor ocrotitoare ca pedagogi, m-am dus la clasa Sanda Manu şi am jucat şi în clasa paralelă, Octavian Cotescu – aşa că am trecut uşor de la sport la muzică şi, până la urmă, la teatru, unde iată că mi-au folosit toate, şi pasiunea mea de sportiv, până acum”.

„Dar uneori vântul suflă din spate şi poate te împinge unde trebuie!”

Şi revenind în prezent: „Da, încă merg la Năvodari, nordul Mamaiei, unde există un club de surferi, acum, mai nou, acolo se practică în procent foarte mare, kite – nu m-a prins asta, cu kite-ul, am rămas pe windsurf, îmi plac înotul, caiacul, când prinzi să faci surf pe mare, nu te mai duci pe lac. Aşa că mă puteţi găsi la mare ori de câte ori am un timp liber şi când mi se permite. Acum lucrează în sens invers: la vârsta a treia, ai din ce în ce mai mult timp liber, dar din ce în ce mai puţină forţă, nu mai poţi să învingi chiar toate valurile şi chiar toate vânturile. Dar uneori vântul suflă din spate şi poate te împinge unde trebuie!”

Mulţumesc lui Dumnezeu, sunt fericit că am apucat să joc în Grăbeşte-te încet, un film care a rezistat în timp, mă bucur privind la colegii mei, mulţi dintre ei dispăruţi acum, de la care am învăţat meserie – ştiţi că se spune că meseria de actor se învaţă toată viaţa. Şi trebuie să recunosc că încă învăţ, atât de la mai marii actori ai noştri, cât şi de la cei mai tineri. Practic în continuare meseria de actor, atât cât pot şi mă ajută Dumnezeu.

Vă invit să vedeţi sectacolul „Ludwig, Niccolo & Jo”, un spectacol de divertisment teatral şi muzical, în care sunt trei actori – eu, colegul meu de la Teatrul Bulandra, Mihai Bisericanu şi mai tânăra noastră parteneră, actriţă şi ea, Georgeta Ciocârlan. Vom juca în parcul Muzeului Cesianu, pe Calea Victoriei 151, pe 20 august, la ora 20.00. În aer liber, păstrând distanţa fizică – doi metri în stânga, în dreapta, în faţă, în spate – dumneavoastră, ca spectatori, veţi fi feriţi de orice contact, vi se va lua temperatura la intrarea în grădină, e de preferat să aveţi măşti, totuşi, că sunt actori ştirbi, care scuipă (dar nu la aşa mare distanţă), sper să fie timp frumos… Dar noi să fim sănătoşi! Eu am să vă rog din când în când, dacă veţi purta mască, să scoateţi masca, să văd dacă râdeţi sau plângeţi; dacă râdeţi, continuăm şi vom continua aşa, cu voie bună, trecând pandemia şi măcar să rămânem sănătoşi la cap. Vă mulţumesc şi vizionare plăcută sâmbătă, la TVR 1!”

Seara de sâmbătă este dedicată de TVR 1 blockbuster-ului românesc. Pe 8 august, de la ora 21.10, vedem comedia Grăbeşte-te încet (România, 1981), realizată după un scenariu de Ion Băieşu, producţia fiind ecranizarea piesei „Alibi” a acestuia. Cea de-a treia comedie regizată de Geo Saizescu şi difuzată de TVR 1 îi are în distribuţie pe: Tamara Buciuceanu Botez, Dem Rădulescu, Cornel Vulpe, Stela Popescu, Ştefam Mihăilescu-Brăila, Sebastian Papaiani, Nicu Constantin, Ileana Stana-Ionescu.

Cu umor şi ironie, filmul cu titlul unui proverb latin, „Grăbeşte-te încet” (Festina lente), ne îndeamnă, prin intermediul unei poveşti captivante, să ne aplecăm asupra unor principii importante de viaţă: sinceritatea şi dragostea. Filmul prezintă păţania directorului Dumitraşcu (Dem Rădulescu), un om onest, dar veşnic grăbit, care accidentează un tânăr aiurit, ce mergea pe mijlocul străzii (interpretat de Radu Gheorghe). După ce, iniţial, fuge de la locul faptei, şoferul se întoarce, dar nu-şi mai găseşte victima. Ca din senin, însă, tânărul accidentat reapare în viaţa eroului, bulversându-i familia cu încurcături comico-sentimentale.