Președintele României lasă impresia că a făcut marele anunț. Despre o victorie obținută de domnia sa la Bruxelles. După zile și nopți de negocieri, ne spune că România ar fi obținut din fondurile destinate combaterii efectelor pandemiei 79,9 miliarde de euro. Și, înainte de a se aplauda singur, mai precizează că acești bani smulși Consiliului European vor fi utilizați pentru relansarea economică și pentru marile proiecte de infrastructură. De aici începe confuzia. Cât putem traduce și în ce fel din spusele președintelui?

Reprezentantul statului român în Consiiul European, domnul Klaus Iohannis a plecat la Bruxelles spre sfârșitul săptămânii trecute în postura de câine surd la vânătoare. Dac ăs-a dus să negocieze ceva în numele poporului român, ei bine atunci, ca să se știe, el ar fi trebuit să informeze națiunea asupra obiectivelor pe care le urmărim. Ce vrem de la Consiliul European? Câți bani vrem să aducem de acolo în beneficiul României? În ce condiții? Cum putem învinge obiecțiile unor state pro-austeritate cum sunt Austria, Danemarca, Suedia și Olanda? Cu ce argumente? Cum putem evita diversele capcane plantate de state din nucleul dur UE, pentru blocarea accesului la banii promiși? Dacă Klaus Iohannis s-a dus la Bruxelles în numele statului român, într-un moment atât de important, probabil crucial pentru viitorul nostru, ar fi fost moral și desigur constituțional ca, în prealabil, să se consulte cu liderii tuturor partidelor importante de la putere și din opoziție și să facă și diligențele necesare pentru a informa Parlamentul asupra concluziilor unei asemenea dezbateri. Și, desigur, în aceste condiții, întreaga suflare românească ar fi stat cu sufletul la gură, participând afectiv la importantul exercițiu politic al domnului Klaus Iohannis. Urmărind cu emoție modul în care acesta se confruntă apărând interesul național cu ceilalți lideri de state europene, care și ei apără interesele propriilor națiuni.

Dacă președintele Klaus Iohannis ar fi fost în urmă cu câteva zile sau ar fi în acest moment conștient de importanța uriașă a meciului la care au participat reprezentanții a 27 de state, el nu s-ar rezuma la a ne informa succint că a obținut o mare victorie în sensul atragerii pentru România a 80 de miliarde de euro. Klaus Iohannis ar fi trebuit să ne spună cu subiect și predicat – și mai poate să o facă și acum – ce reprezintă acești bani. Sunt 80 de miliarde de euro din fondul de 750 de miliarde convenit pentru Consiliul European și destinat strict ameliorării dezastrelor economice provocate de pandemie? Sau cele 80 de miliarde provin și din acest fond, dar și din bugetul comunitar, care a fost stablit pentru viitori șapte ani, în sumă de 1.074 de miliarde de euro? Domnul Klaus Iohannis este, deliberat sau nu, confuz. Singura precizare pe care ne-o oferă nu face altceva decât să ne bage și mai adânc în ceață. Repet afirmația lui. Acești bani, 80 de miliarde de euro, sunt destinați relansării economice, dar și marilor proiecte de infrastructură. Ar fi o noutate absolută. Ar fi pentru prima dată în ultimele săptămâni când destinația acestui fond de combatere a efectelor pandemiei asupra economiilor statelor membre ar fi deturnată și către alte obiective. Cum ar fi, așa cum ne anunță Klaus Iohannis, marile proiecte de infrastructură. Nu cumva marilor proiecte de infrastructură, care ar putea fi finanțate de Uniunea Europeană, provind din altă parte? Nu cumva ele provin, așa cum ar fi rațional, din bugetul comunitar de 1.074 de miliarde defalcat pe viitorii șapte ani? Dacă această confuzie lansată în spațiul public de Klaus Iohannis este intenționată, atunci avem de-a face cu o șmecherie prezidențială. Sau, cum îi place domniei sale să se exprime, cu o piruetă politică. Dacă așa stau lucrurile, atunci victoria anunțată se traduce printr-o înfrângere. Și iată de ce. Sunt 27 de state ale Uniunii Europene. Conform suprafeței și totalului populației, România este al optulea membru ca importanță. Conform principiilor coeziunii, care guvernează Uniunea Europeană, importanța României este mult mai mare. Pentru că aducerea treptată a Românei la nivelul de dezvoltare al statelor importante din Uniunea Europeană presupune în mod obligatoriu investiții uriașe. Deci către România ar trebui să fie dirijate fonduri mult mai mari decât în cazul altor state. Iar dacă facem, așa cum sugerează președintele, o marmeladă între bugetul comunitar și cei 750 de miliarde destinați ameliorării crizei economice din UE, atunci rezultă o sumă totală de peste 1.800 de miliarde de euro. Iar din această marmeladă, României îi este oferit, ierați-mă, doar praful de pe tobă.

