ERATA. În week-end-ul trecut, sîntem informaţi de la secţia de presă a M.Ap.N. că nici un elicopter nu s-a ridicat de la sol. Avem, iată, dovezi, că s-a ridicat de pe mare!

MOŢII ÎN PIAŢĂ

Înalţi, osoşi, spătoşi, cam de cincizeci de ani şi mai bine, trei moţi vindeau în Piaţa Obor, căzi şi ciabară. Căzi în care mieii şi marii proprietari de viţă de vie să-şi pună ciorchinii să, lase must» Mustul care fierbe —     cum ar zice Goga.     
Stăteau toţi trei ca trei piscuri din Apuseni: Vlădeasa, Biharea şi Curcubăta. Ca trei puncte ale ţriunghiului aurului: Abrud, Săcărîmb, ZIatna. Sau, aidoma celor trei Crişuri: Căci jale duce Mureşul / Şi duc tustrele Crişuri.    
Stăteau toţi trei ca o sfîntă treime a răscoalei, cioplită în marmură de Arneasa, de Vaşcău, de Cresnia, de Băiţa, din alte taine de pe vatra moţilor aşezată pe marmură şi aur. O treime statuară în măreţia simplităţii el. Ca Horia, Cloşca şi Crişan — mi-am zis, închinîndu-mă numai cu sufletul, ca ochii lor mari să nu mă vadă. Încît înmărmurisem şi eu, ca ei. Umil, în fata statuilor lor. 
— Nu cumpăraţi o cadă sau un ciubăr? Căzile sînt din gorun — zise primul. Ceilalţi doi tăceau frumos.
Şi, deodată, m-a fulgerat un arbore — idee, un arbore —   simbol: gorunul lui Horia. Pomul binelui, nu însă şi al răului, din raiul meu strămoşesc.
— Ba aş cumpăra, fîrtate, că şi eu mi-s de pe acolo. Dar acum n-am nici bani destui, nici cu ce să-l duc acasă. 
— Că noi nu cerem bani mulţi. De dus, sînt furgonete.
— Ştiu — i-am răspuns. Să vedem. Şi mă sfătuiesc şi eu cu nevasta. 
Ceilalţi tăceau frumos.
M-am sfătuit eu nevasta şi am cumpărat o cadă. O cadă mai înaltă decît mine. Aproape cît ei de înaltă. Căci ei, ei aveau şi piedestal, în legenda mea.
— Iertaţi-mă — le-am spus smerit. Nu pot cumpăra decît numai o cadă. Eu am numai o palmă de viţă do vie. Ia, acolo, cît intră într-o curte. Aş lua trei, de la fiecare din voi, cîte decadă,dar …
— Noa, că nu face nimica! Noi trei tot unul sîntem. Ne-am înfrăţit la muncă şi Ia împărţire. Sintem strînşi tus-trei: nimeni nu poate pătrunde printre noi.
Iată trinitatea mea moţească, ardelenească — mi-am zis. Dacă printre trei români nu poate pătrunde nimeni, atunci cum să pătrundă printre milioanele de români, cineva, în Transilvania?
Şi mi-am luat bineţele de Ia tus-trei. Primul a răspuns. Ceilalţi doi tăceau frumos. Deocamdată tăceau frumos. Deocamdată!    

Alexandru ANDRIŢOIU

Ziarul Libertatea din 28 iulie 1990 pag. 1-a

Ziarul Libertatea din 28 iulie 1990 pag. a 2-a

Ziarul Libertatea din 28 iulie 1990 pag. a 3-a

Ambidextru

• PRAGMATICII DIN ARIPA TÎNĂRĂ
Tăriceanu spre exemplu, observă (cu discreţie şi jumătate goală, în timp ce paharul d-lui Patriciu începutul!
Un pahar sau o sticlă, mă rog, un recipient, dacă e să conceptualizăm, pare pe jumătate plin sau pe jumătate gol în funcţie de optimismul sau pesimismul privitorului. Dl. amărăciune) că sticla sa de Pepsi e mereu pe întotdeauna pe jumătate plină. Şi nu e decît

• CU NASUL PE JOS
După ce a făcut ani de zile umor cu chelneri şi frizeri, Nae Lăzărescu a trecut de vreo două luni direct la umor cu miniştri. Ba, încurajat de succes, de vreo cîteva zile a început sa facă şi glume cu prim-miniştri. (Eee, uite că avem şi guvern, băieţi tineri, deştepţi, frumoşi. Da, dar cel mai frumos e tot Petre Roman. Da, domne, dar n-are gît! Asta e şi mai bine că e singurul prim ministru din Europa cu capul pe umeri). Nu s-ar zice că amicul Nae n-are nas! Da, dar atunci de ce arăta zilele trecute ca şi cum şi-ar fi căutat de lucru?

