Aveti un Pont
O soluție pentru fabricile de plagiate: spargerea monopolului universităților militare

Domeniile doctorale unice în lume în care au prosperat fabricile de plagiate din universitățile militare sunt pe cale să își piardă monopolul după ce Ministerul Educației a aprobat înființarea domeniului doctorat Studii de securitate.
Redau culisele desființării de facto a Comisiei CNATDCU de Științe Militare, care a girat poate cele mai multe teze plagiate din ultimii ani, și a selecției membrilor din subcomisia CNATDCU de Științe militare.
Unul dintre motivele desființării vechii comisii de Științe militare e acela că, potrivit unor surse din mediul academic, din 14 cadre didactice care și-au depus candidatura pentru noul CNATDCU, doar 3 au trecut testul criteriilor de experiență în cercetare, capacitate de analiză și integritate profesională dezvaluie Emilia Sercan in PressOne:
- Discret, Ministerul Educației a făcut un mic pas pentru a dezmembra „cazemata doctorală” controlată până acum de cele trei universități militare din România: Academia de Poliție, Academia SRI și UNAP.
- Introducerea în premieră a domeniului doctoral „Studii de securitate” creează contextul ca doctoratele pentru care monopolul a fost deținut, până acum, de universitățile militare să fie acordate și de universități civile.
- Domeniile doctorale controlate de universitățile militare, artificial înființate după 2002, au fost în ultimul deceniu un mediu de cultură propice pentru plagiate fabricate pe bandă rulantă, pentru complicități între zona academică și cea politică și pentru modificări legislative „cu dedicație” – mai simplu spus, pentru fraudă și corupție.
- Universitățile civile nu au însă, deocamdată, infrastructură academică adecvată pentru a găzdui noua specializare – dar au deja contextul juridic să și-o construiască în anii care vin.
- Un prim pas concret făcut pentru însănătoșirea domeniilor doctorale artificial înființate – care, de 5 ani, sunt zguduite de scandaluri de plagiat – constă în desființarea de facto a vechii comisii de Științe militare din CNATDCU și transferul sesizărilor de plagiat către o comisie nouă, mai largă: Comisia de Științe politice, Studii de securitate, Științe militare, Informații și Ordine publică.
- Unul dintre motivele desființării vechii comisii de Științe militare e acela că, potrivit unor surse academice bine informate, din 14 cadre didactice care și-au depus candidatura pentru noul CNATDCU, doar 3 au trecut testul criteriilor de experiență în cercetare, capacitate de analiză și integritate profesională.
Într-o discreție deplină, trei mari universități din România – Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – au propus anul trecut Ministerului Educației înființarea unui nou domeniu de doctorat în România: Studii de securitate.
Surse din mediul academic susțin că mișcarea a fost gândită astfel încât, pe termen lung, această specializare nou-înființată să înlocuiască domeniile doctorale în care, în perioada 2016-2020, s-au înregistrat și cele mai multe sesizări de plagiat: 56% din total.
Vizate sunt cinci domenii doctorale găzduite, în prezent, de doar trei universități militare – Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), Academia de Poliție și Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (cunoscută sub denumirea de Academia SRI). Acestea sunt:
- Ordine publică și securitate națională;
- Informații și securitate națională;
- Securitate națională;
- Științe militare și informații;
- Științe militare.
Pe lângă faptul că sunt unice în lume, aceste domenii nu corespund vreunei științe recunoscute la nivel internațional.
Cu excepția Științelor militare, care sunt domeniu doctoral de dinainte de 1990, celelalte patru au fost înființate în perioada 2002-2007 prin mâna și cu consimțământul politicienilor, devenind rapid fabrici de doctorate plagiate. Printre beneficiarii de titluri obținute prin fraudă se numără zeci de persoane care încă dețin funcții-cheie în zone strategice ale statului român: intelligence, poliție, justiție, armată.
Școlile doctorale găzduite de aceste trei universități militare sunt, în prezent, roase pe dinăuntru de plagiat:
- Academia SRI și-a reclamat singură drept plagiate – la Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) – peste 50% din tezele girate;
- Academia de Poliție stă pe-o bombă cu ceas: cel puțin 74,3% dintre tezele susținute în perioada 2011–2016 – și trecute deja printr-o primă verificare cu softul de identificare a similitudinilor – sunt suspecte de plagiat;
- în privința Universității Naționale de Apărare „Carol I”, trei dintre cele patru sesizări de plagiat depuse în perioada 2016-2020 la CNATDCU s-au soldat cu retragerea titlurilor de doctor (a patra sesizare a fost clasată, din motive de procedură, ca neconformă).