Poate că cele de mai sus sunt simple speculații, pe care mi le pot asuma în calitate de analist, în condițiile în care președintele nu ne oferă nici infomații clare, nici informații suficiente. Dar dacă speculațiile acestea se confirmă?

Să trecem la următorul subiect. Aceste miliarde, multe, puține, câte sunt și în ce interval de timp vor putea fi accesate, nu ne cad din cer. Nucleul dur al Uniunii Europene a reușit să impună, în pofida obiecțiilor formulate de Ungaria și de Polonia, state care știu să-și apere cu adevărat prin reprezentanții lor interesul național, o clauză care în viitor ar putea fi utilizată ca un levier pentru blocarea accesului la fondurile repartizate teoretic. Este așa-numita clauză a statului de drept. Noi am văzut foarte bine că atunci când un stat cu mare influență în Uniunea Europeană vrea să obțină ceva de la un stat mai slab, recurge la un șantaj politic. Utilizează conceptul statului de drept, îl aplică pe harta unei țări, acuzând-o că are deviații și împiedică respectiva țară să obțină cuvenitele drepturi, invocând faimosul articol 7 din pseudo-Constituția UE. Acest concept al statului de drept s-a convenit să fie utilizat și în ceea ce privește accesul la cele două pachete financiare europene. Ca să fiu și mai exact, dacă Olanda vrea musai să pună mâna pe Portul Constanța, vital în arhitectura geopolitică a acestui stat, atunci de fiecare dată când România va încerca să stea în rând cu celelalte state europene, politicienii de la Haga vor invoca faptul că România nu îndeplinește condiițile statului de drept. Precedentul a fost creat și de acum este dovedit. România a rămas singurul stat din Uniunea Europeană căruia i se refuză participarea la spațiul Schengen, pe motiv că nu îndeplinește criteriul statului de drept. Este de altfel, după opinia mea, și cel mai usturător eșec al regimurilor Băsescu și Klaus Iohannis. Precedentul a fost așadar creat. Dacă la insistențele Olandei, statele europene au convenit că, în ceea ce privește spațiul Schengen, România nu întrunește condițiile statului de drept, atunci este floare la ureche ca această ștampilă să se extindă și asupra accesării fondurilor UE. Chestionat de un jurnalist asupra modului în care a negociat în interesul statului român această clauză periculoasă, Klaus Iohannis a răspuns fără a se tulbura că România nu are o problemă cu statul de drept. Adică ne-a mințit în față. E cazul sau nu să-i atrag atenția că, atâta timp cât el, ca președinte, și-a permis într-un trecut nu prea îndepărtat să pună sub semnul întrebării deciziile Curții Constituționale, dar și ale altor instituții independente ale statului român, și când exemplul său a fost urmat de într-un mod și mai violent zilele trecute chiar de către primul-ministru al României, oricând și în orice condiții clauza despre care am relatat va putea fi invocată de orice stat european, pentru a ne bloca accesul la fondurile, pe care, așa confuz cum se exprimă, Klaus Iohannis le prezintă ca fiind o mare victorie personală? Și ni se va aplica pur și simplu „Mecanismul Blocărilor de Urgență”, așa cum este definită clauza despre care relatez.

Nu știu ce a transportat Klaus Iohannis în cocheta și voluminoasa servietă cu care s-a plimbat prin Bruxelles. Poate nu au fost acolo doar sandvișuri. Poate a avut asupra sa documente importante. Să spunem studii făcute de experți și destinate să confere seriozitate și greutate negocierilor inițiate de președintele român cu șefii celorlalte state. Poate că acolo s-a aflat muniția pe care Klaus Iohannis a utilizat-o pentru a obține victoria pe care tocmai e-a anunțat-o. Ar fi bine să fie așa. Dar atunci ce-l împiedică să ne explice și nouă, muritorilor de rând, ce și cum? În caz contrar, nu pot să trag altă concluzie decât că, la Bruxelles ,președintele a dormit pe el. Sau, mă rog, cu capul pe servietă.

Sorin Rosca Stanescu