• PISTOLUL DE PROTOCOL
În jurul Milenei Mihăescu, strălucitoarea reporteră-pistol de protocol a Rompresului, vei putea vedea atit confraţi cu vederi de dreapta, cit şi cu vederi de stingă sau de centru, dar niciodată mai jos de redactori şefi. Aici — cu dl. Octavian Ştireanu, redactor şef la „Azi” şi dl. Neagu Udroiu, director general al Rompres.

• S-A MAI DUS UN DON JUAN
E tot mai trist şi universul sentimental al Bucureştilor. Hagi s-a însurat, Adrian Pintea s-a însurat şi nici noi nu mai avem cine ştie ce perspectivă să scăpăm de sub incidenţa Codului familiei.

• NOUTĂŢI PE PLAJA SINISTRULUI
Colegul nostru Dan Constantin a făcut, în concediul petrecut la Neptun, o surprinzătoare, dar benefică, pasiune pentru arta fotografică. Imaginile pe care le-a pus la dispoziţie, atestă că pe litoral, în dreptul plajei Sinistru se poartă pălăriile, în cel mai bun caz.

• INTERDISCIPUNARITATE ÎN TEI
De cînd a trecut de la tratamentul acupuncturistic tradiţional, cu ace, la cel ultramodern cu laser, doctorul Florin Brătilă are tot mai mulţi clienţi şi tot mai puţin timp pentru odihnă şi recreere. Ca urmare el foloseşte orice clipă de răgaz pentru scurte şedinţe de meditaţie Yoga, care redau puterile şi farmecul. Iată-l profitînd de o secundă de neatenţie a unei recente şi încîntătoare noi cunoştinţet făcute marţi după-amiază la orele 16,38, la Tei-Toboc.

Ziarul Libertatea din 28 iulie 1990 pag. a 6-a

Ziarul Libertatea din 28 iulie 1990 pag. a 7-a

***** Firmă cu mari pretenţii, local de lux, servicii impecabile. Mergeţi cu toată încrederea. Merită să vă oferiţi, din când în când, câte o plăcere scumpă 
****Firmă serioasa, local select, cu un anumit specific, servicii de excelentă calitate. Dacă sînteţi înzestraţi cu rafinament şi bani mergeţi să deveniţi clientul casei. 
*** Local bun. De obicei serviciul este corespunzător. Merită să-l frecventaţi dacă vă este drum sau dacă sînteţi cunoscut de personal 
** Este ceea ce se cheamă un local de mîna a doua, chiar dacă preţurile sint, deocamdată de lux. Veţi găsi ceea ce nu vă aşteptaţi şi rareori veţi găsi ceea ce vă doriţi. Încercaţi să vă menajaţi nervii şi manifestaţi prudenţă în toate privinţele. Dacă veţi reveni, o veţi face din motive sentimentale sau de nevoie. 
* Nu merită să riscaţi. 

PE SCURT

***** În Bucureşti nu există încă un astfel de local

**** NAN JING – ambianţă – rafinată; servicii – de bună calitate, bucătăria – specific chinezesc.
      CAPŞA – ambianţă – plăcută, intimă – clientela casei; serviciul – de bună calitate bucătăria – specific franţuzesc.

*** BUCUREŞTI – ambianţă – plăcută,clientelă diversă; bucătăria – specific franţuzesc; serviciul – fără pretenţii
      De acelaşi nivel; Ambasador, Athenee-Palace, Havana, Continental, Pescăruş, Berlin, Lebăda.

**    Nord,     Cişmigiu,    Izvorul Rece, Mărul de aur, Dunărea, Parc, Flora, Podul Mogoşoaiei, Bolta Rece, Capitol, Doi Cocoşi, Bucur,                  Hanul lui Manuc, Herăstrau, Lido, Le President, Carul cu bere, Olimp ’90.    

*    Palace, Doina, Orizont,  Primăvara., Varşovia, Mioriţa, Gambrinus.

La „Le President“ ca la maman acasă!

O săptămînă liniştită, cum ar zice colegii mei — inspectorii muzicali, fără mutaţii spectaculoase în top.
„Capşa“ mai rezistă – încă la comandă fantezi — o intrare rece, cu pate de casă în centru, supă gulaş, chifteluţe. marinate, şniţel tornedo, profiterol, coniac şi cafea, fără să se poticnească decît la vinuri, unde pinot-gris-ul de murfatlar rămîne ca o frînă pe apetit, iar ca variantă nu mai există decît un cabernet destul de îndoielnic ca provenienţă şi metodă de preparare. Mai este, desigur, şi sinistrul sortiment de bere Rahova pe care, amabil, gazdele ţi-l oferă dar nu ţi-l recomandă. Şi totuşi, varietatea listei şi serviciul elegant şi prompt, încă scuză o parte din imperfecţiunile intervenite atît de tumultuos în viaţa localurilor neprivatizate. Preţurile rămîn accesibile.

Nan Jingul îşi răsfaţă din nou clienţii cu o sută de miresme bucheţele ‘şi flori comestibile, dulci picanterii rafinate şi exotice aduse pe garnituri de orez însoţite de misterioase sosuri negre. Dar şi aici sticlele de vin sînt aduse de la acelaşi izvor alb de care te-ai lipsit la „Capşa“ şi de acelaşi izvor roşu, departe de orice tradiţie naţională românească. sau asiatică.

„President“-ul, şi-a pus pe firmă patru stele, dar a fost notat de noi cu două pentru că serviciul a decăzut în două săptămîni la nivel de cantină muncitorească. Bucătăria ezită între un meniu de inspiraţie franţuzească şi cîteva specialităţi româneşti în frunte cu tradţionala friptură, care după ora 22 se restrînge Ia ficat la grătar şi ruladă de curcan. Sortimentul de prăjituri este sărac şi neapetisant, iar cele
cu frişca prezintă serioase riscuri pentru consumatorii cu o constituţie normală. Pe terasă e preferabil să nu-i tulburaţi pe chelnerii care fumează, tăifăsuiesc şi se ceartă „ca la maman acasă”.

Surpriză neplăcută la Bolta Rece unde, din bogăţia de specialităţi de pînă mai deunăzi, bucătăria mai ţine doar braşovence şi rinichi spălaţi la repezeală. E unul din restaurantele care cade la două stele. Clientela din cartier continuă să frecventeze terasa în speranţa că degradarea firmei va îngheţa măcar la acest nivel. Oricum, e preferabil să iei masa aici decît să te arunci în valurile de o curăţenie îndoielnică de la Lido, unde serviciul este de-a dreptul duşmănos, vinul prost şi preţurile exorbitante. (Două antreuri de ficăţei, două şniţele, două sticle de vin recomandat drept Pinot Gris şi două sticle de apă potabilă — 879 de lei !).

La unii particulari, nu s-au schimbat, din păcate, decît preţurile. La Doi Cocoşi poţi să mănînci la fel de prost, atîta doar că enervarea te costă mai mult (două porţii de pastramă de berbec însemnînd cinci zgîrciuri preparate şi două sticle de Biborţeni — 254 de lei). E drept, anumite semne bune se arată dinspre „OIimp“ — restaurant particular recent deschis în Colentina unde o ambianţă primitoare, serviciul ceva mai prompt, şi preţurile rezonabile, tind să transforme o cîrciumă, cu aspect de hală, într-un local plăcut şi accesibil. Deocamdată, două stele.

Dacă la sfîrşit de săptămînă coborîţi spre Herăstrău, feriţi-vă să călcaţi la spelunca „Mioriţa”    

Inspector L

Ziarul Libertatea din 28 iulie 1990 pag. a 8-a

Stalin – părintele terorismului roşu

Preludiul războiului

Relaţiile sovieto-germane

(Urmare din nr. 171)

În acest fel s-a încheiat pactul Ribbentrop-Molotov, cum a fost numit în Occident. Noi ştiam perfect de bine că Hitler încerca să ne înşele pe noi cu Tratatul. Am auzit cu propriile mele urechi cînd Stalin spunea: „Totul e un joc să vezi cine-l poate prosti pe cine. Ştiu ce vrea Hitler. El crede că m-a dat gata, dar în realitate eu sunt acela care l- am tras pe sfoara!” Stalin i-a spus lui Voroşilov, Beria mie şi multor membri ai Biroului Politic, că din cauza acestui Tratat războiul se va depărta de noi pentru un timp îndelungat (1). Noi vom vedea ce se întîmplă.

Existau unii oameni care gîndeau  aşa deoarece Hitler a vrut să trateze cu noi, fiindcă i-a fost frică să ne atace. Această interpretare a Tratatului era foarte măgulitoare pentru noi. Numeroşi oameni din U.R.S.S. credeau cu adevărat aceasta şi se felicitau. Dar noi, conducătorii guvernului, ştiam bine. Noi nu ne-am prostit. Ştiam că vom fi tîrîţi în război, deşi presupun ca     Stalin spera că englezii şi francezii îl vor epuiza pe Hitler şi vor reuşi să-i răstoarne planul de a distruge Ocidentul mai întîi, iar apoi să se întoarcă spre Est. Această speranţă a Iui Stalin trebuie să fi făcut parte din strategia care a făcut să acceptăm semnarea tratatului.

Cred că pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 era inevitabil din punct de vedere istoric, date fiind împrejurările vremii şi că în ultimă analiză el era profitabil pentru Uniunea Sovietică. Era asemeni unui gambit în jocul de şah: dacă n-ar fi făcut această mişcare, războiul ar fi izbucnit mai devreme, spre marele nostru dezavantaj. Faptul este că ni s-a acordat un răgaz. Cred că marea majoritate a partidului considera semnarea Tratatului ca înţeleaptă din punct de vedere tactic din partea noastră, deşi nimeni nu putea să declare aceasta public. Noi nu puteam nici măcar să discutam Tratatul la şedinţele de partid. Pentru noi a explica motivele semnării Tratatului într-un limbaj  de-a dreptul gazetăresc, ar fi fost dăunător şi în afară de aceasta nimeni nu ne-ar fi crezut. Era foarte greu pentru noi — în calitate de comunişti, ca antifascişti, ca oameni categoric opuşi poziţiei filozofice şi politice a fasciştilor — de a accepta ideea unirii forţelor noastre cu Germania: Era destul de dificil să acceptăm noi înşine acest paradox. Ar fi fost imposibil să-i  explicăm omului de pe stradă. De asemea n-am putut să admitem în mod direct că am încheiat un acord de coexistenţă paşnică cu Hitler. Coexistenţa ar fi fost posibilă cu germanii în general, dar nu cu fasciştii hitlerişti.

Din partea lor, germanii foloseau de asemenea Tratatul ca o manevră pentru a cîştiga timp. Idealul lor a fost de a diviza şi cuceri naţiunile care se uniseră contra Germaniei în primul război mondial şi care puteau să se unească din nou contra Germaniei. Hitler dorea să-şi trateze adversarii pe rînd, unul cîte unul. Era convins că Germania fusese înfrîntă în primul război mondial, deoarece încercase să lupte simultan pe doua fronturi. Tratatul semnat cu noi era o cale pentru el de a încerca să limiteze războiul viitor la un singur front.

Tot timpul englezii şi francezii, ca şi întreaga presă burgheză, încercaseră să-l împingă contra Uniunii Sovietice, afirmînd că „Rusia nu este altceva decît un colos cu picioare de lut!”. Angliei şi Franţei le-ar fi plăcut să fi stat să privească cum se încaieră Germania si Uniunea Sovietică şi cum termină una cu cealaltă. Englezii şi francezii îşi frecau mîinile încîntaţi la ideea de a şedea molcomi în timp ce furia lui Hitler ar vărsa sîngele nostru, ar cotropi teritoriul nostru şi bunurile noastre. Dacă consideri războiul ca o vânătoare poţi să-I vezi în felul următor: oferea posibilitatea să ne ascundem în spatele tratatului şi să scăpăm de gloanţele care urmau să zboare curînd — evitînd astfel soarta pe care puterile occidentale sperau că o vom avea. Dacă rezultatul era acesta, atunci cred că Tratatul Ribbentrop—Molotov era pe deplin justificat. 

Hitler s-a apropiat de noi mai întîi cu propunerea sa pentru un Tratat, făcută prin ambasadorul său la Moscova, Schulenburg. După cum a demonstrat-o istoria, Schulenburg era sincer pentru întărirea relaţiilor paşnice între Germania şi Uniunea Sovietică. Nu există îndoială că el s-a opus planului lui Hitler de a porni război împotriva noastră. Cînd Molotov I-a invitat să discute un subiect relativ la Tratat, Schulenburg era radios. „Dumnezeu însuşi a venit în ajutorul nostru!” a declarat el. În vrernea aceea noi credeam că ei joaca teatru dar mai tîrziu ne-am dat seama ca bucuria Iui cu privire la Tratat fusese sinceră. A înţeles necesitatea de a aşeza relaţiile Germaniei cu Uniunea Sovietică, pe un fundament de pace. prietenie şi pe principiul mutual, obligatoriu al neagresiunii. El trebuie să fi raportat punctele de vedere lui Hitler, dar Hitler nu acorda atenţie anumitor puncte. Schulenburg a luat parte la complotul contra lui Hitler în 1944. Complotul a eşuat şi el a fost printre cei executaţi.    

În cursul perioadei imediat următoare semnării Tratatului, Stalin şi Hitler şi-au îndeplinit — sau cel puţin pretindeau că-şi îndeplinesc — obligaţiile lor reciproce stipulate în Tratat. A existat un schimb destul de detaliat de informaţii, după cîte îmi amintesc, din rapoartele frecvente ale lui Molotov către Stalin: „Schulenburg a spus… Schulenburg a transmis…” şi aşa mai departe. Schulenburg era însă mai interesat în a lua informaţii de la noi, decît în a ne transmite. Mi-amintesc o dată cînd eram la Stalin, Molotov a povestit următoarele: Îl chemase pe Schulenburg la el, unde Schulenburg a observat stenografi care transcriau informaţiile radio şi a remarcat: „De ce faceţi copii stenografice… ?” Apoi s-a întrerupt, scurt, dar Molotov a memorat incidentul şi I-a reţinut. Şi-a dat seama din ceea ce i-a scăpat lui Schulenburg că evident germanii aveau ceva mijloace mecanice pentru înregistrarea informaţiilor transmise prin radio şi de aceea n-aveau nevoie de stenografi. . Numai după război am descoperit existenţa magnetofoanelor, care au explicat de ce serviciul de informaţii german a fost capabil să înregistreze informaţiile transmise prin radio, mult mai bine decît noi. Radiogramele secrete erau transmise foarte repede şi este imposibil pentru un stenograf să Ie transcrie. Ce este mai mult, ele erau cifrate. Un magnetofon le poate înregistra şi apoi sînt ascultate încet încît pot fi decodate. Astfel, comentariul oprit brusc al lui Schulenburg, faţă de Molotov ne-a dat prima indicaţie că germanii inventaseră magnetofonul.

În concordanţă cu Tratatul, se presupunea că noi dăm germanilor o anumită cantitate de grîne, petrol şi alte produse. Koin, ne-a îndeplinit toate livrările în mod punctual. Hitler era presupus să ne compenseze cu un crucişător de război. El a trimis chiar specialiştii săi să ne ajute să înarmăm crucişătorul. A sosit Ia Leningrad un ofiţer de marină german, de grad superior, pentru a ajuta la supravegherea lucrărilor de utilare a vaporului. S-au amenajat pentru el condiţii de încartiruire şi de lucru adecvate. Apoi a izbucnit un scandal. Se pare că serviciul nostru de informaţii instalat în apartamentul lui tot felul de aparate de ascultare şi fotografiere. Se pare că amiralul acesta era un admirator ai sexului opus, încît serviciul nostru de informaţii I-a încurcat cu o femeie tînără apoi a încercat să-i fotografieze în poziţii indecente cu ea. Aceasta a continuat un număr de nopţi, pînă cînd amiralul a auzit un zgomot vîjîitor. A început să caute in jurul lui şi a mişcat un tablou mare care era atîrnat pe perete. În tablou se tăiase o mică ferestruică, iar în spatele acesteia se afla un aparat de fotografiat. El a prezentat imediat o plîngere. Cekistii noştri crezură că I-ar putea compromite şi înrola în serviciul lor, dar pe superiorii amiralului german îi interesa prea puţin că el avusese legături cu o femeie(3). 

Hitler personal a făcut tărăboi cu privire la ceea ca se întîmplase. Mi-aduc aminte că Stalin a fost foarte supărat pe Beria din pricina procedeului cekiştilor în toata această chestiune. În acest fel am aflat eu de existenţa crucişătorului. Mai tîrziu, cînd s-a încheiat războiul, crucişătorul continua şă fie la Leningrad neterminat. Unii oameni au crezut că Hitler ne-a dat crucişătorul, deoarece el era gata să-şi împartă puterea militară cu noi. În realitate, Hitler credea că înainte de a se termina crucişătorul, el va distruge Uniunea Sovietică, iar crucişătorul va fi din nou al lui.

Îmi amintesc un alt exemplu de felul cum Hitler încerca să dea aparenţa unei conformări onorabile la condiţiunile Tratatului de neagresiune. Noi am avut un contract cu firma de armament cehoslovacă, numită Skoda, care trebuia să construiască tunuri antiaeriene pentru noi. Acestea erau tunuri bune, de 88 mm, care erau fabricate în concordanţă cu modelele pe care noi Ie cumpărasem deja de la Skoda. S-a presupus, de asemenea, că trebuia să primim tunuri de 205 mm, Cînd Hitler a invadat Cehoslovacia. Skoda a încetat executarea contractului. Hitler a intervenit el însuşi şi a ordonat că Skoda să continue în a executa comanda noastră. Skoda s-a supus şi ne-a livrat un anumit număr de tunuri grele de 205 mm. dar nu suficiente. Tunurile antiaeriene de 88 mm au fost, totuşi, adaptate pentru producţie de către fabricile noastre. Ele au jucat un rol important în război, atît de tunuri antiaeriene, cît şi de tunuri antitanc.

În cursul întregii acestei perioade, germanii au studiat capacitatea noastră tehnologică, în mod special calitatea echipamentului nostru mecanizat. Şi au simţit slăbiciunea noastră şi aceasta i-a incurajat. În cele din urmă s-a demonstrat însă că ei ne-au subestimat foarte mult.

Începînd din 1940 au apărut numeroasa probleme controversate în relaţiile noastre cu Hitler. După consultări prelungite între noi, am hotărît că Molotov ar trebui să plece la Berlin. Eu am venit la Moscova în octombrie sau în noiembrie 1940, după ce Molotov se întorsese din călătoria sa. El a arătat că se luaseră măsuri de securitate severe în timpul călătoriei sale cu trenul de la graniţa sovietică şi pînă la Berlin şi că în timpul negocierilor aviaţia engleză a executat un raid aerian, forţînd pe Hitler şl anturajul său să intre într-un adăpost antiaerian. Molotov a spus că adăpostul antiaerian fusese deja folosit frecvent.(4) Molotov, taciturn prin fire, I-a caracterizat pe Hitler ca pe un om nesociabil, oare nu pune mîna pe nici un fel de băutură. La o masă oficială Hitler n-a ridicat nici chiar paharul său cu vin şi i s-a servit ceai în timpul mesei

Din răspunsurile lui Molotov la întrebările lui Stalin, eu am tras concluzia că această călătorie a întărit convingerea noastră generală după care războiul era inevitabil şi probabil iminent. Faţa şi atitudinea lui Stalin manifestau semnele preocupării sale dar rareori ne împărtăşea nouă preocuparea sa sau chiar să ne ceară părerea, cu privire la ceea ce trebuia să se facă. Îmi amintesc că atunci cînd Hess a fugit în Anglia germanii au răspîndit vestea deformată că a zburat, eu spus lui Stalin: Germanii ascund ceva. Nu cred ca zborul lui Hess în Anglia este realmente o fugă din Germania. Cred că el trebuie să fie in realitate într-o misiune secretă din partea lui Hitler pentru a negocia cu englezii curmarea bruscă a războiului în occident, pentru a elibera mîinile lui Hitler pentru a se îndreptă spre Est(5).

Stalin m-a ascultat apoi a zis : „Da. Aceasta este: Dumneata ai înţeles exact”. El nu şi-a dezvoltat ideile mai departe cu privire Ia acest subiect. S-a mulţumit să se declare de acord. Era mult de cînd ne obişnuisem cu practica conform căreia dacă nu ţi se spune ceva, tu nu trebuie să insişti. Aceasta poate să fie o metodă indicată pentru a trata cu funcţionarii, dar nu este o cale pentru a trata cu membrii guvernului. A ţrata în acest fel cu membrii organului conducător al partidului şi ţării este o violare a tuturor normelor ce trebuie respectate dacă partidul trebuie să fie, cu adevărat democratic. Aceasta este însă ceea ce se întîmpla în partidul nostru, partidul lui Lenin, în anii ’30 şi ’40. Informaţiile erau seIectate  cu grijă, limitate şi cîntărite de Stalin înainte de a fi     trecute membrilor Biroului Politic. El nu avea dreptul să facă asta, in concordanţă cu statutele partidului. Faptul că o făcea însemna o altă manifestare a conducerii arbitrare, care căpătase caracterul unei legi în timpul lui Stalin.    

Am venit din nou la Moscova în timpul iernii, la sfirşitul lui, 1940 sau la începutul lui 1941. De îndată ce am sosit am primit un mesaj că Stalin doreşte să mă vadă…
Îmi reamintesc un alt exemplu despre nereuşita lui Hitler. Germanii au regizat ocuparea Danzigului ca şi cum ar fi fost un spectacol de cinema. Au aşezat camere de luat vederi în prealabil şi au filmat bătălia de pe mare şi de pe uscat. Ei au încercat să difuzeze filmul acesta tuturor ţărilor din lume. Hitler dorea să-şi etaleze forţa şi să-şi paralizeze viitorii adversari, inspirîndu-le frică. El dorea ca Iumea întreagă să vadă ce lovituri irezistibile au putut da trupele fasciste şi să răspîndească teroarea. Hitler a propus ca Stalin să-i primească filmul şi să fie prezentat în cinematografie noastre. Stalin s-a declarat de acord cu o condiţie: „Vom difuza filmul vostru, dacă şi voi le veţi difuza pe ale noastre”. Noi aveam unele filme proprii foarte impresionante, arătînd trupele noastre la manevre şi la parăzi. Natural, aşa cum se aştepta Stalin, Hitler nu putea fi de acord cu acest schimb. În acest fel a contracarat Stalin încercarea lui Hitler de a submina voinţa noastră. Filmul lui Hitler ne-a fost totuşi trimis şi l-am urmărit la Kremlin împreună cu Stalin. Era foarte deprimant. Noi ştiam foarte bine că urmam să fim ţara următoare împotriva căreia Hitler a plănuit să-şi îndrepte armata.

În vremea aceea se prezenta la noi o piesă numită „Cheile spre Berlin”, într-un număr de teatre. Aceasta facea parte din campania noastră de a ne întări moralmente în vederea apropiatului război. Germanii îşi trimbiţau invincibilitatea şi că toate ţările de pe pămînţ vor cădea curînd sub puterea lor. Această piesă a noastră era o reamintire că au existat deja ocazii în istorie cînd trupele ruseşti i-au distrus pe germani, au cucerit oraşul Berlin şi au primit cheile capitalei germane. Din nefericire, după cum s-a constatat, noi n-am reuşit sa primim cheile Berlinului la sfirşitul celui de-al doilea război mondial, dar trebuia să le avem de drept.    

Culegere şi adaptare de Viorel TURCUŞ

1  Războiul Ia care se referă Hruşciov este „Marele război pentru Apărarea Patriei” dintre Rusia si Germania, care n-a izbucnit decît in iunie 1941.

2 Contele Werner, von der Schulenburg a făcut de fapt tot ce putea pentru a păstra pacea dintre Germania şi Rusia.

3 Episodul acesta este caracteristic pentru comportarea poliţiei secrete sovietice, acum ca şi atunci. Singura critică a lui Hruşciov pare a fi că operatorii au fost descoperiţi.    

4 În noaptea de 13 nov. 1940 cînd Ribbentrop şi Molotov erau într-un punct critic al negocierii „sferelor de influenţă” şi a „aspiraţiilor teritoriale”, aviaţia engleză a efectuat un zbor deasupra Berlinului. În timpul raidului — după cum i-a povestit mai tîrziu Stalin Iui Churchill la Teheran — germanii insistau că Anglia ar fi sfîrşită. „Dacă este aşa — a replicat Molotov — atunci de ce sîntem noi in acest adăpost şi ale cui sînt bombele care cad deasupra noastră ??“  Vizita Iui Molotov la Berlin a fost pentru Hitler ultima ocazie. O lună mai tîrziu el a semnat directiva nr. 21 intitulată „Operaţiunea Barbarossa” ordonînd generalilor săi să se pregătească să nimicească Rusia înainte de a termina războiul contra Angliei.

5 Mulţi ruşi, mai cred încă şi astăzi că Anglia a intrat într-un fel de conspiraţie cu Hess.