Gabriel Oprea, fost vicepremier, ministru al Apărării și ministru de Interne, este părintele politico-militar al înființării primului domeniu doctoral care nu corespunde niciunei științe: Ordine Publică și Siguranță Națională (OPSN). FOTO: mai.gov.ro
Nou-înființatul domeniu doctoral Studii de securitate – menit să creeze contextul pentru corectarea acestei stări de fapt – a fost inclus deja, începând cu această vară, într-o comisie de specialitate din noul CNATDCU.
Este vorba despre Comisia de Științe politice, Studii de securitate, Științe militare, Informații și Ordine publică, care a fost construită pe scheletul vechii comisii de Științe militare, Informații și Ordine publică.
„Este nevoie de un control atent al acestui domeniu (Științe militare – n.m.) pentru a corecta anomaliile produse în ultimii 20-30 ani în privința studiilor doctorale din universitățile militare”, susține o sursă din sistemul academic.
Prin această decizie, Ministerul Educației încearcă, de fapt, să spargă o bulă academică: cea în care cei care fabrică în serie titlurile de doctor sunt, în final, și cei care le judecă – în mica și corupta lor cazemată non-științifică – prin dobândirea calității de membri într-o comisie distinctă, ușor controlabilă, din interiorul CNATDCU.
***
Despre apariția unui nou domeniu în care se vor acorda, în viitor, titluri de doctor – Studiile de securitate – comunitatea academică din România a aflat odată cu anunțarea, în iunie 2020, a componenței noului CNATDCU.
Înființarea domeniului a fost formalizată deja, dacă luăm în considerare faptul că în noul CNATDCU a fost creată o nouă comisie de specialitate, intitulată Comisia de Științe Politice, Studii de securitate și Științe militare, Informații și Ordine publică – în care a fost absorbită comisia anterioară (Științe militare, Informații și Ordine publică).
Totuși, în România nu există în acest moment nicio universitate care să aibă o școală doctorală în Studii de securitate și niciun profesor universitar nu și-a obținut încă abilitarea de a coordona doctorate în această nou-înființată specializare academică.
Există doar o serie de prevederi legale care permit înființarea domeniului Studii de securitate în universități; însă domeniul, ca atare, nu este funcțional nicăieri, în nicio instituție de învățământ superior din România.
Cine a făcut propunerea
„Propunerea înființării domeniului de master/doctorat Studii de securitate a fost făcută în anul 2019 de către Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, instituții de învățământ superior care au avut programe de studii de licență în acest domeniu de competențe”, se precizează într-un răspuns oficial pe care l-am primit de la Ministerul Educației.
Totuși, Universitatea de Vest din Timișoara nu are studii de licență în specializarea Studii de securitate, însă surse din instituție susțin că în viitor urmează să fie solicitată acreditarea acestui ciclu de studii de la Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS).
Toate cele trei universități inițiatoare au, însă, domenii de masterat acreditate de mai mulți ani.
După ce a primit solicitarea pentru înființarea domeniului Studii de securitate, Ministerul Educației a cerut acordul ARACIS – care, odată obținut, a pus lucrurile în linie dreaptă.
Următorul pas a fost înființarea, în vara lui 2019, a unui grup de lucru care s-a ocupat de elaborarea standardelor minimale pentru conferirea titlurilor didactice și a calității de conducător de doctorat, dar și de elaborarea standardelor minimale pentru acordarea titlului de doctor în acest nou domeniu.
În același răspuns primit de la Ministerul Educației se precizează faptul că grupul de lucru a fost format din profesori de la Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București.
Standardele au fost validate de CNATDCU pe 28 martie 2020, în ultima ședință pe care Consiliul a avut-o înainte de a-și încheia – luna trecută – mandatul de 4 ani.
***
Înființarea Studiilor de securitate a fost formalizată legislativ în august 2019, atunci când Guvernul a adoptat hotărârea nr. 640 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii pentru anul universitar 2019–2020.
„Se înființează un nou domeniu de licență / masterat / doctorat cu denumirea Studii de securitate, prin separarea de domeniul de licență / masterat / doctorat Științe politice”, se precizează explicit în HG nr. 640/2019.
Prin acest document, Studiile de securitate au fost incluse în ramura Științe politice din domeniul fundamental Științe sociale.
În plus, hotărârea de guvern a enumerat și universitățile în care pot fi organizate Studii de securitate la nivel de licență, dar și cifra de școlarizare aferentă anului academic 2019/2020:
- Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca: Facultatea de Istorie și Filosofie, specializarea SS (200 de locuri la zi, 50 la ID și 100 în limba engleză);
- Universitatea din București: Facultatea de Științe Politice (100 de locuri);
- Universitatea din Oradea: Facultatea de Istorie, Relații internaționale, Științe politice și Științele Comunicării (100 de locuri);
- Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu: Facultatea de Științe Socio-Umane (75 de locuri);
- Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș: Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior” (30 de locuri);
- Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (cunoscută sub denumirea de Academia SRI): Facultatea de studii de intelligence (75 de locuri).
Prin acest act normativ se creează contextul, din punct de vedere legislativ, pentru înființarea unei infrastructuri academice în care doctoratele acordate în vechiul domeniu al Științelor militare – girate până acum doar de „triunghiul” Academia SRI – Academia de Poliție – UNAP – pot migra, în viitor, și spre zona academică civilă.
De menționat însă, aici, că 5 dintre cele 6 universități civile listate în HG nr. 640/2019 nu au încă au corp profesoral distinct pentru specializarea Studii de securitate, deci ar putea apela și la cadre didactice venite din zona militară.
Un exemplu relevant: fostul nr. 2 în SRI, generalul Florian Coldea, predă deja la două universități non-militare: UBB (Cluj) și UVT (Timișoara). Teza sa de doctorat – coordonată de fostul vicepremier Gabriel Oprea, plagiator dovedit și coordonator a 11 teze cu verdict de plagiat – a dispărut, misterios, din fondul intangibil al Bibliotecii Naționale.
Comisia pentru Studii de securitate
Grupul de lucru înființat de Ministerul Educației în vara lui 2019, care s-a ocupat de elaborarea standardelor pentru noua specializare Studii de securitate, a propus ca domeniul de doctorat omonim să fie inclus în CNATDCU, ca subdomeniu, în Comisia de Sociologie, Științe politice și administrative.
Acest lucru nu s-a întâmplat, totuși, pentru că la nivelul ministerului s-a decis includerea noilor Studii de securitate într-o comisie distinctă, „ruptă” din Sociologie, Științe politice și administrative.
Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?
Motivul pentru care s-a ajuns la această decizie are în spate o altă explicație, care ține mai degrabă de constituirea noului CNATDCU (2020–2024) – și în special de selecția problematicei comisii de Științe militare, Informații și Ordine publică din cadrul CNATDCU.
Comitetul nominalizat de Monica Anisie, ministrul Educației, pentru a selecta membrii acestei comisii a ajuns la concluzia că doar doi candidați îndeplineau criteriile stabilite pentru desemnarea noilor membri CNATDCU, iar un al treilea candidat se situa „la limită”. Comisia de Științe militare din mandatul CNATDCU 2016-2020 a avut 11 membri.
***
Evaluarea în vederea selecției noilor membri CNATDCU s-a bazat pe o serie de criterii aplicate de comitetul de selecție:
- experiența de cercetare la nivel înalt, recunoscută în țară și străinătate;
- capacitatea de analiză obiectivă;
- integritatea profesională.
Primul criteriu – experiența de cercetare – a fost analizat pe baza indicelui Hirsch al candidaților, calculat la o medie de 4 pentru Google Scholar, instrument de indexare utilizat în mediul academic. Recunoscut la nivel internațional, indicele Hirsch măsoară productivitatea științifică pe baza numărului de lucrări citate de alți cercetători. Mai multe articole sau studii publicate pot aduce mai multe citări și, automat, un indice Hirsch mai mare.
Potrivit unor surse din mediul academic, 14 profesori au candidat pentru această comisie de Științe militare, Informații și Ordine publică, iar în final au fost selectați doar trei.
Surse din mediul academic susțin că principalele motive pentru care au fost respinși ceilalți 11 candidați au ținut de lipsa de experiență de cercetare la nivel înalt, de problemele de integritate sau de faptul că unii candidați aveau competențe în alte domenii decât Științele militare, Informații și Ordine publică – cum ar fi comunicare, filosofie sau limbi străine.
Singurul candidat de la Academia de Poliție care s-a înscris pentru selecția CNATDCU a fost Marin-Claudiu Țupulan, conducător de doctorate în Ordine publică și Siguranță națională și șef al Departamentului de Poliție din cadrul Facultății de Poliție.
La o verificare a tezei acestuia realizată în 2016, lucrarea lui Țupulan a fost identificată cu un coeficient de similitudine 1 de 23% și cu un coeficient de similitudine 2 de 12,4% – ambele mult peste pragul admis.
Totuși, teza sa nu a fost trimisă, mai departe, la Comisia de Etică a Academiei, pentru a se stabili dacă este sau nu plagiată.
Marin-Claudiu Țupulan a fost implicat într-un scandal public uriaș în anul 2016, după ce a făcut parte din prima comisie de lucru a CNATDCU – cea care l-a declarat neplagiator pe fostul ministru de Interne Petre Tobă. În final, lui Tobă i-a fost retras titlul de doctor, prin ordin de ministru, în decembrie 2016.
Totuși, în noul CNATDCU, situația e următoarea: nou-înființata Comisie de Științe politice, Studii de securitate și Științe militare, Informații și Ordine publică va include o sub-comisie de Științe militare.
Această sub-comisie are 5 membri, doi dintre ei fiind selectați direct de Ministerul Educației: Ghiță Bârsan, general de brigadă și rector al Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, și Mircea Boșcoianu, comandor și profesor la Universitatea Transilvania din Brașov.
Recomandările experților pentru Studiile militare
Surse din mediul academic susțin că cei trei profesori care s-au ocupat de selecția membrilor pentru Comisia de Științe militare, Informații și Ordine publică a CNATDCU au făcut Ministerului Educației o serie de recomandări.
Propunerile – făcute de „selecționerii” Lavinia Stan (de la St. Francis Xavier University din Canada), Șerban Filip Cioculescu și Marian Zulean (ambii de la Universitatea din București) – au avut ca scop reformarea domeniului Științe militare, Informații și Ordine publică:
- Principala recomandare a fost transformarea Comisiei de Științe militare în sub-comisie și includerea acesteia în domeniul Științelor sociale.
- O altă recomandare a fost realizarea unui audit complet al învățământului militar, cu asistență euro-atlantică (NATO și UE).
- Ultima recomandare a fost transformarea studiilor doctorale din academiile militare, astfel încât doctoratele acordate în aceste instituții să nu mai fie unele științifice, ci unele profesionale.
Cum comitetul de selecție a ales, pe baza criteriilor de evaluare, doar trei membri pentru noua Comisie de Științe militare, Informații și Ordine publică – care a funcționat întotdeauna sub formă de comisie de specialitate distinctă în cadrul CNATDCU –, la nivelul Ministerului Educației s-au căutat soluții, având în vedere că o comisie de specialitate nu poate funcționa cu doar trei membri.
Pentru comparație, Comisia de Științe militare, Informații și Ordine publică din vechiul CNATDCU a avut 11 membri.
Două au fost variantele luate în calcul în Ministerul Educației, mai susțin aceleași surse:
- transformarea Comisiei de Științe militare în sub-comisie și includerea acesteia în Comisia de Sociologie, așa cum a propus comitetul de selecție;
- constituirea unei comisii noi în locul Comisiei de Științe militare, care să includă și Științele Politice, dar și domeniul nou înființat de Studii de securitate.
Soluția aleasă a fost ultima.
Așa a apărut Comisia de Științe politice, Studii de securitate, Științe militare, Informații și Ordine publică, aceasta fiind una dintre schimbările majore din structura noului CNATDCU (cu mandat pentru perioada 2020–2024).
Această schimbare este una esențială: militarii nu mai sunt lăsați să decidă singuri, iar includerea lor într-un domeniu mai larg – al Științelor Politice și Relațiilor Internaționale – i-ar putea obliga nu numai să ridice standardele de calitate, dar și să aplice în mod riguros cerințele de integritate academică.
Totuși, apariția acestei comisii ridică o serie de probleme.
Profesorul Marian Zulean de la Universitatea din București, care a fost și raportorul comitetului de selecție pentru Comisia de Științe militare, Informații și Ordine publică, susține că a identificat două probleme în legătură cu noul domeniu doctoral de Studii de securitate, dar și cu comisia extinsă de Științe politice, Studii de securitate, Științe Militare, Informații și Ordine Publică.
„În primul rând, atribuțiile principale ale CNATDCU sunt legate de abilitarea profesorilor de a conduce doctorate, de evaluarea doctoratelor sau de avizarea dosarelor de concurs pentru posturi de profesor și conferențiar, iar domeniul Studii de securitate nu are încă niciun profesor abilitat și nicio școală doctorală, deci nu are obiectul muncii.
În al doilea rând, Studiile de securitate în Occident sunt un subdomeniu al domeniului Relații Internaționale (acreditat ARACIS în universitățile din România), iar din aceasta comisie lipsește exact domeniul Relații Internaționale”.
Totuși, profesorul Zulean crede că înființarea domeniului doctoral de Studii de securitate „reprezintă un pas mic în direcția bună”.
„Se oficializează, de facto, existența domeniului Studii de securitate, care funcționează de ani buni la nivel de licență și master în multe universități din România”, mai susține Zulean.
Soluția pentru corectarea anomaliilor produse în ultimii 20-30 de ani, în care s-au acordat multe doctorate plagiate în domeniul Științe militare, ar fi doctoratele profesionale pentru universitățile militare, crede Marian Zulean.
„Dacă acest domeniu a fost creat pentru a re-credibiliza domeniul Științele militare, Informații și Ordine publică, trebuie să așteptăm să vedem ce criterii vor propune pentru abilitare și pentru acordarea titlului de doctor: vor fi apropiate de cele ale domeniului-mamă, Științele politice – sau de cele actuale ale Științelor militare, mult mai joase?”, se întreabă profesorul Zulean.
Acesta susține că soluția potrivită pentru Științele militare ar fi să ofere doar doctorate profesionale.
Producția științifică a „triunghiului universităților militare”
Începând cu anul 1993, în cele trei universități militare care organizează studii doctorale în domeniul Științe militare, Informații și Ordine publică s-au acordat 1.694 de titluri de doctor până la finalul anului 2019.
- Universitatea Națională de Apărare conduce detașat în top, cu 1.253 de titluri. Acest lucru se explică prin faptul că domeniul de doctorat Științe militare exista încă dinainte de 1990.
- La Academia de Poliție au fost acordate 355 de titluri, școala doctorală în Ordine publică și Securitate națională fiind înființată abia în 2002.
- Cele mai puține titluri de doctor a acordat Academia SRI: 86. Universitatea celui mai mare serviciu secret din România are și cea mai nouă școală doctorală, înființată abia în anul 2007, însă și cele mai multe titluri de doctor plagiate: 45.
Cel mai prolific an a fost, de departe, 2011, când s-au acordat nu mai puțin de 217 titluri de doctor în cele trei universități la un loc.
Explicația pentru numărul mare de doctorate susținute în 2011 este dată de faptul că, imediat după intrarea României în Uniunea Europeană, universitățile au beneficiat de burse doctorale POSDRU, în valoare de circa 800 de euro lunar, care de multe ori erau chiar mai mari decât salariile câștigate de doctoranzi.
După 2015, anul în care au început dezvăluirile despre tezele de doctorat plagiate susținute în cele trei universități militare, numărul de teze susținute a scăzut dramatic. Anul trecut au fost acordate, în total, doar 31 de titluri de doctor.
Proporțional cu scăderea numărului de teze susținute, a crescut numărul de sesizări la CNATDCU îndreptate împotriva unor teze în Științe militare suspecte de plagiat.
Astfel, în intervalul 2016-2020, la CNATDCU au fost înregistrate în total pe acest domeniu 56 de sesizări de plagiat dintr-un total de 100 – iar 37 de titluri au fost retrase definitiv, prin ordin de ministru, în urma verdictelor Consiliului.
4 decizii ale CNATDCU care privesc specializarea Științe militare sunt acum în proces de contestare, iar alte 14 sesizări încadrate aceeași specializare sunt „în lucru”. O sesizare a fost clasată din motive de nerespectare a procedurii.
Aveti un Pont
Vacanță în Hurghada: cum arată un sejur all inclusive în 2025

Te trezești dimineața pe o terasă cu vedere la Marea Roșie, în timp ce soarele răsare peste apele turcoaz și tu știi că ziua care începe îți aparține în totalitate. Nu trebuie să te gândești la ce mănânci, unde să mergi sau cât te va costa fiecare activitate – totul este deja aranjat pentru tine. Aceasta este magia unui sejur all inclusive în Hurghada, destinația care a redefinit conceptul de vacanță fără griji.
De ce să alegi Hurghada pentru un sejur all inclusive în 2025
Hurghada te atrage cu vreme caldă tot anul, plaje cu nisip fin și apă limpede, perfecte pentru înot, baie de soare sau sporturi nautice. Dacă plănuiești o vacanță în Hurghada în 2025, vei descoperi că această destinație a evoluat spectaculos, oferind experiențe all inclusive care îmbină luxul cu farmecul autentic al Mării Roșii. Mulți turiști o aleg pentru clima prietenoasă, parcurile acvatice spectaculoase, cluburile pentru copii și atmosfera relaxată din resorturi.
Dacă ai copii mici vei aprecia hotelurile cu personal pregătit pentru supraveghere și meniuri speciale adaptate gusturilor celor mici. Adolescenții găsesc foarte multe activități: volei pe plajă, scufundări, snorkeling sau petreceri tematice în resort care îi țin ocupați și fericiți.
În 2025, majoritatea hotelurilor investesc în spații moderne și în programe de divertismentinovatoare. Astfel te poți bucura de plaje private, piscine cu tematică, restaurante cu bucătărie internațională, dar și de tarife fixe pentru toate serviciile importante incluse deja în pachet. Alege un sejur all inclusive și vei rezolva încă de la început tot ce ține de cazare, mese, băuturi și activități din hotel.
Cum economisești cu promoțiile early booking pentru 2025
Poți optimiza investiția pentru vacanță urmând o strategie simplă: rezervă cât mai devreme. Astfel, ai acces la reduceri care ajung frecvent între 20% și 50% la pachetele de tip all inclusive. Ofertele speciale apar cel mai des între noiembrie și februarie, iar hotelurile scot la vânzare camerele cu cea mai bună poziționare încă din toamnă.
Iată cum poți profita de early booking:
- verifică constant ofertele și abonează-te la newsletter-ul agențiilor pentru alerte personalizate privind reducerile;
- compară tarifele pentru diferite perioade de plecare, inclusiv cele din timpul săptămânii;
- selectează pachetul potrivit, punând accent pe facilități: transfer de la aeroport, zbor direct, asigurare medicală și eventuale excursii opționale incluse;
- citește cu atenție politica de rambursare și termenii contractului, pentru a evita eventuale penalizări sau taxe ascunse.
Când să mergi în Hurghada și la ce să te aștepți
Alegerea perioadei potrivite pentru sejurul în Hurghada influențează atât costurile, cât și atmosfera de la fața locului. În general, Hurghada oferă o climă stabilă tot anul, dar experiențele variază în funcție de lună:
August 2025: te bucuri de zile foarte calde, cu apă perfectă pentru sporturi acvatice. Poate fi mai animat, iar cu early booking poți găsi tarife avantajoase. Mulți părinți aleg această perioadă pentru vacanța copiilor.
Septembrie 2025: vremea rămâne caldă, iar plajele se eliberează după fluxul din august. Hotelurile au tarife în scădere, iar serviciile continuă la standard ridicat.
Octombrie 2025: descoperi tot ce are Hurghada mai bun – temperaturi între 25 și 30°C, costuri accesibile, evenimente locale și plaje liniștite. În octombrie poți combina relaxarea cu participarea la festivaluri sau tururi culturale.
Ghid practic: alegerea pachetului corect pentru vacanța ta
Stabilește scopul vacanței: vrei relaxare integrală sau preferi explorarea orașului, excursii și activități? Analizează și dorințele copiilor: aquapark-urile, cluburile și eventualele alergii alimentare pot cere facilități suplimentare.
Calculează investiția: ia în calcul costul pachetului, banii pentru suveniruri și excursii opționale, mâncare în afara resortului pentru varietate, asigurare și eventuale taxe de vize.
Consultă recenzii reale: intră pe grupuri de călătorie și citește forumuri: părinții și turiștii care au călătorit recent povestesc despre curățenie, calitatea meniului, facilități pentru copii și calitatea aquapark-ului.
Solicită sfatul agențiilor: un consultant experimentat analizează dorințele familiei tale și propune hoteluri sau perioade potrivite. Pentru cupluri, cere recomandări pentru camere cu jacuzzi sau hoteluri destinate exclusiv adulților.
Facilități și experiențe în 2025
Hurghada în 2025 îți oferă:
- aquapark-uri spectaculoase cu tobogane pentru toate vârstele;
- cluburi pentru copii cu activități educative și distractive;
- centre spa cu tratamente relaxante și terapii de cuplu;
- centre de diving și snorkeling pentru explorarea Mării Roșii;
- restaurante tematice cu bucătărie internațională și locală;
- evenimente și spectacole de seară pentru întreaga familie.
Ești gata să îți transformi visul unei vacanțe perfecte în realitate? Hurghada te așteaptă cu brațele deschise să îți ofere experiența all inclusive de care ai nevoie! Nu mai amâna – fiecare zi în care amâni rezervarea este o zi mai puțin din paradisul care te așteaptă. Alege perioada care îți convine, rezervă pachetul tău all inclusive și pregătește-te pentru vacanța care îți va reîncărca bateriile și îți va umple sufletul cu amintiri prețioase. Hurghada îți pregătește deja experiențele de neuitat!
Aveti un Pont
10 rețete de post clasice românești pe care trebuie să le încerci

Postul a fost mereu o parte importantă a tradiției culinare românești, iar rețetele de post transmise din generație în generație sunt dovada clară că mâncarea fără carne și produse de origine animală poate fi la fel de gustoasă și hrănitoare. Fiecare regiune a țării – Moldova, Transilvania și Țara Românească – are preparatele sale specifice, influențate de istorie, geografie și cultura locală.
Astăzi îți prezentăm zece dintre cele mai iubite rețete de post din bucătăria românească, fiecare cu povestea și savoarea sa unică.
1. Borș de fasole (Moldova)
Borșul este un preparat definitoriu pentru bucătăria moldovenească, iar varianta cu fasole este una dintre cele mai populare supe de post. Acest preparat se remarcă prin gustul acru obținut din borșul de casă, o tradiție veche păstrată în sate.
Ingrediente: fasole boabe, ceapă, morcov, țelină, borș de tărâțe, leuștean, sare, piper.
Mod de preparare: Fasolea se fierbe separat, apoi se adaugă legumele și borșul. Se lasă la fiert și se asezonează cu leuștean.
2. Tocăniță de hribi (Transilvania)
Transilvania este renumită pentru bogăția sa în ciuperci de pădure, iar hribii sunt considerați o adevărată delicatesă. Tocănița de hribi este un preparat de post apreciat mai ales în zonele montane, unde culesul ciupercilor este o tradiție străveche.
Ingrediente: hribi, ceapă, usturoi, ulei, sare, piper, pătrunjel.
Mod de preparare: Ciupercile se călesc cu ceapa și usturoiul, se adaugă condimentele și se lasă la foc mic până se formează un sos cremos.
3. Varză călită cu mămăligă (Țara Românească)
În sudul României, varza este un ingredient esențial în multe preparate de post. Călită lent, cu mirodenii și servită alături de mămăligă, această rețetă este o mâncare simplă, dar extrem de gustoasă, specifică zonei Munteniei și Olteniei.
Ingrediente: varză albă, ceapă, ulei, boia dulce, piper, cimbru, mărar.
Mod de preparare: Varza se călește împreună cu ceapa și condimentele până devine moale și aromată. Se servește caldă cu mămăligă.
4. Zacuscă de vinete (Moldova)
Zacusca este una dintre cele mai apreciate conserve românești și are o tradiție puternică în Moldova, unde gospodinele o prepară toamna pentru a o savura pe tot parcursul anului.
Ingrediente: vinete coapte, ardei capia, ceapă, roșii, ulei, sare, piper, foi de dafin.
Mod de preparare: Se coc legumele, se toacă mărunt și se fierb împreună până se obține o pastă groasă.
5. Ciorbă de lobodă (Transilvania)
Loboda este o plantă folosită frecvent în bucătăria ardelenească, mai ales în perioada de primăvară. Ciorba de lobodă este o rețetă ușoară, dar plină de vitamine și savoare.
Ingrediente: lobodă roșie, ceapă, morcov, borș, leuștean, sare.
Mod de preparare: Loboda se fierbe împreună cu legumele și borșul. Se servește caldă, cu verdeață proaspătă.
6. Mâncare de urzici cu usturoi (Țara Românească)
Urzicile sunt un ingredient tradițional în Țara Românească, fiind consumate mai ales primăvara, datorită proprietăților lor nutritive. Această mâncare este una dintre cele mai sănătoase rețete de post.
Ingrediente: urzici, usturoi, făină, ulei, sare, piper.
Mod de preparare: Urzicile se fierb, se toacă mărunt și se gătesc împreună cu usturoiul și făina pentru a obține o consistență cremoasă.
7. Sarmale de post cu ciuperci și orez (Moldova)
Sarmalele sunt un preparat tradițional moldovenesc, iar varianta de post este la fel de delicioasă ca cea cu carne.
Ingrediente: varză murată, ciuperci, orez, ceapă, morcov, bulion, mărar, cimbru.
Mod de preparare: Se prepară umplutura din ciuperci și orez, se rulează sarmalele și se fierb în suc de roșii.
8. Plăcinte cu varză (Transilvania)
În Ardeal, plăcintele cu varză sunt un preparat de post nelipsit din bucătăriile tradiționale. Aluatul pufos și umplutura aromată le fac irezistibile.
Ingrediente: făină, drojdie, apă, varză, ceapă, sare, piper.
Mod de preparare: Se pregătește un aluat dospit, se umple cu varză călită și se coc sau prăjesc.
9. Mâncare de cartofi cu măsline (Țara Românească)
Această rețetă simplă, dar gustoasă, este foarte apreciată în Muntenia. Cartofii combinați cu măsline dau un gust special și sunt ideali pentru zilele de post.
Ingrediente: cartofi, ceapă, roșii, măsline, ulei, sare, piper, cimbru.
Mod de preparare: Cartofii se fierb cu legumele și măslinele, obținându-se un preparat aromat și consistent.
10. Gogoși de post (Moldova)
Gogoșile de post sunt un desert tradițional moldovenesc, pregătit mai ales în perioada posturilor mari.
Ingrediente: făină, drojdie, apă, zahăr, ulei, sare, esență de vanilie.
Mod de preparare: Se frământă un aluat moale, se lasă la dospit, apoi se prăjesc și se pudrează cu zahăr.
Bucătăria românească de post este plină de arome și tradiții, fiecare regiune având preparatele sale specifice. Fie că alegi o mâncare consistentă de post sau un desert delicios, aceste rețete îți vor aduce pe masă gustul autentic al tradiției românești.
Poti sa aduci aceste retete si in afara bucatariei personale? Cu siguranta este neobisnuit sa faci asta dar daca esti pasionata de tot ce e traditional sau trebuie sa faci un botez in post poti apela la astfel de retete traditionale.
Cu putina straduinta si retetele de post traditionale pot fi folosite la evenimente festive.
Aveti un Pont
Cei mai importanți factori în alegerea unui avocat bun

Alegerea unui avocat bun este un pas esențial atunci când te confrunți cu o problemă legală. Indiferent dacă ai nevoie de ajutor într-un litigiu, într-o afacere sau într-o problemă personală, un avocat cu experiență și pregătire poate face diferența. Însă, procesul de selecție nu este întotdeauna ușor.
Este important să iei în considerare câțiva factori esențiali care pot influența succesul cazului tău. În continuare, vom explora acești factori și cum îți pot ghida alegerea unui avocat bun, care să corespundă nevoilor tale.
Experiența și specializarea avocatului
Experiența și specializarea sunt factori esențiali în alegerea unui avocat bun, deoarece aceștia influențează direct eficiența și succesul în soluționarea cazului tău. Un avocat care are o vastă experiență într-un domeniu specific poate înțelege rapid nuanțele cazului tău și poate oferi soluții eficiente. Iată câteva motive pentru care experiența și specializarea contează:
- Cunoașterea detaliilor legale – Un avocat cu experiență are o înțelegere profundă a legilor și procedurilor specifice, esențială pentru obținerea unui rezultat favorabil.
- Istoricul de succes în cazuri similare – Avocații specializați într-o anumită arie au mai multe șanse să obțină un rezultat favorabil, având un istoric de succes în cazuri similare.
- Abilitatea de a anticipa pașii procesului – Experiența permite avocatului să prevadă posibilele provocări și să se pregătească din timp pentru acestea, maximizând șansele de succes.
Așadar, alegerea unui avocat care are atât experiență, cât și o specializare relevantă pentru cazul tău este un pas important pentru a asigura soluționarea favorabilă a litigiului.
Reputația și recenziile clienților
Un alt factor esențial în alegerea unui avocat bun este reputația sa. Căutând recenzii online sau cerând recomandări de la alți clienți, poți afla cât de bine este văzut avocatul de către cei care au lucrat cu el. O reputație solidă poate fi un semn al unei practici juridice de succes și al unei abordări corecte față de clienți. De asemenea, poți întreba avocatul despre cazuri anterioare și despre feedback-ul primit de la alți clienți.
Abilități de comunicare
Un avocat bun trebuie să fie capabil să comunice clar și eficient. Comunicarea este cheia într-o relație avocat-client. Acesta trebuie să îți explice procesul legal într-un mod simplu, să îți răspundă prompt la întrebări și să fie disponibil atunci când ai nevoie de informații suplimentare. De asemenea, abilitățile de negociere sunt esențiale, mai ales în cazurile care pot fi rezolvate amiabil. Asigură-te că avocatul tău este ușor de abordat și dispus să îți ofere informațiile necesare pentru a înțelege pașii următori.
Tarifele și structura de plată
Atunci când alegi un avocat bun, este esențial să înțelegi tarifele și structura de plată, deoarece aceste aspecte pot influența decizia ta finală și pot preveni eventualele neînțelegeri în timpul colaborării. Avocatul ar trebui să fie transparent în legătură cu costurile și să îți ofere detalii clare despre modalitățile de plată. Iată ce trebuie să știi:
Modalități de plată comune
Există mai multe moduri în care un avocat poate solicita plata pentru serviciile sale. Printre cele mai comune se numără plata pe oră, plata pentru fiecare etapă a procesului sau plata unui tarif fix pentru un caz specific. În funcție de complexitatea cazului tău, avocatul va alege modalitatea care se potrivește cel mai bine. Discută deschis despre fiecare opțiune pentru a face o alegere informată.
Cum se stabilesc onorariile
Onorariile unui avocat sunt, de obicei, stabilite în funcție de mai mulți factori, cum ar fi experiența, complexitatea cazului și timpul estimat de lucru. Avocații cu experiență pot percepe tarife mai mari, dar acest lucru este de multe ori justificat prin nivelul înalt de expertiză pe care îl oferă. Asigură-te că ai o înțelegere clară a modului în care se stabilesc aceste costuri și dacă sunt posibile ajustări pe parcurs.
Contractul de reprezentare și plățile inițiale
Este important să semnezi un contract de reprezentare care să stabilească în mod clar toate detaliile privind onorariile și termenii de plată. În unele cazuri, avocatul poate solicita un avans înainte de a începe lucrul, iar aceasta trebuie să fie clar precizată în acordul semnat. Discută deschis despre orice taxe suplimentare și asigură-te că înțelegi pe deplin structura de plată înainte de a lua o decizie finală.
Abilitatea de a înțelege nevoile tale
Un avocat bun trebuie să aibă abilitatea de a înțelege nevoile tale specifice și să îți adapteze abordarea în funcție de acestea. Este important ca avocatul să îți asculte preocupările și să îți propună soluții personalizate, care să țină cont de contextul tău individual. Fiecare caz este unic, iar un avocat care înțelege cu adevărat ce îți dorești poate să îți ofere cele mai bune soluții legale.
Cum să alegi un avocat care se potrivește nevoilor tale
Alegerea unui avocat bun este esențială pentru succesul oricărui proces legal. Este important să acorzi atenție experienței, reputației, abilităților de comunicare și structurii de plată a avocatului. De asemenea, trebuie să te asiguri că avocatul înțelege nevoile tale și îți oferă soluții personalizate. Un avocat care îndeplinește aceste criterii va fi un partener de încredere pe parcursul întregului proces legal, ajutându-te să obții cele mai bune rezultate pentru cazul tău.
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 5 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 10 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 4 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum o zi
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare