Aveti un Pont
România din servieta goală. A lui Iohannis
Am fost ieri prea optimist. Am lăsat deschis și un scenariu pozitiv în ceea ce privește rezultatul consiliului maraton al Uniunii Europene. Am pus confuziile, neclaritățile și contradicțiile din scurta declarație a lui Klaus Iohannis cumva pe seama fie a oboselii, fie a entuziasmului său. Dar m-am înșelat. Amarnic. România a pierdut o șansă imensă. Pentru că nu a negociat nimic. Președintele României s-a predat din capul locului în mâna partenerilor europeni. Și iată demonstrația.
Așadar Klaus Iohannis, înecându-se de fericire, ne-a anunțat că la capătul unor ședințe prelungite și furtunoase, România a înregistrat o mare victorie. Obținând 79,9 miliarde de euro pentru relansarea economică și pentru marile proiecte de infrastructură. O zi mai târziu, victoria se transformă în înfrângere. O înfrângere usturătoare.
Această înfrângere de mari proporții reiese cu claritate din studierea documentului final al Consiliului UE. Un Consiliu pe drept cuvânt istoric. Niciodată în istoria Uniunii Europene nu a fost gândit și demarat un program atât de ambițios și de generos de dinamizare a economiei pe de-o parte și de ridicare a gradului de coeziune, practic de solidaritate, pe de altă parte. România, dacă prin președintele ei ar fi negociat capitol cu capitol, ar fi avut imens de câștigat. Dar a pierdut. E limpede că domnul Klaus Iohannis nu a negociat nimic. Faimoasa sa servietă maro a fost fie goală, fie burdușită cu sandvișuri.
Ce reprezintă până la urmă cele 79,9 miliarde de euro? Din această sumă de bani, 16 miliarde sunt împrumuturi. Care se adaugă uriașelor împrumuturi cu dobânzi mari angajate în mod iresponsabil pe termen lung de ministrul Finanțelor Florin Cîțu. Contribuția României la bugetul european este într-o creștere accentuată. S-a ajuns la 1,7 miliarde pe an. Deci, în perioada de referință prognozată în acest Consiliu European istoric, noi vom achita în total 24 de miliarde. Între timp, așa cum s-a stabilit, Uniunea Europeană va impune statelor membre noi taxe. Pentru ca în final cetățeni europeni să poată returna împrumuturile uriașe angajate în perioada imediat următoare de Consiliul Uniunii. În propunerea inițială, convenită în principiu tot la nivelul Consiliului, România urma să beneficieze nu de 79,9 miliarde, ci de 85 de miliarde de euro. Deci am pierdut din start, în absența unui negociator ferm, 5,1 miliarde de euro. Fără a mai lua în discuție faptul că a existat și un scenariu fluturat pe sub nasul României, conform căruia urma ca țara noastră să poată accesa din totalul de 1800 de milarde de euro, 100 de miliarde de euro.
Cum stăm față de celelalte state europene, dintr-o categorie asemănătoare cu cea a României? Polonia primește 174 miliarde. Italia – 209. Grecia, cu o populație la jumătate decât cea a României, 80 de miliarde. Fix ca România. Statistica nu minte. Cifrele de mai sus îl dau de gol pe Klaus Iohannis. Dar situația este și mai rea.
La acest Consiliu maraton s-au discutat și s-au bătut în cuie și alte pachete financiare, care vin în sprijinul unor state. Cum este de exemplu dezvoltarea rurală. Bugetul de care a beneficiat România la acest capitol a fost de 7,1 miliarde. Cu Klaus Iohannis „negociator”, macaroana a fost tăiată. La 6,2 miliarde. Am pierdut deci aici aproape un miliard. Inițial ni s-a dat pe la nas un buget mult mai mare pentru relansarea economică, din care două treimi urmau să fie granturi. Adică sume pe care nu mai trebuia să le returnăm. Acum bugetul alocat României este mai mic, iar granturile reprezintă doar o jumătate.
Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, trage un puternic semnal de alarmă. El precizează că România nu a fost luată deloc în calcul în ceea ce privește o serie de alocări privind politica de coeziune și, atenție, politica agricolă. Sunt cele mai importante două domenii pentru țara noastră. Pentru că ne afăm în concurență în domeniul agricol cu alte state puternice din Europa. Povestea sparanghelului german versus sparanghelul românesc, atunci când am scris-o, s-a referit în esență la faptul că românii se transformă în mod voluntar în sclavi pe plantațiile germane, pentru că fermierul român nu este încurajat nici de la Bruxelles și nici de la București prin pachete de stimulente financiare să cultive el însuși sparanghel. Această istorie poate fi imediat extrapolată la toate produsele rezultate din agricultură. Și tocmai în acest domeniu suntem loviți în moalele capului. Cât privește politica de coeziune, unde de asemenea am fost săriți din schemă, era vital pentru România să primească fonduri substanțiale. Altfel cum Dumnezeu am mai putea prinde din urmă statele dezvoltate ale UE?
Există o decizie a Uniunii Europen extrem de importantă de care președintele Klaus Iohannis a uitat cu desăvârșire. Statele care pierd cetățeni într-un procent mai mare de 1% pe an beneficiază în compensație, dar și pentru a fi oprită hemoragia, de la Uniunea Europeană de sume importante de bani, reprezentând 500 de euro per persoană pierdută. Noi suntem statul UE care cunoaște cel mai mare exod de populație din întreaga istorie a lumii într-o perioadă atât de scurtă și fără a fi trecut prin vreun război sau vreo mare calamitate naturală, și, deși există acest mecanism pus la punct la Bruxelles, nu primim în compensație niciun cent în schimbul exportului de forță de muncă.
Statele UE care au zone mai puțin dezvoltate, România fiind dacă vreți un prototip în acest sens, mai primesc suplimentar 400 de milioane de euro anual. Întrucât în servieta lui Klaus Iohannis nu a existat niciun document în acest sens, iar în capul președintelui nicio preocupare, am pierdut la acest capitol 400 de milioane de euro.
Pentru încurajarea competitivității, creșterii economice și a sporirii numărului locurilor de muncă, din nou sunt alocate fonduri care ne ocolesc. Să facem acum un inventar al alocării de fonduri pentru agricultură și pentru rezolvarea unor probleme de natură structurală din acest domeniu. Desigur un inventar din care, din nou, România lipsește. Un domeniu absent și din servieta și din capul lui Klaus Iohannis. Un inventar extrem de trist pentru noi. Iată, Bulgaria primeste 200 de milioane pentru regiuni mai puțin dezvoltate. Cehia, 1,15 miliarde pentru sporirea gradului de coeziune agricolă. Polonia, 600 de milioane pentru regiuni mai puțin dezvoltate. Portugalia, 300 de milioane de euro pentru regiuni de tranziție. România, zero barat.
Sectorul agricol este încurajat în Grecia pe banii UE cu 300 de milioane de euro. În Slovacia, cu 200 de milioane de euro. În Croația, cu 100 de milioane de euro. În Franța, cu 1,6 miliarde de euro. În România, din nou, nimic.
Îmi pare extrem de rău, dar trebuie să constat că avem un președinte ales pe două mandate, care din punctul de vedere al interesului național reprezintă un zero barat. Dar nu este suficientă simplă constatare a acestui fapt, de acum demonstrat. Mai trebuie să fac o observație. Și anume că exclud cu desăvârșire ipoteza conform căreia președintele Klaus Iohannis ar fi total pafarist la acest capitol vital pentru un șef de stat al negocierilor politice. Așa ceva este exclus. El a dovedit că este un iscusit negociator atunci când a devenit președintele Forumului Democratic al Germanilor din România. În această calitate, a reușit să negocieze cu autoritățile administrației centrale de la București adjudecarea unui patrimoniu uriaș, care aparținuse Grupului Etnic German, organizație fascistă criminală, condamnată ca atare în baza Tratatului de Pace și Convenției de Armistițiu și al cărei patrimoniu a fost confiscat de statul român la solicitarea Marilor Puteri, pentru că o bună parte din el fusese obținut prin jaf. Iar Klaus Iohannis a știut să se facă luntre și punte pentru a pune mâna pe această uriașă avere, în valoare de mai multe miliarde de euro. Tot el s-a priceput de minune să negocieze cu Guvenul României și cu guvernele altor state, atunci când Sibiul, condus de el în calitate de primar, a devenit capitală culturală europeană. După care să ne amintim că a negociat cu USL, ajungând să fie propus ca vicepremier al României. Calitățile lui de bun negociator au fost demonstrate și atunci când a căpătat brusc relevanță în PNL. O relevanță atât de mare, încât a reușit să-i dea brânci lui Crin Antonescu, înșurubându-se în locul acestuia în caliate de președinte. Și așa mai departe, exemplele pot continua.
Prin urmare, România suferă un eșec uriaș la Bruxelles nu fiindcă președintele Klaus Iohannis este incapabil să negocieze. Ci fiindcă nu a vrut să negocieze. Iar de ce nu a vrut, vom afla cu certitudine mai devreme sau mai târziu. Până atunci însă, eu avansez ipoteza conform căreia el și-a asumat în mod deliberat comportamentul de vasal al Germaniei. În numele poporului român. Fără să întrebe poporul român dacă este de acord. Iar acum, cei care l-au ales și cei care nu l-au ales culeg roadele.
Sorin Rosca Stanescu
Administratie
Contractele și facturile nu trebuie să aștepte și de ce formalizarea contează
Prima comandă serioasă poate veni mai repede decât se așteaptă fondatorul. Clientul cere ofertă, contract și factură, iar proiectul care părea încă în test trebuie să răspundă ca o afacere organizată. Formalizarea făcută în grabă poate duce la documente incomplete și termene ratate.
Contractul nu este rezervat proiectelor mari. Chiar și pentru un serviciu de câteva ore, el poate stabili ce se livrează, până când, la ce preț și ce se întâmplă dacă una dintre părți întârzie. Mesajele schimbate informal sunt utile, dar rareori acoperă toate aceste puncte.
Pentru un profesionist care lucrează singur, infiintare pfa ploiesti poate fi pregătită înainte de acceptarea proiectelor recurente. Activitatea autorizată trebuie să corespundă serviciului oferit, iar sistemul de facturare și evidență trebuie stabilit împreună cu un contabil.
Dacă sunt implicați asociați, angajați sau livrări care presupun investiții, infiintare firma ploiesti poate construi un cadru mai potrivit. Persoana care semnează în numele societății trebuie să aibă dreptul de reprezentare, iar obligațiile asumate trebuie urmărite în interiorul echipei.
Și avansul are nevoie de reguli. Clientul trebuie să știe ce rezervă plata, când începe lucrarea și în ce condiții suma poate fi restituită. Pentru furnizor, avansul nu ar trebui cheltuit fără legătură cu obligația pentru care a fost încasat.
O afacere pregătită poate răspunde rapid fără să improvizeze. Are datele corecte, un model de contract adaptabil și un proces pentru emiterea și arhivarea facturilor. Aceste lucruri nu garantează plata la timp, dar reduc neînțelegerile și arată clientului că proiectul este administrat serios. Când apare o modificare, părțile au un punct de plecare clar pentru renegocierea termenului, prețului sau conținutului livrării.
Actualitate
Greșelile administrative care pot întârzia lansarea unei afaceri
O afacere poate avea clienți interesați și un buget pregătit, dar lansarea se poate bloca într-un detaliu administrativ. Cele mai neplăcute întârzieri apar când documentele sunt completate separat, fără o verificare finală a numelor, adreselor, activităților și semnăturilor.
Rezervarea denumirii este un exemplu. Pentru PFA, firma profesionistului include numele și prenumele titularului, împreună cu forma de exercitare. Pentru o societate, denumirea urmează propria procedură de verificare și rezervare. Folosirea aceleiași logici pentru ambele dosare poate produce confuzie.
Într-un dosar de infiintare pfa craiova, apar frecvent întrebări despre sediul profesional, desfășurarea activității la terți și documentele de calificare. Nu toate profesiile au aceleași cerințe. Tocmai de aceea, lista generală de acte trebuie adaptată la activitatea declarată.
La infiintare firma craiova, necorelările pot apărea între actul constitutiv, cererea de înregistrare și declarațiile privind funcționarea. Dacă obiectul principal și activitățile secundare nu sunt alese corect, antreprenorul poate descoperi după lansare că serviciul pe care vrea să îl factureze nu este acoperit de structura pregătită.
O altă sursă de probleme este utilizarea unor modele vechi. Formularele și procedurile se actualizează, iar CAEN Rev.3 se aplică documentelor depuse pentru noile înregistrări. Un fișier păstrat de la un proiect anterior poate conține rubrici sau clasificări care nu mai corespund situației curente.
Verificarea finală trebuie făcută înainte de depunere, nu după primirea unei cereri de completare. Numele, datele de identificare, dovada sediului, codurile CAEN și semnăturile merită controlate în aceeași ordine în care apar în dosar. Este o etapă scurtă, dar poate proteja data planificată pentru începerea activității.
Aveti un Pont
Condițiile minime pentru înscrierea la cursurile de conducere în 2025
Înscrierea la o școală de șoferi presupune îndeplinirea unor condiții legale clare, stabilite prin legislația rutieră în vigoare. Fie că te pregătești pentru categoria B sau pentru o categorie superioară (C, D, E), trebuie să știi exact ce documente sunt necesare și ce cerințe minime trebuie îndeplinite pentru a fi acceptat la cursuri.
✅ Condițiile minime generale pentru înscriere
Pentru a te putea înscrie la cursurile unei școli de conducere auto trebuie să îndeplinești următoarele criterii:
-
Vârsta minimă legală
-
16 ani împliniți pentru categoria AM, A1
-
18 ani pentru categoria B, BE, C1
-
21 de ani pentru categoria C, D, Tr
-
-
Domiciliul sau reședința în România
Este obligatoriu să ai un act de identitate valabil emis pe teritoriul României. -
Apt medical și psihologic
Trebuie să efectuezi un examen medical auto și o evaluare psihologică la o clinică autorizată. -
Cazier judiciar școală de șoferi
Documentul care atestă lipsa condamnărilor penale pentru infracțiuni rutiere este obligatoriu pentru toți cursanții.
🧾 Cazierul judiciar pentru înscriere la școala de șoferi
Autoritățile solicită prezentarea unui cazier judiciar curat, fără mențiuni privind:
-
conducerea unui vehicul fără permis,
-
conducerea sub influența alcoolului sau substanțelor interzise,
-
uciderea sau vătămarea corporală din culpă în context rutier,
-
părăsirea locului accidentului.
Fără un cazier judiciar favorabil, școala de șoferi nu poate accepta înscrierea.
🌐 Cum obții rapid cazierul judiciar pentru școala de șoferi
Dacă nu vrei să pierzi timp la ghișee, poți solicita documentul complet online, legal, prin intermediul unei platforme autorizate.
Pe site-ul cazierul-judiciar-online.ro poți obține cazierul judiciar pentru școala de șoferi în doar 24–48 de ore, fără deplasare.
Avantajele obținerii online:
✅ Fără cozi la Poliție
✅ Proces 100% digital
✅ Valabilitate oficială pentru înscriere
✅ Livrare prin e-mail sau curier
📋 Alte documente necesare pentru dosarul de școală de șoferi
Pe lângă cazierul judiciar, vei avea nevoie de:
-
actul de identitate (copie și original),
-
fișa medicală auto,
-
aviz psihologic,
-
cererea tip a școlii,
-
dovada plății taxelor aferente cursurilor.
⏱️ Valabilitate și momentul prezentării
Cazierul judiciar are o valabilitate de 6 luni, însă este recomandat să-l prezinți cel mult la 30 de zile de la eliberare, pentru a evita eventuale actualizări în bazele de date.
🚦 Concluzie
Cazierul judiciar pentru școala de șoferi este un document obligatoriu, menit să garanteze că viitorii conducători auto nu au fost condamnați pentru fapte rutiere grave.
Alege varianta modernă și sigură – comandă-l online de pe cazierul-judiciar-online.ro și finalizează rapid dosarul pentru înscriere la cursurile de conducere.
-
Exclusivacum 4 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 2 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 3 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 2 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Featuredacum 5 zilePrimele mega-secrete ale României: M.A.I. – cine ia sporuri de 50% și de ce e atât de grav să afle prostimea
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi




